Cartea Adevarului – mesaje 2011

Mesaje pe anul 2011 | Profeție – Avertisment

http://profetieavertisment.ro/mesaje/

36. Cenzura mass-mediei, alte cenzuri în pregătire

Sâmbătă, 01 ianuarie 2011 la ora 02:00

Dragi copii, am pășit într-un nou an în care veți primi mai multe învățături referitoare la transformarea vieților voastre, ca să vă puteți pregăti pentru timpul în care Mă voi întoarce la voi ca Judecător Drept.

Copiii Mei minunați, pe care îi strâng la piept, trebuie acum să Mă ascultați. Nu vă voi părăsi, dacă Mă recunoașteți pe Mine și adevărul Noului Paradis – pentru că aceasta a fost promisiunea Mea pentru fiecare din voi încă de atunci de când am murit pentru păcatele voastre. Dragii Mei copii, timpul ne zorește. Nu vă temeți. Și de ce ar trebui să vă fie teamă, dacă aveți credință în Mine și Mă iubiți? În iubire nu există teamă. Iubirea nu este altceva decât bucurie și fericire. Aceia care cred în viața veșnică n-au de ce să se teamă. Vă iubesc pe toți.

Rolul Maicii Domnului în a Doua Venire al lui Isus

Mama Mea iubită, care a primit conștient potirul de a Mă naște pe Mine în lume pentru omenire, încă de la zămislire a fost mesagera unui nou început. Tot ea va fi mesagera și la a Doua Mea Venire.

Îi voi salva pe toți cei care se vor întoarce către Milostivirea Mea. Mama Mea, pe care a trimis-o Tatăl Veșnic ca să aducă mântuire și vindecare lumii, va sta lângă Mine de această a doua dată.

Mama Mea iubită, Înger al luminii, va împărți victorioasă Milostivirea Mea și va vesti a Doua Mea Venire. Mama Mea devotată, Neprihănita Zămislire, ca Mijlocitoare, va ajuta la pregătirea lumii pentru a Doua Mea venire. De secole a pregătit omenirea, dar în ultimii o sută de ani s-a străduit să aducă iubire în inimile voastre, iar unde iubirea pentru Mine sau Tatăl Veșnic era gata să se răcească, ea îi reaprindea flacăra.

A fost o perioadă când Mama Mea a vrut să atragă atenția oamenilor prin revelații divine. Din păcate, de la aparițiile din Fatima și Garabandal, s-au împuținat numărul slujitorilor Mei (preoți), care iau în serios aparițiile. Nici măcar pe vizionari, pe acei puțini aleși, nu îi iau în serios. De data aceasta, pe măsură ce începe anul 2011, foarte, foarte multe schimbări sunt gata să aibă loc în lume. Copiii Mei, acea lume pe care o cunoașteți este pe cale de a se schimba.

Secretul de la Fatima și legătura cu viitorul

Atât de multe suflete nevinovate și pline de încredere nu recunosc răul care este pe cale să se întâmple în lume. Copiii Mei, iar acum îi includ aici și pe aceia care citesc aceste mesaje pentru prima oara și simt o lipsă în bunăstarea lor spirituală, fiți atenți la următoarele:

Voi și frații și surorile voastre, trăiți acum în lumea condusă de gruparea profețită în ultimul secret de la Fatima, despre care nu știți, dar în curând veți descoperi următoarele:

  1. Banul vostru va fi fără valoare și singurul mijloc de plată va fi aurul și argintul.
  2. Vă veți ruga în grupuri și va trebui să căutați un preot sfânt, care va avea curajul să țină piept prigoanei.
  3. Trebuie să găsiți un loc unde vă puteți ruga, pentru că bisericile voastre vor fi vândute pentru profit.
  4. Să aveți grijă de Sfânta Scriptură, chiar dacă încă nu ați citit-o. Puteți fi siguri că în viitor nu veți putea cumpăra nici o copie.
  5. Organizați grupuri de rugăciune, rugați-vă pentru salvarea omenirii. Peste 3 ani veți ști de ce a fost atât de important acest lucru.

Cenzura mass-mediei

Mass-mediei (T V., Radio, Ziare etc.) am să vă spun următoarele: ca ajutor al comunicației în lume, trebuie să știți că toată trufia care există astăzi în voi va deveni disperare, pentru că ceea ce veți avea voi de spus nu va mai fi ascultat de nimeni. Nu peste mult timp și voi veți recunoaște importanța rugăciunii, pentru că omenirea va întoarce spatele adevărului. Adevărurile importante azi le mai puteți transmite încă, dar acest dar vi se va lua. Adevărul va deveni ascuns față de oameni din cauza dictaturii la care veți fi martori în timpul Marii Strâmtorări.

Atunci cuvintele voastre vor fi refuzate tot așa cum au fost refuzate și Cuvintele Mele.

 „Canalul secret” de comunicare

Nimeni nu vă va asculta deoarece singurul cuvânt important care va fi adus la cunoștința oamenilor și va avea efect, va fi prin „ Canalul Secret” livrat lumii prin tehnologie. Vă veți găsi în sălbăticie și veți sfârși încercând să comunicați într-o lume neîncrezătoare, așa cum o fac și Eu în acest timp în care cuvântul vostru nu este auzit.

Să vă feriți de dictatori

Nu vă temeți, ascultați-Mă, indiferent de calea pe care ați ales-o în urmarea lui Dumnezeu. Luptați împotriva acelora care impun dictatura în lume pentru că aceia toți sunt oamenii satanei. Nu lăsați să vă inducă în eroare, indiferent cu cât vor să vă plătească pentru a comunica minciunile lor. Dacă nu le va părea rău pentru păcatele lor, toți vor ajunge în focul veșnic. Timpul nu este de partea lor. Luptați ca să puteți dezvălui nedreptățile la care sunteți martori. Când veți vedea că se împlinește profeția Mea, indiferent de credința voastră, veți recunoaște Adevărul Învățăturii Mele.

Cartea Apocalipsei

Acum, când datorită crizei financiare lumea pare exploatată și rănită, s-ar putea crede ușor că totul va reveni la normal. Da, copiii Mei, în trecut acest lucru ar fi părut natural, dar acum situația este alta. Complotul pus la cale de către gruparea de bază a organizațiilor mondiale unite de originea lor satanică, este gata să erupă. Toți aceia dintre voi care nu cred în Mine vor înțelege în sfârșit profețiile din Biblie și din cartea Apocalipsei.

Nu vă temeți copiii Mei, întoarceți-vă la Mine și vorbiți-Mi cu încredere, spuneți cuvintele voastre și Eu vă dau puterea, energia și speranța ca să puteți supraviețui acestei perioade întunecate a istoriei.

Cei care citesc aceste mesaje, să se gândească la ele în mod temeinic. Dacă totuși puneți la îndoială conținutul lor, atunci uitați-vă în jur și gândiți-vă dacă îndrăzniți sau nu, să luați în considerare semnele existente. Nu observați că vă este manipulat liberul vostru arbitru, care v-a fost dat în dar de Tatăl Ceresc? Nici Eu nici Tatăl Ceresc nu ne-am amesteca în voința voastră liberă, este un dar sfânt pentru voi. Însă când omul, de bună voie, alege satana și flăcările iadului, atunci așa să fie.

Tatăl Veșnic nu poate împiedica asta. Satana va încerca totuși să ia de la voi acest dar al liberului arbitru. Când veți constata că nu mai aveți voința liberă, deoarece a fost luată de către marile puteri față de care sunteți neputincioși, atunci veți ști că în spatele lucrurilor este cel rău.

Satana nu va învinge niciodată

Vă rog foarte mult să fiți atenți, prețioșii Mei copii. Nu renunțați niciodată. Puteți salva multe suflete dacă vă rugați într-un număr mare. Satana și armata sa nu va învinge niciodată. Nu sunt în stare. E imposibil. Doar Dumnezeu are puterea să ducă până la capăt această luptă.

Eu, Mântuitorul și Judecătorul vostru, vă chem la luptă, rezistență și curaj, pentru tot ceea ce simțiți în inima voastră că este corect, chiar dacă vă cuprinde teama. Frica vă este dată de satana. Teama niciodată nu va veni în inimile voastre de la Mine sau de la Tatăl Ceresc.

Puneți deoparte platoșa și deschideți-vă inimile către iubire și nu spaimei. Iubirea este de la Dumnezeu. V-am mai spus că iubirea nu se poate simți decât dacă vă deschideți inimile. Iubirea și Tatăl Veșnic, Creatorul lumii, merg mână-n mână. Sunt de nedespărțit. Tot ce este diferit este opera satanei.

Mergeți acum copii Mei și decideți. Vreți ca să vă umple iubirea Inimii Mele Sfinte, sau vreți să vă fie teamă? Voi hotărâți.

Învățătorul vostru Divin, Mântuitorul și Judecătorul Drept al Milostivirii

37. Cum va fi marele avertisment un dar pentru omenire

Duminică, 02 ianuarie 2011 la ora 21:45

De ce provoacă teamă aceste mesaje?

Fiica Mea iubită, atunci când oamenii vor citi aceste mesaje le vor pune sub semnul întrebării și se vor îndoi de ele, sau le vor diseca mărunt. Chiar le vor ironiza și vor întreba de ce nu vestesc aceste mesaje bucurie și fericire? De ce aduc teamă ? Mai mult ca sigur că această abordare, în comunicarea cu lumea, nu provine de la Isus Cristos? Sigur că Isus Cristos predică despre iubire și nu despre teamă ? La aceste reproșuri am un răspuns simplu. Prin aceste mesaje Îmi arăt Milostivirea, pentru că Eu vă iubesc pe toți. Prima dată am venit la voi ca Mântuitor, ca să vă eliberez, și toată lumea să aibă parte de salvare. Prin moartea Mea pe Cruce vi s-a mai dat o șansă de a putea păși în Împărăția Tatălui Meu. Acum însă Mă întorc ca Judecător Drept. Prin iubirea Mea, în primul rând vă arăt Milostivire. Această Milostivire îmbracă forma unei avertisment prevenitor, pentru a vă ajuta să vă puneți viețile în ordine încă înaintea întoarcerii Mele din Ziua Judecății.

Din compasiunea pe care o simt pentru fiecare dintre voi, vă dau o ultimă posibilitate să vă deschideți inimile și să vă trăiți viețile așa cum ar trebui.

Bucuria de pe Pământ nu se poate compara cu cea din Rai

Întoarceți spatele păcatelor voastre, căiți-vă pentru ele și aduceți înapoi rugăciunea în viețile voastre. Prin Milostivirea Mea vă avertizez despre adevăr. Dacă vă gândiți că lipsește bucuria din mesajele Mele, asta se datorează faptului că omenirea a întors spatele bucuriei adevărate. Nu se poate compara bucuria din Cer cu ceea ce voi considerați pe Pământ că este bucuria. Bucuria pe pământ care izvorăște din iubire adevărată este curată. Dar bucuria care este provocată de obținerea bunurilor materiale, nu are nici un sens.

Copiii Mei, bucuria pe care ar trebui să o simt atunci când vă privesc, este din păcate foarte scurtă, din cauza a ceea ce văd acum în lume. Tot ce e prețios pentru voi nu izvorăște decât din posesiunile materiale sau din laudele și aprecierile celor din jur. Acordați prea puțin timp pregătirii pentru viața ce va veni.

Marele Avertisment nu este altceva decât un dar

Milostivirea Mea vă este dată ca un dar. Primiți-o. Bucurați-vă de ea. Ridicați-vă mâinile către Mine, voi toți. Eu sunt barca voastră de salvare pe marea sălbatică și plină de curenți periculoși și de erupții. Salvați-vă acum, sau luați în calcul că un curent puternic vă poate atrage, și dacă în ultima clipă vă hotărâți totuși să acceptați să vă salvați, nu veți mai avea putere să urcați în barcă.

Continuă purificarea lumii

Am obosit copiii Mei. Oricât încerc să comunic cu voi, mulți dintre voi nu vor să mă asculte. Nici măcar preoților Mei nu le pasă de chemarea Mea prin care vreau să Îmi revelez Milostivirea. Pentru că în lume purificarea continuă și se tot accelerează, e timpul, dragii Mei copii, să Mă chemați.

Cutremure și alte catastrofe globale

Nu vă temeți de furtuni, de cutremure, de tsunami, de erupțiile vulcanice și de valurile de căldură care vor veni peste pământ, pentru a-l opri pe Anticrist și lovitura mâinii lui. Discipolii Mei știu sigur ce-i așteaptă în Noul Paradis, atunci când Cerul și Pământul se vor uni. Aceste lucruri trebuie să se întâmple. Toate acestea sunt evenimente profețite și nu se pot opri. Însă ele vor dura o perioadă scurtă.

Voi, credincioșii Mei, veți fi răsplătiți pentru credința și perseverența voastră în fața imensei opoziții. Bucuria de care vor avea parte copiii Mei atunci va fi greu de ascuns. Ceea ce-i așteaptă pe copiii luminii este slava și iubirea de care vor fi înconjurați. Cei care sunt în întuneric, nu vor putea să suporte lumina. Poate și ei vor încerca să ajungă la lumină, dar asta le va pricinui o durere atât de mare încât vor trebui să se ascundă. Dar atunci nu vor mai avea unde să meargă, doar în peștera întunericului peste care domnește însuși Regele Întunericului, Satana. Asta este ceea ce doriți?

Cum lucrează satana prin oameni

Înțelegeți teroarea pe care o reprezintă Înșelătorul? Nu vă dați seama că el este în spatele tuturor faptelor egoiste, lacome și iubitoare de sine? În timp ce credeți că viața pe care voi o trăiți e emoționantă, palpitantă, distractivă, care constă în cumpărături, mâncare, îmbrăcăminte elegantă, trufașă și în căutarea permanentă a distracției, nu aveți de loc cunoștință despre ceea ce este de fapt în spatele acestor lucruri.

De la cel rău vine vocea misterioasă pe care nu o puteți auzi, dar o puteți simți, care vă convinge să căutați tot mai multă și mai multă distracție, emoții și senzații tari. Nu contează că acțiunile voastre vă fac să râdeți și să aplaudați cu însuflețire. Ele nu înseamnă nimic. Aceste dorințe puternice sunt făcute pentru a vă îndemna să căutați permanent propria voastră satisfacere. La ce e bun acest lucru? După ce trece, vă lasă un sentiment plăcut? Bine înțeles că nu. De v-ați opri și v-ați întreba măcar: ce-ar fi dacă nu aș mai putea face toate astea? Ce-ar fi atunci? Are vreun rost? La început, da. Poate că este frustrant să nu aveți tot ceea ce aveți nevoie, dar numai când nu mai aveți nimic va trebui să vă concentrați să vă mențineți în viață.

Alimentele vor fi mai importante decât plăcerile bunurilor materiale. Atunci când nu veți mai avea ce mânca și vă va fi foame, doar atunci veți vedea că nu mai contează nici una din aceste foste atracții. Această este purificarea care va avea loc în lume foarte repede. Prin aceasta purificare – o formă de curățire, veți deveni din nou întregi. Doar atunci veți fi gata să primiți adevărul.

Cum ajunge satana să provoace în voi senzația de deșertăciune

Copiii Mei, voi nu vedeți activitatea satanei. Nu-l vedeți, și totuși el își folosește tot timpul ca să vă fure de la Mine. El, copiii Mei, vă provoacă mari dureri. Toate tentațiile pe care vi le pune în cale, folosesc atracția lumească a banilor, a frumuseții, a averii și a talentului, pe care le înghițiți din cauza lăcomiei și a dorințelor. Vă considerați împliniți când adunați toate acestea. Din păcate nu este așa. Aceasta este minciuna pe care satana o folosește ca să vă prindă. Dacă cineva dintre voi, care a ajuns pe culmile bogăției mărețe, dar dintr-o dată s-a trezit că a pierdut totul, indiferent din ce cauză, atunci să fiți recunoscători. Doar atunci puteți să Mă primiți cu adevărat în inimile voastre, când vă dezbrăcați de bunurile materiale ale lumii.

Mesaj pentru cei cu bunăstare

Vă spun celor bogați – nu vă condamn. Doar pentru că aveți bunăstare materială, nu înseamnă că nu sunteți pe drumul cel bun. Dar voi aveți răspunderea de a împărți averea și de a vă îngriji de cei care sunt mai puțin norocoși ca voi. Aceasta este sarcina voastră. Nu averea sau siguranța materială este problema. Nu râsul sau bucuria pe care le trăiți savurând viața, este greșită. Ci doar când bogăția devine o obsesie și când dorința permanentă pentru viața luxoasă este pusă înaintea credinței și înaintea bunăstării altora, atunci devine o ofensă în ochii Tatălui Meu.

Averea, casele, îmbrăcămintea și posesiunile sunt trecătoare, ca norii pe cer. În clipa asta sunt aici, în cealaltă s-au dus. Nu le puteți duce cu voi în cealaltă viață. Sufletul este cel care va veni cu voi. Aveți grijă de sufletele voastre, arătați iubire unii față de alții și față de cei care, în această viață, vă provoacă supărări. Urmați învățăturile Mele. Cereți Milostivirea Mea. Doar atunci vă veți uni cu Mine în Noul Cer și Pământ, care va fi Paradisul. Nu vă riscați moștenirea și locul vostru în Împărăția Tatălui Meu.

Iubitorul vostru Isus Cristos

38. 2011 anul purificării

Marți, 11 ianuarie 2011 la ora 23:30

Multiubita Mea fiică, în sfârșit ne reunim. Zilele trecute ai avut disponibilitatea mentală să primești mesajele Mele. Nu te teme, pentru că acum ai nevoie de timp pentru a acorda atenție celor mai urgente mesaje ale Mele date până acum omenirii.

2011 este anul în care schimbările– purificarea – vor începe, și vor fi evidente pentru milioane de oameni din întreaga lume. Deși rugăciunea ajută la înlăturarea catastrofelor din lume, din păcate acum nu mai e suficient ca să rețină mâna Tatălui Veșnic, care în curând va lovi omenirea.

Acum toată lumea poate să vadă faptele rele, murdăria trupului și a sufletului, care caracterizează lumea de astăzi. A sosit timpul să se oprească toți cei care sunt ocupați doar cu treburile cotidiene, pentru a conștientiza ceea ce se petrece în fața ochilor lor.

Cel rău, care lucrează prin cei care sunt în întuneric, a creat haos în lume, iar crimele se întâmplă zilnic și au devenit atât de banale încât omenirea a devenit insensibila față de cei care comit aceste fărădelegi. În societate domnește lăcomia și egoismul. Politicienii și conducătorii voștri sunt lacomi de putere și în cele mai multe cazuri, bunăstarea voastră le este indiferentă. Sinuciderile, al căror număr este în creștere, sunt cauzate de disperarea creată de înșelător, de cel rău.

El, care niciodată nu vi se arată, este în spatele fiecărui act de demonstrație publică care slăvește imoralitatea sexuală și gravele vătămări trupești provocate celorlalți și propriei persoane.

Goana după bunurile luxoase, pe care o puneți deasupra nevoilor familiei, este izbitoare. În timp ce voi, copiii Mei, alergați după aceste vise deșarte, veți vedea că ați rămas fără alimente. Aceste lucruri fără valoare și fără folos nu o să vă umple stomacul, nici sufletele goale care strigă după alinare – o alinare de care nu mai dispuneți de mult. Alinarea sufletelor se obține doar prin rugăciune, mai ales prin rugăciunea organizată în grupuri.

Purificarea va avea loc înainte de a Doua Mea Venire

Cutremure sunt gata să lovească pământul pe măsură ce supărarea Tatălui Meu se va dezlănțui. Voi, copii nerecunoscători, care ați întors spatele luminii adevărului, trebuie să vă temeți acum. Începutul Marii Strâmtorări este pe cale să se desfășoare, iar spectacolul catastrofelor ecologice se va înteți. Omul va fi neputincios. În timp, omenirea va recunoaște și va accepta existența Tatălui Meu și va ști că Eu, Fiul Lui iubit, voi pregăti calea pentru ca această lume să fie martoră la a Doua Mea Venire. Acest timp se apropie. Înainte însă, lumea trebuie să treacă mai întâi prin aceasta purificare esențială. Pe măsura ce va crește numărul catastrofelor, va crește și numărul discipolilor satanei. Își vor trăi cu sfidare în continuare viața lor rea și mizerabilă, vor provoca durere și-i vor teroriza pe credincioșii Mei și pe aceia care trăiesc vieți curate .

Dacă credincioșii Mei vor mărturisi adevărul, va deveni mai mare numărul celor care acceptă faptul că în lume într-adevăr se petrec schimbări. Prin mesajele pe care le dau copiilor aleși, în scurt timp și ceilalți vor înțelege evenimentele la care sunt martori. Pentru că evenimentele care se vor desfășura acum, nu pot fi provocate de mâna omului. Ele se întâmplă doar dacă, și când le permite Tatăl Meu Veșnic.

A sosit timpul să se deschidă pecețile

Copiii Mei, a sosit timpul dinainte stabilit, când se vor deschide pecețile și sunetul trompetelor va anunța schimbările. Dumnezeu, Creatorul lumii, nu va mai tolera Răul și îl va arunca afară din lume pentru totdeauna. Nici unul dintre discipolii Celui Rău, indiferent de nivelul său de supunere față de satana și de promisiunile sale deșarte, nu va fi cruțat dacă nu se va căi!

Copiii Mei, se va arăta iubire tuturor discipolilor Mei și celor ai Tatălui Meu Veșnic care își deschid inimile.

Satana s-a manifestat deja la un asemenea nivel de exaltare încât puterea lui a infestat așa de mulți copii ai Mei, astfel ei nu mai cred în virtuți cum ar fi: cinstea, fapta bună, respect pentru viața altuia sau pentru familiile lor. Fratele se răzvrătește împotriva fratelui, sora împotriva surorii, vecinul contra vecinului, preoții împotriva mai marilor lor, episcopii împotriva învățăturii Sfintei Scripturi.

De ce Mă pedepsiți cu lipsa voastră de iubire?

Copiii Mei au întors spatele chiar și acestei planete frumoase care v-a fost oferită de Dumnezeu Tatăl, Creatorul și Făcătorul tuturor lucrurilor, cu o iubire atât de mare. Ce ați făcut? De ce Mă pedepsiți cu lipsa voastră de iubire? Toate acestea le faceți față de Mântuitorul vostru? De ce întoarceți spatele propriei voastre nevoi – nevoia de a vă hrăni sufletele, stingând astfel setea de a cunoaște Împărăția Tatălui Meu, care v-a fost promisă drept moștenire. Copiii Mei, voi ați întors spatele propriei voastre salvări! Nu vă dați seama? Vă rog să Mă credeți că nu vă pot salva și nici nu o voi face, dacă acum nu vă examinați conștiința și nu vă rugați pentru îndrumare spirituală.

Preoții ignoră învățăturile Mele

Păstorii Bisericii, slujitorii Mei sfințiți, care au fost trimiși să conducă turma Mea, nu atrag atenția ferm asupra existenței satanei. Se străduiesc să pară că sunt oameni moderni, cu mintea deschisă și pragmatici, dar nu subliniază pericolele care pândesc atunci când sunt ignorate învățăturile Cărții Tatălui Meu. Aceste învățături arată clar existența satanei și modul în care el acționează prin fiecare dintre voi ca să poată în final să vă îndepărteze de casa voastră de drept – Paradisul pe care vi l-am promis încă de la Moartea Mea pe Cruce. Nu Mi-am dat viața pentru un grup necunoscut, ci pentru fiecare dintre voi, ca să puteți fi salvați.

Amintiți-vă că iubirea Mea pentru voi, deși nemărginită, Îmi provoacă o mare durere. Această durere vine din faptul că voi negați existența Mea. Faceți astfel o alegere, continuând orbește să credeți în mod naiv că Pământul poate să vă împlinească toate dorințele. Dar uitați că viața, cea de după această viață, va continua la nesfârșit.

Profețiile au fost date dintr-o mare Milostivire

Semnele, mesajele și profețiile, pe care le-am dat copiilor Mei de-a lungul anilor, sunt toate dovezi ale Milostivirii Mele. Dar în afară de credincioșii Mei, foarte puțini dintre voi ascultă, își deschid ochii și își pun întrebarea: Oare nu e posibil ca aici să fie vorba de un mesaj divin? Iar dacă este așa, atunci ce ar trebui să fac? Răspunsul este următorul: ascultați și acceptați adevărul despre opțiunile voastre viitoare. Decideți pe ce cale vreți să mergeți. Apoi rugați-vă pentru sufletul vostru și pentru al celor dragi ai voștri.

Cei care întoarceți spatele cu aroganță și dispreț, când se menționează Numele Meu, sau care dați din mână cu desconsiderare atunci când discipolii Mei proclamă Adevărul Meu – voi sunteți pierduți pentru Mine. Eu nu pot decât să trimit, din Milostivirea Mea, semne și minuni care să vă ajute și să vă ghideze. Nu vă pot obliga, deoarece omenirea a primit voință liberă de la Tatăl Veșnic, de la Creatorul Universului. Motivul pentru care comunic cu voi este pentru a vă transmite iubirea și compasiunea Mea, care sunt însă însoțite de sentimentul Meu de durere și disperare.

Suferința, durerea și rana Mea se întețesc pe măsură ce copiii Mei aleargă în brațele deschise ale satanei. Asta înseamnă ca Eu acum trebuie să vă arăt clar vouă tuturor ce fel de soartă îi așteaptă pe cei care Mă refuză pe Mine sau pe Tatăl Meu Veșnic.

Existența iadului

Dacă alegeți minciunile înșelătorului – din care principala este cea că Dumnezeu, Tatăl Veșnic, nu există – sunteți condamnați. Doar când veți trece prin poarta iadului veți realiza oribila greșeală pe care ați făcut-o. Credeți-Mă, dragi copii, dacă ați vedea șocul și senzația de teroare pe care o simt sufletele după moarte atunci când li se descoperă realitatea finală, nu ați fi în stare să suportați acest chin nici măcar un minut. Dacă ați avea posibilitatea să aruncați doar o singură privire fugitivă spre acel loc ați cădea morți de frică – ca să Mă exprim în termeni omenești – din cauza terorii crunte care îi așteaptă pe cei care aleg calea păcatului.

Această cale, care la început pare frumoasă, ispititoare, glorioasa și plină de minuni, se schimbă la jumătatea drumului. Schimbările pe care le întâlniți la jumătatea drumului vă vor arăta că nu sunteți mulțumiți. Această senzație ciudată de gol și dezamăgire va continua neabătut tot restul drumului. Voi nu puteți înțelege de ce aveți acest sentiment. Experiențele voastre par plăcute din exterior, dar sunt pline de sentimente neașteptate de neliniște și neplăcere, amestecate cu mânie, singurătate, frustrări și teamă. Doar când veți ajunge la capătul drumului și vă veți întâlniți idolul pe care l-ați urmat până atunci și când veți privi în ochii lui răi care dansează cu amuzament condescendent, atunci veți urla de spaimă până când veți răguși. În această ultimă clipă veți striga după ajutorul Meu. Dar atunci va fi deja prea târziu. Din acel punct nu mai este cale de întoarcere. Deja alegerea voastră va fi fost făcută în această viață. Deși voi plânge lacrimi amare de profundă tristețe pentru fiecare suflet pierdut, în acel punct nu voi mai putea să vă salvez. Voința voastră liberă, când vă hotărâți propria soartă, nu mai este în mâinile Mele.

Prin acest mesaj, așa sever cum este, dau omenirii întregi un ultim avertisment din adâncă iubire pentru fiecare dintre voi. Vă rog, ca în sfârșit, să Mă ascultați ca să vă puteți salva sufletele.

Al vostru iubitor Isus Cristos, Salvatorul și Judecătorul vostru Drept

39. Avertismentul – a doua venire este aproape – prilej de salvare a sufletelor

Miercuri, 12 ianuarie 2011 la ora 15:00

Fiica Mea, mesajul de ieri a fost sever. După ce vor citi acest mesaj, mulți vor spune: ”Domnul nu ne vorbește așa” . De unde știu ei asta? Din cauza suferinței pe care o trăiesc iubiții Mei copii care sunt exploatați de alții, Eu trebuie să vă spun aceste lucruri. Vă vorbesc din Milostivirea Mea Divină pentru a vă fi de ajutor în salvarea voastră, copiii Mei, astfel încât să ne putem uni ca o Familie Sfântă în Noul Paradis. Nu vreau să pierd nici un suflet în favoarea înșelătorului. Este important să auziți acum glasul Meu.

Necredincioșilor le vine greu să creadă

Înțeleg că multora dintre copiii Mei, mai ales celor necredincioși, le este greu să creadă în viața de după moarte. Ei sunt preocupați în mod exclusiv cu probleme lumești și în lupta lor pentru supraviețuire și-au neglijat într-atât partea spirituală încât nu cred că există o altă viață. Ei acum trebuie să se reanalizeze. Ei cred că după moarte totul s-a sfârșit și că singura lume de care trebuie să se preocupe este cea în care trăiesc acum. Cât de disperat sunt pentru aceste suflete derutate! Dacă ar arunca o privire fugitivă spre ceea ce le oferă Paradisul, atunci și-ar petrece zilele în rugăciune și slăvire pentru Mine și pentru Tatăl Veșnic, cu laudă și recunoștință.

Lumea Nouă pe care am promis-o tuturor este o realitate. Binecuvântați sunt toți aceia care nu au uitat această realitate și care, în fiecare zi își îndreaptă rugăciunile către Mine. Cât îi iubesc pe credincioșii Mei! Și totuși cât sufăr pentru ei! Acești credincioși blajini fac totul ca să-i convingă și pe alții despre existența Mea. Atunci sunt luați în derâdere și batjocoriți pentru Numele Meu. O, cât Mi se frânge Inima din această cauză!

Sufletele din lumea cealaltă suferă pentru cei rămași care nu au credință

Dacă ați ști cât suferă sufletele din cealaltă lume pentru voi toți cei de aici care nu aveți credință! Cei dragi ai voștri care sunt în pace în Împărăția Tatălui Meu, se roagă într-una spre a mijloci pentru voi. Cea ce nu știți este, că dacă vă faceți timp să vorbiți cu Mine – cu simple cuvinte ale voastre – și Mă rugați să vă călăuzesc, Eu vă voi răspunde chiar dacă aveți credința lâncedă. Iar voi veți ști când Eu v-am răspuns. Copiii Mei, veniți la Mine și rugați-Mă cu simple cuvinte ale voastre să vă întăresc credința.

Gândiți-vă la învățăturile pe care vi le-am dat în aceste mesaje și la învățăturile Sfintei Scripturi și amintiți-vă în ce mod ar trebui să trăiți. Prin Milostivirea Mea, foarte curând vă voi dezvălui toate ofensele aduse învățăturilor Mele și vă voi arăta păcatele pe care le-ați făcut de-a lungul vieții.

Aceasta nu va fi Ziua Judecății, ci doar un exemplu despre cum va fi ea

Acesta este un act de Milostivire din partea Mea. Vă veți vedea păcatele și veți înțelege imediat cum le văd Eu. Veți înțelege instantaneu de ce au fost greșite și jignitoare pentru Mine. Copiii Mei , aceasta este șansa voastră de a vă căi pentru ele. Aceasta nu va fi Ziua Judecății ci doar un exemplu despre cum va fi ea.

Prin Milostivirea Mea veți primi cel mai mare dar înainte de Ziua Judecății – șansa de a vă căi pentru păcatele voastre și de a vă schimba viața înaintea Zilei Finale – Ziua când Eu voi Reveni pe pământ. După cum știți, atunci nu voi veni ca Mântuitor, ci ca Judecător Drept. Copiii Mei, acest timp este deja aproape. Nu vă temeți. Eu vă iubesc pe toți. Vă port în Inimă. Permiteți-Mi să intru în inima voastră și lăsați-Mă să vă conduc spre Împărăția Tatălui Meu. Nu vă temeți niciodată de moarte! Moartea este doar o poartă prin care veți păși într-o nouă viață de veșnicie fericită, plină de iubire, pace și bucurie.

Viața pământească este un pasaj în timp

Viața voastră pământeană nu este altceva decât un episod în timp. Ea poate să conțină iubire, bucurie, durere, refuz, teamă, mânie, disperare, frustrare sau tristețe. Dar numai dacă vă întoarceți la Mine, durerea vi se va diminua. Sunt binecuvântați cei care suferă, și mai ales cei care suferă în Numele Meu, pentru că ei vor fi preamăriți în Împărăția Tatălui Meu. Dar binecuvântați sunt și aceia care se convertesc, pentru că atunci în Cer e bucurie mare.

Veți fi bineveniți În Noul Meu Paradis. Rugați-vă de pe acum pentru sufletul vostru și al celor din familiile voastre. Marele Avertisment va avea loc în curând. Atunci veți cunoaște adevărul. Atunci veți avea prilejul să vă mântuiți în ochii Mei.

Vă iubesc pe toți. Mă bucur deoarece știu că mulți copii se vor întoarce la Mine și la Tatăl Ceresc pe măsură ce timpul Vremurilor din Urmă se apropie tot mai mult. Fiți pregătiți.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

40. Cum se poate ajunge în Rai – rolul suferinței

Vineri, 14 ianuarie 2011 la ora 10:00

Preaiubita Mea fiică, modul în care Eu comunic cu tine va începe să se schimbe. În mesajele precedente i-am avertizat pe copii Mei despre necesitatea urgentă de a se căi pentru a se putea salva, următoarele comunicări se vor axa pe ajutorarea sufletelor pentru ca să se îndrepte spre desăvârșirea spirituală.

Fiica Mea, în Paradis nu este ușor să intrați, cu toate că el este casa cuvenită oricăruia dintre voi. Ușa este strâmtă și numai puțini pot intra. Pentru a intra, sufletele trebuie să fie smerite și să se abandoneze complet în mâinile Mele. Ele trebuie să alunge mândria, voința puternică, ca și dorința și atașamentul pentru lucrurile materiale de pe Pământ, dacă vor să intre în Rai.

Toți copiii Mei care încep călătoria lor spirituala spre Mine, acum că au înțeles Adevărul, trebuie să se străduiască să înțeleagă calitățile esențiale pentru a intra în Împărăția Tatălui.

Importanța smereniei

Smerenia este un termen pe care mulți dintre copii Mei îl înțeleg din Învățăturile Mele. În timp ce mulți discipoli ai Mei înțeleg de ce este importantă, sunt totuși confuzi cu privire la ceea ce înseamnă cu adevărat.

Smerenia înseamnă sinceritate. Înseamnă să acceptați, cu demnitate, încercările, provocările și abuzurile cărora trebuie să le faceți față, în special când veniți în Numele Meu. Cel mai bun sfat este acesta: gândiți-vă la voi înșivă ca la un copil, simplu și inocent, care nu are cunoștință de societatea haínă pe care o experimentați în mod normal ca adult. Comunicați tot timpul cu Mine prin rugăciuni cu ochii și inima unui copil.

Mențineți rugăciunile și comunicarea cât mai simple. Eu nu aștept de la voi să recitați toate rugăciunile care au fost date lumii din iubire pentru oameni. Priviți spre Mine și împărtășiți-Mi problemele voastre. Împărtășiți-Mi suferința voastră. Dați-Mi-le Mie. Veți fi răsplătiți din belșug dacă acceptați durerile și suferințele din viața voastră, în numele Meu. Poate că voi nu vă dați seama de asta dar astfel salvați multe suflete și le pavați drumul spre Rai. Acest lucru nu vi se va dezvălui decât atunci când și voi la rândul vostru veți intra în Paradis și veți experimenta gloria generosului dar pe care Mi l-ați făcut Mie astfel.

Nu vă pierdeți stăpânirea de sine când vă apărați credința

A fi smerit înseamnă a accepta ceea ce se întâmplă în jurul vostru oricât de dureros ar fi. Arătați-vă demni în orice situație, chiar și când numele Meu este batjocorit în prezența voastră. Apărați-vă – chiar cu pasiune dacă așa vreți – însă nu îi respingeți pe cei care vă abuzează bătându-vă joc de ei.

Explicați-le calm adevărul Învățăturilor Mele. Nu vă pierdeți cumpătul. Însă nici nu vă temeți de cei care vă abuzează. Fiți hotărâți. Apărați-vă, însă numai prin reiterarea Învățăturilor Mele. Nu vă fie teamă să spuneți adevărul în mod deschis. Nu confundați smerenia cu lașitatea. Unii dintre discipolii Mei care înțeleg importanța smereniei și relevanța sa în sanctificarea sufletelor, confundă acestea și rămân tăcuți când numele Meu este batjocorit public. Da, într-adevăr, nu trebuie să judecați niciodată pe acela care Mă ridiculizează pe Mine, pe Tatăl Meu Veșnic sau pe iubita Mea Mamă Binecuvântată, însă trebuie să stați împotriva lor în apărarea Adevărului.

Suferințele sunt un dar de la Dumnezeu

Când vorbiți cu Mine ca un copil, să înțelegeți asta: dacă vă deschideți inimile și vă puneți toată încrederea în Mine, Eu vă voi ghida când suferiți pe acest pământ. Nu-Mi întoarceți spatele. Deși durerea poate fi insuportabilă, copilașilor, considerați suferința ca pe un dar de la Dumnezeu. O binecuvântare. Deoarece prin durere și suferință are loc purificarea. Oferiți-Mi Mie suferințele voastre. Făcând asta, Îmi ușurați chinurile pe care le suport Eu când retrăiesc durerile Pătimirilor Mele iar și iar, în fiecare zi, pe măsură ce sunt martorul ororilor din lumea de azi.

Purificarea care are loc atunci cânt voi acceptați durerile și suferințele, indiferent cât sunt de grele și când le oferiți cu bucurie pentru salvarea omenirii, nu poate fi cu adevărat înțeleasă de către voi, copiii Mei. Dar pe măsură ce vă apropiați de Mine deschizându-vă inimile și prin abandonarea voinței voastre, lăsându-vă deplin în Mâna Mea, veți înțelege mai multe. Înțelegeți că numai făcând așa puteți să fiți în unitate cu Mine, iar când sunteți astfel, încercările și suferințele voastre pe Pământ se ușurează. Cu timpul, veți accepta suferința cu bucurie in inimă, în mod special când o și oferiți ca dar pentru Mine.

Suferința este un dar de la Dumnezeu și este permisă. Sufletele la a căror salvare ajutați prin aceasta, vă asigură un loc în Împărăția Tatălui Meu.

Aceste învățături nu sunt noi, copiii Mei. Numai că vouă nu vi s-au reamintit adevărurile simple. Mesajele și învățăturile Mele nu s-au schimbat niciodată. Ele sunt simple și sunt rezumate in Biblie și în Cele 10 Porunci. Amintiți-vă doar, că atunci când vă dăruiți pe voi înșivă oricărei alte persoane, vă dăruiți Mie. Arătați iubire pentru semenul vostru și îmi veți arăta Mie iubire.

Tratați-l așa cum ați vrea să fiți tratați voi înșivă. Nu uitați niciodată, atunci când vă mâniați pe cineva și sunteți tentați să îi faceți rău sau să îl pedepsiți în orice mod, că EU sunt prezent în el – chiar și în cei care Mă urăsc. Dacă îi faceți rău oricăruia dintre copiii Mei, același lucru Mie Mi-l faceți.

Copiii Mei, cu timpul, toate aceste acțiuni delicate vor căpăta sens. Rugați-vă în fiecare zi pentru puterea de a vă trăi viața în numele Meu. Să știți că de fiecare dată când iertați pe cineva, deși vi se poate părea greu pentru că el vă poate părea dușman, creșteți Inima Mea cu Milă și Iubire. Pentru aceasta, veți primi fericirea eternă în Rai.

Rugați-vă pentru perseverentă. Imitați viata Mea. Nu va fi ușor. Dar acțiunile voastre, indiferent cât de mici, vor ajuta multe suflete.

Iubitul vostru Învățător și Mântuitor
Isus Cristos, cel de-o Ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt

41. Purtarea crucii Mele

Duminică, 16 ianuarie 2011 la ora 15:00

Mult iubita Mea fiică, sunt Eu. Până acum a fost o lungă perioada de învățătură pentru tine, dar și pe mai departe vei avea parte de hrană sufletească, ca să cunoști adevărul. Această hrană care-ți umple sufletul, este darul Duhului Sfânt pentru tine.

Te rog fiica Mea, să te asiguri că aceste mesaje care sunt un amestec de atenționări, profeții și un rezumat al învățăturilor Mele, să ajungă în fiecare colț al lumii. E foarte important să înțeleagă copiii Mei cum trebuie să își pregătească sufletele pentru a găsi mântuire în fața Tatălui Meu.

Înnoirea sufletească are acum loc în lumea întreaga

Are loc acum în lume o crescândă devoțiune și onorare pentru Mine, pentru Tatăl Meu Veșnic, pentru Duhul Sfânt și pentru Mama Mea iubită. Chiar dacă nu se vede în mod clar, această puternică reînnoire spirituală va ajuta la protejarea copiilor Mei, chiar și a acelora care Îmi întorc spatele. Biblia va fi recitită pentru că oamenii vor flămânzi după adevăr. Întrucât procesul purificării se va înteți și se va extinde în întreaga lume, se vor deschide din nou în fața Mea sufletele și inimile golite de iubire.

Pe măsură ce iubirea se va dezvălui prin lumina credincioșilor Mei, atacurile satanei vor slăbi din ce în ce mai mult și astfel comportamentul celor pe care el i-a infestat se va îmblânzi. Satana va pierde.

Zilele satanei sunt numărate

Satana știe că sunt numărate zilele lui aici pe Pământ și de aceea se va strădui să facă cât mai multă pagubă. Se vor înteți activitățile discipolilor săi și vor ataca imediat, pentru a aduce pagubă peste tot. Faptele lor, pe care le veți observa îngroziți, vor dura numai o scurtă perioadă.

Copiii Mei, credința, întărită printr-o sistematică rugăciune zilnică, va elimina aceste atrocități. Reculegeți-vă copiii Mei și descoperiți din nou Învățătura Mea. Readuceți-Mă în viețile voastre. Luați-Mă din nou în inimile voastre astfel încât să vă pot lua în brațele Mele. Permiteți-Mi să vă conduc la perfecțiunea spirituală pentru a fi pregătiți pentru viața veșnică, când Cerul și Pământul se vor uni.

Urmați-Mi exemplul în viața cotidiană. Purtați crucea Mea, chiar dacă acest lucru poate părea prea greu. Nu vă temeți să acceptați crucea Mea, pentru că Eu nu vă voi lăsa să duceți decât doar atât cât puteți .

Semnificația suferinței în această viață

Când suferiți în aceasta viață, atunci duceți crucea Mea. Aveți două posibilități. Dacă refuzați crucea, vă plângeți și vă amărâți din cauza ei, atunci suferința crește negreșit. Dar dacă acceptați s-o purtați și vă oferiți suferințele pentru salvarea sufletelor, atunci acesta este cel mai prețios dar pentru Mine. Dacă acceptați suferințele, încercările și chinurile cu bucurie, atunci povara voastră va deveni mai ușoară. Eu vă voi ajuta să o duceți. Atunci durerea se va alina, iar pacea, iubirea, bucuria și fericirea pură vor domni în sufletul vostru.

Trăiți o viață simplă

Trăiți într-un mod simplu, faceți totul cu măsură. Atunci când mâncați, beți, dormiți sau vă odihniți, faceți-le cu măsură. Odată ce v-ați satisfăcut necesitățile fizice nu căutați mai mult deoarece este spre dauna sufletului vostru. Ispășirea, copiii Mei, este vitală pentru a ajunge mai aproape de Mine. Prin ispășire înțeleg sacrificiul personal. Postul este doar un exemplu de ispășire. În viața Mea pământească v-am vorbit despre importanta ispășirii. Același lucru l-a făcut și Sf. Ioan botezătorul, profetul Meu iubit.

Postul Meu de 40 de zile a fost un exemplu pentru voi copiii Mei. Numai prin post, copii, veți ajuta să fie îndepărtat cel rău.

Dragii Mei copii, atât de multe lucruri stau încă în fața voastră. Acum încă nu înțelegeți ce se va cere de la voi în anii care vor veni. E foarte important să folosiți acest timp ca să ajungeți mai aproape de Mine, ca să fiți pregătiți pentru încercările la care vor fi supuși în viitor creștinii din întreaga lume.

Al tău iubit Mântuitor, Isus Cristos

42. Ce ușor este să păcătuiesti

Luni, 24 ianuarie 2011 la ora 22:00

Azi, preaiubita Mea fiică, ai înțeles în sfârșit pericolele pe care ți le pune în cale înșelătorul când lași garda jos. Rugăciunea către Tatăl Meu Veșnic, prin Rozarul Milostivirii Divine, este importantă în sințirea sufletului tău.

Păcatul, preaiubita Mea fiică, e greu de evitat. E mai greu de a dobândi harurile mele speciale decât de a evita păcatul în orice formă. Când ai fost chemată să faci aceasta lucrare sfântă vei fi întotdeauna ținta Celui Rău care face în așa fel ca să creeze, cu fiecare oportunitate, negativitate în viața ta. El ii folosește pe cei din jurul tău ca mijloace de atac, de aceea trebuie să fii în gardă în ceea ce-l privește. Să nu îl lași niciodată să învingă deoarece când reușește asta îți infestează sufletul și cauzează durere cumplită, teamă și suferință. El determină ca prieteniile să se despartă, creează confuzie și induce gânduri false în mințile celor care îi sunt țintă. Și apoi, când Copiii Mei simt vină pentru slăbiciunea lor de a se fi lăsat pradă ispitei, vor avea un sentiment de ticăloșie care aduce în viața lor disperare, nefericire și indiferență.

Copiii Mei, întotdeauna veți fi ispitiți să păcătuiți. Perfecțiunea sufletului este dificil de atins și cere din partea voastră o disciplină și o hotărâre enorme. Dacă veți cădea pradă seducției Celui Rău și veți face păcate, când se întîmplă aceasta trebuie ca imediat să vă rugați din inimă și să cereți iertare.

Spovedania regulată este un sacrament destul de greșit înțeles. Numai prin prezenta săptămânală în confesional sufletul vostru rămâne în starea de har. Atunci când sufletul vostru este în acest mod sfințit, și numai împreuna cu rugăciunea zilnică, îl puteți împiedica pe Înșelător să facă ceea ce vrea.

Vinovăția păcatului

Dacă vă simțiti vinovați ca urmare a unui păcat, indiferent cât de gravă este ofensa adusă Tatălui Meu, nu va nelinistiți. Întoarceți spatele păcatului, deschideti-vă inima și cereți iertare. Vinovăția este un sentiment negativ. Deși ea servește ca mod de a va ghida conștiința, nu este sănătos să rămîneți în aceasta stare. Cereți prin rugăciune harurile de a obține puritatea sufletului, necesare pentru a Mă servi pe Mine. Răbdarea este de asemenea importantă. Niciodată să nu lăsați ca păcatul să vă ducă departe de Mine. Vinovăția nu trebuie să stea niciodată în calea căutării salvării voastre.

Amintiți-vă copii că datorită păcatului originar, veți cădea întotdeauna victima tentațiilor Celui Viclean. Numai prin rugăciune, post și dedicare la Sfânta Împărtășanie veți deveni mai aproape de Mine. Aceasta necesită timp pe care trebuie rezervat pentru aceste lucruri.

Mergeți acum copii Mei și rețineți un lucru – niciodată să nu va fie teamă să vă întoarceți la Mine când ați greșit. Niciodată să nu vă fie rușine să cereți iertare când vă pare cu adevărat rău. Dar de asemenea, amintiți-vă că dacă nu regretați cu adevărat, îl veți atrage din nou pe Înșelător și din nou sufletul vostru va cădea în întuneric. Întunericul atrage întuneric. Lumina atrage lumină. Eu sunt Lumina.

Intoarceți-vă la Mine acum și lăsați iubirea Mea să strălucească peste bietele voastre suflete pierdute. Vă iubesc atât de mult, copiii Mei, încât când vă întoarceți inima spre Mine, indiferent cât de izolați v-ați fi simțit, nu veți fi niciodată respinși.

Mergeți în pace și iubire

Divinul vostru Salvator,
Isus Cristos

43. Pregătiți–vă pentru avertisment – iluminarea constiintei

Vineri, 28 ianuarie 2011 la ora 00:15

În noaptea asta, preaiubita Mea fiică, ți s-au dat harurile care să te facă mai puternică pentru a continua această lucrare. Prin rugăciunile credincioșilor Mei iubiți și pretuiți – care s-au rugat mult pentru tine – în curând vei putea termina Cartea Adevărului. Indiferent cât de mult ți se distrage atenția, îți este totuși dificil să respingi îndatoririle pe care le ai pentru Mine. Mă bucur, dar nu mai avem mult timp.

Lumii i se dă acest dar special – Cartea Adevărului – ca să arate copiilor Mei, ce trebuie să facă acum pentru a se pregăti pentru Marele Avertisment, Iluminarea conștiinței, care este dat omenilor pentru a fi ajutați să se pregatească adecvat pentru A Doua Venire a Mea.

Și cei care nu cred în Mine trebuie să primească șansa să citească Adevărul. Când acest eveniment va avea loc, dupa ce aceste mesaje au fost date lumii, oamenii vor recunoaște autenticitatea cuvintelor Mele date prin tine, fiica Mea, pentru salvarea omenirii.

Evenimentul Mistic va fi trăit de toți cei care vor avea peste 7 ani

Să nu te simți jignită cand oamenii refuză aceste mesaje, fiica Mea. Fii recunoscătoare că li se dă acest dar. Vor înțelege adevărul acestor profeții după ce va avea loc acest eveniment mistic pe care-l vor trăi în toată lumea, toți cei care au împlinit vârsta de 7 ani. Cei care vor trăi după acest eveniment vor judeca cu mai multă prudență conținutul acestei cărți. Nu vor putea s-o ignore chiar dacă ar avea credința slabă. Alții, care nu vor să cunoască adevărul, tot trebuie să știe de conținutul acestei cărți.

Să nu renunți niciodată, copila Mea, când e vorba de salvarea sufletelor. Toți copiii Mei prețioși s-au născut din iubirea Tatălui Meu Veșnic. Tatăl Meu îl iubește fiecare copil al Său, chiar dacă unii s-au rătăcit de la drumul drept.

Credința, copila Mea, poate fi reaprinsă prin credința altora binecuvântați cu Duh Sfânt. Copiii Mei aleși, trimiși să răspândască în lume cuvintele Mele, au capacitatea să aducă lacrimi de bucurie în acele biete suflete care strigă după călăuzirea vieții lor confuze și deșarte.

Să vă uitați la toți prin ochii Mei

Întotdeauna să vă uitați cu ochii Mei la prietenii voștri, la membrii familiei, la vecinii și la colegii voștri. Întotdeauna să căutați partea lor buna. Arătați-le iubire și vor simți prezența Mea. Vor fi atrași de voi, fără să cunoască motivul.

Prin exemplul Meu, imitați-Ma și atunci veți ajuta la convertirea copiilor pierduți. Prin rugăciune stăruitoare îi puteți aduce mai aproape de Mine. Prin sacrificii și acceptarea suferinței, uniți împreună cu Mine, puteți salva suflete. Sunt incluse aici și sufletele care nu au părăsit încă Pământul, ca și acelea care așteaptă judecata în Purgatoriu.

Dați-Mi voie să vă reamintesc că aveți două posibilități. Credeți în Mine, deschizându-vă inimile către Adevărul cuprins în Evanghelie. Dacă ați pierdut toată credința, atunci citiți câte o parte din Învățăturile Mele. Apoi cereți-Mi să vă arăt Adevărul în inimile voastre. Veți ști atunci care este calea care va duce către Mine, în Rai. Dar puteți și să tineți ochii închiși și să refuzați să ascultați. În acest caz, doar rugăciunile credincioșilor zeloși vă mai pot ajuta. Rugăciunile credincioșilor și Rozariul Milostivirii Divine pe care l-am dat în secolul XX Sorei Faustina, vă pot salva sufletele în clipa morții.

Rugați-vă rugăciunea Milostivirii Divine

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă rugăciunea Milostivirii Divine atât pentru sufletele voastre cât și pentru sufletele necredincioșilor. Grupurile de rugăciune vor ajuta la răspândirea Adevărului, vor insufla credința în cei care au pierdut orice direcție. Ele vor fi instrumentul de răspândire a iluminării evanghelice care se simte acum peste tot în lume, pe măsură ce se apropie timpul ca profețiile despre A Doua Mea Venire pe Pământ să înceapă să se reveleze când se desfășoară o serie de evenimente globale.

Copiii Mei, fiți tot timpul pregătiți. Rămâneți în stare de har și deschideți-vă inimile în fața învățăturilor Mele de iubirie și pace pe pământ. Dacă toți copiii Mei ar fi urmat până acum învățăturile Mele, în lume nu ar fi războaie, nici lăcomie, ură și sărăcie. Fiecare dintre voi trebuie să stea în liniște în fiecare zi măcar pentru o jumătate de oră.

Citiți Psalmii și pildele și puneți-vă întrebarea: ”aceasta învățătură se aplică în viața mea în lumea de azi? ” Stiți că răspunsul este, bineînțeles, Da. Rugați-vă pentru puterea de a vă schimba atitudinea și viziunea despre viața de după moarte. Amintiți-vă această importantă învățătură! Viața pe Pământ este doar un scurt episod în timp. Singura fericire adevărată și viața veșnică este cu Mine În Paradis, în Împărăția Tatălui Meu.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

44. Iubirea, calea către mântuire

Sâmbătă, 05 februarie 2011 la ora 11:50

Preaiubita mea fiică, azi ai avut parte de haruri deosebite, ca să te aduc mai aproape de Mine, deoarece doar în apropierea Mea vei experimenta în inima ta pacea, iubirea și bucuria. Doar prin rugăciune te vei uni cu Mine și numai dacă Îmi vei da grijile tale.

Dacă te abandonezi Mie, fiica Mea, dacă ai încredere în Mine, atunci vei înțelege iubirea, pe care o simt în inimă pentru tine. Și dacă faci asta, atunci iubirea ta pentru Mine se întărește. Doar atunci pot avea grijă de problemele tale, dacă Mi le oferi și le pui în mâinile Mele. Doar atunci poți da altora adevărata dragoste, dacă Mă iubești pe Mine. Prin iubire ai parte de darul de a-i putea privi pe alții prin Inima Mea, care este plină de iubire și compasiune.

Doar atunci se va schimba viața ta, dacă-Mi arăți o iubire adevărată și atunci viața ta cotidiana va fi inundată de bucurie. Copiii Mei, niciodată să nu vă temeți de iubirea Mea. Ar ajunge din belșug tuturor, dacă v-ați întoarce la Mine și ați cere aceasta de la Mine. Îndată ce ați primit această iubire, fiți generoși cu ea. Răspândiți iubirea Mea peste tot, așa încât voi toți, dar mai ales sufletele lâncede, să Mă poată invita în sufletele lor. Aceasta este singura cale de mântuire.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

45. Urmează să aibă loc convertirea globală

Duminică, 06 februarie 2011 la ora 13:40

Preaiubita mea fiică, acest mesaj este unul din ultimele mesajele care mai aparțin primei părți a Cărții ”Marele Avertisment”.

Dragii mei copii, prin pedepsele ce vor urma, veți deveni în curând conștienți de existența Mea. Este foarte aproape timpul, când le voi dărui un ultim dar atât celor care cred în Dumnezeu, Atotputernicul, cât și ateilor. Aceasta se va întâmpla încă înaintea zilei de slavă, când Mă voi reîntoarce, ca să judec lumea.

Acest mare eveniment vă va deschide inimile și veți privi cu venerație la iubirea minunată, pe care o voi arăta prin milostivirea Mea. Mulți dintre voi nu sunt conștienți de existența Mea și a Tatălui Veșnic, de aceea atât de multe suflete nevinovate trebuie să înțeleagă, că în timpul Avertismentului voi toți puteți conta pe Milostivirea Mea. Atunci sufletele voastre vor fi învăluite de un nou nivel de înțelegere, indiferent de numele pe care veți dori să Mi-L dați. Fiți recunoscători, când se va întâmpla aceasta, fiindcă această Pedeapsă va fi spre salvarea voastră.

De îndată ce se va întâmpla acest eveniment, toți credincioșii, împreună cu toți cei care li se vor alătura pentru că au înțeles în sfârșit adevărul vor forma noua Mea armată pe pământ. Fiecare dintre voi, care veti cere iertarea în momentul când păcatele voastre vă vor fi dezvăluite, va căuta să răspândească adevărul celor aflați în întuneric.

Copiii Mei, totuși acest dar vă va pricinui durere, deoarece din cauza Numelui Meu vă vor batjocori. Să fiți recunoscători când se va întâmpla aceasta, deoarece oricât de dureroase ar fi aceste experiențe, tocmai din acest lucru veți ști că voi sunteți apostolii Mei adevărați. Când va veni timpul, vă veți alătura Mie în Paradis. Dragii Mei, voi să nu vă temeți niciodată din cauza credinței voastre; dac[ chiar și numai pentru o clipă ați vedea măreția absolută, pe care v-a pregătit-o Tatăl Meu în Paradis, ochii voștri omenești n-ar suporta acea lumină și splendoare. Și Pământul este creația lui Dumnezeu, dar poate fi oricât de frumos pentru voi și, oricât de mult sunteți legați de el, totuși ar fi de ajuns o privire fugitivă, pentru ca să vă doriți să ajungeți timpul, când vă veți uni cu Mine în Paradis.

Mesaj de iubire pentru atei.

Să țineți minte o ultimă lecție de la Mine. Atei din întreaga lume, luați aminte la acest mesaj acum, chiar dacă vă este greu să faceți acest lucru. Fiecare copil al Meu de pe acest pământ simte dragostea la un moment dat în viața lui. Când simțiți iubirea în inimile voastre n-o puteți vedea, nici atinge și vă dați seama că este greu de descris. Nu există nici o metodă de evaluare științifică disponibilă pentru aceasta. Dragostea te face umil. Dragostea îți face inima generoasă. Dragostea te poate ajuta să faci sacrificii mari. Dragostea este derutantă, dar pătimașă. Dragostea nu este de la om. Este un dar de la Dumnezeu. Dragostea vine de la o singură sursă. Dragostea este Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Este atât de simplu. Deschideți-vă inimile la iubirea pură pe care Eu și Tatăl Meu Veșnic o avem pentru fiecare dintre voi. Uitați-vă la Mine așa cum se uită un copil la părinții lui. Chemați-Mă și Eu vă voi umple inimile voastre. Când acest lucru se va întâmpla, niciodată nu vă veți mai întoarce de la Mine.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

46. Vestiți mesajele mele în lumea întreagă

Luni, 07 februarie 2011 la ora 22:00

Fiica Mea, te-ai rătăcit un pic și acum Îmi ceri putere, încredere și curaj, ca să poți face ce ți-am cerut. Asta e bine. Dați-Mi Mie timpul vostru așa cum v-a cerut Mama Mea iubită, căci sufletele voastre trebuie să rămână curate atunci când transmiteți Cuvintele Mele.

Acum trebuie să te rog să începi planificarea vestirii Marelui Meu Avertisment valoros, care este un dar pentru fiecare persoană din lume. Trebuie să publici în lumea întreagă prin internet amănunte despre aceasta până la sfârșitul lui februarie.

Grăbește-te Fiica Mea, să faci tot ceea ce trebuie, pentru a avea șansa să asculte aceste mesaje, cât mai mulți oameni posibil. Dedică timp acum pentru aceasta, fiica Mea iubită, pentru că este foarte urgent. Să nu te sperie aceasta cerere. O fac ca să accentuez cât este de urgent, pentru a se putea pregăti cât mai mulți oameni în lume. Astfel ei vor putea căuta împăcarea atunci când păcatele lor le vor fi revelate.

Pregătirea va fi în folosul lor. Prin această scriere, vor putea supraviețui Marelui Avertisment. Apoi vor fi puri și datorită binecuvântărilor pe care le vor primi vor fi pregătiți să facă față încercărilor ce vor urma.

Îmbrățișează acest dar fiica Mea. Să nu simți spaimă sau dezamăgire. Pentru omenire aceasta este un dar. Această chemare pe care ai acceptat-o ți-a adus suferință, dar nu în modul în care te-ai fi așteptat. Ai suferit din cauza ispitelor. Îndoielile te-au reținut ca să poți primi pacea în suflet și bucuria de care ai avea parte dacă Mi-ai permite libertatea să te iau și să te călăuzesc. Fiica Mea, e timpul să te abandonezi în totalitate Mie.

Oferă-Mi în dar voința ta liberă și Eu îi voi da fiecărei părți a ființei tale, cel mai mare și cel mai dulce dintre daruri: pacea, bucuria și Iubirea mare pentru Mine. Vino acum Fiica Mea, fii a Mea și alcătuiește cu Mine un întreg. Dă-Mi întreaga ta iubire, suferința ta, grijile, gândurile și îngrijorările. Doar dă-le drumul. Doar atunci și numai atunci vei fi cu adevărat liberă și inima ta va fi ușoară.

Această muncă cere putere fiica Mea. Tu nu ești numai ceea ce tu numești “vizionară”. Îți dau darul profeției. De ce ? Pentru că tu, prețiosul Meu profet, Îmi vei fi unealtă, în răspândirea veștii bune, a venirii Mele a doua oară în lumea întreagă, atunci când Mă voi întoarce.

Știu că aceste vești pot șoca, dar tu ești de mult pregătită pentru acest rol, doar că nu ți-ai dat seama.

Pentru a avea ajutor în această muncă, am desemnat o mulțime de sfinți care să te ajute: Sf. Benedict, Sf. Augustin, Sf. Papa Ioan Paul al II-lea, Sf. Faustina, Sf. Malachia și Sf. Tereza de Avila. Pe ceilalți ți-i voi descoperi în timp. Toți se străduiesc să te sprijine acum în această sarcină a ta, pentru că aceasta este una dintre cele mai importante sarcini pe care le-a primit omenirea, în această perioadă hotărâtoare din istorie.

Nu te teme fiica Mea. Tu ești mai mult decât potrivită pentru această sarcină. De ce crezi că cer o asemenea disciplină de la tine? Mai ai înca ceva drum de parcurs pe calea dezvoltării sufletești dar va veni și asta cu timpul. Primul volum va fi făcut public iar în acest răstimp Eu voi continua să comunic cu Tine în particular.

Te iubesc, fiică a Mea. Știu că și tu Mă iubești.

Știu că această muncă este dificilă din cauza presiunii ce te apasă. Dar tu vei persevera, vei fi din ce în ce mai puternică. Energia ta împreună cu ritmul alert al minții tale vor asigura ca aceste importante mesaje să ajungă la fiecare copil al Meu de pretutindeni, în fiecare țară.

Atât a fost pentru astăzi. Mulțumesc, că ai acordat timp pentru meditație și că Mi-ai răspuns în această seară.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

47. Mesajul Duhului Sfânt

Sâmbătă, 12 februarie 2011 la ora 03:30

A venit timpul să te trezești și să iei acest potir – să bei din el, pentru că acesta este Potirul Mântuirii. Bând din acest potir, ești pregătită să-l împărtășești omenirii. Tu te pregătești acum, să revelezi Cuvintele lui Cristos, ca sufletele să se poată salva în timpul Marelui Avertisment.

Nu pierde nici o clipă, pentru că timpul acestui mare eveniment se apropie din ce în ce mai mult. Timpul va fi foarte scurt pentru ca lumea să poată citi pe internet conținutul mesajelor. Dar acest timp va ajuta la salvarea milioanelor de suflete din focul iadului. Aceasta este o mare răspundere, dar tu ești gata pentru asta. Acum du-te cu iubire și pace.

Duhul Sfânt

48. Ascensiunea lumii arabe – trei lideri politici vor fi asasinați

Joi, 17 februarie 2011 la ora 23:45

Preaiubita Mea fiică sunt fericit deoarece aceste mesaje importante sunt pe punctul de a fi transmise la foarte multă lume. Nu peste mult timp, vei vedea că că aceste mesaje vor fi căutate de toate țările. Copila Mea nu te îngrijora de siguranța ta, pentru că te voi apăra pe tine și familia ta în orice împrejurare. Sunt plin de iubire pentru tine fiica Mea și totuși Mi se rupe sufletul de durere, când văd suferința pe care o va provoca gruparea perfidă, care complotează să obțină puterea peste anumite țări. Vor face aceasta, îndepărtând conducătorii într-un mod viclean.

Atunci își vor oferi ajutorul și vor cumpără bunăvoința noilor regimuri politice pe care până la urmă le vor subjuga. Acest control va fi cu mult mai rău decât era pe vremea dictatorilor avizi de putere pe care îi vor fi răsturnat. Observă, fiica Mea, viteza cu care se va uni lumea arabă împotriva poporului Meu evreu. Fii atentă cum toți aliații poporului evreu îl vor părăsi lăsându-l fără apărare.

Fiica Mea, oamenii vor asculta cu mai mult sârg Cuvintele Mele, când, după Marele Avertisment se va produce convertirea lor. Aceasta va fi perioada când enoriașii Mei se vor uni împotriva puterii despotice, care se va manifesta în țările occidentale, mai ales în Europa. Luptați pentru dreptul vostru de a vă ruga! Dacă nu faceți asta atunci va urma un război, nu al religiilor, ci al decimării populației.

*În curând trei lideri politici vor fi asasinați, unul după altul.Ține minte că fiecare dintre aceștia va fi asasinat prin complotul grupului malefic care este format din organizațiile oculte care conduc de fapt toate națiunile dar care nu sunt la vedere pentru că sunt niște lași. Însă nu vor rămâne în umbră mult timp. Când vor obține puterea, se vor strădui să vă capteze atenția și să obțină respectul vostru.

Marele Avertisment va fi un mare ajutor în convertirea copiilor Mei din întreaga lume. Convertirea este un dar pentru voi, acest dar îl vor primi și aceia, care complotează și fac planuri să câștige dominația peste pământul lui Dumnezeu. Poate că aceștia s-ar opri dacă ar înțelege că puterea nu va putea fi niciodată a lor. Dar ei sunt orbi.

**Din ce în ce mai mulți îngeri, care acționează pe pământ sub chip uman, le vor ajuta pe aceste suflete derutate, să recunoască adevărul. Mulți se vor converti, dar vor fi și unii care nu o vor face. Pornește Fiica Mea și vestește cât mai repede tot ce ți-am spus.

Ai la dispoziție pentru asta doar săptămâni. Folosește toate posibilitățile, ce le ai la dispoziție. Fii curajoasă. Fă tot posibilul pentru ca toți copiii Mei să înțeleagă, scopul acestui dar deosebit, și anume că Îmi întind brațele din Cer ca să le salvez sufletele.

Aceia care nu se vor converti chiar de la început, o vor face înainte de Marea Prigoană, atunci când din ce în ce mai mulți copii se vor întoarce la Mine. Această perioadă va fi foarte grea pentru toată lumea. Dar să fiți răbdători, pentru că după aceasta va urma o perioadă frumoasă, când se va întoarce pacea pe Pământ. După acest semnal de alarmă, care va fi Marele Avertisment, copiii Mei vor experimenta dragostea ce le-o port și se vor întoarce în brațele Mele. Când se va întâmpla aceasta, ei vor reprezenta arma Mea cu ajutorul căreia Îmi voi apăra Împărăția împotriva înșelătorului, a cărui domnie va dura foarte puțin.

Copiii Mei, acesta este un punct de cotitură în istoria omenirii. În curând veți înțelege. Îndoielile, care sunt încă în voi, vor dispărea la Marele Avertisment, pentru că în timpul evenimentului se va deschide inima voastră în fața adevărului.

Du-te acum fiica Mea iubită, în pace și iubire pentru toată omenirea.

Isus Cristos Regele Evreilor (INRI)

Notă *Vizionara ar dori să clarifice lumii, că nu poate da numele conducătorilor – dintre care doi sunt din Lumea Arabă și unul din Europa continentală din respect pentru familiile lor și pentru evitarea suferințelor de prisos. Însă numele acestora le-a comunicat mai multor persoane ecleziastice și din mass-media. Interdicția de a fi date publicității se va ridica în momentul când aceste crime vor avea loc ceea ce se va întâmpla în curând (între ele va fi o perioadă foarte scurtă).

**conform interpretării vizionarei termenul de „îngeri” se referă la „mesagerii” ce au fost aleși în întreaga lume să comunice mesaje divine pentru a ajuta la înmulțirea convertirilor.

49. Ultimul mesaj în cartea „Marelui avertisment”

Sâmbătă, 19 februarie 2011 la ora 15:00

Preaiubita Mea fiică, tu acum te străduiești mult să asculți Dispozițiile Mele, pentru ca să se sfințească sufletul tău și aceasta e o mare bucurie pentru Mine. Te rog rezervă pentru Mine o oră întreagă din ziua ta, pe care să o petreci cu Mine în liniște și permite-Mi să te aduc mai aproape de Inima Mea Sfântă.

Te vei simți cu mult mai puternică, dacă vei face aceasta. Începe încă de azi să petreci acest timp în compania Mea, ca să pot să-ți luminez inima și să-ți pot ușura povara.

Aș vrea astăzi ca prin tine să dezvălui omenirii dorința Mea: să înceapă să-și evalueze viața, ca o pregătire pentru Marele Avertisment. Fiica Mea, toți aceia dintre voi care omit să se pregătească, au nevoie de rugăciune, de multă rugăciune.

Marele Avertisment, acest mare dar, va fi revelat acum lumii. Toată lumea va avea șansa să savureze bucuria atunci când în sfârșit va recunoaște Adevărul. Adevărul Existenței Mele. Rugați-vă pentru toată lumea, copila Mea, pentru a avea suficient curaj să caute iertarea Mea.

În sfârșit, fiica Mea, copiii Mei de pretutindeni încep să-și deschidă ochii. Încep să realizeze faptul că lumea trece printr-o schimbare. Acea lume pe care ați cunoscut-o cândva, a ajuns într-o nouă fază. Această nouă fază va trece prin mai multe etape înainte ca ei, copiii Mei, să fie pregătiți pentru Noul Paradis.

Paraziții înșelătorului, vor lupta, din păcate, cu încăpățânare până la capăt. Rugați-vă acum pentru aceste sărmane suflete rătăcite, ca să fie inundate și ele de o scânteie de lumină, când vor lua legătura cu discipolii Mei fideli. Voi, discipolii Mei, veți primi harurile, care vor ajuta la convertirea tuturor acelor suflete care s-au pierdut în sălbăticie și a căror tulburare sufletească a fost provocată de satana.

Acum se vor împlini profețiile de la La Salette, Fatima și Garabandal

Toate profețiile de până acum care au fost primite de vizionarii binecuvântați de la La Salette, Fatima și Garabandal, acum se vor împlini, în văzul tuturor. Pe toate miile de credincioși care cunosc și acceptă aceste profeții, să știți că Eu, Mântuitorul vostru, vă chem acum pe fiecare dintre voi să vă rugați pentru sufletele lumii întregi. Deschideți-vă sufletele încă o dată în fața acestor noi mesaje, sunt ultimele mesaje de acest fel pe care le dau tuturor copiilor Mei, înainte de a mă întoarce ca să-i judec.

Chemare pentru toți slujitorii Bisericii

Apelez la fiecare slujitor al fiecărui cult, la aceia care îl cinstesc pe Tatăl Veșnic, ca acum să Mă asculte. Nu permiteți înșelătoului să vă inducă în eroare prin profetul lui fals și astfel să vă determine să dați crezare minciunilor lui, ce vor fi răspândite în numele său în scurt timp. Aceasta va fi o perioada foarte grea pentru aceia dintre voi care Mă iubesc, căci veți fi foarte dezorientați.

Profetul fals și Anticristul

Fiți atenți cum va încerca profetul fals să conducă Biserica Mea, deși el nu este din casa Tatălui Meu. Va părea că este de acolo, dar nu va fi adevărat. Fiți atenți la prietenia pe care o va lega cu Anticristul în mod vizibil pentru că ei doi vor fi cei mai mari mincinoși ai satanei, dar îmbrăcați în piele de oaie. Vor dispune de puterea de a face minuni asemănătoare cu cele din vremurile de demult dar această putere o vor avea de la satana. Voi trebuie să fiți tot timpul în stare de har, ca să vă puteți apăra credința voastră.

Rugați-vă pentru slujitorii Mei consacrați, care au credința lâncedă și care vor fi aruncați în brațele înșelătorului. Acesta le va plăcea, pentru că le va oferi exaltare, patimă și așa numita “iubire” care va fi condusă de egoul lor și cu greu vor putea rezista prezenței sale carismatice. Slujitorilor Mei sfințiți, mergeți dar pe această cărare care duce în jos și atunci pentru Mine veți fi pierduți pentru totdeauna.

Poate vă veți întreba, de ce trebuie ca aceste evenimente să fie de o greutate atât de mare. Vă veți mira de ce permit să se întâmple toate acestea. Cu siguranță, Isus – în milostivirea Lui – nu ar permite asemenea piedici! Însă trebuie să permit acestea, deoarece doar datorită acestor provocări poate avea loc lupta finală dintre Tatăl Veșnic și cel rău. Fără această bătălie finală, nu ar fi posibil să-l împingă pe satana în abisul iadului cel veșnic.

Fiți vigilenți cu această înșelăciune. Nu permiteți ca astfel să se piardă sufletul vostru, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă, pentru harul discernământului, ca să-l vedeți pe acest profet fals așa cum este în realitate, un demon care a fost trimis din fundul iadului, ca să vă deruteze. Fiți recunoscători, că voi sunteți țintele lui. Datorită fidelității voastre față de Mine, veți fi supuși unei ultime încercări, o ultimă probă – proba credinței voastre.

Niciodată nu va mai trebui să faceți față unei asemenea provocări. Așadar, fiți pregătiți. Întoarceți-vă la Mine, voi toți slujitorii Mei sfințiți, înainte să fie prea târziu.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

50. Democrația va dispărea – preoții vor fi martirizați

Joi, 03 martie 2011 la ora 23:00

O, multiubita Mea fiică, întâmpin cu bucurie atenția ta în această seară. Absența ta M-a îndurerat întrucâtva, dar știam că nu peste mult timp te vei întoarce la Mine.

Te rog, ascultă-Mă cu atenție. Știu că viața ta personală te preocupă, totuși te rog să încerci să înțelegi că aceste mesaje sunt foarte urgente. Cuvintele Mele ți se adresează în cel mai important moment istoric de la începuturi până astăzi. Pentru că aceasta este perioada când lumea va trăi foarte mari transformări, prin care omenirea nu a mai trecut niciodată.

Pregătiți-vă, copiii Mei, oriunde trăiți în lume. Pentru că foarte curând unul dintre cele mai prețioase daruri, izvorât din Milostivirea Mea, va fi oferit fiecăruia dintre voi. Marele Avertisment care vă este dăruit va răspândi convertirile pretutindeni. Când acest eveniment va avea loc și după ce Pământul se va opri în loc pentru un moment, Dragostea, prin acceptarea adevărului, se va răspândi pretutindeni.

Adepților satanei le va fi greu să-și mențină comportamentul plin de răutate în fața iubirii și a luminii care vor iradia prin voi. Deși acest mare eveniment va fi surprinzător și va duce la multe convertiri, totuși va trebui să vă pregătiți pentru el.

Acceptați deci că această profeție se va împlini. Puțini vor fi cei care vor nega evenimentul, în timpul sau după încheierea sa. Totuși vor fi mulți cei care-Mi vor întoarce spatele. Va urma Marea Persecuție.

Preoții vor suferi

 Armata credincioșilor Mei va apăra curajos adevărul existenței Mele. Dar vor fi și dintre aceia la care nu v-ați fi așteptat, inclusiv conducători ai Bisericii Mele Creștine, care vor adera la cel rău și la paraziții săi. Ei vor fi seduși din cauza credinței lor slabe. Veți observa că Sfinții Mei Vicari, slujitorii Mei sfințiți, vor fi nevoiți să-și apere credința. Cruzimea față de ei va fi similară cu cea arătată Mie de către călăii Mei. Luați aminte, toți cei care Mă urmați. Să nu fiți tentați să mergeți pe calea trădătorilor, chiar dacă vă temeți. Să nu cădeți pradă falselor lor promisiuni. Fiți curajoși. Rugați-vă pentru a avea putere.

Persecuția nu va ține multă vreme

 Credincioșii Mei, adunați-vă curaj, pentru că și cei mai apropiați vouă vă vor întoarce spatele. S-ar putea să fiți izolați și făcuți de râs, ridiculizați în public. Treceți cu vederea provocările lor. Vă voi îndruma pe toți și vă voi proteja. Pentru că această perioadă nu va dura mult. Cea mai puternică durere va fi când veți constata infidelitatea lor față de Mine, față de adevăr.

Națiunile necreștine vor deține controlul

 Catastrofele ce vor urma vor putea fi domolite doar prin rugăciune. Prigonirea acelora care cred în Mine și în Tatăl Veșnic va fi condusă de națiuni care nu cunosc iubirea, Iubirea pentru Dumnezeu. Unica iubire care sălășluiește în inimile lor este cea pentru putere asupra țărilor mai puțin favorizate. Controlul este prima lor țintă. Gloria, urmărirea bunăstării și a stăpânirii voastre, a țărilor voastre și a acelora dintre voi care nu vor să Mă renege. Dragii Mei copii, dacă le veți ceda, vă va fi foarte greu să reveniți și să regăsiți pașii care vă conduc înapoi către Mine. Aceasta va presupune un mare curaj față de un adversar teribil de puternic. Dar veți învinge. Dacă veți suferi datorită pasiunii pe care o simțiți în inima voastră pentru Iubirea de Dumnezeu, Tatăl Meu Veșnic, atunci veți accepta această suferință cu bucurie.

Vor apărea dictatori noi

 Schimbările ce se vor petrece în mod subit, care până acum au părut să fie minime, se vor transforma în războaie. Războaiele vor produce lipsa de hrană. Democrația va înceta să existe și vor apărea dictaturi ale acelui rău. Totuși, aceste dictaturi vor fi foarte atente la imaginea lor. Vor începe ca pașnici negociatori și „salvatori”. În schimbul hrănirii familiei voastre vă vor controla proprietățile pe care le vor acapara. Va trebui să le cereți voie să vă hrăniți familiile. Iar ca să călătoriți va fi nevoie de o formă specială de identificare și vi se va cere să acceptați Semnul – semnul Fiarei. Fugiți, copiii Mei! Ascundeți-vă! Pentru că asta încă nu e totul! Vor hotărî cum să vă rugați, pentru că ei nu se închină lui Dumnezeu. Aceștia, copiii Mei, nu sunt altceva decât armatele satanei, care vor să vă fure sufletele.

Aceia dintre voi care credeți în Mine, să fiți gata. Mergeți înapoi la bisericile voastre imediat. Rugați-vă la Dumnezeu, Tatăl Veșnic. Organizați grupuri de rugăciune și rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă. Implorați acum milă, pentru ca la momentul Marelui Avertisment să puteți accepta starea de fapt a sufletului vostru cu umilință. Nu aveți de ce vă teme.

Rugați-vă pentru familiile voastre, pentru prieteni, pentru copii, pentru vecini. Și ei toți trebuie să se pregătească. Atât de mulți se vor converti atunci când vor fi martorii adevărului existenței Mele! Mulți nu vor rezista la acel șoc, când vor vedea răul pe care Mi l-au provocat. Dar vor fi și dintre aceia care nu-și vor face probleme. Timpul se apropie.

Rugați-Mă să vă ajut

 Copiii Mei, semnele prevestite se văd peste tot în jurul vostru. Observați-le și acceptați-le ca semne prealabile. Răzvrătiri. Cutremure. Inundații. Schimbări climatice. Toate se vor intensifica. Banii vor deveni puțini și la fel hrana. Să nu credeți că totul este pierdut, pentru că, dacă Îmi veți cere ajutorul, veți primi răspuns. Toți veți fi ajutați și conduși de mâna Mea prin aceste timpuri agitate. Dar va trebui să vă deschideți inimile. Respingeți orice încercare de a vă ispiti să fiți părtași la lucrările conspirative ale celui rău. Păstrați-vă curățenia sufletului și a minții. Atitudinea voastră să fie umilă, dar să nu vă fie frică niciodată să vă apărați credința în Mine.

A venit timpul să vă pregătiți sufletele

 Timpul a venit. Duceți-vă, copiii Mei, și pregătiți-vă sufletele. Căutați, prin Sacramente, harurile de care aveți nevoie pentru a vă sfinți sufletele. Apoi rugați-Mă să vă iau în brațele Mele și implorați-Mă să vă salvez. Iubirea și compasiunea Mea față de fiecare dintre voi întrece orice închipuire. Dar primiți cu bucurie Marele Avertisment, unul dintre cele mai prețioase daruri pe care vi le ofer vouă tuturor, înainte de Ultima Judecată. Fiți recunoscători pentru că veți primi un dar așa de minunat. În momentul în care se vor petrece atâtea convertiri în toate colțurile lumii, atunci veți fi cu adevărat pregătiți pentru Noul Cer și Noul Pământ care apoi se vor uni. Acesta va fi Paradisul Meu, glorioasa moștenire la care fiecare dintre voi are dreptul, dacă o veți alege.

Iar acum, dragi Mei copii, așteptați Marele Avertisment, pentru că timpurile sunt aproape.

Iubitul vostru Mântuitor, Drept Judecător si Milostiv Isus Cristos

51. Toti crestinii să se căiască acum, catolicii să se roage pentru papa Benedict

Sâmbătă, 05 martie 2011 la ora 10:00

Iubita Mea fiică, suntem din nou împreună. În ultimele zile ai fost foarte ocupată. Ai observat acea putere pe care ți-o dau atât în credința, cât și în trupul tău? Ți-am dat aceasta pentru că munca ta Îmi aduce atâta bucurie. În timp ce continui să faci publice aceste mesaje, te rog să încurajezi pe fiecare om pe care-l cunoști să caute iertare pentru păcatele sale cât mai repede. Nu este important cărei confesiuni creștine aparține. Trebuie să-Mi arate umilință și loialitate căutându-și iertarea pentru păcatele săvârșite.

Acest act simplu îi va face mai puternici în timpul evenimentului la care Mă refer, Avertismentul. Căiți-vă pentru a vă salva sufletele. Pregătiți-vă pentru Marele Avertisment imediat, pentru că aceia dintre voi care nu sunteți într-o stare de grație e posibil să nu supraviețuiți.

Iubita Mea fiică, dorința Mea este să faci repede cunoscute mesajele. Ți-am amintit că mesajele trebuie să ajungă în cel mai scurt timp posibil la cât mai mulți oameni. În timp ce Marele Avertisment se prefigurează, se pregătește și un eveniment în ce privește Sfântul Vatican.

Spune la toată lumea să se roage pentru iubitul Meu Vicar, Papa Benedict pentru că pe el îl înconjoară dușmanii Tatălui Meu Veșnic. Rugați-vă pentru acei preoți care niciodată nu s-au clintit în credința lor față de Mine sau de Tatăl Meu Veșnic.

Ascensiunea Profetului Mincinos

 Aceștia trebuie să se roage mult acum, pentru că voi toți veți fi martorii consecințelor atacului împotriva Sfântului Meu Vicar. Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă să îl recunoașteți pe Profetul Mincinos. Observați-i atitudinea, cum se străduiește să atragă atenția. Felul în care slujitorii Mei sfințiți vor cădea cu admirație la picioarele lui. Ascultați tot ceea ce spune cu luare aminte. Umilința lui va fi falsă, intențiile răuvoitoare și iubirea pe care o emană va fi pentru sine. Intelectualitatea sa inovatoare și dinamismul lui vor sugera o adiere de aer proaspăt. Deși va fi motivat și energic, puterea lui nu vine de la Dumnezeu Tatăl Veșnic. Acea putere vine de la satana. De la cel rău.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă, copiii Mei, pentru că va trebui să fiți precauți. Aveți nevoie de Mine să vă conduc acum, când aceste profeții sunt revelate umanității. Fiți tari și fideli Învățăturilor Mele. Rugați-vă în grupuri. Rugați-vă Sfântul Rozariu ca să găsiți apărare în fața diavolului.

Nota traducătorului:

(Rugăciunea Sfântului Rozariu al Maicii Domnului este lanțul care îl leagă pe cel rău în activitatea sa.

A fost dată de Maica Domnului Sfântului Dominic în 1215. La Fatima Maica Domnului s-a numit Regina Preasfântului Rozariu.)

Nu uitați o lecție! Învățăturile Mele nu se schimbă niciodată, ele rămân aceleași ca întotdeauna. După cum v-am spus, dacă observați că Învățăturile Mele sunt manipulate, sunt slăbite în putere sau (așa cum se va întâmpla) falsificate într-un fel ciudat sau chiar în contradicție cu Învățăturile Mele, îndepărtați-vă și cereți-Mi să vă îndrum.

Mântuitorul vostru divin Isus Cristos

52. Cuvinte de mângâiere pentru aceia care nu cred în aceste mesaje

Duminică, 06 martie 2011 la ora 15:00

Rămâi tare, fiica Mea. Nu te chinui citind comentariile de pe internet, care dovedesc ura pe care mulți dintre copiii Mei o simt pentru Mine. Faptul că Eu am fost tăgăduit nu a început și nici nu s-a terminat cu răstignirea Mea. Și astăzi continuă acea ura răspândită de satana printre copiii Mei. Vei suferi în Numele Meu, ca și iubiții Mei discipoli care vor îndrăzni să Mă apere. Aceasta, fiica Mea iubită, nu este ceva nou. Este doar înspăimântător pentru tine.

Mesajele Mele vor fi considerate greu de acceptat chiar și de către acei discipoli ai Mei care spun că au credință față de Mine. Când dovezile vor fi dezvăluite, toți cei care susțin că Mă urăsc își vor reevalua părerile. Unii vor plânge când dulceața adevărului le va fi arătată. Alții vor pune la îndoială din nou și din nou, pentru că fac greșeala să ajungă la o decizie prin raționamente omenești.

Du-te acum și roagă-te pentru aceia care se îndoiesc de mesajele Mele. Au dreptate că fac aceasta. Pentru că aceia care vin în Numele Meu trebuie să accepte că vor fi contestați și pe bună dreptate. De aceea toate mesajele trebuie să fie studiate cu atenție.

Mergi acum în pace și iubire și amintește-ți că Eu îi iubesc pe toți copiii Mei, inclusiv pe aceia care susțin că Mă urăsc.

Al vostru Mântuitor iubit,
Isus Cristos,
Judecătorul omenirii

53. Omul va fi pedepsit în acest an al purificării

Vineri, 11 martie 2011 la ora 15:30

Iubita Mea fiică, purificarea prin care va trece omenirea prin intermediul războaielor, al cutremurelor, erupțiilor vulcanice, tsunami-urilor, valurilor de căldură, alunecărilor de teren, continuă și acest lucru se întâmplă din cauza păcatelor omenirii.

Numai aceia vor fi salvați care revin la Mine, Mântuitorul lor Divin și la Creatorul lor, Tatăl Meu și Tatăl lor. Niciodată să nu Îl priviți cu frică pe Tatăl Meu, pentru că El îi iubește pe toți copiii Lui. Totuși El îi va pedepsi pe aceia care nu-i acceptă existența. Văzând răutatea, necredința, nerușinata iubire de sine a omului, răbdarea Lui se apropie de sfârșit.

Tatăl Meu Veșnic, Dumnezeu, făcătorul și creatorul tuturor lucrurilor, îi iubește pe toți copiii Lui cu o tandrețe părintească. Dar îi pedepsește, tot așa precum o face părintele responsabil, dacă aceștia se comportă agresiv sau inacceptabil. Tot așa se va manifesta mânia Tatălui Meu în lume acum. Acest an, după cum ți-am spus, fiica Mea, este anul Purificării.

Oamenii de pretutindeni vor înțelege că aceste evenimente nu sunt naturale. Ele sunt provocate de intervenția divină pentru a face omul să înțeleagă, în sfârșit, adevărul scripturilor.

Rugați-vă, rugați-vă pentru întoarcerea la credință.

Al vostru Iubit Isus Cristos

54. Cutremur în Europa si război mondial

Vineri, 18 martie 2011 la ora 00:00

Iubita Mea fiică, cu mare dragoste vin să vorbesc cu tine în seara aceasta. Pentru că știu frământările pe care le înduri acum. Suferința pe care ai oferit-o acum pentru suflete este importantă, pentru că acele suflete ar fi fost osândite dacă nu ai fi făcut asta cu bucurie.

Fiica Mea, aceste mesaje sunt adevărate, dar tu trebuie să comunici cu Mine doar în timpul sau după rugăciune, pentru că înșelătorul poate uneori să intervină dacă nu ești în rugăciune tăcută cu Mine.

Război mondial

Fiica Mea, profețiile despre care ți-am vorbit se vor întâmpla. Iubitul Meu Vicar nu mai are mult timp de stat la Vatican în urma evenimentelor petrecute în martie. Omenirea va fi martoră și a altor evenimente, cum ar fi un cutremur în Europa, care va șoca pe multă lume. Dar această purificare va ajuta la unirea oamenilor și va fi spre binele tuturor. Alte evenimente globale cum ar fi erupții vulcanice vor mai avea loc acum (vizionara deține detalii privind locația și luna), în timp ce războiul din orientul mijlociu va atrage alte națiuni. Alte țări occidentale vor provoca o reacție din partea Rusiei și a Chinei. Toate acestea vor duce la un război mondial.

Gravitatea evenimentelor se va micșora prin rugăciune

Între timp, Marele Avertisment va avea loc. Acesta va determina întoarcerea la credință. Întoarcerea la credință va îmblânzi, prin rugăciune, amploarea și gravitatea evenimentelor.

Suferința va aduce umilință – umilința va salva suflete

Draga Mea fiică, în timp ce lumea continuă să treacă prin aceste evenimente tulburătoare, cei care suferă vor dobândi umilință. Vor fi salvați prin umilință. Toate acestea sunt necesare să pregătească lumea pentru a Doua Mea Venire. Acest timp nu mai este departe. Fiica Mea, pentru credincioșii Mei va fi o zi glorioasă. Păstrați această zi în centrul atenției voastre, pentru că atunci toată suferința îndurată înainte în Numele Meu va fi uitată.

Toate profețiile cuprinse în cartea Apocalipsei se dezvăluie acum lumii. Pe cei care au înțeles importanța acestor evenimente îi rog foarte mult să le explice celorlalți importanța lor și faptul că trebuie să-și ceară iertare de la Dumnezeu, ca să-și curețe sufletele.

Îndoiala față de Mesajele Mele

Fiica Mea, întotdeauna ascultă mesajele Mele cu inima. Știi că ele vin de la Mine, de la Mântuitorul tău Divin, cu toate că, între timp, alții încearcă să te convingă că nu este așa. Acest lucru Mă îndurerează. Înțeleg că multe din îndoielile tale provin din preocuparea ta de a nu-i induce în eroare pe oameni. Acum în sfârșit trebuie să alungi aceste gânduri.

Oferă-Mi voința ta

Fiica Mea, ai fi mai puternică dacă ai primi sprijinul de care ai nevoie de la un preot. Din nefericire, niciunul nu va ridica cupa Mea așa cum trebuie – fapt foarte jignitor pentru Mine. Așadar trebuie să te încrezi în Mine în totalitate. În cele din urmă oferă-Mi voința ta și totul va deveni mai clar. Rugați-vă Rozariul Milostivirii Divine în fiecare zi, precum și Rugăciunea Sfântului Rozariu. Cel puțin săptămânal să iei parte la adorație într-o biserică. Toate aceste mici daruri adresate Mie te aduc mai aproape de Mine. Cu cât ești mai aproape de Mine cu atât vor fi mai ușoare sarcinile încredințate.

Apără aceste Mesaje

Respectă această Scriere Sfântă. Apăr-o. Acceptă faptul că ea va fi atacată și va fi desfăcută în bucăți mai ales de către aceia care se consideră specialiști și care vor căuta pasaje care – spun ei – sunt în contradicție cu Învățăturile Mele. Singura contradicție va fi propria lor interpretare greșită a Învățăturilor Mele. Aceasta se întâmplă când denaturează și răstălmăcesc Cuvântul Meu Sfânt ca să se potrivească planului lor.

Este important să rămâneți în starea de har

Fiica Mea, Mi-ai lipsit și Mi-a lipsit comunicarea ta apropiată, din inimă cu Mine. Cere-Mi harurile care să te întărească și le vei primi. Am planuri foarte importante pentru tine, fiica Mea. De aceea este esențial ca sufletul tău să se purifice și să rămâi în stare de har mereu. Pe măsură ce are loc transformarea ta finală spre desăvârșirea spirituală, vei suferi, fiica Mea. Dar Eu te voi pregăti pentru aceasta. Părerea celorlalți nu ar trebui să te preocupe. Pe cei care nu se află în lumină și care te supără – ignoră-i. Roagă-te pentru ei! Nu uita în schimb că ei sunt în stare să te îndepărteze foarte mult de Mine, fără ca tu să observi aceasta, iar când vei observa, inima ta se va fi închis deja față de Mine.

Sfântul Augustin și Sfântul Benedict lucrează împreună cu tine. Cere-le ajutorul și totul ți se va părea mult mai ușor. Să lucrezi pentru Mine, să împlinești toate acele sarcini pe care ți le cer este dificil. Vor încerca să îți pună piedică la fiecare pas. Supărarea, frustrarea și certurile vor apărea și se vor intensifica în jurul tău. Toți urmăresc să îți slăbească determinarea, dacă îi lași.

Trebuie să-ți binecuvântezi căminul, trebuie să porți Rozariul, o cruce benedictină, de asemenea apă sfințită, de acum întotdeauna. Fii curajoasă acum! Ai încredere totală în Mine! Încrede-te în Mine! Oferă-Mi voința ta Mie și îți voi acorda toate harurile de care ai nevoie ca să-Mi îndeplinești planul.

Te iubesc, fiica Mea aleasă. Voi continua să te fac mai puternică decât ești. Te voi îndruma. Pentru ca aceasta să se întâmple, trebuie să-Mi oferi Mie trupul, mintea și sufletul. Dar această oferire trebuie să vină de la tine, ca un dar deosebit pentru Mine. Eu nu pot să le iau pur și simplu de la tine, pentru că voința ta liberă este un dar de la Dumnezeu, Tatăl Meu Veșnic.

Mergi acum în pace, fiica Mea! Predă-Mi Mie îngrijorările și frământările tale! Eliberează-ți mintea, trupul și sufletul! Când îți vei oferi libera voință, vei fi în sfârșit în uniune cu Mine. Acest dar pentru Mine va asigura răspândirea rapidă a cuvântului Meu în toată lumea.

Al tău iubit Mântuitor Isus Cristos, Drept Judecător

55. Rugati-vă pentru aceia care vă produc durere

Luni, 21 martie 2011 la ora 23:00

Draga Mea fiică, în seara aceasta simți o pace cum demult nu ai mai simțit. Tu, fiica Mea, ai fost chinuită de înșelător, și acum, prin harurile primite de la Mine, nu mai simți influența acestor atacuri.

Ți-am trimis un suflet curat, plin de dragoste, care să te îndrume. El te va ține de mână și te va îndruma spre Mine și spre Adevăr. Iubita Mea fiică, tu înțelegi deja cum e să suferi în Numele Meu. Tu știi cum este să fii batjocorit în public, să se râdă în spatele tău, să fii învinovățită de lucruri rele de care nu ești vinovată. Și totul în Numele Meu. Fii fericită pentru acestea, pentru că înseamnă că ai ajuns mai aproape de Mine și în comuniune cu Mine. Rugăciunea te va ține în stare de har și pace, după cum ai înțeles acum.

Fiica Mea, nu-i judeca pe aceia care-ți provoacă durere. Roagă-te pentru ei. Iartă-i. Dar tu ai făcut deja acest lucru, nu-i așa ? Acum înțelegi Adevărul Învățăturilor Mele. Te voi întări mai mult și mai mult. Niciodată să nu-ți fie frică. După cum am spus, înșelătorul niciodată nu-ți va fura sufletul. Te îmbrățișez strâns în brațele Mele și-ți promit că dacă te-ai rătăci Eu am să te atrag din nou la Mine.

Tu trebuie acum să câștigi putere și curaj în răspândirea Mesajelor Mele pentru omenire. Aceste Mesaje sunt urgente. Știi ce trebuie să faci. În fiecare minut cheamă-Mă pe Mine în inima ta. Te iubesc, curajoasa Mea fiică. Sunt mândru de tine, de liniștea ta, cu care aperi Adevărul și nu negi aceste mesaje Sfinte. Pentru că acum știi deja Adevărul.

Al vostru iubit Salvator Isus Cristos

56. Importanța si puterea rugăciunii

Miercuri, 23 martie 2011 la ora 23:00

Multiubita Mea fiică, este o bucurie mare că Mă voi uni cu tine din nou în seara aceasta. Ai primit harul discernământului (al distingerii binelui de rău), așadar drumul tău, pe care trebuie să-l urmezi, a devenit clar.

Te-ai oferit în sfârșit uniunii cu Mine și acum ești liberă. Nu mai ai îndoieli, conștiința ta este curată, ești puternică, ca niciodată, și ești gata să dezvălui lumii promisiunile Mele. Cuvintele Mele vor transmite urgența necesară ca să vă pregătiți să vă deschideți inimile în momentul când tuturor li se vor arăta păcatele.

Dacă sunteți pregătiți și avertizați în prealabil, multe, multe suflete pot fi salvate. Cu cât va fi mai mare convertirea cu atât se va domoli pedeapsa. Fiica Mea, niciodată să nu devii indiferentă. Nici să nu te temi de viitoarele evenimente. Toate vor trece și o lume mai fericită, cu mai mulă iubire le va lua locul.

Mesajele vor pur și simplu să reamintească tuturor despre Existența Lui Dumnezeu

 Să spui oamenilor Mei de pretutindeni că aceste mesaje vor pur și simplu să reamintească tuturor copiilor Lui Dumnezeu de existența Lui! Trebuie de asemenea să își dea seama că sufletele lor sunt cea mai importantă parte din alcătuirea lor omenească. Să aibă grijă de sufletele lor este de o importanță vitală dacă vor să se bucure de acel viitor minunat care îi așteaptă pe toți. Oamenii trebuie pur și simplu să-și reamintească de Cele 10 Porunci și să le respecte.

După aceasta mai trebuie să-Mi urmeze Învățăturile și să-și trăiască viața așa după cum le-am spus.

Fac cunoscute aceste profeții pentru a dovedi credincioșilor Mei care Mă urmează că acum are loc o intervenție divină. Făcând aceasta sper că își vor deschide inimile și vor permite Adevărului să le inunde.

Iubirea Lui Dumnezeu aduce Pace

Mulți arată o fidelitate falsă față de Învățăturile Mele. Pentru alții Învățăturile Mele sunt plictisitoare și obositoare. Le este frică să Mă urmeze ca să nu se priveze de confortul pe care ei cred că lumea materială îl va aduce în viețile lor.

Ceea ce ei nu înțeleg este că singura bucurie adevărată pe care o pot trăi este Iubirea de Dumnezeu. Această iubire poate intra în viețile voastre dacă vă apropiați de Mine și Tatăl Meu Veșnic, prin simplă rugăciune.

Odată ce ați trăit această pace vă eliberați de griji și tensiuni inutile.

Nicio cantitate de false stimulente nu vă pot dărui acea euforie pe care o simțiți când vă apropiați de inima Mea. Acea Iubire nu numai că vă străpunge întregul trup, mintea și sufletul, dar vă permite să duceți o viață mai liberă. Veți simți o împlinire adâncă, necunoscută pentru voi înainte. Atunci veți fi uimiți de cât de puțin atrăgătoare vi se va părea lumea materială. Veți pierde interesul pentru lucrurile materiale și acest lucru vă va surprinde.

O, copiii Mei, dacă ați încerca numai să ajungeți mai aproape de Mine, apropierea v-ar elibera în sfârșit. Nu veți mai simți acea disperare goală în sufletul vostru. În schimb veți fi mai calmi, nu vă veți mai grăbi, veți avea mai mult timp să vă ocupați de alții și veți fi liniștiți. Aceste lucruri vor iradia din voi și îi veți atrage și pe alții în mod natural. Vă veți mira de ce. Nu vă temeți, pentru că acesta este harul Lui Dumnezeu lucrând în voi. Starea aceasta de har este molipsitoare și prin iubire se răspândește și la alții, iar procesul continuă.

Vă rog, copiii Mei, amintiți-vă de importanța rugăciunii. Puterea pe care o conferă și viteza cu care se răspândește pentru a îmbrățișa toate acele sufletele norocoase care sunt atrase în acest nor de iubire.

Plasa țesută din minciunile satanei provoacă teamă

După cum rugăciunea și iubirea oferită aproapelui sporesc, tot așa crește și ura împroșcată de satana. Înșelătorul își răspândește minciunile lucrând prin acești oameni fără credință sau care experimentează jocuri spirituale întunecate. Plasele sale pline de ură îi atrag în cursă și pe aceia care cred că duc o viață bună. Această plasă vicleană poate prinde pe oricine nu este destul de precaut. Numitorul comun al acelora care cad pradă acesteia sunt neliniștea, stresul, disperarea și frica. Această frică se transformă foarte repede în ură.

Alergați la Mine cu toții. Nu așteptați până viața vi se ruinează din cauza durerilor trăite de prisos. Pentru că Eu vă veghez mereu. Vă aștept. Sperând că fiecare dintre voi va renunța la mândrie pentru ca Eu să vin și să vă îmbrățișez. Intrați în bisericile voastre și rugați-vă, adresați-vă Mie. Vorbiți cu Mine și acasă sau pe drum spre locul de muncă. Oriunde ați fi strigați după Mine. Veți simți foarte repede răspunsul Meu.

Treziți-vă – deschideți-vă inimile închise

Treziți-vă, copiii Mei. Nu vă dați seama deja că aveți nevoie de Mine? Când vă veți deschide în sfârșit inimile să Mă lăsați să intru? Nu pierdeți timp prețios pentru propriile vieți și viața familiilor voastre. Eu sunt Iubirea. Aveți nevoie de Iubirea Mea ca să vă hrănească sufletele uscate și înfometate. Odată ce ați simțit Iubirea Mea, spiritul vostru se va înălța și veți putea din nou să simțiți Iubirea adevărată. Această Iubire va deschide mintea voastră în față adevărului – a promisiunilor pe care vi le-am făcut când am murit pe cruce pentru păcatele voastre. Vă iubesc, copiii Mei. Vă rog să-Mi arătați acea iubire pe care v-o cer cu ardoare. Nu rămâneți pierduți pentru Mine. Deja timpul rămas este puțin pentru a vă întoarce la Mine. Nu întârziați.

Iubitul vostru Mântuitor Isus Cristos

57. Mâna Tatălui meu vesnic, va lovi acum această lume nerecunoscătoare si oarbă

Luni, 04 aprilie 2011 la ora 19:00

Preaiubita Mea fiică, timpul acum, nu mai este de partea noastră. Trimite, trimite mesajele în lume, cât de departe poți. Timpul Marelui Avertisment este foarte aproape. Să le spui credincioșilor Mei ca prin credința lor pentru Mine să ajute la convertirea necredincioșilor pentru întâmpinarea Marelui Avertisment.

Fiica Mea, în timp ce tu îți pui întrebări în legătură cu veridicitatea mesajelor pierzi timp prețios. Vor avea prea puțin timp sufletele Mele preaiubite care râvnesc la mântuire. Păcatul, fiica Mea, se manifestă pretutindeni și se răspândește ca un virus în toate colțurile lumii. Satana face ravagii în întreaga omenire; – el este prezent peste tot; el chinuie atât sufletele bune cât și pe acelea care sunt pierdute pentru Mine.Trebuie oprit. Rugăciunea și răspândirea Cuvântului Meu vor ajuta. Spune-le discipolilor Mei în ce fel satana infestează omenirea. El se manifestă nu doar prin provocarea neliniștii globale, dar îi molipsește și pe aceia care cred că acționează în numele dreptății. Este prezent chiar și în societatea tânără fără griji, în muzica lor și în cultura celebrității starurilor.

Salvați acum suflete prin rugăciunea Rozarului Milostivirii Divine. Răspândiți aceasta rugăciune ca fiind cel mai urgent lucru. Panica, groaza, neliniștea și ura amarnică ce caracterizează astăzi lumea o simt în adâncul Meu, Eu, Dumnezeu Mântuitorul omenirii, care plânge lacrimi fără încetare, pentru aceste suflete pierdute.

Chiar nu vede omenirea ura trăită împotriva propriei existențe care este prezentă în fiecare ungher? Nu-și dau seama că este însuși satana, înșelătorul, cel care lucrează? Precum ura înrăită și monstruozitățile scârboase se răspândesc ca un foc mistuitor, tot așa va cădea și mâna Tatălui Meu Veșnic asupra acestei lumi nerecunoscătoare și oarbă. Precum continuă grozăviile oamenilor, când ei se terorizează reciproc și se omoară, tot așa va crește și numărul catastrofelor naturale, ca pedeapsă, pentru păcatele săvârșite de oameni unii împotriva altora. Această pedeapsă se va abate acum asupra lumii.

Lupta pentru salvarea sufletelor a început

Lupta pentru salvarea sufletelor a început. Stăruiți în rugăciune pentru voi înșivă și familiile voastre, pentru că multe suflete inocente vor suferi de pe urma acestei nenorociri. Nu vă temeți, căci toți aceia care rămân fideli Mie și Tatălui Meu Veșnic vor fi salvați. Dacă Tatăl Veșnic nu intervine acum,               omul ar săvârși un genocid de o asemenea dimensiune, încât o mare parte a omenirii ar pieri.

Milostivirea Lui Dumnezeu

Voi toți, să țineți cu tărie de credința voastră căci fără credință vă va fi greu să îndurați suferințele. Slavă Tatălui Meu pentru că El Mi-a încredințat darul Milostivirii Divine. Milostivirea Mea nu are hotare iar acest lucru vă va fi acum dovedit tuturor. Acest ocean al iubirii, curat și nediluat, se va revărsa peste fiecare dintre copiii Mei, ca să vă scape de ura și de răutatea care este răspândită de cel rău. Spălați-vă sufletele în Iubirea Mea acum, prin rugăciune pentru că timpul este aproape.

Nu uitați, Eu vă iubesc pe toți. Darul Milostivirii este al tuturor, chiar și al acelora care încă trăiesc în păcat de moarte. Li se va da șansa să se căiască, să-l învingă pe satana și să se alăture Împărăției Mele mereu Milostive care va veni.

Priviți spre cer. Lăsați-Mă să vă țin pe toți și să vă îmbrățișez.

Iubitul vostru Mântuitor, Vesnicul Judecător Milostiv, Isus Cristos

58. Nu-i judecati niciodată pe cei de alte confesiuni, altă credintă sau altă orientare sexuală

Miercuri, 06 aprilie 2011 la ora 12:05

Iubita Mea fiică, chinurile pe care trebuie să le înduri se produc datorită înșelătorului care încearcă încontinuu să te ispitească să renunți la munca aceasta sfântă. El încearcă să te devasteze emoțional. Acceptă asta. Să nu te îndoiești niciodată de Cuvântul Meu Divin oricât de greu ți-ar fi. Vei fi răsplătită cu harul păcii sufletului atunci când Mi te vei dărui cu adevărat. Să continui să-Mi spui asta în fiecare zi și pe parcursul întregii zile și de îndată ce înșelătorul te va ataca atunci să-Mi ceri haruri ca să te umplu cu bucurie. Fii tare, fiica Mea. Nu te da bătută niciodată. Eliberează-ți mintea de lucrurile mărunte și concentrează-te asupra mesajelor Mele pentru lumea întreagă. Astăzi, acestea sunt cele mai importante mesaje pentru omenire. Au fost date pentru îndrumarea oamenilor ca să găsească din nou calea adevărată care îi conduce la Mine.

Oamenii sunt derutați în privința Învățăturilor Mele

În prezent sunt foarte mulți oameni pierduți. Sunt derutați în privința Învățăturilor Mele din cauza nenumăratelor feluri în care acestea au fost interpretate: prin moderare, schimbare, adăugire sau trunchiere. Copiii Mei au acum nevoie de îndrumare ca să caute harurile de care au nevoie pentru a deveni din nou puternici și cu inimile pline de bucurie. Acestea pot fi obținute doar prin rugăciune și prin respectarea Învățăturilor Mele.

Niciun suflet din lume nu este exclus de către Mine

Copiii Mei care sau convertit cunosc acest lucru și se apropie de inima Mea prin sacramente. Însă acei copii ai Mei rătăciți vor trebui să o ia chiar de la început și să-și reamintească despre Cele 10 Porunci ce au fost date lumii prin Moise. În ziua de azi, foarte dar foarte mulți dintre copiii Mei nu le cunosc . Niciun suflet din lume nu este exclus de către Mine, indiferent de ce religie practică.

Atenționarea credincioșilor care îi desconsideră pe cei de altă credință

Dacă credincioșii Mei se delimitează și se preamăresc pe ei înșiși sau se consideră mai buni decât cei de altă credință care nu cunosc Învățăturile Mele, atunci ei se comportă exact cum s-au comportat și fariseii. Să le fie rușine acelora care se cred mai presus de cei care au nevoie de iluminare. Să le fie rușine tuturor acelora care, deși cunoscând Adevărul, îi disprețuiesc pe cei de altă credință. Să le fie rușine tuturor acelora care cred că, dacă cunosc Adevărul și beneficiază de pe urma Preasfintelor Sacramente, sunt cei mai importanți în ochii Mei. Da, acești credincioși care Îmi sunt fideli, oferă Inimii Mele multă mângâiere și bucurie, dar în același timp Mă ofensează foarte grav atunci când îi deconsideră sau judecă pe alții din pricina religiei lor.

Credincioșilor Mei, vă spun deschideți-vă ochii pentru a putea vedea Adevărul din Învățăturile Mele la cel mai simplu nivel. Nu-i judecați pe ceilalți. Nu îi desconsiderați pe aceia care-i credeți păcătoși și resping Învățăturile Mele pentru că ei, în ochii Mei, sunt deopotrivă cu voi, în ciuda faptului că vouă vi s-a dat darul Adevărului. Mă supăra mult când acești credincioși ai Mei, chiar dacă sunt conduși de intenții bune, prescriu acestor sărmane suflete rătăcite modul în care să-și trăiască viața. Nu sunt pe calea cea bună procedând astfel.

Să nu spuneți niciodată celor de alte religii sau orientare sexuală că sunt dați pierzării

Dacă pe aceia care nu Mă urmează, doriți să-i determinați cu înverșunare să accepte Învățăturile Mele, spunându-le că se vor pierde sau că sufletul lor se va vătăma și dacă considerați ca fiind rele practicile lor, atunci îi faceți și mai slabi decât înainte. Mulți pur și simplu vă vor întoarce spatele iar voi veți suferi un eșec. Abțineți-vă să-i învățați, mai bine arătați-le mila voastră. Învățați-i în schimb prin puterea exemplului. Să nu spuneți niciodată și nici măcar să nu încercați s-o faceți, că sunt condamnați în fața ochilor mei, pentru că nu sunt.

Eu iubesc toate sufletele, de orice credință, de orice convingere, de orice confesiune și de orice orientare sexuală. Fiecare dintre aceștia este un copil prețios pentru Mine. Niciunul nu e mai bun ca celălalt. În timp ce păcatul va exista întotdeauna – voi sunteți toți păcătoși și să nu uitați aceasta –fiecare dintre voi va răspunde pentru el însuși în ceea ce privește răspândirea Cuvântului Meu și respectarea Învățăturilor Mele.

Îmbrățișați-vă unii pe alții. Arătați îndurare unii față de alții. Să nu excludeți pe nimeni, indiferent dacă este catolic sau de altă confesiune creștină, fie cea islamică, hindusă, ebraică, budistă sau dacă aparține de acele religii noi care au mai apărut și care nu cred în Dumnezeu, Tatăl cel Veșnic. Rugați-vă pentru ei. Învățați-i cât este de important să-și deschidă inimile în fața adevărului. Învățați-i prin exemplul vostru. Răspândiți convertire. Dar niciodată să nu judecați pe alții sau să încercați să vă delimitați de cei care nu înțeleg Adevărul.

Niciodată să nu credeți că sunteți mai buni decât frații și surorile voastre pentru faptul că pentru fidelitatea voastră ați fost binecuvântați din Cer cu haruri. Da, voi aduceți bucurii Inimii mele Sfinte dar comportați-vă cu ceilalți cu iubire și nu ca niște dictatori.

Niciunul din voi nu este vrednic să-i judece pe alții

Această lecție să nu o uitați: între voi nici unul nu este vrednic să-i judece sau să-i evalueze pe alții. Nimeni nu are puterea sau cunoașterea dumnezeiască ca să evalueze din punct de vedere moral pe ceilalți. Păstrați-vă mintea deschisă și să nu uitați că vă rupeți de Mine când credeți că în ochii Mei sunteți mai importanți decât aceia pe care voi îi considerați a fi păcătoși.

Nu voi exclude din acest mesaje nicio religie

Cuvântul Meu este dat acum omenirii în dar. Pentru fiecare în parte și tuturor. Nu vreau, prin aceste mesaje, să vizez doar grupul discipolilor Mei devotați. Tuturor celor care înțeleg Adevărul, permiteți-Mi să vă reamintesc. Toți copiii Mei din lume, în special cei mai mari păcătoși, care nu cred în Tatăl Meu Veșnic, Dumnezeu creatorul și care a făcut tot ceea ce este, au acum prioritate. Depinde de voi acum, credincioșii Mei, să vă rugați foarte puternic și să arătați iubire acelora care sunt orbi. Dar faceți asta așa cum v-am învățat Eu. În sfârșit, să nu uitați că Eu vă iubesc pe toți.

Al vostru Salvator care vă iubeste, Isus Cristos, Regele întregii omeniri

59. Milioane de suflete se vor salva datorită acestor mesaje

Joi, 07 aprilie 2011 la ora 22:00

Iubita Mea fiică, astăzi ai primit darul Duhului Sfânt, împreună cu alte haruri Divine deosebite. Tu, fiica Mea, ți-ai oferit voința liberă, iar acum vei înainta pe mai departe ca să-Mi îndeplinești Voința Mea Preasfântă. Acum vei realiza cât este de impotantă supunerea totală față de Mine: în gândurile, cuvintele și faptele tale, în comportamentul și atitudinea ta. Acum te vei lăsa condusă de Mine și vei căuta călăuzirea Mea înainte de a face orice în Numele Meu.

În sfârșit ești pregătită să-Mi urmezi îndrumările. De acum în fiecare a doua zi vei aloca cel puțin două ore pentru Mine în rugăciune. În plus, va trebui să urmezi sfaturile directorului tău spiritual pe care ți l-am trimis din Cer. El îți va vorbi urmând îndrumările Mele. Să faci exact cum îți spune. Trebuie să te asiguri să comunici cu Mine în fiecare zi pentru că am multe să-ți spun.

Fiica mea, de acum înainte să asculți numai vocea Mea. Să scrii doar ce vine de la Mine. Niciodată să nu te influențeze opinia altora despre aceste mesaje sfinte. O singură gură există, a Mea, care comunică cu tine. Ai încredere în Mine. Încrede-te total în Mine. Niciodată să nu te îndoiești de aceste mesaje deoarece sunt Eu cel care îți vorbește. Să-ți amintești mereu de asta. Acum, că ai ajuns să ai încredere în Mine, vei fi mult mai puternică. Lasă-Mă să te asigur că de acum vei fi în stare să opui rezistență mai eficient atacurilor ce vin din partea înșelătorului.

Simte-te în pace. Iubirea Mea pentru tine, fiica Mea, curge în șuvoaie prin Inima Mea în timp ce fidelitatea și iubirea ta pentru Mine te umple și te face mai sensibilă. Aceasta mare iubire este în totalitate curată și nu se aseamănă cu nimic, din ceea ce ai experimentat tu cândva în această lume.

Cerul tresare de fericire că te-ai oferit în totalitate. Dar acum, va trebui să te pregătești pentru a ajuta la salvarea a milioane de suflete. Fiica Mea, îndatorirea pe care o aștept s-o împlinești este uriașă în termeni omenești. Tu, fiica Mea, vei fi mesagera care va da lumii cea mai mare parte a Cuvintelor Mele Sfinte, pentru ca lumea să se poată pregăti pentru cea de-a Doua Venire a Mea.

Ei, copiii Mei dragi, pe care Eu îi iubesc cu o patimă mare ce întrece puterea ta de înțelegere, trebuie să fie atrași înapoi la Inima Mea Preasfântă înainte de a fi prea târziu. Mă aștept de la tine, Fiica Mea, să transmiți mai departe Mesajele Mele spre omenire. Nu este o sarcină ușoară. Vei suferi pentru aceasta, dar, trebuie să înțelegi că acum, aceasta este datoria ta față de Mine. Ești chemată ca să te asiguri ca prin Cuvintele Dumnezeiești de pe buzele Mele, să se salveze milioane de suflete din flăcările iadului.

Comunică acum cu Mine așa cum se cuvine. În tot acest timp am să te conduc. Pacea să fie cu tine, Fiica Mea. Duhul meu Preasfânt îți inundă acum sufletul. Acum ești plină de iubire și fericire și ești gata pentru următoarea parte a acestei misiuni divine.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

60. Durerea Mea este chiar mai intensă astăzi decât la răstignirea Mea

Marți, 12 aprilie 2011 la ora 23:00

Preaiubita Mea fiică, în această noapte plâng cu mare tristețe din cauza păcatelor omenirii care sunt tot mai grozave în timp ce se apropie în lume momentul când sunt evocate Pătimirile Răstignirii Mele. Durerea Mea este chiar mai intensă decât atunci când am fost răstignit întâia oara. Acum retrăiesc din nou chinurile, pe care le-am suferit o dată, acum când păcatele omenirii îmi străpung Inima ca o sabie, care acum este mai lungă, mai tăioasă și mai dureroasă. Ascultați-Mi Rugămințile. Auziti-Mi strigătele. Voi toți. Consolați-Mă în această agonie intensă pe care o sufăr astăzi. Trebuie să fiu martor în fiecare zi la tristețea adânca, la durerea și chinul pe care le săvârșește omul unul împotriva altuia. Adultul împotriva copiilor. Acești criminali nu suferă de nicio remușcare, atât de tare le-a contaminat sufletele întunecate, satana, înșelătorul. El nu arată îndurare pentru nimeni pentru că el nu are suflet. Și totuși, oamenii cad prostește pradă ispitelor lui, ca niște orbi. Se lasă precum sclavii să fie absorbiți de întunericul înfricoșător încât trebuie să Mă încredințez rugăciunilor stăruitoare ale credincioșilor Mei, ca astfel de suflete să fie salvate.

Durerile mele se întețesc în fiecare zi. Omul nu socotește păcatul a fi ceea ce este de fapt. La nivel primar, de bază, păcatul nu este altceva decât iubirea de sine. În cazul cel mai grav, păcatul este iubirea față de toate acele lucruri care vătămează pe alții prin mârșăvie, violență, maltratare și crimă. De ce închid oamenii ochii când sunt martori la aceste fapte groaznice? Victimele acelea sunt tot oameni ca și voi. Rugați-vă mult pentru acești criminali pentru că și ei sunt victime. Copiii Mei, aceștia au fost atrași în cursa înșelătorului și mulți nici măcar nu-i acceptă existența. Se apropie acum timpul când se va auzi din nou, cu adevărat, Glasul Meu pe pământ. Vă rog, vă implor explicați tuturor că vor fi în curând martorii Milostivirii Mele pe pământ prin evenimentul mistic ce se apropie. E foarte important să se facă cunoscut unui număr cat mai mare de oameni, să-L roage pe Dumnezeu, Tatăl Veșnic, să vă ierte vouă tuturor păcatele comise până acum. Faceți asta chiar acum și repede. Salvați-vă sufletele dar și sufletele celorlalți. Deși convertirea se va răspândi din abundență, totuși unele suflete nefericite nu vor supraviețui șocului. Rugați-vă, rugați-vă pentru aceștia ca să nu moară în păcat de moarte.

Vă rog pe voi, ca în timpul Postului Mare, să vă amintiți povestea Pătimirii Mele, meditând la jertfa Mea pe care am adus-o voluntar pentru voi toți, ca să vă salvați. Apoi, să înțelegeți că Marele Avertisment, Iluminarea Conștiinței, este următorul dar al Milostivirii Mele pentru omenire.

Răspândiți convertirea pretutindeni. Ajutați la înfrângerea înșelătorului prin rugăciunea Rozarului Milostivirii Divine, pentru salvarea sufletelor. Aveți încredere în Mine acum și aduceți-Mă înapoi în inimile voastre. Uniți-vă ca să salvați omenirea prin iubire.

Mântuitorul vostru Divin, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul si Făuritorul tuturor lucrurilor

61. Promisiunea unor haruri speciale, dacă îl chemăm pe Isus doar pentru o zi

Joi, 14 aprilie 2011 la ora 11:00

Fiica Mea iubită, mulțumesc că dedici și mai mult timp pentru această lucrare sfântă. A venit timpul ca toți să vă deschideți inimile către Mine, doar pentru o zi, pentru a-Mi permite să vă umplu cu haruri speciale. Aceste haruri acum le vor primi aceia dintre voi care au uitat că Exist, întru-cât se apropie Vinerea Mare.

Întrucât se apropie perioada puternicei Novene a Divinei Milostiviri, acest timp va fi folosit ca să vă umplu sufletele cu haruri speciale. Acum faceți cum vă spun Eu și astăzi adresați-vă Mie în rugăciune, cu cuvintele voastre. Acele haruri pe care vi le voi da, nu doar vă vor aduce mai aproape de Inima Mea ci vă vor umple și cu Duhul Sfânt. Rugați-vă această Novenă a Mea începând din Vinerea Mare și cuprindeți in ea atâtea suflete câte puteți iar Eu pe fiecare, în mod personal, am să le salvez.

Toți aceia care recad în păcat în ciuda faptului că Mi s-au dedicat în totalitate, Eu am să-i ridic iar și iar. Niciodată să nu vă fie frică să reveniți la Mine când vă rătăciți. Niciodată n-am să-i părăsesc pe aceia care revin mereu înapoi la Mine. Fiind păcătoși, sunteți predispuși la asta. Niciodată să nu vă fie frică, Eu stau lângă fiecare dintre voi gata să vă îmbrățișez oricând. Păcatele pot fi iertate. Niciodată să nu aveți remușcări din cauza păcatelor când simțiți nevoia să veniți la Mine pentru iertarea lor. Eu sunt întotdeauna aici.

Copiii Mei, folosiți-vă de săptămâna Mare ca să reamintiți tuturor sacrificiul pe care Eu l-am făcut pentru păcătoși. Îndurarea Mea este încă mare. Ea nu a scăzut în intensitate niciodată față de suflete; nici măcar față de acelea care mă jignesc profund. Când un suflet caută iertare păcatul va fi alungat. Prin Novena Divinei Milostiviri se vor răspândi cele mai mari haruri, dacă vă veți ruga din Vinerea Mare, timp de nouă zile, până la sărbătoarea Divinei Milostiviri. Rugându-vă această Novenă, vă veți salva nu numai sufletele voastre dar și sufletele multor alte milioane de oameni. Faceți aceasta pentru Mine.

Al vostru vesnic iubitor si fidel, Mântuitor Dumnezeiesc, Isus Cristos

62. Eu sunt prezent în euharistie, cu toate că promisiunea Mea a fost răstălmăcită

Joi, 14 aprilie 2011 la ora 12:05

Preaiubita Mea fiică, nu te îngrijora, progresezi în continuu prin felul cum îți faci timp pentru rugăciunea către Mine. Acum este important ca omul să înțeleagă că dacă vrea să ajungă mai aproape de inima Mea, trebuie să priceapă cât de importantă este participarea la Sfânta Euharistie și primirea acesteia.

Mulți oameni, printre care și alte grupări creștine, neagă prezența Mea reală din Euharistie. E de neînțeles de ce au decis așa, să nege promisiunile pe care l-am făcut la cina cea de taină, când am promis că voi oferi ca hrană trupească și sufletească Trupul și Sângele Meu. Ceea ce este însă clar, e că minunea Sfintei Euharistii existentă în toate tabernacolele din lume, este acolo ca să umple cu prezența Mea, sărmanele voastre suflete goale și înfometate. Această prezență vă întărește atât de mult încât, dacă omiteți să Mă primiți – după ce vă veți fi obișnuit deja cu prezența Mea – vă veți simți pierduți.

Mulți creștini ignoră cea mai elementară promisiune pe care le-am făcut-o pe timpul Răstignirii Mele, și anume că voi fi prezent în pâine și vin, lăsând un semn permanent pentru hrănirea sufletelor voastre. Ca rezultat al prea multelor considerații și analizări umane, chiar și creștinii de bună credință Mă refuză. Aceeași creștini nu pot să primească Sfânta Euharistie sub forma sa reală. Preasfânta Euharistie a fost dată tuturor, ea reprezentând un dar minunat spre mântuirea și salvarea voastră. Prin refuzul acceptării prezenței Mele, pierdeți o parte a promisiunii harurilor speciale care sunt parte a legăturii care face să Mă pot aduce mai aproape de inima voastră. Aduceți-vă aminte, că am murit pentru voi ca să vă conduc la viața veșnică și mântuire. Primiți-Mă ca Prezență Vie, iar sufletele voastre vor străluci așa cum nu ați fi crezut a fi posibil până acum. Întoarceți-vă înapoi și începeți din nou să primiți Trupul și Sângele Meu. Lăsați-mă să vă înlătur îndoielile. Aceasta este una dintre cele mai mari greșeli pe care au comis-o creștinii când astfel au refuzat intrarea Mea înăuntrul sufletelor lor. Aceasta îl jignește foarte tare pe Tatăl Meu Veșnic datorită jertfei mari ce a fost făcută pentru salvarea voastră. Lăsați-mă să aduc lumină și hrană în viețile voastre. Veți fi mai dispuși să acceptați adevărurile Învățăturilor Mele după Marele Avertisment.

Aduceți-vă aminte ceea ce v-am promis la cina cea de taină, și anume că dacă veți mânca pâine și vin, va deveni pentru voi, Trupul și Sângele Meu. Orice altă interpretare a fost o răstălmăcire pe baza logicii și argumentației umane. Înțelegeți acum aceasta și acceptați adevărul.

Mântuitorul vostru iubitor, Isus Cristos

63. Treziti-vă la adevăr înainte de a fi prea târziu

Joi, 14 aprilie 2011 la ora 22:00

Fiica Mea iubită, sunt fericit că atât de mulți discipoli buni și evlavioși se adună împreună în Săptămâna Mare ca să cinstească jertfa Mea adusă pentru toți. Acea jertfă pe care aș aduce-o iar și iar ca să vă salvez pe fiecare dintre voi. Simt o iubire profundă pentru toți oamenii de pe pământ care au fost creați prin Sfânta Voință a lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic, Creatorul omenirii. Fiecare dintre voi ocupă un loc deosebit în inima Mea, chiar și aceia care nu Mă cunosc.

Dacă vi s-ar promite aici pe pământ o viață care să vă ofere sănătate și fericire, mulți ați profita de această ocazie. Sunteți atât de disperați să satisfaceți nevoile trupului. Dacă omului i s-ar oferi paradisul din ceruri i-ar fi greu să și-l închipuie. Eu înțeleg că sufletului lânced i-ar trebui o imaginație vie ca să-și poată închipui ezistența acestui măreț loc. Întotdeauna îi va fi foate greu să vizualizeze acest tărâm glorios. Doar acele suflete și-l pot închipui care au o credință puternică în existența lui Dumnezeu. Singura modalitate de a înțelege cu adevărat piatra prețioasa care vă așteaptă pe toți este întărirea credinței. Singura modalitate de a atinge aceasta este rugăciunea perseverentă, pentru a vedea adevărul, lumina, viitorul strălucit, care îi așteaptă pe toți aceia care Îl cinstesc pe Dumnezeul Tatăl Atotputernicul. Credincioșilor, voi trebuie să vă rugați pentru prieteni, soț, soție, rude, părinți, frați, surori și pentru copiii ce au puțină credință. Dacă vă rugați pentru ei Rozariul Divinei Milostiviri, făcând asta, le salvați sufletele. Aceasta este promisiunea Mea pentru voi, acum.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

64. Cum vă puteți asigura ca familiile și prietenii voștri să poată intra în Paradis

Vineri, 15 aprilie 2011 la ora 15:30

Draga Mea fiică, trebuie să spui lumii că dacă vrea să obțină viața veșnică, omenirea trebuie să urmeze acum Preasfânta Mea Voință. Această lume, deși are multe de oferit, nu vă va potoli foamea niciodată. Dacă nu ar fi fost păcatul părinților voștri de la începuturi, Adam și Eva atunci, desigur, ar fi fost posibil să trăiți fără opreliști într-o fericire veșnică. Întrucât înșelătorul este prezent peste tot, el nu va permite nici unuia dintre voi să vă planificați viața în direcția Mea. Șiret și mincinos, va încerca permanent să vă ispitească să cădeți în păcat, prin diverse metode de a vă seduce. Dar îi va fi greu să se apropie de voi dacă sunteți în starea de har pe care o puteți realiza prin spovadă și Preasfintele Sacramente.

Sfântul Rozar este deosebit de eficient împotriva satanei datorită puterii pe care Dumnezeu, Tatăl Veșnic, i-a dat-o Binecuvântatei Fecioare, Mama Mea. Ea are o putere uriașă asupra înșelătorului. Înșelătorul este neputincios în fața Mamei Mele și el știe asta. Dacă permiteți ca Sfânta Mea Mamă să vă călăuzească spre haruri, Ea poate mijloci pentru voi și atunci veți putea rezista ispitelor celui rău.

În timp ce oamenii se străduiesc azi, să atingă pe acest pământ fericirea și pacea, ei caută soluții miraculoase. Pierd timpul încercând să găsească, în timpul vieții, secretul fericirii, al bunăstării materiale și al păcii. Vin cu soluții și idei noi care toate se bazează pe schema înavuțirii. Indiferent de argumentele enumerate care în majoritatea cazurilor se bazează pe psihologie idealistă, pur și simplu este imposibil să obțineți pacea și fericirea dacă nu credeți în Dumnezeu, Tatăl Veșnic.                 El este singurul dătător de viață. Fără să vă apropiați de El, veți fi cu sufletele goale. Aceia dintre voi care petrec mult timp încercând să nege existența Mea, vă pierdeți timpul cu visele deșarte care nu se vor împlini niciodată. Împotrivirea voastră îndărătnică față de Creatorul vostru, Ființa Supremă, care a creat această lume, vă va duce în abisul întunericului veșnic. Mulți oameni care, în timpul vieții, la fel ca voi, au negat îndelung existența lui Dumnezeu prin răspândirea unor minciuni, cum că nu există Dumnezeu Tatăl, din păcate se află acum în fundul iadului, datorită alegerilor proprii. Nu lăsați ca să se întâmple asta și cu sufletele voastre, pentru că sufletele ajunse în iad ard ca și cum încă ar fi din carne vie. Cum râde satana de neștiința voastră. Când îl renegați pe Dumnezeu atunci negați dreptul vostru la fericirea veșnică. Este aceeași fericire pe care o căutați neostenit în această lume, dar la care nu se poate ajunge aici pe pământ. Niciodată să nu vă trăiți viața pe acest pământ ca și cum ar fi singura parte a ciclului existenței voastre, pentru că nu este singura. Adevăratul vostru cămin va fi cu Mine în Rai.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

65. Ce veti experimenta în timpul marelui avertisment si rugăciune pentru iertarea imediată

Sâmbătă, 16 aprilie 2011 la ora 10:00

Fiica Mea iubita, străduiește-te ca să afle lumea despre Mesajele Mele deoarece timpul Marelui Avertisment aproape că a și sosit. Spune sufletelor care refuză rugăciunea să-si înlăture mândria și aversiunea și să se întoarcă la Mine, să-Mi ceară iertare. Fiți conștienți că foarte multe suflete nu vor reuși să supraviețuiască acestui eveniment care este aproape în prag. Multe dintre aceste suflete sunt doar comode și în timp ce în străfundul sufletului cred în Dumnezeu, Tatăl Veșnic, se gândesc că se vor ocupa de viața lor sufletească poate în viitorul apropiat. Dar atunci va fi deja prea târziu.

Să spui lumii că acest eveniment o va salva. Mulți se vor căi în timpul acestui eveniment mistic. Vor simți o senzație arzătoare, asemănătoare cu cea pe care o simt sufletele în Purgator. Aceasta le va revela prin ce trăiri trebuie să treacă sufletele care nu sunt total curate, înainte ca să aibe dreptul să vadă lumina glorioasă a Raiului. Doar prin simpla acceptare a faptului că acest eveniment se va întâmpla, vor putea sa-i supraviețuiască. Întoarceți-vă la Mine și spuneți: “Te rog, Doamne, condu-mă la minunata Ta Lumină a Milostivirii și a Bunătății Tale și iartă-mi păcatele.” Iar Eu vă iert imediat. Apoi, imediat după Marele Avertisment veți simți o adâncă pace și bucurie în suflet.

Tinerii se jenează să se roage

Mulți oameni din lumea de azi refuză să se roage. În special mulți tineri simt rugăciunea ca jenantă și demodată. Consideră în mod greșit, că dacă doar își mențin credința în Dumnezeu, atunci rugăciunea nu mai este necesară. Nu este adevărat. Rugăciunea este un lucru esențial pentru a intra în Paradisul după care veți tânji puternic după moartea voastră. Dacă rămâneți în păcat, nu veți putea gusta această Mare Sărbătoare. În același fel în care unii dintre voi, pentru a-și îngriji trupul ca să rămână frumos, sănătos și plin de vigoare, își aleg cu grijă hrana, tot așa trebuie întreținut și sufletul. Dacă nu dedicați destul timp îngrijirii sufletului atunci el va slăbi și-i va lipsi hrana ca să rămână într-o formă perfectă.

Rugăciune de spus pentru convertirea altora

 Față de persoanele credincioase din lume, care au credința slabă, aveți o răspundere enorma, voi cei cu credința puternică. Voi trebuie să vă rugați pentru ei cu următoarea rugăciune de convertire:

În Milostivirea Ta Divină, Isuse, te rog fierbinte, acoperă cu Sângele Tău Prețios, sufletele cu credința slabă, ca să se convertească.” Spune-ți această rugăciune pentru cei care considerați că au cea mai mare nevoie de ea.

Nu uitați, copii, minunata Mea promisiune: în cele din urmă, Eu voi triumfa. Satana, înșelătorul, nu va putea supraviețui. Vă rog, lăsați-Mă să vă apăr și să vă iau cu Mine. Nu vă lăsați sufletele satanei. Vă iubesc pe toți. Chemați-Mă pe Mine în fiecare zi, rugându-Mă să vă întăresc credința.

Mântuitorul vostru divin, Împăratul Milostivirii si al Îndurării, Isus Cristos

66. Până și grupurile mici de rugăciune ale Milostivirii Dumnezeiești, pot salva milioane

Sâmbătă, 16 aprilie 2011 la ora 11:03

Fiica Mea iubita, timpul Marelui Avertisment este aproape și acesta se va produce într-o clipită. Toată lumea se va opri din orice activitate când vor fi martorii Marelui Avertisment. Să vă rugați în primul rând pentru cei care sunt în păcat de moarte. Ei au nevoie de rugăciunile voastre pentru că mulți vor muri din cauza șocului când vor vedea prin ochii Mei oroarea atrocităților păcatoase pe care le-au comis. Rugaciunea Rozarul Milostivirii Divine poate salva milioane de suflete chiar și dacă doar un mic grup de slujitori iubitori și devotați o rostește.

Nu am să-ți dau o dată a acestui mare eveniment. Dar poți fi sigură că în lume a sosit timpul. După cum răul se propagă fără oprire peste tot în lume, tot așa va lovi mânia Tatălui Meu pretutindeni. Nu va sta nepăsător și nu va mai permite ca păcătoșii înrăiți, la braț cu satana, să-i distrugă sau să-i contamineze pe copiii Mei. Să le fie rușine vinovaților care sunt obsedați de ei înșiși și pe care totuși îi mai iubesc, cu toate că s-au murdărit cu răutățile lor păcătoase. Vă rog să vă rugați acum pentru iertarea păcatelor lor.

Așa cum Marele Avertisment se va produce, așa vor lovi omenirea și catastrofele naturale. Acum rugăciunea este singura armă, copiii Mei, ca să apărați omenirea și pe voi de focul iadului. După ce Marele Avertisment se va fi încheiat, pacea și bucuria vor triumfa. Apoi, va începe persecuția din partea Noii Alianțe Mondiale. Puterea lor va slăbi, dacă se vor converti multe suflete și se vor ruga stăruitor.

Nu vă temeți iubiții Mei discipoli, veți lucra împreună și vă veți ruga pentru salvarea omenirii. Și veți salva milioane de suflete astfel.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

67. Mânia lui Dumnezeu va lovi noua ordine mondială

Sâmbătă, 16 aprilie 2011 la ora 19:00

Preaiubita Mea fiică, Mă cuprinde o mare tristețe că trebuie să-ți vorbesc despre catastrofele uriașe care urmează să aibe loc în Asia, Europa, Rusia și Statele Unite ale Americii și care vor face multe victime printre oameni. Mânia Lui Dumnezeu, Tatăl Meu Veșnic, va cădea degrabă peste gruparea acestei Alianțe Mondiale care urzește prin intermediul organizațiilor clandestine să aducă moarte în lume pentru folosul personal. Rolul lor este să realizeze o economie a bunăstării și o tehnologie de vârf care v-ar ului, dacă n-ar fi atât de diabolici și amenințători în scopurile lor. Acești oameni provin din toate țările avansate ale lumii și sunt bogați, puternici, talentați și controlează băncile, armata, organizațiile umanitare, organele poliției, guvernele, furnizorii de energie și media. Nici unul din voi nu poate evada din strânsoarea lor, dacă nu vă spun cum să faceți asta.

Rugăciunea și înainte de toate Rozarul Milostivirii Divine vor răspândi convertirile iar recitarea Sfântului Rozariu va slăbi activitatea acestor paraziți care îl idolatrizează pe satana. Ceea ce e interesant este că mulți dintre acești fanatici care sunt prinși în această plasă înșelătoare, cred că ei sunt doar ambițioși, cu o râvnă naturală de bunăstare și nu au nicio convingere religioasă. Ceea ce nu știu este faptul că sunt induși în eroare de satana care le influențează în fiecare zi gândurile, dorințele cuvintele și acțiunile lor. Vai cât sunt de orbi!

Peste tot, unde ei sunt adunați în grupuri, acolo va lovi mânia lui Dumnezeu cu o forță înspăimântătoare. Aceste evenimente sunt deja în desfășurare. Vor fi opriți dar e nevoie de ceva timp. Nu vor fi opriți în totalitate, însă intervenția lui Dumnezeu va slăbi impactul acțiunilor lor groaznice care fără aceste intervenții, s-ar împlini. Slăvita Sfântă Treime, comunică intens cu sufletele alese peste tot în lume. Credincioșii au constatat asta deja. Cei care nu cred în Dumnezeu, în Tatăl, cred că aceștia sunt doar niște obsedați de sfârșitul lumii. Deși în lume mulți răspândesc mesaje false, nu le respingeți fără a le asculta spusele. Rugați-vă întotdeauna ca să fiți conduși de Mine, în această perioadă grea și plină de confuzie. Ațintiți-vă întoteauna privirea spre Mine, Dumnezeul vostru Mântuitor. Vă voi ține de mână și vă voi sprijini în aceste încercări.

Mulți oameni, când vor fi martori la împlinirea acestor profeții, vor intra în panică și în multe momente vor fi înspăimântați. Nu aveți însă niciun motiv să vă fie frică pentru că această perioadă va fi de scurtă durată. Iar apoi va veni Noul Rai și Noul Pământ unde toată lumea va trăi o viață pașnică, lungă si fericită, în unire cu Mine.

Cu cât sunt mai mulți cei care se întorc înapoi și cer îndrumarea lui Dumnezeu Tatăl, cu atât mai slab va fi impactul acestei stăpâniri malefice ce este urzită de Noua Ordine Mondiala. Mergeți în pace! Rugați-vă să se întărească credința voastră în Mine.

Mântuitorul vostru milostiv si Drept Judecător, Isus Cristos

68. Noua ordine mondială – planul controlarii banilor si al alimentelor voastre

Duminică, 17 aprilie 2011 la ora 09:00

Fiica Mea, să spui lumii că acum va fi martora multor catastrofe naturale. Se vor produce cu mare intensitate, în cele mai neașteptate și cele mai neobișnuite locuri. Acestea se petrec datorită comportamentului păcătos al oamenilor. Căiți-vă și nu uitați că aceste catastrofe climatice vă vor trezi din adormirea oarbă și din necredința voastră. Ele se întâmplă și ca să slăbească grupul mârșav al alianțelor mondiale în acțiunile sale înrăite și stupide. Aceste grupuri pe care Eu le voi numi Noul Guvern Mondial, plănuiesc în așteptare, ca să intre în acțiune sub conducerea Anticristului. Aceleași grupuri au provocat și colapsul sistemului bancar iar acum vor șterge toate valutele ca să vă poată ține sub supraveghere.

Fiica Mea, când ți-am împărtășit aceste lucruri cu câteva luni în urma, te-ai gândit că aceste mesaje sunt stranii, totuși le-ai notat așa cum ți le-am spus. Aceste planuri diavolești, le-au elaborat deja de câtva timp șerpii care-l urmează pe satana. Unele dintre planurile lor viclene le-au revelat deja dar încă mulți oameni cred că lumea trece printr-o nouă criză financiară. Treziți-vă acum cu toții. Priviți în jurul vostru și convingeți-vă. Renunțați la explicațiile că lumea s-a scufundat doar în chinurile depresiei produse de regresul economic. Acest lucru nu este adevărat! Acești oameni se gândesc deja la o moneda unică și prin îndatorirea țărilor voastre vă vor controla. Nici o țară nu va putea scăpa din strânsoarea lor. Amintiți-vă de Cuvântul Meu. Banii voștri nu vor ma avea nicio valoare. Veți avea acces la hrană și alte necesități vitale doar prin Semnul despre care v-am vorbit. Vă rog insistent să nu acceptați Semnul pentru că prin el sunteți pierduți pentru Mine! Acest Semn vă va distruge nu numai trupește dar și sufletește. Rămâneți în afara acestuia. Dacă veți vrea să scăpați de obligația de a fi marcați cu Semnul, care este Semnul Fiarei, începeți de pe acuma să vă asigurați necesarul de hrană, pături, lumânări și apă.

El, Anticristul, care va fi guvernatorul Noului Guvern Mondial, crede că va reuși să fure sufletele rasei umane. Dar nu va reuși. Așa cum mulți vor ajunge sub influența sa, la fel și slujitorii Mei vor rămâne consecvenți și credincioși față de Mine, Mântuitorul lor Divin.

Voi, toți aceia care vă veți bate joc de aceste profeții, luați aminte! Dacă veți ajunge sub influența acestei puteri mondiale veți fi pierduți. Veți avea nevoie de o credință puternică, ca să supraviețuiți. Rugăciunile voastre vor fi ascultate. Vă voi apăra pe voi pe durata acestei perioadă înfricoșătoare de pe Pământ. Pregătiți de pe acum locul întâlnirilor de rugăciune unde în taină și liniște vă veți putea ruga în secret. Căci ei, cei din Noua Ordine Mondială, se vor ruga și ei în templele lor infame. Aceste temple există peste tot dar au fost pregătite în ascuns. În acestea, ei îl slăvesc pe satana și îi aduc jertfe. Aceste culte sunt petutindeni acum și împărtășesc același țel grotesc, acela de a subjuga omenirea. Asta o vor face prin încercarea de a va controla banii, hrana și energia. Luptați împotriva lor în cel mai bun mod, prin răspândirea rugăciunii și a convertirii. Rugați-vă totodată și pentru acești oameni ce au fost amăgiți, cărora li s-a promis bunăstare, tehnologie, viață mai lungă și miracole. Cât de mult se înșeală. Ei au fost cu adevărat înșelați. Când vor descoperi adevărul, vor fi fost deja aruncați în adâncul Iadului și va fi prea târziu.

Rugați-vă toți Rozarul Milostivirii Divine și Preasfântul Rozariu în fiecare zi, cât de des puteți, ca să diminuați impactul acestei necurate uneltiri diavolești. Rugați-vă și pentru sufletele care vor pieri în catastrofele naturale care sunt iminente, pe care le va trimite Mâna Lui Dumnezeu, Tatăl. Au nevoie de rugăciunile voastre. Vă rog, luați seama din toata inima la chemările Mele la rugăciune și ele vor fi ascultate.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

69. Imoralitatea sexuală vă va conduce în iad

Luni, 18 aprilie 2011 la ora 23:50

Fiica Mea, acum când lumea este împărtită în diferite categori – a acelora care trăiesc o viată simplă si ordonată, a câtorva în bunăstare si pace, a acelora care suferă de pe urma sărăciei si a bolilor sau sunt victime ale războiului si a acelora care sunt la putere – toti se vor minuna când vor fi martorii acelorasi evenimente ce vor veni.

Multi vor vedea în catastrofele naturale, Mâna Lui Dumnezeu. Unii vor spune că acestea sunt semnele ultimelor timpuri, pe când altii vor spune că pentru tot ce se întâmplă este de vină încălzirea globală.

Dar ceea ce este cel mai important acum, în aceste timpuri, este să se înteleagă că dacă păcatul se înmulteste într-o măsură nemaivăzută până acum, atunci va aduce oricum distrugere în viata voastră de zi cu zi. Dar când se înmulteste ca în zilele noastre de azi, puteti fi siguri că astfel de catastrofe sunt lucrarea Mâinii Lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl, s-a manifestat deja în acest mod. Acum, când timpul pentru distrugerea satanei si a discipolilor săi se apropie, vor avea loc alte catastrofe naturale din Milostivirea Lui Dumnezeu. El va face asta ca să-l împiedice pe satana si marionetele sale stricate, care salivează după avutia si gloria pe care le promite satana prin influenta sa mentală, să-i distrugă pe copiii Săi.

Satana sugerează gânduri si actiuni negative în sufletele îndeajuns de slabe ca să se deschidă în fata puterii sale posesive. Astfel de oameni au trăsături asemănătoare: egocentristi, obsedati de bunăstare materială si ambitii lumesti si dependenti de sexualitate imorală si putere. Toti vor ajunge în iad dacă vor continua să-l slăvească pe anticrist care este pe punctul de a se face cunoscut lumii.

Multi oameni inocenti nu cred în existenta satanei si a lui Anticrist si nici în Dumnezeu Tatăl Atotputernicul. Asadar ei închid ochii. Si totusi ei se miră cum de s-a prăbusit întreaga societate în care trăiesc. Nu înteleg deasemenea nici rapiditatea înspăimântătoare cu care se prăbuseste celula familiei traditionale. Toate acestea ei le atribuie bolii societătii moderne. Ceea ce nu stiu este faptul că distrugerea familiei este scopul primordial al satanei. Aceasta se petrece pentru că el stie că dacă familia se destramă atunci se destramă si societatea. Sunt însă multi cei care recunosc acest adevăr pentru că acest lucru este tot mai evident în lume.

Apoi să privim la imoralitatea sexuală. Vă mirati cât de infestată este societatea cu această depravare. Însă, din nou nu observati că satana este răspunzător pentru orice activitate obscenă si imorală din lume. În timp ce aceia dintre voi care au fost atrasi într-o lume a promiscuitătii, a devierii sexuale si a abuzurilor sexuale fată de altii, vor considera că acestea sunt surse de distractie sau în unele situatii chiar surse de venit, trebuie să stiti că toate acestea vor fi pasaportul vostru către focul vesnic al iadului.

Pentru fiecare faptă de imoralitate sexuală la care ati participat cu trupul, desi veti fi în spirit, veti arde în focul vesniciei ca si cum ati fi în trup. Fiecare parte a corpului pe care ati murdărit-o cu păcate mortale va suporta chinurile cele mai cumplite în flăcările Iadului. De ce ati vrea să vi se întâmple acestea? Multi dintre voi, suflete sărmane si înselate, nu realizati faptul că niciodată nu vi s-a spus adevărul. Adevărul este că Raiul, Purgatoriul si Iadul există. O multime din servitorii Mei consacrati si bine intentionati ce sunt ai Bisericii, nu au mai subliniat aceste învătături, de foarte multă vreme. Să le fie rusine. Eu plâng datorită chinurilor ce le vor îndura, pentru că multi dintre ei nu cred cu adevărat în existenta Iadului. Cum ar putea atunci să predice despre acest loc groaznic care este Iadul? Nu sunt în stare. Deoarece multi dinte ei au ales cel mai convenabil răspuns : ”Dumnezeu este preamilostiv. Niciodată nu v-ar trimite pe voi în Iad, nu-i asa ?”

Răspunsul este nu – El nu trimite pe nimeni în Iad. Asta este adevărat, pentru că Dumnezeu niciodată nu Si-ar întoarce spatele copiilor Săi. Dar, realitatea este că foarte multe suflete prinse în păcatul de moarte si legate de el, devin sclavi ai propriilor păcate si păcătuiesc din nou. Iar si iar. Se află într-un  întuneric deplin – confortabili în propria imoralitate – încât si după moarte se decid să rămână în acelasi întuneric. Atunci nu mai pot fi salvati. Au ales acest drum prin propria lor vointă liberă care este dar de la Dumnezeu si în care El nu se poate amesteca. Însă, satana se poate amesteca, lucru pe care îl si face.

Hotărâti-vă care viată o alegeti. Calea spre Rai, spre Dumnezeu, Tatăl Vesnic, sau cea spre satana, înselătorul,  spre focul vesnic al Iadului. Nu existăun alt fel mai clar de a vă explica deznodământul, copiii Mei. Din cauza Iubirii si Milostivirii Mele pentru voi trebuie să vă învăt adevărul.

Acest mesaj este menit să vă îngrozească într-o oarecare măsură pentru că dacă nu v-as arăta ce vă asteaptă nu Mi-as exprima în totalitate Iubirea adevărată pe care o am pentru voi toti.

A sosit timpul să priviti viitorul în fată nu numai pentru voi dar si pentru prietenii, membri familiei si cei dragi vouă pe care-i influentati prin comportamentul vostru. Comportamentul determină un altul asemănător. Puteti să-i conduceti si fără voie pe cei nevinovati, în mod inconstient, spre întunericul vesnic.

Aveti grijă de sufletul vostru. Sufletul este un dar de la Dumnezeu. Sufletul vostru este tot ceea ce veti lua cu voi în lumea cealaltă.

Mântuitorul vostru Isus Cristos

70. Țineți piept atacurilor satanei

Miercuri, 20 aprilie 2011 la ora 17:45

Fiica Mea, credința ta este pusă la încercare în fiecare oră a zilei, fără încetare, când cei din exterior te presează să respingi aceste mesaje. Tot timpul va fi așa. A sosit vremea să te obișnuiești cu acest chin. Poți să fii mai sigură acum ca niciodată că aceste mesaje sunt autentice și că provin de la Mine, Mântuitorul Dumnezeiesc al Omenirii, Isus Cristos.

Sunt întristat, când văd, că în special credincioșii, care sunt atât de influențați de către înșelătorul, refuză Cuvintele Mele Preasfinte, pe care le ofer ca mărturie, lumii.

Fiica Mea, ești destul de tare, să nu dai atenție vocilor, care susțin că vorbesc prin împuterniciri primite din surse Dumnezeiești. Sunt mulți profeți falși astăzi în lume și ei nu sunt ceea ce declară că sunt. Ascultă doar vocea Mea așa cum ți-am mai spus. Nu ai nevoie de aprobarea altora ca să continui această misiune sfântă. Aceste volume cu mesaje sfinte vor fi recunoscute cu timpul, ca fiind ceea ce sunt în adevăr. Să nu te lași niciodată influențată și ispitită de sufletele prost informate, cum că aceste mesaje n-ar fi de inspirație divină. Pentru că nu este adevărat. Ignoră minciunile cu care înșelătorul, satana, îți va ataca urechile. Fiica Mea, el vrea să oprească această muncă și va face totul ca să te împiedice să continui.

Ridică-te acum și vorbește prin puterea Duhului Sfânt cu care te-ai umplut, fiica Mea dragă. Tu ești un mesager ales, să transmiți omenirii, după cum am spus, mesajele cele mai importante ale acestor timpuri. Mă faci așa de fericit cu puterea și curajul cu care te lupți împotriva atacurilor suferite din pricina satanei. Amintește-ți că această misiune trebuie să o îndeplinești comportându-te cu umilința pe care o aștept de la tine. Primește-Mă în sufletul tău zilnic pentru a primi haruri speciale. Te iubesc, fiică a Mea. Cerul se bucură că ai răspuns atât de repede Voinței Mele Sfinte.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

71. Apărati dreptul copiilor vostri la o educatie crestină

Sâmbătă, 23 aprilie 2011 la ora 12:05

Fiica Mea iubită, astăzi a venit timpul pentru toti cei care cred în Pătimirile Mele pe Cruce, să ajute la purtarea ei, astfel încât Cuvântul Meu să poate fi auzit din nou în lume. Aminteste-le cum am murit si de ce reprezintă aceasta, Mântuirea. Este de datoria ta acum să-i informezi pe cei care s-au rătăcit pe drum, să-si redeschidă inimile fată de adevărul Învătăturilor Mele.

Ridicati-vă acum si apărati drepturile voastre de a fi crestini. Desi Eu astept tolerantă din partea voastră – când trebuie să respectati punctele de vedere si ale altor religii – nu Mă jigniti punând Crestinismul vostru pe locul al doilea. Ar fi o conceptie periculoasă, să folositi gresit toleranta ca substitut al adevărului. Fiti deschisi fată de alte credinte si tratati-i pe fratii si surorile voastre în mod egal. Totusi, niciodată să nu simtiti imboldul de a pune deoparte credinta voastră sau să negati copiilor vostri dreptul la o educatie crestină. Multe scoli conduse de către organizatii crestine, cedează presiunii, abandonându-si fidelitatea fată de Mine. Multe guverne încearcă să interzică Crestinismul si răspândirea sa prin introducerea unor legi noi. Însă, veti constata că alte religii care nu sunt crestine nu vor fi tratate atât de dur. Mai mult, veti mai constata că orice altă religie va fi mai usor tolerată decât Crestinismul.

Luptati acum pentru credinta voastră. Rugati-vă pentru convertire. Rugati-vă ca regimurile care îngrădesc dreptul vostru de a fi crestin să manifeste mai multă tolerantă. Dacă nu veti rezista acestei oprimări, se va ajunge la o lume pustie unde din ce în ce mai putini crestini îsi vor practica credinta.

Luati-vă crucea începând de astăzi si fiti exemplu pentru ceilalti. Niciodată să nu vă fie rusine de Cruce.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos, Regele omenirii

72. Oferiti-vă fidelitatea milostivirii Mele divine

Sâmbătă, 23 aprilie 2011 la ora 16:40

Preaiubita Mea fiică, sunt plin de bucurie când îi văd pe copiii Mei că se bucură acum de Sărbătoarea Învierii Mele. Acest an este important pentru că marchează începutul noii ere a iluminării care va începe în curând pe Pământ.

Darul minunat al Milostivirii Mele va aduce o mare ușurare credincioșilor și va genera o senzație uriașă de euforie în rândul necredincioșilor care se vor converti. Când vor descoperi adevărul li se va ușura inima și se va umple de iubire pentru Dumnezeu, Tatăl Veșnic și față de Mine, Mântuitorul vostru milostiv. Chiar și cei care nu sunt creștini, vor înțelege adevărul Existenței Mele. În cele din urmă, toate aceste trăiri vor crea un sentiment de bucurie și iubire ce va umple tot Pământul.

Marele Avertisment trebuie să fie urmat de rugăciuni

Trebuie să vă amintiți de o învățătură importantă în legătură cu Marele Avertisment. Acest eveniment deosebit, când nu doar că vă veți vedea păcatele așa cum Eu le văd, ci veți putea înțelege și adevărul despre viața ce va veni, trebuie să fie urmat de rugăciune.

Din nefericire mulți vor reveni la păcat după aceea. Acum e timpul ca să preîntâmpinați aceasta rugându-vă Rozarul Milostivirii Divine în fiecare zi a vieții voastre. Dacă vă obișnuiți să vă rugați această rugăciune atotputernică, veți ajunge la un nivel al convertirii și al credinței care va mătura întreg Pământul.

Bucurați-vă, rugați-vă și mulțumiți-Mi Mie, Mântuitorul vostru divin, pentru acestă îndurare. Îngenunchiați și slăviți-L pe Dumnezeu, Tatăl, pentru sacrificiul Morții Mele de pe Cruce. Rugăciunea va ajuta slăbirea consecințelor prigonirii grupării Noii Ordini Mondiale care va urma. Dacă-Mi rămâneți credincioși Mie și Învățăturilor Mele într-un număr suficient de mare și continuați să vă rugați și să participați la Sacramente, atunci veți putea schimba desfășurarea evenimentelor care se vor petrece.

Cât de puternică este Milostivirea Mea Divină. Mulți dintre voi încă nu înțeleg semnificația ei. Mulți, din nefericire, nici n-au auzit despre asta până acum.

Pe aceia dintre voi, care îmi sunteți fideli Mie, trebuie să vă rog acum ceva deosebit. Nu vreau să văd pe nici unul din copiii Mei, nimiciți. Din acest motiv primiți Marele Avertisment. Acesta vă va arăta vouă, incluzându-i și pe cei sceptici, ce se va întâmpla exact la Judecata de pe urmă. Ca să Mă ajutați să salvez fiecare suflet, vreau să-Mi promiteți ca un dar din partea voastră, că Mă veți ajuta să câștig sufletele.

Alcătuiți grupuri de rugăciune ale Milostivirii Divine în toată lumea și spune-ți această rugăciune pentru toate persoanele cunoscute și pentru aceia care sunt pe patul de moarte și dacă veți face așa, vă asigur că îi voi salva. Adunați-vă la un loc, popor al Meu. Urmați-vă Mântuitorul. Rugați-vă cum nu v-ați rugat până acum și astfel se vor salva și mai multe suflete. Apoi, veți fi parte a lumii noi pe care v-am promis-o, când Pământul și Cerul se vor uni. Acest viitor minunat va fi al tuturor. În loc să vă fie frică de această minunată schimbare, deschideți-vă mintea, inima și sufletele la bucuria din fața voastră. Veți aduce schimbări uriașe în fiecare țară, în fiecare familie, în fiecare biserică și în orice comunitate, prin faptul că vă uniți într-o singură grupare puternică în întreaga lume.

Rugăciunile voastre vor ajuta mult în prevenirea prigonirii prevestite. Din respect pentru Mine, iubitul vostru Mântuitor, urmați-Mă acum.

Eu trăiesc în fiecare din voi. Știu ce ascunde inima și sufletul vostru. Prin oferirea promisiunilor Milostivirii Mele pentru frații voștri, veți avea parte de haruri speciale.

 Al vostru Împărat al Milostivirii si Drept Judecător, Isus Cristos

73. Folosiți orice oportunitate pentru a-i converti pe altii

Duminică, 24 aprilie 2011 la ora 20:30

Preaiubita Mea fiică, aceasta este o zi foarte importantă deoarece prin Învierea Mea din morți s-a împlinit promisiunea Mea pentru oameni. Prin Învierea Mea vă voi ajuta pe fiecare să vă ridicați la Cer. Ridicați-vă acum, toți și veniți în întâmpinarea Mea și a propriei voastre Mântuiri.

Copiii Mei, trebuie să folosiți orice oportunitate penru a-i converi pe alții. Cu cât dați mai multe explicații și cu cât arătați mai multă iubire sufletelor slabe, cu atât mai mult va avea aceasta ca rezultat convertirea aproapelui. Eu vă voi copleși cu binecuvântări deosebite. Acesta este un dar deosebit din partea Mea și totodată reprezintă o faptă de milostivire din partea voastră.

Convertirea, Copiii Mei, va salva suflete. Când are loc o convertire, aceasta se răsfrânge și se răspândește și asupra prietenilor și a cunoștințelor persoanei care s-a convertit. Convertirea aduce după sine convertire. Nu contează dacă vor râde de voi sau vor spune că vorbiți prostii. Acest lucru cere mult curaj de la voi, dragii Mei discipoli fideli. De fiecare dată când explicați și propagați Învățăturile Mele oamenii, vor asculta cu atenție. În timp ce uni vor zâmbi și vor da impresia că nu sunteți luați în serios, în adâncul inimii lor mulți vor asculta ce aveți de spus.

Când Duhul Sfânt lucrează prin voi, în timp ce vorbiți, cei ce ascultă vor simți o zvâcnitură în inimile lor. Dar, nu vor ști de ce. Atunci îi veți atrage mai aproape.

Unii vor reacționa lent. Dar să aveți răbdare. Vor începe treptat să se alăture vouă. Vor pune întrebări la început. În general vor întreba dacă ceva este bun sau rău. Aceasta înseamnă că convertirea a prins rădăcină. Niciodată să nu renunțați să răspândiți adevărul Învățăturii Mele. Nu trebuie să acționați sub forma unor predici, mai bine să fie totul foarte limpede. Convertiți-i pe alții în viața de fiecare zi prin discuții generale. În acest mod oamenii vor accepta mai bine Învățăturile.

Copiii Mei, la colțul opus va fi reacția altora care va fi șocantă pentru voi, mai ales a acelora care trăiesc în negare și întuneric. Răspunsul lor va fi agresiv și batjocoritor. Vă vor întreba, dacă credeți într-adevăr în astfel de prostii ? Vă vor muștrului și jigni. Vă vor pune la îndoială inteligența. Vă vor acuza, că datorită unor greutăți personale apelați la religie. Uneori veți fi tulburați și poate vă veți apăra cu greutate. Rămâneți în liniște în asemenea cazuri. Apoi continuați prin a pune întrebări din când în când.

Întrebați aceste suflete „de ce simți așa” ? Cu cât le veți pune mai multe întrebări cu atât mai mult își vor cântări propriile răspunsuri. Nu pot fi toți convinși de adevăr. Însă cu fiecare încercare veți crește în ochii Mei.

Mergeti acum, copiii Mei. Convertiți în numele Meu și vă vor fi dăruite multe haruri.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

74. Revolta arabă va isca o neliniște mondială – Italia va produce o prăbușire

Marți, 26 aprilie 2011 la ora 20:10

Preaiubita Mea fiică, lacrimile Mele curg neîncetat pentru dragii Mei Copii torturați, care sunt victime ale violenței și abuzului. Sărmanii Mei copii iubiți, suferă în întreaga lume dar în special în lumea Arabă. Cât Mă chinuie suferința lor. Acele biete suflete neputincioase. Te rog, roagă-te pentru ele, fiica Mea, oferind propria ta suferință pentru ele.

Atrocitățile ce au loc în lumea arabă vor continua, din nefericire, pentru că tot mai multe națiuni arabe se vor implica într-o serie de conflicte. Se apropie timpul înfăptuirii primei asasinări despre care v-am vorbit încă în februarie. Revoltele din lumea Arabă vor aduce indirect neliniște în toate colțurile lumii.

Italia va avea un rol important în prăbușirea care va duce la implicarea în război a marilor puteri. Toate aceste evenimente sunt inevitabile, dar rugăciunile pot diminua suferința. Roagă-te, fiica Mea, pentru ca oamenii să se întoarcă la Mine cerându-Mi ajutor și îndrumare în această perioadă de frământări.

Nu vreau să-Mi văd copiii suferind. Ei vor suferi, din nefericire, până când adevărul va fi făcut cunoscut tuturor în timpul Marelui Avertisment. Rugați-vă acum pentru dictatorii induși în eroare, care asasinează suflete nevinovate.

Vorbesc către slujitorii Mei consacrați din toată lumea, să accepte că profețiile prevestite în Apocalipsă, se împlinesc acum. Răspândiți adevărurile Învățăturilor Mele și salvați-vă turmele înainte să se sfârșească timpul. Mergeți acum. Îndepliniți-vă îndatoririle față de Mine. Vorbesc către aceia care îmi diluează Învățăturile: opriți-vă! Priviți în inimile voastre și spuneți poporului Meu adevărul: că ei nu pot fi salvați și nici nu se vor salva până când ei înșiși nu vor cere iertare pentru păcatele săvârșite. Trebuie să devină umili în ochii Mei și să mă roage să le dau darul iertării.

Voi, slujitorii Mei sfințiți, va trebui să jucați rolul pentru care ați fost aleși. Fiți curajoși. Predicați Adevărul.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

75. Oamenilor le este rușine să-Mi ceară să le iert păcatele

Joi, 28 aprilie 2011 la ora 23:30

Preaiubita Mea fiică, ai parcurs o cale extraordinară într-o perioadă foarte scurtă. Înțeleg că ești foarte obosită acum. Cu toate astea, rapiditatea cu care ai primit mesajele, care au fost și publicate deja în atât de multe limbi, demonstrează importanța și urgența lor. Totodată arată și călăuzirea divină în această lucrare care este în formatul perfect.

Aceste mesaje, deși sunt pline de învățăturile Mele, de fapt sunt date pentru a explica cât de important este să vă pregătiți sufletele, în această viață, cât mai aveți timp. Mulți oameni, citind aceste mesaje, mai ales cei care au o credință mai slabă în Dumnezeu, Tatăl Veșnic, vor fi tulburați de conținutul lor. Mulți se vor converti. Unii se vor teme pentru viitorul lor, al familiilor și al prietenilor lor pe acest pământ.

Te rog spune-le că îi iubesc. Doar deschizându-și mintea pentru realitatea existenței lui Dumnezeu, vor fi pregătiți pentru a doua etapă. Abia atunci vor începe să se mire de ce un asemenea mod de comunicare. De ce, Isus Cristos, Fiul Unic al Tatălui Veșnic, ar face asemenea pași neobișnuiți? Și atunci ei vor ajunge la concluzia evidentă: este pentru că vă iubesc pe fiecare dintre voi și vreau să vă salvez din nou.

Vreau să am grijă de voi toți și voi face totul pentru a vă aduce cât mai aproape de Inima Mea. Vreau să vă ating inimile, în așa fel încât o luminiță să se aprindă în suflete voastre. Nu trebuie să vă fie teamă de nimic pe această lume dacă veți avea încredere deplină în Mine. Am planuri minunate pentru voi toți, cei care va apropiați de Inima Mea Preasfântă. Vă așteaptă cele mai prețioase daruri. Să nu va temeți de neliniștea lumii, pentru că Eu îi voi ocroti pe toți aceia care cred în Mine și le voi da și cele necesare nevoilor trupului. Aveți încredere în Mine, Domnul Omenirii, trimis încă o dată pentru a vă salva de la întunericul veșnic.

Întoarceți-vă la Mine, așa cum ar face-o un copil nevinovat. Nu este nevoie sa învățați rugăciuni dacă sunteți neștiutori. Sigur, ele sunt foarte utile și puternice, dar tot ce vă cer, este să vorbiți cu Mine așa cum ați vorbi, într-un mod firesc, cu un prieten. Relaxați-vă. Aveți încredere in Mine. Cereți-Mi ajutorul. Milostivirea Mea este completă și se revarsă, așteptând doar să vă inunde. Dacă ați cunoaște compasiunea pe care o am pentru toți cei de pe pământ, chiar și pentru păcătoși, ați vedea că ei rămân tot copii Mei chiar dacă sufletul le este pătat de păcate. Detest păcatul, dar iubesc păcătosul. Multora dintre voi le este teamă să-mi ceară cu regularitate iertarea păcatelor. Dar niciodată nu trebuie să vă îngrijorați. Niciodată. Dacă vă pare rău cu adevărat, veți fi iertați. Copii Mei, păcatul va fi mereu o problemă constantă în viețile voastre. Chiar și cei mai devotați discipoli ai Mei, cad în păcat iar și iar. Este o certitudine. Odată ce satana a fost lăsat în lume, păcatul, s-a răspândit peste tot. Multora le este rușine să se întoarcă la Mine.

Ei își pleacă capul și își închid ochii atunci când se comportă urât. Prea mândri și prea jenați, continuă tot așa, ca și cum păcatul va fi uitat la un moment dat. Ceea ce uitați, este că întunericul atrage întuneric. Deci, atunci când păcătuiți este mult mai ușor sa păcătuiti din nou.

Blocându-vă conștiința, totul se va învârti într-un cerc vicios. Apoi păcătoșii vor găsi orice scuză pentru a ignora greșelile pe care le fac. Vor continua să tot decadă pe această spirală. Acesta se datorează faptului că nu știu cum să ceară iertare. Pentru că nu au înțeles importanța smereniei, li se pare imposibil să se întoarcă la Mine și să-mi ceară să-i iert.

Nu este complicat, să știti, să-mi cereți iertare. Niciodată să nu vă fie teamă de Mine. Eu aștept pe fiecare dintre voi care aveți curajul de a vă condamna propriile păcate. Când veți căpăta acest obicei, vi se vor oferi daruri extraordinare. După ce vă mărturisiți păcatele veți fi în stare de har. Apoi când veți primi Sfânta Euharistie, veți simți în voi izbucnirea unei energii ce vă va surprinde. Atunci, doar atunci veți găsi adevărata pace.

Nimic nu vă va mai surprinde. Veți fi puternici în suflet și nu numai. Mintea voastră va fi mai calmă și mai controlată. Veți vedea viața dintr-o perspectivă diferită, mult mai pozitivă. Cine nu și-ar dori o astfel de viață?

Copii, întoarceți-vă la Mine în aceste timpuri de durere în lume. Lăsați-Mă să vă arăt bucuria care va fi a voastră atunci când vă veți întoarce la Mine. Amintiți-vă că Mi-am dat viața o dată pentru voi. Iubirea Mea nu cunoaște limite. Voi răspunde chemărilor voastre. Tot ce aveți de făcut este să mă chemați.

Dragul si Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

76. Smerenia este foarte importantă, pentru a putea ajunge în Rai

Vineri, 29 aprilie 2011 la ora 15:15

Preaiubita Mea fiică, smerenia este o lecție pe care fiecare dintre cei care vor să ajungă în Împărăția Mea, trebuie să o învețe.

Smerenia, arată în fața ochilor Mei, micimea voastră, prin care Mă onorați pe Mine, Mântuitorul vostru, Fiul Lui Dumnezeu devenit om. Fără umilință drumurile voastre ar fi întretăiate de mândrie. Nu are nici o valoare dacă doriți să susțineți că sunteți vrednici de Împărăția Mea.

În lumea de azi, umilința nu mai este considerată acceptabilă, pentru că este o lume în care, afirmarea talentelor și dorința de a deveni din ce în ce mai buni, de a avea succes mai mare decât ceilalți sunt considerate însușiri admirabile. În lumea de azi sunt ignorați toți aceia care nu se preamăresc pe sine, sau care nu avansează cu siguranță de sine și aroganță. Umilința și dărnicia față de ceilalți sunt considerate a fi slăbiciuni – și lumea nu-i consideră pe cei care dețin aceste virtuți vrednici de a fi acceptați în sânul ei. Deși, tocmai virtutea aceasta, care este opusă mândriei, este cea care deschide Poarta Raiului. Așadar ceea ce în viața aceasta înseamnă succes, fiind cheia bogăției și a bunăstării, reprezintă exact rețeta care vă va conduce în întuneric după moarte.

Umilința este cu adevărat cea mai importantă virtute, prin ea voi acceptați ca înainte de toate să-L slujiți pe Creatorul vostru. Prin faptul că vă manifestați nimicnicia voastră, vestiți gloria Lui Dumnezeu.

Umilința este virtutea care este valoroasă nu doar în ochii Mei, dar este și una din bazele importante ale progresului vostru spiritual. Asta înseamnă că trebuie să-i așezați pe alții în fața avantajelor proprii, spre slava Lui Dumnezeu. Totuși, se poate ajunge atât de ușor și repede la mândrie.

Avertisment pentru sufletele alese

Să-i luăm pe aceia care au lucrat din greu la progresul propriului suflet, ca să-mi aducă Mie bucurie. După aceea priviți-le pe acele suflete norocoase, care au primit haruri, ca prin puterea Duhului Sfânt, să poată opera ca vizionari în lume. Deseori, după ce au primit aceste daruri, încep de o manieră subtilă să se considere pe ei înșiși a fi mai deosebiți decât frații și surorile lor. Încep a se lăuda cu aceste daruri primite. Apoi devin selectivi în modalitatea de a transmite aceste daruri. Lauda de sine îi influențează în transmiterea adevărului. Ceea ce au uitat este că toate darurile le-au primit de la Mine. Îi iubesc pe toți. Au primit aceste daruri pentru ca să le transmită și altora. Așa cum am dăruit aceste daruri le pot și lua înapoi.

Lauda de sine vă reține să-Mi urmați pașii cu adevărat. Învățați să rămâneți umili, răbdători și fără mândrie. Dacă vă străduiți să rămâneți umili voi păstra pentru voi un loc deosebit în Inima Mea. Cu toate că am ales câțiva oameni să fie suflete alese, ei trebuie să considere aceasta ca fiind un dar. Nu trebuie niciodată să creadă că ei sunt mai importanți pentru Mine, pentru că Eu vă iubesc pe toți. Eu voi răsplăti lucrarea bună odată ce veți arăta umilință față de Mine și frații voștri.

Al vostru iubit Mântuitor, Isus Cristos

77. Trăsăturile oamenilor din întreaga lume se aseamănă

Sâmbătă, 30 aprilie 2011 la ora 20:45

În această seară sunt fericit, fiica Mea iubită, pentru felul în care asculți de mine. Sunt bucuros că participi zilnic la Sfânta Liturghie, că primești Sfânta Euharistie. Mintea și sufletul tău se vor întări ca să poți răspunde cât mai repede, Voinței Mele Sfinte. Mai ai încă mult de lucru pentru ca sufletul tău să se pregătească pentru desăvârșirea pe care o aștept de la tine. Să nu-ți fie frică, pentru că Eu te conduc cu fiecare pas în drumul tău.

Fiica Mea, cât de mult îi iubesc pe păcătoși. Cât de mult doresc fidelitatea lor. Observ oamenii și văd că sunt unii care râd fericiți în casele lor alături de prieteni și familie. În asemenea cazuri și Eu sunt copleșit de fericire pentru că acolo este prezent spiritul Meu. Apoi mă uit în alte case, unde văd că oamenii sunt tulburați, supărați furioși și-n unele cazuri sunt violenți unii cu alții. Și plâng. Pentru că știu că în aceste case satana este prezent. Apoi mă uit și văd grupuri de prieteni și văd că muncesc împreună în fiecare zi pentru bunăstarea altora și sunt fericit. Apoi văd și alte grupuri de oameni care lucrează pentru propria lor bunăstare, cu un singur țel: să acapareze cât mai multă putere și avere. Orice activitate de-a lor are un singur scop: satisfacerea propriilor cerințe și asta de obicei se întâmplă în detrimentul altora. Și Eu plâng, pentru că știu că ei trăiesc în întuneric. Apoi privesc cu interes la alte grupuri formate din oameni inteligenți și culți care vor să convingă lumea că Dumnezeu, Tatăl Meu cel Veșnic nu există. Ei prezintă cu înverșunare explicațiile lor inteligente, în timp ce Mă reneagă cu aroganță. Mi se frânge inima pentru acele suflete căldicele care prin aceasta sunt atrași în bârlogul întunericului. Există atât de multe grupuri ce au tot atât de multe interese, țeluri, intenții diferite. Din păcate doar foarte puțini dedică timp comunicării cu Dumnezeu, Tatăl cel Veșnic.

Astăzi, multe milioane de oameni au rămas fără credință. Rezultatul acestui fapt este că mulți oameni sunt tulburați, nu știu către ce țeluri să se îndrepte și nici nu caută călăuzirea slujitorilor Mei sfințiți.

Dacă copiii Mei nu-Mi cer ajutorul, vârtejul dezorientării lor va continua. Rugați-vă pentru fiecare copil al Meu din întreaga lume. Priviți împrejur și veți vedea că oamenii din întreaga lume sunt la fel. Poate că sunt de diferite naționalități, vorbesc altă limbă sau au altă culoare a pielii dar trăsăturile lor se aseamănă. Unii sunt fericiți, alții suferă, alții sunt plini de iubire, în timp ce alții sunt mânioși și violenți. Majoritatea oamenilor au și simțul umorului, și constată aceasta în anumite perioade din viața lor. Dacă veți privi la membri familiei voastre și la prieteni, veți vedea că au aceleași trăsături.

Așadar, dacă simțiți că trebuie să vă rugați pentru un semen al vostru, vă rog să vă gândiți la toți frații voștri care trăiesc în toate colțurile lumii. Cu toții sunteți copiii Mei. Credincioșii Mei, rugându-vă Rozarul Milostivirii Divine, pentru toți copiii Mei, puteți salva omenirea din întunericul iadului. Puterea acestei rugăciuni va garanta că Milostivirea Mea va acoperi întreaga lume.

Lăsați-Mă să vă conduc în Paradisul Meu. Scutiți-Mă de durerea pe care aș simți-o dacă, chiar și unul dintre voi ar cădea în mâna Satanei.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă Rozarul Milostivirii Divine în fiecare zi la ora 15:00 deoarece făcând aceasta puteți salva întreaga lume.

Al vostru întotdeauna Îndurător, Isus Cristos

78. Rusia și China vor declanșa un conflict

Duminică, 01 mai 2011 la ora 21:00

Iubita Mea fiică, spune lumii că pregătirile continuă, pentru ca sufletele să poată intra în Noul Paradis pe pământ, pe care Eu vi l-am promis.

Data venirii Mele nu vă va fi dezvăluită, însă fiți siguri că promisiunile Mele se vor împlini întotdeauna. Nimeni nu va putea opri cel mai mare Act de Milostivire pentru mântuirea omenirii. Satana nu are o astfel de putere. Fiica Mea, înșelătorul va fi nimicit, nu va supraviețui. Timpul lui este foarte scurt. Îi avertizez pe aceia care îl urmează, prin păcatele lor, că le-au mai rămas puține șanse pentru a se salva. Ei trebuie să renunțe la păcat dacă vor să se salveze. Poate că și voi, cei care mă urmați pe Mine, aveți membri de familie, sau un prieten deosebit care urmează calea păcatelor, este obligația voastră să încercați să le deschideți ochii către adevăr.

Acum pregătiți-vă să evitați acceptarea semnului bestiei

Multe evenimente, care vor schimba cursul istoriei, stau să se împlinească atât pe Pământ cât și în Cer. În acest timp pregătiți-vă. V-am spus deja din timp că banii vor fi foarte puțini, deci încercați să vă pregătiți familiile pentru supraviețuire, dacă nu vreți să acceptați semnul bestiei. Vă rog, nu-Mi ignorați rugămintea.

Acum grupurile de rugăciune sunt vitale. Ele vă vor ocroti pe voi și vor salva lumea de grupările politice, de sistemul bancar global și de așa-numitele organizații pentru drepturile omului. Țelul lor este să dețină puterea și să vă controleze, copiii Mei, deși mulți dintre voi nu-și dau seama de asta. Însă cu timpul toate acestea le veți vedea. Acest timp este aproape. Începeți să vă pregătiți pentru supraviețuire și să rămâneți în rugăciune și Eu vă voi oferi haruri deosebite pentru protecția voastră. Vă rog să nu fiți speriați, pentru că ceea ce contează este doar fidelitatea voastră față de Mine.

În timp ce Noua Ordine Mondială va prelua controlul asupra Orientului Mijlociu, vă veți mira de cât de multe țări vor ajunge sub controlul ei. Cât de multe suflete inocente vor crede că acest regim le oferă libertatea. însă nu va fi așa.

Rusia și China vor declanșa un conflict

Veți observa cum Rusia și China sunt pe cale să devină al treilea element care va declanșa un conflict în lume. În curând, toți aceia dintre voi care ați predat controlul asupra țării voastre unor grupări fără identitate ce vă tratează ca pe niște marionete veți vedea cum aceste grupări întunecate, aceste forțe politice care nu vin de la Dumnezeu, vă vor dicta cum să trăiți. Apărați-vă prin rugăciune. Vă voi alina suferințele în fiecare zi și în fiecare ceas. Primiți-Mă în Sfânta Euharistie și veți dobândi o putere extraordinară în timpul prigoanei.

Eu, Isus Cristos, nu doresc să provoc panică în viețile voastre. Dar nici nu aș putea sta deoparte fără să vă avertizez. Din Milostivirea Mea vă dau încă o șansă să vă puteți pregăti nu numai pentru vindecarea sufletului vostru, ci și pentru supraviețuirea familiei voastre. Pregătiți-vă temeinic ca să puteți evita luarea semnului.

Nu există niciun dubiu că Marele Avertisment va îmblânzi prigoana, pentru că mulți se vor întoarce la credință. Acum rugați-vă, rugați-vă, pentru întoarcerea la credință și pentru diminuarea suferințelor ce se vor desfășura în timpul guvernării lui anticrist și a falsului profet.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

79. Satana produce haos și distrugere în întreaga lume, dar zilele lui sunt numărate

Miercuri, 04 mai 2011 la ora 20:05

Multiubita Mea fiică, este foarte urgent ca întreaga lume, inclusiv aceia adormiți față de Adevărul Învățăturilor Mele, să asculte Cuvântul Meu Sfânt. În timp ce neliniștea din lume se întețește, voi reculegeți-vă și meditați la Cuvintele Sfintelor Scripturi – cele care vă vorbesc despre transformările la care veți fi martori dacă această viață păcătoasă va continua.

Chiar și aceia care se îndoiesc de existența Lui Dumnezeu, a Tatălui Veșnic și a Mea, Mântuitorul lor Divin, vor vedea păcatele care se comit zilnic în fața ochilor lor. Va fi greu să le ignorați, fie că fac parte din experiența voastră zilnică, fie că auziți despre ele în presă, la radio, televiziune, pe internet. Chiar și aceia care sunt toleranți față de păcate, vor fi șocați de nivelul de depravare la care sunt siliți să asiste.

Ce vedeți? Ce vă șochează cel mai mult? Violența plină de cruzime la care asistați prin intermediul televizorului în confortul căminului vostru? Crimele comise sau tolerate de guvernele voastre în numele dreptății? Sau depravarea pe care pornografia o propagă ca artă? Sau minciunile înșelătorilor ce comit fraude în spatele sistemului legal căci își permit să-și cumpere libertatea? Sau poate ura pe care oamenii o simt față de străinii pe care îi întâlnesc pe stradă? Sau teroarea pe care cetățenii simpli o trăiesc din cauza propriilor lor guverne? Sunt atât de multe încălcările Legilor lui Moise, ale celor 10 Porunci, pe care ni le dezvăluie prezentul, încât este imposibil să fie măsurate toate în același timp.

Legile și rânduiala au dispărut. Dispar repede și iubirea și generozitatea de care omul ar trebui să dea dovadă față de aproapele său. Nici slujitorii Mei sfințiți, care acționează în Numele Lui Dumnezeu, nu-și mai conduc turmele.

Acest haos este cauzat de regele înșelăciunii, satana, cel rău, care depune mari eforturi pentru a-și ascunde identitatea în fața omenirii. Un laș ce acționează folosindu-și puterea de a ispiti. Să știți că el are puteri, pe care le folosește ca să distrugă omenirea. Întoarce oamenii unii împotriva altora, frate împotriva fratelui, vecin împotriva vecinului și totul cu un singur țel, să producă rapid haos și distrugere. El nu se va opri niciodată din a-i chinui pe copiii Mei. Acceptați realitatea. Acceptați faptul că el există. Necredincioșilor le spun următoarele: numai atunci când veți înțelege realitatea existenței satanei, adevărul vă va inunda. Și acesta este că Dumnezeu, Tatăl Veșnic, există.

Nu uitați că zilele satanei sunt numărate. Nu-l lăsați să învingă. Rugați-vă pentru toți oamenii, ca să nu cadă în capcana urii întinse de satana pentru a-i atrage pe copiii Lui Dumnezeu. Aceasta o face nu numai din ură față de voi, ci și din ura simțită împotriva Mea, Isus Cristos și împotriva Tatălui Veșnic. Nu se va liniști până când nu va produce cea mai mare distrugere posibilă.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă ca să-i slăbească puterea. Rugați-vă în special Rozarul Maicii Domnului, pentru că aceasta este rugăciunea care îl va zdrobi pe satana.

Când voi reveni pe Pământ, să nu uitați că există un singur drum care duce spre Veșnicie și acela este drumul către Mine.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

80. Ororile răstignirii Mele nu sunt dezvăluite oamenilor așa cum ar trebui

Sâmbătă, 07 mai 2011 la ora 09:50

Iubita Mea fiică, acum trebuie să iei Crucea Mea și să Mă ajuți să o port pe acel drum pe care l-am ales pentru tine. Cât de mult ai suferit săptămânile trecute. Am permis acest lucru pentru că aceasta te-a adus mai aproape de Inima Mea Sacră.

Multe suflete sunt chemate să răspândească mesajele Mele în toată lumea. Doar purificarea voluntară din partea unui suflet va determina calitatea discernământului său. Altfel spus, dacă sufletul pe care l-am ales Eu să-mi răspândească Cuvântul este curat, atunci mesajele vor avea un impact mai mare. Influența asupra sufletului va fi mai îndelungată. Mesajele vor fi pline de Milostivire, dar Adevărul Învățăturilor Mele va fi exprimat într-un mod simplu și direct.

Nu am timp pentru subtilitățile pe care le așteaptă probabil cei ce vor să audă Cuvântul Meu într-un anumit mod – într-o versiune atenuată. Pătimirea Mea pe Cruce și atrocitățile comise de oameni în timpul Răstignirii Mele nu au fost revelate lumii în felul în care ar fi trebuit. Astfel, puțini dintre voi, copiii Mei, înțeleg tratamentul îngrozitor la care am fost supus Eu, Salvatorului vostru Divin. Acest tratament Mi se aplică și astăzi, când sunt batjocorit, ridiculizat, blestemat, ignorat și făcut de rușine. Moartea Mea a pregătit drumul pentru ca sufletele voastre să fie salvate de la pieire. Acest fapt este valabil și astăzi. Nu aruncați acest dar al salvării voastre, pentru că fără acceptarea Adevărului, nu veți putea fi salvați.

Ascultați: Eu sunt Adevărul. Eu sunt cheia salvării voastre. Pe patul de moarte întoarceți-vă către Mine și cereți-vă mântuirea, chiar dacă M-ați respins pe Mine sau Învățăturile Mele și ați negat existența Mea. Niciodată nu este târziu să vă întoarceți la Mine și să Mă rugați să vă îndrum, ținându-vă de mână, către Împărăția Tatălui Meu. Însă veți putea face asta doar în timpul vieții voastre aici pe Pământ. Este ultima ocazie, ca să vă ofer Viața Veșnică. După aceea va fi prea târziu.

Iubitul vostru Mântuitor Divin, Isus Cristos

81. Duhul Sfânt s-a revărsat peste întreaga lume

Marți, 10 mai 2011 la ora 16:00

Fiica Mea, spune lumii că un important act al Milostivirii Mele a avut loc astăzi, când Duhul Sfânt, unul dintre cele mai mari daruri oferite copiilor Mei, s-a revărsat peste întreaga lume. Acest dar este foarte important pentru a ajuta omenirea să se pregătească pentru Marele Avertisment. Puterea Duhului Sfânt pătrunde în sufletele slujitorilor Mei sfințiți și în ale celor care-i urmează, întărindu-i astfel în iubirea lor față de Mine și față de Tatăl Meu Veșnic.

Acest dar pentru viață aduce un nou impuls sufletelor voastre obosite și lâncede, care strigă cerând iluminare. Toate acestea au fost prezise și tuturor le va fi de folos, chiar și celor mai înrăiți păcătoși.

După cum v-am mai spus, Milostivirea Mea nu are limite. Credincioșii Mei de pretutindeni, care Mă urmați, plini fiind acum de lumina și sfințenia Duhului Sfânt, fiți curajoși și răspândiți Cuvântul Meu tuturor celor pe care-i întâlniți. Ignorați disprețul sau ironia lor, fiindcă este mai important să luați în considerare cerințele Mele referitoare la convertirea sufletelor.

Ascultați-Mi rugăciunea ce vă dă curajul de care aveți nevoie.

O Doamne, umple-mă cu darul Duhului Sfânt, pentru a putea duce Cuvântul Tău Preasfânt păcătoșilor, pe care trebuie să-i ajut să se salveze, în Numele Tău Sfânt. Ajută-mă să-i acopăr prin rugăciunile mele, cu prețiosul Tău Sânge, astfel încât să poată fi atrași la Inima Ta Sfântă. Dă-mi darul Duhului Sfânt, pentru ca aceste suflete sărmane să se bucure de Noul Tău Paradis. Amin”   

Să spuneți această rugăciune în fiecare zi după ce v-ați rugat Rozariul Milostivirii Divine și astfel, prin fidelitatea voastră, Mă veți ajuta să-i salvez pe copiii Mei.

Salvați-Mă de suferința pe care o simt în Inimă, atunci când privesc cu mare durere cum Numele Meu este renegat în lume astăzi. Și nici nu se mulțumesc doar să Mă renege, ci numeroase suflete reacționează cu furie când văd că voi, cei care Mă urmați cu fidelitate, aveți curajul să le amintiți ce reprezint Eu. Ei sunt foarte furioși pentru că înșelătorul reușește să le sucească foarte bine gândurile ca să se îndepărteze de Adevăr. Ajutați aceste suflete, voi toți, care vă rugați și cereți-Mi puterea de care aveți nevoie în această lucrare.

Haruri speciale pentru cei care răspândesc convertirea

Toți aceia care răspândiți convertirea veți primi haruri deosebite și veți avea locuri deosebite în Împărăția Tatălui Meu. Mergeți și permiteți Duhului Sfânt să vă umple sufletele ca să Mă ajutați să salvez omenirea.

Vă iubesc pe toți. Cu toții aveți un loc în Inima Mea Sfântă. Nimeni, inclusiv păcătoșii, nu va fi exclus din bătălia Mea pentru suflete.

Mântuitorul vostru  iubitor,  Isus Cristos, Regele Milostivirii

Observatie: Explicatie dată de Domnul Nostru Isus Cristos vizionarei la sfârsitul mesajului: „Fiica Mea, acest eveniment este foarte important. Va salva multe suflete înainte ca Marele Avertisment să se înfăptuiască si va rămâne prezent în lume ca să oprească revenirea la păcat a oamenilor.

Fiica Mea, acest fapt a fost profetit si este o veste minunată. Dar discipolii Mei trebuie să lucreze intens  ca să-Mă ajute în Lupta pentru Suflete.

82. Mesajul Preasfintei Fecioare legat de ocrotirea din partea sfinților

Miercuri, 11 mai 2011 la ora 22:30

Copila mea, acum ești mult mai aproape de Inima Iubitului meu Fiu. Drumul tău a fost anevoios, în special pentru că l-ai făcut într-un timp atât de scurt. Porunca Tatălui m-a trimis să vorbesc cu tine, să te chem la această îndatorire. Tu ai răspuns imediat chemării mele. Nu ai ezitat niciodată. Asta datorită puterii iubirii pe care o ai pentru mine, Binecuvântata ta Mamă. Eu te-am condus și te-am îndrumat spre această chemare deosebită. Te rog să mi te adresezi în continuare, mie, iubitei tale Mame, pentru îndrumarea zilnică. Toți sfinții merg alături de tine, dar tu nu știi aceasta. Cheamă-i în ajutor pe Sfântul Benedict, Sfântul Iosif, Sfântul Apostol Ioan, Sfântul Augustin și pe Sfântul Arhanghel Mihail, care îți vor da sprijinul de care ai nevoie. Deja ești mult mai puternică, copilă, te miri de ce? Este pentru că prin supunerea față de iubitul Meu Fiu, primești harurile necesare pentru realizarea acestei misiuni deosebite pentru care ai fost aleasă.

Recitarea zilnică a Preasfântului Meu Rozariu este importantă pentru că te va apăra de cel rău. Sfântul Benedict îți este mereu aproape ca să te apere de atacurile înșelătorului. De aceea cele mai rele atacuri au fost ținute departe de tine. Copilă, roagă-te zilnic la Sfântul Benedict pentru ocrotire continuă.

Acceptă suferința cerută ție de prețiosul meu Fiu, Isus Cristos, fiindcă astfel vor fi salvate nenumărate suflete. Darul tău deosebit pentru El, voința ta, pe care i-ai oferit-o, va salva milioane de suflete de focul Iadului. Să nu uiți niciodată ce pot obține suferințele tale și bucuria pe care o pot aduce Inimii Lui Preasfinte.

Tu trăiești acum darul deosebit al uniunii cu Fiul meu. Cu cât te oferi mai mult Lui, îți arăți umilința și accepți alte jertfe, cu atât mai mult Îl ajuți în această misiune care este atât de importantă pentru El.

Fii recunoscătoare, copila mea, pentru că ai fost chemată la această sfântă misiune, fără de care milioane de suflete nu ar putea fi salvate.

Vino mai aproape de Inima mea și permite-mi să te duc mai aproape de Fiul meu. Te apăr și te conduc întotdeauna.

Iubita ta Mamă, Regina Păcii

83. În Europa a avut loc un cutremur despre care ți-am vorbit înainte

Miercuri, 11 mai 2011 la ora 23:00

Iubita Mea fiică, cutremurul despre care ți-am vorbit cu câteva luni în urmă (obs: mesajul din 18 martie 2011) a avut loc astăzi în Europa, în Spania. Vor urma alte evenimente naturale: erupții vulcanice, inundații, un val de căldură. Fii atentă la aceste evenimente și la data în care se petrec, pentru că acest lucru va dovedi că aceste mesaje vin de la Mine, Isus Cristos.

Iubita Mea fiică, aceasta este Mâna Tatălui Meu, care va trimite în curând pedeapsa peste lume, pentru a ajuta la distrugerea păcatului. Rugați-vă, rugați-vă în continuare pentru întoarcerea la credință, pentru ca astfel să se diminueze calamitățile.

Iubita Mea Mamă ți-a explicat câteva lucruri importante în această seară. Este nevoie de rugăciune zilnică și de Adorație – fă asta cât de des poți – pentru că acestea vor da un randament uriaș muncii tale, fiica Mea.

Odihnește-te acum. Ești obosită. Mâine vom vorbi din nou. Mergi în pace.

Mântuitorul tău Divin, Isus Cristos

84. De ce trimite Dumnezeu, Tatăl veșnic, profeți noi în lume?

Vineri, 13 mai 2011 la ora 22:45

Multiubita Mea fiică, cele ce urmează aș dori să le spun acelora care se îndoiesc, și în special slujitorilor Mei sfințiți care refuză Cuvântul Meu cuprins în aceste mesaje. Întăriți-vă credința în Mine, recunoscând că nu doar atunci când am trăit pe pământ am făcut cunoscut Cuvântul Meu, ci și după aceea, prin puterea Duhului Sfânt.

Tatăl Veșnic, încă de la începuturile lumii, S-a revelat omenirii prin profeții Săi. În acest mod învățăturile Adevărului au devenit cunoscute oamenilor pentru a păstra tăria credinței lor. Omenirea a mai primit revelații și învățături prin Apostoli, prin alți discipoli evlavioși și prin profetul Ioan Evanghelistul. Omul a primit Învățăturile Mele, Cuvântul Meu și tot ceea ce avea nevoie pentru mântuirea sa. Acum, când stăm în fața celei mai mari transformări din istoria omenirii, Dumnezeu, Tatăl Veșnic, a trimis noi profeți în lume. Acești profeți, să înțelegeți bine, nu vă aduc învățături noi, pentru că nu este nevoie. Ei sunt trimiși din trei motive.

Primul este să reamintească omenirii Adevărul pe care Apocalipsa îl conține. Al doilea motiv este să atragă atenția omului față de vremurile în care trăiește astăzi, astfel încât să îi renască credința. Al treilea motiv este să ajute la convertirea sufletelor, discipolii Mei alcătuind cea mai mare armată cu scopul de a salva sufletele. Comunic prin acest profet și prin alții pentru ca Învățăturile Mele să fie auzite în toate colțurile lumii.

Gândiți-vă la Iubirea Mea Absolută și la Îndurarea Mea

Ascultați-Mi mesajele cu luare aminte, pentru că ele nu revelează doar Cuvântul Meu, pe care voi îl cunoașteți deja, ci și Iubirea Mea desăvârșită pentru fiecare din voi și Compasiunea Mea. Nu uitați de marea Mea Milostivire. Am să-i iert pe toți păcătoșii care Îmi vor cere iertarea.

Importanța Sfântului Rozariu și a Rozariului Milostivirii Divine

Deși vor avea loc calamități naturale, nu uitați că rugăciunea, în special Sfântul Rozariu și Rozariul Milostivirii Divine, ajută la prevenirea multora dintre ele. Nu uitați, copiii Mei dragi, că toți aceia care credeți în Mine și în Tatăl Meu Veșnic și-Mi urmați instrucțiunile nu aveți de ce să vă temeți. Doresc să vă reamintesc de asemenea că datorită celor două evenimente mărețe de Milostivire ce vi s-au acordat – revărsarea harului Duhului Sfânt de acum câteva zile și Marele Avertisment – milioane de suflete se vor întoarce la Adevăr. Acesta va fi un mare miracol și va aduce bucurie multora.

Prigoana pornită de la Balaurul Roșu și de cei care nu vin de la Dumnezeu

Chiar dacă satana se va ridica prin sărmanii discipoli induși în eroare pe care i-a întors de la Mine – care sunt singura lor speranță de mântuire veșnică – aceasta va fi doar pentru o scurtă vreme. Va fi o perioadă înfricoșătoare – trebuie să vă avertizez – un timp al prigoanei care va fi condusă de Balaurul Roșu și de grupările politice ce nu țin de Dumnezeu. Prin rugăciune și prin Sacramente veți primi puterea să țineți piept acestor încercări. Aceste evenimente au fost prevestite și trebuie să aibă loc, pentru ca în final răul să poată fi extirpat din lume. Prin urmare, este necesar să aibă loc purificarea lumii și șirul de pedepse, deoarece numai după aceea lumea va fi pregătită pentru Noul Meu Paradis pe pământ.

Nu ignorați niciodată chemarea Mea. Numai atunci veți ști cu siguranță că Eu sunt cel care vă vorbește, când profețiile pe care le revelez prin aleșii Mei vor începe să se împlinească.

Mântuitorul vostru Divin, Isus Cristos

85. Respingeți activitățile curentului spiritual New Age

Duminică, 15 mai 2011 la ora 17:00

Scumpa Mea fiică, atrag atenția tuturor credincioșilor Mei să dezaprobe activitatea mișcării New Age, care a cuprins întreaga lume.

Creștinismul a fost întotdeauna o țintă primordială pentru atacul satanei. Pentru că el este atât de viclean încât va încerca mereu să-i ademenească pe cei cu sufletele goale și rătăcite spiritual. Va încerca să-și ascundă minciunile sub mantia iubirii. Apoi va încerca să controleze gândirea copiilor Mei, determinându-i să creadă că, prin practici străvechi, păgâne, trebuie să-și elibereze gândurile de stresul vieții moderne. Fiți atenți, toți aceia care cedați și vă supuneți unor exerciții ce pretind că vă aduc mintea într-o stare de inconștiență, prin meditații. Odată ce permiteți minții voastre să fie controlată în acest mod, satana și demonii lui, în liniște și pe neobservate, vor controla și vor netezi drumul sufletului spre întuneric.

Evitați orice practici spirituale străvechi, inclusiv tarot-ul

Foarte multe suflete sunt însetate după o îndrumare spirituală. În încercarea de a găsi un sens vieții lor, s-au lăsat atrase fără să își dea seama de practici ce echivalează cu păgânismul. Trebuie evitată orice dogmă falsă care vă încurajează să credeți că pacea inimii și a sufletului pot fi dobândite prin străvechi practici spirituale. Învățați să le recunoașteți așa cum sunt ele de fapt.

Cristalele, meditația, reiki, yoga, cărțile de tarot, credința în îndrumători spirituali, metafizică și așa numiții vindecători prin credință vă ademenesc să credeți că există o altă realitate, superioară în afară de cea creată de Dumnezeu Tatăl Veșnic.

Avertizare cu privire la maeștrii spirituali

Astăzi mulți dintre voi, care vă căutați confortul psihic în practica spirituală de a vă lăsa îndrumați de îngeri, trebuie să fiți foarte atenți, căci atunci când veți auzi termeni precum maeștri spirituali, puteți fi siguri că acești îngeri nu vin din Rai. Acești maeștri spirituali nu sunt altceva decât îngeri căzuți și provin din întuneric. Totuși vi se va spune și veți fi asigurați că ei provin din lumină. Acesta este spiritualism păgân și dacă vă lăsați viața în seama lui, vă va atrage în adâncurile întunericului tocmai atunci când vă așteptați mai puțin. Satana prezintă aceste minciuni întunecate cu mare grijă, pentru ca voi să credeți mereu că aceste lucruri sunt bune. Ele vă sunt prezentate ca benefice pentru stima față de sine, pentru încredere și controlului asupra vieții personale, însă toate astea sunt minciuni. Aceste practici nu numai că vă îndepărtează de Adevăr, dar vă și aduc o mare nefericire odată ce spiritele malefice pătrund în sufletele voastre, ca urmare directă a acestor practici.

Sfânta Scriptură avertizează asupra pericolului magiei

Adevărul nu poate fi falsificat vreodată. Învățăturile transmise omului prin intermediul Sfintei Scripturi avertizează omenirea în privința pericolelor magiei, ale practicii prezicerii și a adulării unor falși dumnezei. În lumea de azi aceste practici sunt prezentate ca fiind inofensive, dar necesare pentru bunăstarea voastră spirituală. Multe suflete blânde găsesc o atracție naturală spre practicile New Age datorită fațadei de iubire falsă emanată de ele. Nimic nu ar putea fi mai departe de Adevăr.

Avertizări referitoare la devotamentul fanatic față de îngeri

Nu uitați că satana și îngerii lui căzuți sunt cei care cu meticulozitate și viclenie v-au atras către aceste minciuni de care nu sunteți conștienți. Acelora dintre voi care promovează aproape fanatic devotamentul față de îngeri le spun următoarele: de ce nu răspândiți mai întâi Cuvântul Lui Dumnezeu, al Tatălui Meu Veșnic? Oare această obsesie îngerească nu este o altă formă de idolatrie? Da, este firesc să vă rugați pentru ajutorul sfinților îngeri însă, puneți-vă întotdeauna întrebarea: oare devotamentul meu față de îngeri nu este cumva în detrimentul celui pe care ar trebui să-l am față de Isus, sau Dumnezeu Tatăl Veșnic? Dacă este așa, atunci mă ofensați pe Mine, Divinul vostru Mântuitor, Isus Cristos.

Treziți-vă din minciunile spiritualismului. Acei îngeri, care vă atrag prin acest fel de practici, nu provin din Cer sau din lumină. Par să provină din lumină, dar asta nu este decât înșelătoria folosită de satana și demonii săi ca să-și camufleze ingenios faptele.

Rețineți o ultimă învățătură. Oricât ați îmbrăca practicile păgâne ca să dați impresia că adorați Lumina Lui Dumnezeu, totul va fi o minciună. Această minciună, precum și adepții care vă conving să luați parte la această călătorie bizară spre un tărâm spiritual, altul decât cel al Tatălui Meu, vă vor conduce atât de aproape de satana, încât de la un anumit punct înainte, nu va mai exista cale de întoarcere.

Singurul ținut al Iubirii Lui Dumnezeu care există în afara Pământului este Raiul. Orice altceva vi s-ar spune nu este adevărat. Satana însă vrea ca voi să credeți că acesta există. De fapt, el atrage în întunericul Iadului, alături de el și de îngerii săi căzuți, toate sufletele credule și superstițioase.

Nu uitați că Iubirea, Adevărata Iubire, poate veni doar de la Dumnezeu, Tatăl Veșnic.

Mântuitorul vostru iubitor, Isus Cristos

86. Semnificația postului și a sacrificiului

Luni, 16 mai 2011 la ora 11:30

Iubita Mea fiică, în sfârșit îți dai seama că fără Mine nu ești nimic. Prin harurile Mele primești viața în Împărăția Tatălui Meu. Fără prezența Mea, viața ta ar fi goală și lipsită de orice sens real. O, cât de mult mi-ar plăcea ca toți copiii Mei să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat viața pe care Eu doresc să le-o dau, înainte de toate, prin Sfânta Euharistie. Numai atunci veți simți cu adevărat iubirea Mea, când Mă veți primi în sufletele voastre fragile, prin Pâinea și Vinul Divin. Această iubire vă va întări nu numai sufletul, ci și mintea. Prezența Mea vă va înălța ca să deveniți adevărații Mei discipoli.

Acel discipol al Meu care nu se împărtășește regulat cu acest Preasfânt Sacrament va fi ca un vas umplut doar pe jumătate. Ca să vă umpleți cu adevărata Mea prezență, aveți nevoie de Trupul și Sângele Meu, care au fost sacrificate pentru voi toți. Fără Ele nu veți fi în stare să găsiți puterea adevărată pentru a vesti în mod desăvârșit Gloria Mea.

Copii, trebuie să înțelegeți că a crede în existența Mea este doar o parte a călătoriei voastre spirituale. Sunt încă multe lucruri pe care trebuie să le înțelegeți. Numai dacă vă refuzați plăcerile trupului veți deveni cu adevărat împliniți. În virtutea faptului că satana controlează omul prin tentațiile trupului, voi ar trebui să îi refuzați accesul la acele plăceri pe care le caută. Postul este unul dintre cele mai puternice moduri de a vă scăpa sufletul de satana și de demonii săi. Atât de puțini oameni în lume se angajează să aducă această jertfă, deși este foarte simplă și nici nu dăunează sănătății voastre. O zi de post pe săptămână vă va aduce haruri deosebite. Dacă faceți mici sacrificii în onoarea Mea, Divinul vostru Mântuitor, nu numai că veți salva suflete, ci veți și ajunge mai aproape de Mine. Alte jertfe, cum ar fi renunțarea la bunurile materiale, vă vor aduce și mai aproape de Inima Mea Sfântă.

Copiii Mei, viața voastră n-ar trebui să se învârtă în jurul bunurilor materiale, mai ales dacă sunt în surplus față de nevoile voastre reale. Dacă veți urmări doar nevoile elementare, iar timpul Mi-l veți oferi Mie, veți simți mulțumirea adevărată. Dar nu numai atât, pentru prima dată în viață veți înțelege ce înseamnă adevărata libertate. Nu uitați că satana controlează omul prin dorințele sale trupești, cum ar fi hrană, îmbrăcăminte, sex, imobile, mașini, vacanțe, viață luxoasă, muzică, alcool și idolatrizarea persoanelor celebre. Dacă acceptați că acestea sunt doar simple iluzii, atunci veți înțelege că nu ar trebui să vă petreceți timpul aici pe Pământ cu astfel de lucruri inutile.

Timpul vostru aici pe Pământ este doar o parte călătoriei spre Veșnicie. După moarte viața voastră va continua în alt fel. Indiferent dacă oamenii cred sau nu în Dumnezeu, Tatăl Veșnic, sufletul lor va exista în continuare și după moarte.

Căutați acum lumina astfel încât în Veșnicie sufletul vostru să simtă adevărata fericire și să primească un loc demn în Paradis. Ca să atingeți acest nivel de sfințenie spirituală vă rog să aduceți jertfe, jertfa trupului, cât timp sunteți încă în viață pe Pământ. Oferiți, de asemenea, tot ce suferiți în viață pentru sufletele pierdute și veți culege recompensele ce vă așteaptă în viața de apoi.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

87. Onorați-L pe Tatăl Meu

Miercuri, 18 mai 2011 la ora 17:00

Iubita Mea fiică, Mi-a lipsit timpul pe care Mi l-ai promis ieri. Înțeleg că duci o viață foarte ocupată, dar nu uita că Eu sunt viața și Mie trebuie să-mi acorzi prioritate în activitățile tale de zi cu zi.

A venit timpul ca oamenii să-și reconsidere viața cu sinceritate

A sosit timpul când oamenii trebuie să-și evalueze viața cu sinceritate. Fiecare dintre copiii Mei de pretutindeni trebuie să-și pună această întrebare. Cred sau nu cred că Dumnezeu, Tatăl Veșnic, există cu adevărat? Pe măsură ce se apropie sfârșitul timpurilor, trebuie făcute mai multe alegeri. Copiii Mei, acceptați faptul că Dumnezeu, Tatăl Meu Veșnic v-a creat? Dacă răspundeți cu da, atunci răspundeți la următoarea întrebare: cât timp alocați ca să-I mulțumiți pentru darul vieții? Pentru familiile voastre și pentru prieteni? Pentru casele voastre în care trăiți sau pentru hrana pe care o mâncați? Dacă acestea nu le faceți, atunci nu sunteți dintre cei care urmează Adevărul.

Arătați respect Tatălui Meu

Pentru aceia dintre voi care cred în Dumnezeu Atoatecreatorul, vă spun următoarele: nu știți că rugăciunea este vitală pentru voi, dacă doriți să beneficiați de viața glorioasă care urmează și pe care a plănuit-o pentru voi? Vorbiți cu El zilnic. Oferiți-I cinstirea pe care o merită, pentru că, dacă nu-I acordați atenție, Mă ofensați pe Mine. Spun fiecărui credincios fidel: Eu, Mântuitorul vostru, Isus Cristos, fac apel la voi ca să înțelegeți cât este de important să-L respectați pe Tatăl Meu. Nu I se acordă atenția pe care o merită. Mulți oameni și-au format o viziune despre Dumnezeu Tatăl, cum că El ar fi sever, înfricoșător și mânios. Sunteți atât de înfricoșați încât Îl țineți la distanță. Dacă ați ști cât de mult tânjește El după iubirea voastră, ați cădea în genunchi pe loc și i-ați cere iertare. Vă rog, rugați-vă la Dumnezeu Tatăl. Are nevoie de iubirea voastră. Are nevoie de devotamentul vostru. Rugăciunile oferite Tatălui Meu vor genera o imensă milostivire, când voi Îl rugați în Numele Meu să vă apere și să vă salveze, rar se întâmplă să vă refuze cererile în concordanță cu Voința Sa Sfântă. Dumnezeu,Tatăl Veșnic, este foarte iubitor, milos și credința voastră față de El va aduce multe haruri și izbăvire lumii.

Rugați-vă Tatălui Meu ca să prevină catastrofele globale

Rugați-vă Tatălui Meu, în Numele Fiului Său iubit, să îndepărteze catastrofele globale și rugăciunile voastre vor fi ascultate. Foarte puțini creștini mai apelează la ajutorul Lui. El a creat omul din iubire, după chipul și asemănarea Sa, dar voi ați uitat asta. Cinstiți-L și Preamăriți-L, pentru că acum este foarte important să vă ajute la diminuarea catastrofelor naturale ce vor avea loc pe pământ în timpul Marii Încercări.

Tatăl Meu ține Lumea în Mâinile Lui. Totuși, copiii Lui nu-L mai cinstesc sau nu-L mai adoră. În timp ce satana fură în continuare suflete, mulți uită faptul că există o singură putere ce rezistă veșniciei, și aceasta este puterea Lui Dumnezeu. În marea Lui Milostivire vă va auzi strigătele de ajutor. Vă rog să apelați la El, în special acum în timpul acestor mari chimbări.

Iubitul vostru Mântuitor, Fiul Tatălui Atotputernic, Isus Cristos

88. Responsabilitatea părinților în această lume

Joi, 19 mai 2011 la ora 18:15

Iubita Mea fiică, lumea se află acum în cel mai mare abis al disperării, pentru că oamenii nu cred în Dumnezeu, în existența Tatălui Atotputernic. Chiar și copiii mici neagă din joacă existența Mea. Sufletele împietrite și goale nu numai că Îl insultă pe Tatăl Meu Veșnic, ci Îmi produc și Mie o suferință profundă.

Copiii Mei, ați decăzut atât de mult încât ați pierdut complet sensul spiritualității cu care v-ați născut. Ce credeți, până unde va merge iubirea voastră pentru lume și pentru cele materiale? Mă adresez vouă, celor care sunteți preocupați de înavuțire și de comoditate: trebuie să știți că acestea vă vor fi luate, fapt ce va constitui o etapă a purificării sufletești care va urma.

Responsabilitatea părinților

De ce îi învățați pe copiii voștri despre importanța lucrurilor materiale, create de om, care sunt în detrimentul sărmanelor lor suflete? Scopul vostru principal este să-i învățați pe copiii voștri cum să-și creeze și cum să-și construiască averea. Îi învățați mai rar despre moralitatea de care vor avea nevoie când vor fi adulți, pentru ca să arate respect față de ceilalți, să înțeleagă importanța faptului de a fi cinstit și cât de important este să fie înțelegători față de frații lor. Rareori îi învățați despre principiile moralei, de care au nevoie pentru a fi responsabili și respectuoși în relațiile cu ceilalți, când devin adulți. Din nefericire, copiii Mei au rătăcit complet calea sufletească, necesară pentru a ajunge la destinația finală. Nu vă este rușine? Când veți învăța că iubirea obsesivă față de bani și față de tot ceea ce vă oferă ei sfârșește în dezastru? Numai atunci veți înțelege cât sunteți de singuri, când vă veți trezi goi, lipsiți de tot confortul după care ați râvnit.

Ascultați-Mă cât timp se mai poate. Așezați pe primul loc necesitățile familiei voastre, pentru că așa este corect. Îngrijiți-vă de ei. Dar, vă rog, nu vă încurajați copiii să fie sclavii avuției și ai celebrității, pentru că-i împingeți în brațele satanei. Copiii voștri s-au născut și au primit viața fizică prin voi. Însă au fost creați de Dumnezeu, Tatăl Veșnic, odată ce le-a dăruit sufletele. Ca părinți, trebuie să fiți responsabili și să le asigurați cele necesare. Dar nu uitați că au nevoie și de hrană spirituală. Învățați-i despre adevărul Învățăturilor Mele și despre cât este de important să se îngrijească de sufletele lor. Numai astfel le dați copiilor voștri adevărata hrană trupească și sufletească de care au nevoie ca să trăiască astfel încât să se bucure de Viața veșnică.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

89. Confuzie referitoare la ce va însemna a doua Mea venire

Vineri, 20 mai 2011 la ora 10:00

Iubita Mea fiică, mulți oameni se întreabă ce înseamnă cu adevărat A Doua Mea Venire. Așadar să vă explic.

Prima dată am venit în lume să mântuiesc omenirea de întunericul veșnic, ca să aibă parte de Viața Veșnică. Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, M-a trimis din Milostivirea Sa, pentru ca toți copiii Săi să primească viață. Fiindcă până atunci, din cauza păcatelor lui Adam și ale Evei, acest lucru nu ar fi fost posibil. De data aceasta vin să-i răsplătesc pe toți aceia care Mă urmează.

În lume, confuzia legată de acest eveniment este mare. Mulți oameni cred că A Doua Mea Venire indică faptul că a venit sfârșitul lumii. Nu este așa, în loc de sfârșitul lumii va fi Sfârșitul Timpurilor, când satana și discipolii săi, care provoacă o nefericire de nespus, vor fi izgoniți de pe pământ timp de 1000 ani.

Despre Noul Paradis pe Pământ

Acest Nou Paradis promis de Mine va fi când Cerul și Pământul se vor uni. Viața nouă pe care le-o voi da tuturor discipolilor Mei fideli va fi plină de iubire și glorie. Voi, discipolii Mei, va trebui să suferiți mult până se va produce această transformare. Ca să ajut lumii să se pregătească pentru acest mare eveniment, vă aduc mai întâi darul Milostivirii Mele. Marele Avertisment, care va da fiecăruia șansa să-și vadă păcatele și modul în care Mă ofensează, vă va permite cunoașterea Adevărului. Numai atunci veți înțelege durerea pe care o simt, când veți realiza mizeria păcatului care este în voi.

O privire asupra a ceea ce se va petrece la Judecata de Apoi

Permițându-vă să fiți martorii acestui mare act al Milostivirii Mele, veți putea să aruncați o privire asupra a ceea ce se va petrece în ziua Judecății de Apoi. Astfel mai primiți încă o șansă echitabilă ca să reveniți la Mine. Precum vedeți, vă iubesc pe toți atât de profund și pătimaș încât fac tot posibilul să vă salvez din ghearele înșelătorului.

Vă atrag atenția că satana își va înteți activitatea și se va folosi de frații voștri ca să vă convingă să Îmi întoarceți spatele, în pofida Marelui Avertisment. Acum trebuie să vă deschideți mintea, să lăsați deoparte orice raționament omenesc, ca să puteți accepta adevărul existenței voastre pe pământ. Toate minciunile formulate științific prin gândire logică omenească sunt folosite ca să vă împiedice să acceptați Adevărul.

Copiii Mei, satana nu vrea ca voi să veniți la Mine. Trebuie zdrobită strânsoarea lui, însă aceasta nu se poate face decât cu ajutorul vostru. Nu-i permiteți să vă tulbure judecata cu minciunile lui. Vă va fi foarte greu să-i ignorați argumentele, batjocura și sarcasmul, acesta fiind modul lui de a opera.

Satana va lucra prin ceilalți oameni ca să vă descurajeze

Mulți dintre voi nu vor ști că satana va lucra împotriva voastră prin alți oameni de ale căror opinii voi țineți seama. Dar exact așa lucrează el. Va acționa folosindu-se de bietele suflete care sunt atrase de întuneric. El va face astfel încât mintea lor să fie blocată în fața adevărului măreției Mele și a vieții veșnice la care sunteți îndreptățiți. Niciodată să nu permiteți ca influența sa să afecteze iubirea voastră pentru Mine. Nu uitați că el nu va câștiga niciodată această bătălie, iar bietele suflete care-l urmează vor ajunge împreună cu el, în iad. Dacă năzuiți spre Viața Veșnică atunci folosiți acest timp, cât mai sunteți pe Pământ, ca să-l renegați pe satana.

Voi domni 1000 de ani pe Pământ

Fiica Mea, voi domni 1000 ani pe Pământ. Nu mai comiteți greșeli spunând că Eu sunt responsabil pentru faptele ce se întâmplă azi pe Pământ. Am pregătit acum calea către Împărăția Mea de pe Pământ și acest moment este aproape, mult mai aproape decât mulți dintre voi ar crede. Bucurați-vă pentru această veste, pentru că va fi salutată de toți. Suferința va înceta în întreaga lume. Atunci fântâna dragostei și a gloriei se va revărsa asupra tuturor copiilor Mei.

Noul Paradis va depăși orice închipuire, dar ascultați-Mă: această nouă viață vă va oferi vouă, tuturor credincioșilor Mei devotați, un trai fără griji. Nu veți duce lipsă de nimic. Eu vă voi asigura totul. Oricine alege această Împărăție Glorioasă va fi uimit de Nestematele care-l așteaptă acolo. Rugați-vă acum pentru frații voștri, pentru ca și ei să-și deschidă ochii în fața adevărului promisiunilor Mele, pentru ca și ei să poată intra în această nouă viață de pe Pământ.

Mântuitorul vostru iubitor, Isus Cristos

90. Iertarea este calea către libertate

Sâmbătă, 21 mai 2011 la ora 10:40

Fiica Mea, iertarea este calea către libertate. Când îi iertați pe cei care v-au jignit sau v-au îndurerat, atunci spiritul vostru devine liber. Atunci sufletul vostru se umple de bucurie și atunci Eu sunt prezent în voi. Când îi iertați pe ceilalți, acesta este un semn de iubire nu numai față de semenii voștri, ci și față de Mine, Mântuitorul vostru Divin. Vouă, acelora care nu cred în Mine, vă spun că atunci când și voi îi iertați pe alții, Eu sunt de față și vă însoțesc pe drumul vostru. Totuși, voi nu știți că este așa.

Iertarea este iubire. Iubirea Mea este nesfârșită. Dar vă implor, copiii Mei, lăsați-Mă să vă iert pentru păcatele voastre. Dacă ați putea să-Mi cereți să fac asta, nu numai că v-ați elibera, dar ați fi surprinși de iubirea și fericirea care v-ar umple sufletele. Acest act de umilință vă va permite să comunicați plini de iubire cu ceilalți. Lumina voastră va străluci și îi va influența în mod deosebit și pe ceilalți, dar nici voi, nici ei nu veți fi conștienți de acest lucru. După ce actul Răscumpărării a avut loc, iubirea Mea va inunda sufletele voastre. Sufletul vostru curat va fi ca un magnet ce-i va atrage pe ceilalți.

A ierta pe alții nu este ușor, copiii Mei. Mândria și sentimentul de autoapreciere împiedică acest mare act de milostivire să aibă loc. Aceasta este acțiunea satanei, pentru că știe bine că lipsa iertării duce la alte păcate mai grave în fața Lui Dumnezeu Tatăl. Dacă nu-i puteți ierta pe alții, apare resentimentul, care, atunci când devine ca o infecție, conduce la ură și chiar la crimă. În multe cazuri poate conduce la război.

Dacă oamenii de pretutindeni s-ar ierta unii pe alții cu bunăvoință, atunci ura nu ar exista. Crima ar fi mai puțin frecventă și iubirea Lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic, s-ar răspândi.

Învățați să vă iertați unii pe alții. Lăsați mândria la o parte și cereți Milostivirea Mea. Dacă cereți ceva potrivit Voinței Mele Sfinte, Eu vă voi asculta.

Mântuitorul vostru Iubitor, Regele Milostivirii, Isus Cristos

91. O nouă profeție: în cursul verii vor fi inundații în Franța

Duminică, 22 mai 2011 la ora 14:30

Fiica Mea, acum s-a adeverit prevestirea pe care am făcut-o în 18 martie 2011, care s-a referit la erupția vulcanică din Islanda din luna mai. Poate te întrebi – cu toate că Eu ți l-am prezis – de ce te șochează faptul că evenimentul a avut loc. Îți explic: chiar dacă cele mai multe îndoieli pe care le-ai avut privind adevărul comunicării Mele cu tine au fost înlăturate, totuși ți-a rămas teama legată de faptul că eventual nu ai putut discerne corect profețiile. Trebuie să ai multă încredere și să Mă lași să-ți alung temerile. Este timpul să treci la acțiune fără ezitare și să faci cunoscute evenimentele pe care ți le-am prezis. Făcând asta, tot mai mulți oameni vor înțelege că Eu, Isus Cristos, sunt cel care vă solicită atenția și asta în interesul salvării sufletelor.

Când aceste profeții se vor adeveri, în inima celor care Mă urmează vor fi mai puține îndoielile legate de autenticitatea mesajelor. Totuși, sufletele împietrite, care resping credința și care au mereu un răspuns logic la îndemână, nu vor fi convinse nici atunci, când vor fi martorele realității.

Inundații în Franța și caniculă în Turcia

Ascultă-Mă acum. În vara asta în Sudul Franței vor fi inundații. În Turcia va veni un mare val de căldură. Vor mai fi și alte evenimente naturale care vor isca tulburare între oameni, incluzând chiar și un cutremur în Anglia (dar asta nu chiar acum). Unele evenimente se vor întinde și în alte țări europene. Este de așteptat și ridicarea nivelului Mării Mediterane, fapt ce va șoca pe toată lumea. Vor fi cutremure în Norvegia și America de Sud. Am să-ți aduc la cunoștință și alte evenimente, dar toate acestea cu un singur scop, convertirea copiilor Mei. Îmi va face o mare bucurie dacă și când ei vor accepta faptul că Eu sunt cel care le vorbește prin tine. Nu vreau să-i sperii pe copiii Mei, dar frecvența acestor evenimente va crește în lume și ele sunt doar o parte a marii pedepse ce va urma. Acestea sunt indispensabile în bătălia împotriva înșelătorului.

Rugați-vă acum, copiii Mei, pentru ca aceste evenimente să slăbească în intensitate sau să nu se mai producă deloc pentru că rugăciunile au o putere deosebită, ele sunt instrumente ale iertării. Acum du-te în pace. Nu-ți fie teamă să faci cunoscute aceste preziceri, pentru că ele se vor adeveri.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

92. De ce vorbesc Eu lumii în acest mod

Luni, 23 mai 2011 la ora 09:45

Iubita Mea fiică, este timpul să reflectați asupra mesajelor Mele sfinte și să vă asigurați că numeroasele suflete păcătoase de pretutindeni le iau în seamă.

Să știți că aceste Mesaje sunt date acum lumii în dar pentru a ajuta la salvarea voastră, a tuturor copiilor Mei, inclusiv a acelora care Îl urmează pe alte căi pe Dumnezeu, Tatăl Veșnic.

Oamenii, în special catolicii, vor fi derutați că nu-i pun pe ei înaintea altor comunități religioase. Cuvintele Mele sunt alese astfel încât să fie înțelese de toată lumea, nu numai de către puținii aleși. Iubirea Mea nu face deosebire. Voi, care puneți sub semnul întrebării modul în care vorbesc Eu oamenilor prin acest mesager, fiți atenți acum la cuvintele Mele: întrucât voi, cei ce Mă urmați, ați înțeles că de la Răstignirea Mea Adevărul nu s-a schimbat niciodată, trebuie să știți că Iubirea Mea se răsfrânge asupra tuturor copiilor Lui Dumnezeu. Niciunul nu este mai bun decât celălalt.

Fiica Mea, tu nu trebuie să răspunzi sau să încerci să-Mi aperi Cuvântul când ei te provoacă să le explici de ce vorbesc lumii în acest mod. Cuvântul Meu este Dumnezeiesc. Nu trebuie nici schimbat, nici corectat doar ca să placă acelora care se cred experți în teologie. Cuvântul Meu ajunge în lume într-un limbaj pe care omul de astăzi îl înțelege în mod clar. Mulți vor întreba de ce aceste cuvinte nu sunt redactate cu aceleași terminologii și expresii folosite cândva de profeții și apostolii Mei.

Acum vă răspund: nu uitați, Învățăturile Mele nu se schimbă niciodată. Indiferent ce limbaj folosesc Eu astăzi ca să comunic într-o manieră modernă, adevărul rămâne același, intact.

Fiți vigilenți față de acei vizionari care afirmă că primesc mesaje de la Mine, care vorbesc într-un limbaj arhaic sau citate din Preasfânta Biblie. Nu acesta este modul în care aș comunica Eu astăzi cu omenirea. De ce aș face aceasta? Oare astfel nu aș înstrăina și mai mult această nouă generație, care nu înțelege limbajul conținut în Cartea Sfântă a Tatălui Meu ?

Simplitatea, Copiii Mei, este cheia prin care Cuvântul Meu Sfânt trebuie să fie făcut cunoscut. Nu uitați, când îi învățați pe alții despre Adevărul existenței Mele, că pentru a vă apropia de ei, limbajul simplu este esențial. Dacă nu veți face așa nu veți atinge sufletele pierdute, pentru că veți găsi urechi surde.

Mesajul Meu de iubire

Mesajul Meu de iubire este foarte simplu. Eu sunt Viața după care tânjesc copiii Mei de pe Pământ. Explicați-le că Eu sunt Adevărul. Clarificați acest lucru. Fără Mine nu există viață veșnică. Folosiți profețiile pe care vi le dezvălui prin acest mesager ca să câștigați atenția acelora care nu cred. Pentru că ele au fost date lumii nu ca să creeze frică, ci ca sa arate ca Eu comunic acum cu lumea într-un mod în care Preasfântul Meu Cuvânt va fi nu doar auzit, ci și crezut.

Mântuitorul și Învățătorul vostru iubit, Isus Cristos, Regele Milostivirii

CORECTAT 16 IULIE 2014

93. În timpul marelui avertisment Cerul se va deschide

Luni, 23 mai 2011 la ora 14:30

Iubita Mea fiică, tu acum suferi chinurile pe care Eu le-am îndurat pentru păcatele omului. Sunt chiar așa precum le simți. Ai putut și tu cunoști un crâmpei din suferința Mea, căreia Eu trebuie să-i fac față în fiecare clipă a zilei. Nu e nimic de care să vă fie teama, fiica Mea, în ce privește Marele Avertisment.

Marele Avertisment va fi un eveniment dramatic

Evenimentul îi va îngrozi pe mulți, va fi un eveniment dramatic: cerul se va deschide și peste tot în lume vor țâșni razele Milostivirii. Mulți oameni nu vor înțelege ce se întâmplă în realitate. Șocați fiind, vor crede în mod greșit că a venit Sfârșitul Lumii. Spune-le să se bucure că vor fi martorii Gloriei Mele și, dacă sunt bine pregătiți, atunci pentru ei va fi cel mai spectaculos exemplu al Milostivirii Mele, de la ziua Răstignirii Mele încoace. Va fi darul salvării voastre, copiii Mei, și-i apără pe cei care altminteri ar fi fost condamnați să intre în adâncurile iadului.

Copiii Mei din întreaga lume vor trebui să avertizeze sufletele pierdute asupra a ceea ce le așteaptă. Îndemnați-i să caute reconcilierea și să-și mărturisească păcatele, acum. Este foarte important să ajungă cât mai mulți în starea de har înainte de eveniment, deoarece, nu este sigur că vor supraviețui, din cauza șocului. Este mult mai bine să asistați mai întâi la acest Spectaculos eveniment Divin, decât să fiți nepregătiți în ziua Judecății.

Fiți cu toții puternici. Bucurați-vă, toți cei care Mă urmați cu credință, pentru că vi se va arăta pentru o clipă Prezența Mea Divină, la care înaintașii voștri nu au fost martori niciodată în timpul vieții. Rugați-vă și pentru ceilalți copii ai Mei. Spuneți Adevărul acum, cât mai puteți. Ignorați-le disprețul, deoarece dacă acum ei trec la fapt și se roagă pentru iertarea păcatelor lor, mai apoi, după ce marele miracol va avea loc, vă vor mulțumi.

Acum mergeți în Pace. Să nu vă fie frică. Doar rugați-vă pentru sufletele necredincioase, ca să nu moară în păcat de moarte.

Mântuitorul vostru Divin, Isus Cristos

94. Dacă vă e greu să vă rugați

Marți, 24 mai 2011 la ora 18:00

Draga Mea fiică iubită, astăzi sunt fericit, pentru munca multă depusă pentru a putea comunica lumii Cuvântul Meu, prin activitatea ta. Să nu crezi niciodată că nu faci destul pentru această misiune din cauză că mulți oameni refuză mesajele. Copiii Mei care-Mi refuză Cuvântul acum îl vor accepta cu timpul. Apoi vor fi dornici să-Mi audă glasul.

Concentrează-te doar asupra Mea. Să nu permiți altora să-ți distragă gândurile, mai ales acelora care batjocoresc mesajele. Nu te descuraja, pentru că cei care-Mi aud Cuvântul acum, din iubire față de Mine, vor răspândi adevărul și altora.

Convertirea este o mare provocare într-o lume oarbă față de adevărul Vieții Veșnice. Perseverența este importantă deoarece, cu ajutorul Duhului Sfânt, a cărui putere se simte acum peste tot în lume, copiii Mei s-ar putea întoarce la Mine. Se vor întoarce, dar nu toți. Acelora care pun pe primul loc comoditatea, pe care le-o oferă înșelătorul, le va fi foarte greu să renunțe la viața pe care o duc. Rugați-vă pentru toți membrii familiei, pentru toți prietenii, pentru ca în timpul Marelui Avertisment să vă puteți cu toții uni în Iubirea față de Mine. Dacă acceptați acest eveniment ca fiind drumul vostru spre libertate, atunci veți fi răsplătiți prin Marea Mea Milostivire.

Să te rogi nu este simplu

Pentru mulți copii ai Mei nu este simplu să se roage, mai ales pentru cei care găsesc recitarea unor rugăciuni lungi ca fiind repetitivă și cam plictisitoare. Dacă acesta e modul în care vă rugați, facând eforturi, atunci doar așezați-vă în liniște deplină și comunicați cu Mine în tăcere. Pur și simplu reflectați la viața pe care am trăit-o aici pe Pământ. Amintiți-vă de timpul pe care l-am petrecut acolo și de lecțiile de iubire pe care vi le-am dat tuturor. Atât este suficient. Lăsați-vă în liniștea minții și Eu voi sta cu voi în contemplare.

Merg alături de fiecare dintre voi. Sunt prezent alături de voi în fiecare minut al zilei, indiferent ce faceți. Niciodată nu sunt departe. Nu uitați că Eu sunt cârja în viața voastră. Sprijiniți-vă pe Mine. Cereți-Mi sincer sprijinul și vă voi asculta chemarea. Niciodată nu voi refuza solicitarea, dacă aceasta corespunde Sfintei Mele Voințe. Însă când Mă veți ruga să vă dau favoruri destinate să vă lege de excese lumești, să știți că nu vi le voi da niciodată. Pentru că nu pot să vă dau niciodată daruri despre care știu că nu sunt bune pentru sufletele voastre. Darurile Mele vi le dau ca să vă pot aduce mai aproape de Inima Mea. Iar dacă asta se întâmplă, nu veți mai avea nevoie de nimic.

Mântuitorul vostru iubitor si devotat, Isus Cristos

95. Aș dori să le mulțumesc celor care ajută la răspândirea cuvântului Meu sfânt

Miercuri, 25 mai 2011 la ora 16:00

Acum vin să-i încurajez pe toți acei discipoli ai Mei care, recunoscându-Mi adevărata voce, au răspuns cu acte mari de generozitate. Aș dori să le mulțumesc acelora dintre voi care din proprie inițiativă au alocat timp ca să promoveze și să răspândească mesajele. Voi, preaiubiții Mei copiii, aduceți o mare bucurie Inimii Mele întristate în acest moment. Voi, copiii Mei, sunteți îndrăzneți, curajoși și plini de darurile Duhului Sfânt. Credința voastră, iubirea devotată față de Adevăr și timpul pe care Mi l-ați dăruit vor rodi multe haruri în Noul Paradis, pe care vi l-am promis.

Vă voi conduce de mână în timpul acestei Sfinte Misiuni și veți simți Iubirea Mea. Niciodată să nu vă fie teamă să vestiți Cuvântul Meu, pentru că fiecare efort, oricât de mic, făcut de oricine promovează aceste mesaje, va fi răsplătit.

Mergeți acum, valoroșii Mei discipoli. Răspândiți Cuvântul Meu Sfânt și ajutați-i pe frații voștri care au nevoie de îndrumare.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

96. Mesaj de avertizare pentru conducătorii lumii

Miercuri, 25 mai 2011 la ora 22:00

Fiica Mea, țările lumii fierb de neliniște atât în ce privește ura pe care oamenii o nutresc unii împotriva altora, cât și din cauza catastrofelor naturale care se produc. Mama Natură se va dezlănțui în mod neașteptat, fără a ține seama de aroganța lor, pentru a le arăta că nu sunt capabili să stăpânească nimic.

Oamenii au multe lecții de învățat. Efortul permanent al celor aflați în funcții de conducere de a câștiga puterea la cel mai înalt nivel are repercusiuni asupra omului simplu, care trebuie să se bazeze pe acele guverne și pe oamenii de afaceri care să se preocupe de nevoile lor. Numai atunci se manifestă ajutorul de care oamenii au nevoie, când acei lideri conduc cu iubire adevărată față de popor în inimile lor. Din nefericire, lăcomia și dorința de putere arată că mulți conducători ai lumii, în realitate, au alte obiective.

Dumnezeu Tatăl nu va mai tolera faptele voastre păcătoase

Avertismentul Meu pentru cei care guvernează, oricine ar fi și oriunde în lume, este următorul: dacă provocați pe nedrept durere și lipsuri semenilor voștri, atunci Mâna Tatălui Meu va lovi acele țări și locuri unde trăiți. El nu va mai tolera faptele voastre păcătoase. Ascundeți-vă, dacă vreți, dar e în zadar. Armele voastre de distrugere vor fi nimicite. Pentru felul în care tratați oamenii, veți răspunde în fața Tatălui Meu Veșnic, indiferent dacă vă place sau nu. Responsabilitatea voastră să fie morală, pentru că veți fi judecați după faptele voastre.

Conduceți-i pe frații voștri cu iubire, demnitate și respect pentru bunăstarea lor trupească și morală. Dacă veți interzice poporului vostru dreptul la libertatea religioasă sau îl veți supune oricărui fel de dictatură care îl obligă să își înceteze sau reducă practicile religioase în numele unității politice, nu numai că veți suferi pentru acțiunile voastre, dar judecata va fi aspră pentru voi. Aceia dintre voi care au jurat fidelitate poporului în Numele Lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic și aduc totuși legi noi, nedrepte, prin care îi refuză dreptul la hrană, adăpost sau libertate religioasă, se vor confrunta cu mânia și cu pedeapsa lui Dumnezeu Tatăl.

Lumea suferă acum în toate țările din cauza dictaturii, deși nu în locurile în care ați crede că există. Lumea suferă și din cauza greutăților financiare, ceea ce o face și mai slabă și mai vulnerabilă. Spun acum guvernanților care mai au un pic de responsabilitate creștină, să lupte pentru dreptul de a permite învățăturilor Mele să le influențeze deciziile, fapt ce va avea impact direct asupra copiilor Mei, pretutindeni.

Toți aceia care uneltesc pe coridoarele puterii pentru a supune multe țări și a le controla, ceea ce va afecta o națiune după alta și va duce pretutindeni la suferințe, să ia seama că faptele lor vor fi pedepsite. Dumnezeu Tatăl Veșnic a avut până acum răbdare, în speranța că veți recunoaște deșertăciunea căilor voastre. În schimb v-ați propulsat sub forma unui grup de elită, simțindu-vă mai presus de restul rasei umane. Vă atenționez că faptele voastre se vor termina catastrofal. Dependența voastră de înavuțire, de dominare, de lăcomie vă va lăsa nu doar goi și vulnerabili, dar veți ajunge într-o situație mult mai nefericită decât cei de care ați profitat prin abuzul de putere.

A venit timpul luptei pentru eliberarea lumii de răul creat și de domnia satanei. Dumnezeu Tatăl este pe cale să dezlănțuie cutremure, tsunami și inundații, în strădania Lui de a vă trezi. Nu vor rămâne neobservate nici comploturile de răsturnare a conducătorilor statelor și a liderilor spirituali, inclusiv introducerea măsurilor de control al lumii, cum ar fi și introducerea monedei unice. Vedeți și voi că aceste evenimente sunt acum în desfășurare și vă va fi greu să le ignorați. Aceste evenimente vă vor zădărnici dorința oarbă de guvernare. Vă veți da seama că mergeți pe un drum greșit. Iar când toate acestea se vor întâmpla, Eu voi fi acolo și voi aștepta. Veți fugi spre Mine și nu numai că veți cere iertare, ci veți folosi iubirea voastră pentru Mine ca să-Mi oferiți compensație. Voi, copiii Mei, care aveți în suflet o iubire profundă față de Mine, sunteți cea mai mare speranță a Mea în lupta împotriva răului și a corupției politice din lume. Rugați-vă pentru harurile care să vă ajute să vă întoarceți la Mine.

Vor fi catastrofe climatice cum nimeni n-a mai văzut din vremea lui Noe

Rugăciunea, după cum v-am mai spus, ajută la domolirea calamităților din lumea ce acum se îndreaptă spre o serie de catastrofe climatice cum nu s-au mai văzut din vremea lui Noe. Lumea, așa cum o cunoașteți, va suferi din cauza multor evenimente neprevăzute care vor urma și vor provoca haos și tulburare.

De ce permiteți ca toate acestea să se întâmple? Mă adresez liderilor care au o influență uriașă în finanțe și politică și care cunosc ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Asta este ultima voastră șansă, pe care v-o dau din iubirea și compasiunea Mea pentru oamenii de pretutindeni, ca să vă convertiți și să vă lepădați de căile voastre rele. Altfel vă veți confrunta cu consecințele.

Judecătorul vostru Drept, Isus Cristos, Regele Milostivirii

97. Confruntarea cu dificultăți financiare

Joi, 26 mai 2011 la ora 13:00

Fiica Mea iubită, dorința Mea este să începi să postești, măcar o dată pe săptămână, pentru că astfel Îmi faci o mare favoare. Acest sacrificiu îți întărește puritatea sufletească și te aduce mai aproape de Inima Mea Sfântă.

Copiii Mei din lume se confruntă în aceste timpuri cu mari provocări. Sunt provocări cu care până acum omenirea nu a trebuit să se confrunte. Cea mai mare dintre ele este împărțirea, administrarea banilor, pentru că vor fi din ce în ce mai puțini. Pentru mulți va fi înfricoșător, deoarece au nevoie de ei pentru păstrarea caselor lor sau pentru întreținerea familiilor lor. A doua greutate constă în lipsa îndrumării spirituale, care până acum le-a fost importantă.

Dacă vă pierdeți veniturile, atunci, veți pierde și aspirațiile pentru lucrurile luxoase. La ce folosește o mașină de lux, dacă nu vă puteți hrăni familia? La ce folosește o îmbrăcăminte frumoasă dacă nu vă puteți încălzi casele deoarece nu vă mai ajung banii pentru asta? Doar atunci când copiii Mei vor vedea că li s-a luat surplusul cu care s-au obișnuit atât de mult, doar atunci vor înțelege realitatea în care s-au scufundat.

Azi necesitățile de bază trebuie să devină prioritatea voastră. După aceea întrebați-vă ce este acum cel mai important lucru? Atâta timp cât aveți ce mânca și aveți cu ce vă îmbrăca, ce vă mai trebuie? Nu mai este relevantă rivalitatea, atunci când vă străduiți să supraviețuiți. Acum nu mai contează dacă sunteți invidioși pe averea sau pe poziția socială a vecinilor voștri. Doar acum veți căuta consolarea sufletească, care a lipsit mult timp din viața voastră.

Când căutați consolarea sufleteasca, veniți la Mine și la Tatăl Meu Veșnic, la Dumnezeu, la Creatorul tuturor. Nu încercați să căutați remedii la alți vindecători spirituali, cu excepția celor care Mă reprezintă. Nu căutați remedii în stimulente artificiale, ca să vă diminuați durerile și tristețile. Singurul mod de a vă elibera de griji și angoasă este să vă întoarceți la Mine, Isus Cristos, Mântuitorul vostru.

Aștept acum. Rugați-Mă pe Mine să vă ajut și Eu am să vă dau strictul necesar pentru nevoile voastre. Întotdeauna vă voi da, ceea ce ați dori. Dar înainte de toate trebuie să Mă rugați. Nu păstrați doar pentru voi grijile voastre, ci împărtășiți-Mi-le Mie. Dați-Mi Mie toate problemele voastre. Imediat vă voi răspunde, pentru că Mă bucurați când vă încredeți cu totul în Mine. Vă iubesc pe toți.

Devotatul vostru Mântuitor, Isus Cristos  Rege al Milostivirii si al Compătimirii

98. Săbiile dreptății vor lovi acum

Duminică, 29 mai 2011 la ora 03:00

Ascultați-Mă acum, copiii Mei de pretutindeni. Săbiile dreptății îi vor lovi pe aceia care au neglijat să se pregătească pentru Marele Avertisment.

Razele Milostivirii Divine, pe care le dăruiesc lumii, pentru ca fiecare dintre voi să poată pregusta cum va fi ziua Judecății de Apoi, vor fi interpretate de mulți în mod greșit. Ziua Marelui Avertisment se apropie cu fiecare lună, de aceea trebuie să alocați timp suficient pregătirii pentru Milostivirea Mea Divină.

Multe-multe suflete vor înțelege greu ce înseamnă evenimentul în sine. Prin urmare, mulți vor muri din cauza șocului, ceea ce pe Mine Mă întristează, pentru că, atunci când aceste suflete vor vedea starea de plâns a sufletului lor, nu vor supraviețui.

Catolici ai lumii, căutați scaunele de spovadă, dacă vreți ca marele Meu act de dragoste și milă să vă fie folositor.

Creștini și credincioși de alte confesiuni, vorbiți în liniște și spuneți-i lui Dumnezeu cât de mult vă pare rău și regretați păcatele comise, apoi rugați-L să vă ierte pentru păcatele voastre.

Doar aceia care simt o iubire puternică în inima lor pentru de Mine și pentru Dumnezeu, Tatăl Atotputernic vor fi bine pregătiți. Alții, datorită puterii minții și caracterului lor, vor înțelege în sfârșit adevărul și Mă vor accepta cu iubire în inimile lor.

În ceea ce-i privește pe ceilalți, atât de violent va fi șocul, încât vor cădea morți, în momentul când li se va dezvălui întunericul din sufletele lor. Însă atunci va fi prea târziu să caute iertare. Nu va mai fi nicio speranță pentru ei. Rugați-vă, rugați-vă, voi toți, cât mai multe suflete posibil să supraviețuiască marelui act de Milostivire.

Mântuitorul vostru Iubitor, Isus Cristos

99. Păcatul va fi întotdeauna păcat, indiferent cum îl justificați

Duminică, 29 mai 2011 la ora 17:30

Copila Mea iubită, o cât de mult plâng pentru toți copiii Mei care păcătuiesc, pentru că ei nu înțeleg Învățăturile Mele. Mulți dintre ei nu sunt conștienți că Mă jignesc, pentru că ori nu i-a învățat nimeni adevărul, ori au decis să-și susțină păcatele. Mulți dintre cei ce păcătuiesc încearcă să-și justifice faptele ascultând de alții care folosesc toleranța ca pretext pentru justificarea păcatelor. Păcatul va fi întotdeauna păcat în ochii Tatălui Meu, nu contează cât de mărunt este. Mulți dintre cei care păcătuiesc grav, într-un fel își apără „dreptul de-a păcătui”, prin faptul că devin orbi la răul pe care păcatul lor îl reprezintă.

Copiii Mei sunt norocoși că îi iert pentru păcatele lor

Dacă toți copiii Mei din întreaga lume ar cunoaște Milostivirea Mea, atunci ar recunoaște cât sunt de norocoși, că le ofer acest măreț dar al iertării, în această viață. Dacă nu cer sistematic iertare, atunci păcatele lor îi vor duce la a păcătui iar și iar. Cu cât păcătuiesc mai mult, cu atât se îndepărtează de Mine și le va fi cu atât mai greu să se întoarcă la Mine. Ascultați-Mă. Milostivirea Mea este a voastră, a tuturor, ca să vă bucurați de ea. Acceptați-o acum de la Mine. Nu permiteți lumii să vă atragă în capcană și să ajungeți victimele ispitei păcatului. Dacă păcătuiți, cădeți în capcană și nu veți ști cum să scăpați. Păcatul creează în voi, în străfundul sufletului, o stare de tulburare.

Toleranța e la modă în zilele noastre

Atât de mulți copii ai Mei vestesc sus și tare necesitatea „toleranței sociale”. Toleranța, în sens larg, este la modă în zilele noastre. Se poate utiliza și pentru răstălmăcirea celor mai grave păcate. Toleranța este atât de subtil modelată, încât poate apăra toate tipurile de păcate cunoscute omului în ziua de azi. Toată lumea își cere dreptul la toleranță. Oricare ar fi păcatul, el va fi prezentat ca un drept cetățenesc în cele mai multe cazuri. Indiferent cum vor prezenta „ca fiind” aceste păcate, întotdeauna vor greși. A sosit timpul, ca omul să privească adevărul în față! Să fie din nou responsabil! Să accepte că faptele păcătoase la care este părtaș sunt vinovate din punct de vedere moral! Să-și trateze semenii, inclusiv pe copiii din pântecul mamei lor, ca fiind egalii lor în toate privințele.

Rugați-vă asiduu pentru haruri, ca să vedeți adevărul așa cum este el în realitate și nu ca pe o versiune manipulată, pe care alegeți să o credeți deoarece se potrivește scopurilor voastre egoiste. Există doar un singur adevăr. În inimile voastre, fiecare dintre voi cunoașteți diferența dintre corect și greșit. Acceptați acest lucru acum, dacă vreți să vă salvez de focul iadului.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

100. Avertisment pentru cei care sunt implicați în culte satanice

Luni, 30 mai 2011 la ora 22:00

Fiica Mea, acum vei fi din ce în ce mai puternică și prin ascultarea ta față de Voința Mea Sfântă poți avertiza lumea despre tot ce va urma.

Când vorbesc despre păcat încă nu am dezvăluit păcatele cumplite pe care și păcătoșilor obișnuiți le-ar veni greu să le înțeleagă. Practicile dezgustătoare, care se petrec în așa-numitele societățile occidentale sofisticate, în spatele ușilor închise, v-ar îngrozi până în adâncul sufletului.

Faptele îngrozitoare, când sunt omorâți copii în cadrul unor ritualuri, din considerație față de satana, sunt fapte reale ale lumii de azi. Dar acestea sunt doar câteva dintre acele fapte profund malefice pe care le comit oamenii sub influența satanei. Mergând atât de departe, copiii Mei, veți crede imposibilă întoarcerea la Mine. Sunt și alte fapte din cauza cărora Mi se rupe Inima, inclusiv violența fizică comisă în special asupra copiilor nevinovați. Permiteți-Mi să vă explic felurile de păcat, care v-ar mâhni profund pe mulți dintre voi, dacă vi le-aș descrie în amănunt. Discipolii satanei, prin cultele lor, se poartă în mod hain cu oamenii, față de care nu au niciun respect. Ritualurile lor obișnuite includ: sacrificii, inclusiv umane, blasfemii, blesteme, acte de profanare a Mea, a Tatălui Meu și a Mamei Mele. Au un simt al rușinii atât de redus acești adoratori ai satanei, încât își manifestă nerușinarea și în mod public, prin muzică, filme, televiziune și în artă. Toți cei care se fac vinovați de aceste sacrilegii se vor confrunta cu osânda veșnică atunci când vor arde veșnic în focul iadului.

Acesta este unul dintre ultimele avertismente pe care le primiți de la Mine, Mântuitorul vostru, Isus Cristos. Totodată este și ultima Mea rugăminte către voi, ca să vă salvați, cât timp încă mai puteți.

Eu, Isus Cristos, nu fac amenințări zadarnice. Eu voi face totul ca să vă salvez. Dar de la o anumită limită, nu mai este nimic de făcut ca să vă opresc din căutarea falsei consolări, pe care credeți că satana v-o va oferi. Desfaceți cătușele satanice cu care sunteți legați și alergați la Mine acum. Vă voi salva, însă voi trebuie să-Mi cereți iertare, cât încă mai trăiți în această viață.

Nu uitați, este alegerea voastră: Raiul sau Iadul. Alegeți atâta timp cât încă trăiți aici pe Pământ, pentru că nu veți mai putea face asta atunci când veți trece în viața următoare.

Al vostru vesnic răbdător si iubitor, Isus Cristos

101. Spune-le că îi iubesc, dar aș vrea să-Mi vorbească

Marți, 31 mai 2011 la ora 10:00

Fiica Mea iubită, aceasta a fost pentru tine o călătorie deosebită, într-un timp așa de scurt. Recunosc că ai obosit. Viteza cu care ai primit aceste mesaje și cu care au fost apoi publicate în atât de multe limbi îți arată urgența pe care ele o reprezintă.

Acest fapt îți arată și cum funcționează îndrumarea divină, într-o formă perfectă.

Aceste mesaje, pline de învățăturile Mele, sunt comunicate pentru a vă explica, cât se mai poate, importanța sufletului în această viață. Pe mulți îi neliniștește citirea lor, mai ales pe aceia cu credință slabă în Dumnezeu. Mulți se vor converti. Unii vor fi îngrijorați pentru viitorul lor pe pământ, pentru cel al familiei și al prietenilor lor.

Te rog, spune-le că îi iubesc

Dacă mai întâi își vor deschide sufletul în fața faptului că Dumnezeu există cu adevărat, atunci vor fi pregătiți pentru pasul următor. Atunci vor începe să se întrebe de ce are loc o astfel de comunicare, de ce Isus Cristos, unicul Fiu al Lui Dumnezeu Tatăl Veșnic face un asemenea pas extraordinar și vor ajunge la concluzia evidentă. Este datorită faptului că Eu vă iubesc pe fiecare dintre voi și vreau să vă salvez pe toți. Simt o mare dragoste față de voi și trebuie să întreprind măsuri extraordinare ca să vă aduc mai aproape de Inima Mea Sfântă.

Vreau să vă ating inimile, astfel încât o scânteie să se aprindă în sufletele voastre. Nu aveți de ce să vă temeți în această lume, dacă vă încredeți în Mine cu totul. Am planuri minunate pentru voi toți, cei care vreți să ajungeți mai aproape de Inima Mea Sacră. Vă așteaptă daruri extraordinare. Nu vă temeți de frământările din lume, pentru că îi voi apăra pe toți aceia care cred în Mine și voi avea grijă de nevoile lor. Aveți încredere în Domnul Omenirii, trimis încă o dată ca să vă salveze de întunericul veșnic.

Întoarceți-vă la Mine ca niște copii nevinovați. Nu trebuie să învățați rugăciuni, dacă sunteți neștiutori. Da, rugăciunile sunt foarte utile, însă tot ce vă cer este să vorbiți cu Mine. Liniștiți-vă și mărturisiți-vă Mie. Cereți-Mi ajutorul. Milostivirea Mea este deplină și gata să se reverse, așteptând să vă cuprindă pe toți. O, de ați cunoaște compasiunea pe care o am pentru fiecare dintre voi, cei de pe Pământ. Chiar pentru păcătoși. Copiii Mei rămân copiii Mei, chiar și atunci când păcatul le pătează sufletele. Detest păcatul, dar iubesc pe păcătos.

Atât de multora dintre voi le este teamă să ceară sistematic iertare. Nu trebuie să vă îngrijorați. Niciodată. Dacă vă va părea sincer rău, veți fi iertați. Păcatul, copiii Mei, va fi o problemă permanentă. Chiar și cei mai evlavioși credincioși ai Mei păcătuiesc și iar păcătuiesc, în repetate rânduri. Este un adevăr. Imediat ce satana a fost eliberat, s-a răspândit și păcatul. Multora le este prea rușine să vină la Mine. Capul și-l pleacă și închid ochii după ce s-au purtat urât. Prea mândri și stânjeniți ei își continuă drumul ca și cum totul va fi uitat. Ceea ce ei nu înțeleg este că întunericul atrage după el întuneric.

Deci, dacă odată ați păcătuit, atunci e mult mai ușor să păcătuiți din nou. Prin faptul că vă blocați conștiința, vă învârtiți într-un cerc vicios. Apoi păcătosul va căuta orice scuză pentru a putea ignora greșeala comisă. Va continua să cadă, din ce în ce în ce mai jos, în spirală. Aceasta pentru că nu știe cum trebuie să-și ceară iertare. Pentru că nu a înțeles importanța smereniei i se pare imposibil să se întoarcă la Mine. După cum știți, nu este un lucru complicat să-Mi cereți iertare. Nu vă temeți de Mine niciodată. Vă aștept pe fiecare dintre voi, cei care aveți curajul să vă condamnați păcatele. Dacă vă veți face o obișnuință din asta, atunci veți avea parte de daruri deosebite. După ce vă recunoașteți păcatele, veți ajunge în stare de har. Când vă veți împărtăși cu Sfânta Euharistie, veți simți o energie debordantă, care vă va surprinde. Atunci, și doar atunci, veți avea adevărata pace.

Nimic nu vă va mai neliniști. Nu doar sufletul vostru va fi mai puternic. Mintea vă va fi mai calmă și mai controlată. Veți vedea viața altfel și pozitiv. Cine nu ar dori o asemenea viață? În această perioadă tristă a lumii întoarceți-vă la Mine, copiii Mei. Permiteți-Mi să vă arăt fericirea de care veți avea parte dacă vă reîntoarceți la Mine.

Gândiți-vă că Mi-am dat viața pentru voi. Iubirea Mea nu cunoaște margini. Voi răspunde chemărilor voastre. Tot ce trebuie să faceți este să vă rugați Mie.

Al vostru drag si iubitor Mântuitor, Isus Cristos

102. Profeția de la Garabandal va deveni acum realitate

Marți, 31 mai 2011 la ora 15:30

Draga Mea fiică, am parcurs un drum lung împreună într-un timp scurt. S-a întâmplat aceasta pentru un motiv. Pentru că permanent a fost necesar să împărtășesc cuvântul Meu Preasfânt unei lumi care tânjește după iubirea Mea. Totuși ei nu ascultă. Pentru că nu vor să știe. În timp ce mulți dintre loialii Mei credincioși sunt atenți acum la schimbările care vin, sunt atât de mulți cei pe care nu îi interesează deloc avertismentele date lumii de către Iubita Mea Mamă până acum. Profețiile de la Garabandal vor deveni acum realitate. Pregătiți-vă acum pentru acest eveniment, fiindcă v-au mai rămas doar câteva luni ca să vă pregătiți sufletele.

Te rog, nu te teme, fiica Mea, știu că aceste întâmplări te-au întristat, pentru că te gândești la viitorul copiilor tăi. Marele Avertisment va schimba totul. Dar va reprezenta o răscruce de drumuri. Omenirea, odată trezită la adevărul existenței lui Dumnezeu, va avea de ales, prin liberul arbitru, una dintre cele două căi: calea mântuirii, sau calea osândirii.

Pedeapsa va distruge o mare parte a lumii

Rugați-vă cu sârguință pentru ca omul să aleagă prima cale. Pentru că dacă o vor alege pe cealaltă, lumea va suferi cea mai severă pedeapsă și mare parte din ea va dispărea. De ce ar dori asta copiii Mei? Totuși, din cauza păcatului, omul va alege să ignore promisiunea Mea și va urma calea înșelătorului. Așa cum ți-am spus, nu-ți voi da o dată pentru Marele Avertisment, aceasta fiind cunoscută doar de câteva suflete alese. Dacă aș face-o cunoscută, oamenii ar fi tentați să-și ceară salvarea cu o falsă smerenie. Aveți încredere în Mine. Va fi totul bine, copiii Mei. Voi sunteți binecuvântați, pentru că veți primi darul minunat al Revelației. Lumea, în lunile dinaintea Marelui Avertisment, se va domoli și va părea întrucâtva ciudată. Când va avea loc acest eveniment, deși ceea ce se va vedea pe cer va fi spectaculos, va fi o experiență mistică atât de tăcută, încât veți fi pregătiți pentru întâlnirea fără grai cu propria voastră conștiință și atunci vă veți dori să vă fi pregătit mai temeinic.

Nu uitați: cu cât mai mulți oameni vor fi avertizați despre acest eveniment, cu atât mai multe suflete vor fi salvate. Rugați-vă, rugați-vă Rozariul Milostivirii Divine, pentru sufletele care vor muri în timpul Marelui Avertisment. Ele au nevoie de rugăciunea voastră.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

103. Zilele Papei Benedict sunt numărate

Miercuri, 01 iunie 2011 la ora 11:00

Iubita Mea fiică, pentru Numele Meu Preasfânt, tocmai ai fost din nou pusă la încercare ca să întorci spatele Adevărului. Asta se va întâmpla mereu. Nu va trece nicio zi fără ca înșelătorul să nu te ispitească sau să nu te rețină de la munca ta, umplându-ți mintea cu îndoieli.

Tu nu ai voie să te uiți la mesajele altor vizionari sau să asculți o altă persoană care susține că vine în Numele Meu dacă îți dau mesaje ce sunt în opoziție cu cele pe care le primești de la Mine.

Profețiile Mele, fiica Mea, îți sunt comunicate cu acuratețe. Satana vrea și pe mai departe să te influențeze și să-ți pricinuiască rău, atunci când te aștepți mai puțin. Deci sa fii atentă întotdeauna. Zilele iubitului Meu Vicar sunt acum numărate. El va pleca de la Vatican încă înainte de Marele Avertisment. Ai încredere în Mine. Ascultă-Mă. Tu acum înaintezi bine, dar nu-ți lua niciodată ochii de la Mine.

Nu-ți fie teamă totuși să-ți trăiești viața în mod normal, ca și până acum, dacă rugăciunea și oferirea ta întru totul Mie este cea mai importantă parte a ei. Te asigur că în această muncă nu ești singură și numai aceia pe care Eu îi conduc te pot influența în vreun fel. Ai încredere în Mine atunci când îți spun, că satana nu-Mi sabotează Cuvântul și nu poate influența aceste mesaje pe care ți le dau Eu.

De această dată nu se va petrece nici o influențare, pentru că este o misiune de cea mai mare importanță și ți se oferă o apărare deplină, fiica Mea. Dacă vei avea dubii la oricare mesaj, întreabă-Mă pe Mine și vei primi răspuns. Să nu ceri nimănui părerea, pentru că nimeni nu este pregătit să vorbească despre Cuvântul Divin.

Nu te implica niciodată în mesajele altor vizionari. Acest lucru este important, pentru că ți-ar putea primejdui munca.

Acum știi că Eu, Mântuitorul vostru, Împăratul Omenirii, dețin autoritatea. Nu are nimeni voie să-Mi murdărească Cuvântul. Să fii recunoscătoare pentru harul profeției și ascultă-Mă pe Mine în orice moment. Să nu Mă superi niciodată cu îndoieli. Aceste timpuri sunt trecute deja. Caută-Mă cu umilință în inimă și suflet. Rămâi în tăcere atunci când îmi batjocoresc Cuvântul, Mi-l atacă, îl refuză, îl contrazic și-l pun sub semnul întrebării, pentru că nu ține de tine să răspunzi în locul Meu. Atât de multe lucruri vei mai învăța de la Mine, dacă te așezi și Mă asculți. Îți voi insufla harul discernământului. Acceptă acest dar. Să nu te îndoiești. Bucură-te cu Mine.

Aceasta este o misiune foarte importantă, spre deosebire de celelalte misiuni pe care le-am dat altor profeți. Exprimându-ne în cuvinte omenești, putem spune că este nevoie de multă putere din partea ta. Ceea ce este important acum este pur și simplu să comunici cu Mine, prin Rugăciune, prin Adorație și Sacramente. Orice altceva trebuie exclus. Familia este importantă mereu. Tot ceea ce este în afară de acestea două rămâne în plan secundar. Încearcă să te relaxezi și permite să te umple iubirea Mea. Nu risipi timpul valoros îngrijorându-te. Unește-te cu Mine și vei fi apărată de orice nedreptate. Te iubesc, fiica Mea, și Mă încred în tine.

Devotatul vostru Mântuitor si Învătător, Isus Cristos

104. Satana recrutează tinerii prin cultura muzicii pop

Sâmbătă, 04 iunie 2011 la ora 17:00

Iubita Mea fiică, ca rezultat direct al Mesajelor Mele pe care vi le-am făcut cunoscute, s-au înmulțit convertirile în toată lumea. Fiți fericiți, deoarece cuvintele Mele, când sunt citite, aprind flăcări chiar și în sufletele lâncede, păcătoase. Cu mii de ani în urmă, când am dat Cuvântul Meu iubiților Mei Apostoli, acesta a avut un efect puternic asupra omenirii. Astăzi, din păcate, aceste Învățături, în mare parte, au fost uitate, cu excepția discipolilor Lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic și ai Mei, Isus Cristos, Fiul Lui.

Prin aceste mesaje, pe care ți le dau, fiica Mea, încerc să simplific Învățăturile. Și mai important, motivul pentru care vă vorbesc acum este ca să-i avertizez, să-i învăț și să le umplu sufletele cu Cuvântul Meu Preasfânt, ca să se salveze din ghearele satanei.

Fiica Mea, prin darul Duhului Sfânt, sufletul tău a primit harul discernământului. Ai primit acest dar nu numai ca să înțelegi mesajele, ci și ca să poți recunoaște manifestarea răului prin păcat. Acum când vezi păcatul, te umpli în așa măsură de repulsie încât te răscolește. Îți dau posibilitatea de a simți cum sufăr Eu când îi văd pe copiii Mei pervertiți de păcat.

Multe dintre faptele pe care le vezi zi de zi în media, în filme, la televizor te răscolesc. Când într-un suflet există păcatul, acesta se manifestă în așa fel încât poate fi observat ȋn mod clar prin anumite semne. Fiica Mea, tu vei putea vedea imediat păcatul prin harul pe care Eu ți l-am dat. Primul semn pe care-l vei vedea va fi aroganța și mândria, atunci când cineva se simte mai important decât alții. Celelalte semne pe care le vei observa vor avea toate rădăcina în păcatul mândriei și lăcomiei.

Păcatul cel mai neînfrânat este perversiunea sexuală. Când i se prezintă lumii e mereu camuflat sub o mască de umor. Este o modalitate vicleană de a-i convinge pe ceilalți că este o însușire obișnuită a naturii umane. Tu vezi, fiica Mea, că în lume fiecare om râde cu plăcere și are nevoie de simțul umorului, care este un dar de la Dumnezeu. Încurajarea unui comportament sexual pervers se face de cele mai multe ori astfel încât să provoace râsul. Faptul este valabil nu numai când sunt umilite femeile, ci și când sunt influențați copiii să creadă că acest comportament rău și decadent aparține de fapt unei culturi pop normale.

Satanei îi place să recruteze suflete tinere. Astfel, folosind mijloace moderne, îi țintește pe acești mielușei ai Mei. Copiii Mei mici, în necunoștință de cauză, imită comportamentele respingătoare, care vor fi favorizate și de presiunea anturajului.

Avertizare pentru cei ce lucrează în industria muzicii

Îi avertizez pe toți aceia care lucrează în domeniul muzicii, al filmului și al artelor. Vă voi pedepsi aspru dacă veți continua să îi contaminați pe copiii Mei. Voi, copiii Mei rătăciți, sunteți marionete în arsenalul satanei. El se folosește de voi mai întâi seducându-vă prin atracțiile bogăției, ale faimei și luxului. Apoi vă invadează sufletele. Pe urmă vă atrage în adâncurile depravării, unde demonii lui intră în trupurile voastre ca să-și poată traduce-n fapt poftele teribile și sexualitatea perversă. Tot timpul veți crede că este o activitate inofensivă. Nu știți că sufletele vă sunt astfel furate? Nici nu vă pasă? Nu înțelegeți că dacă veți comite astfel de acte sexuale perverse, depravate, veți fi pierduți pentru totdeauna? Pe măsură ce veți tânji cu pasiune după tot mai multe stimulente sexuale, când niciun act nu vă va mai da satisfacție, veți deveni de nesăturat. Atunci vă veți autodistruge.

Ce credeți, de ce sunt între voi atâția care, trăind în spatele unor aparențe ce țin de cultura celebrității, se sinucid prin supradoză de droguri, suferă de depresii și li se sfâșie inima de disperare? Nu știți că satana are nevoie urgentă de suflete? Cu cât mai devreme muriți în păcat de moarte, cu atât mai repede poate fura satana sufletele voastre din mâna lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul.

Copiilor Mei, care au căzut în cursa acestor minciuni, le este greu să înțeleagă acest lucru. Dar, gândiți-vă așa: chiar dacă trăiți în păcat, lumina lui Dumnezeu se află încă prezentă în voi. Foarte mulți păcătoși și atei nu realizează acest lucru. Ȋși continuă spirala păcatelor și ajung tot mai jos, aproape de iad. Numai lumina Lui Dumnezeu îi mai ține teferi. Fără lumina Lui Dumnezeu, Pământul ar fi în întuneric. Dacă veți cunoaște odată acel întuneric, vă va teroriza. Nu numai că veți fi îngroziți de faptele voastre păcătoase, dar veți și fugi să vă ascundeți, fiindcă de ar fi să se arate lumina Lui Dumnezeu, nu ați mai fi în stare să-i suportați strălucirea și puterea.

Fără lumina Lui Dumnezeu este un întuneric total în suflet. Fiindcă voi, copiii Mei, nu ați fost niciodată lipsiți de această lumină, nu ați fi capabili să supraviețuiți dacă ea s-ar stinge.

Hrăniți-vă sufletele. Este tot ce veți lua cu voi în viața de apoi

Marele Avertisment va fi o prefigurare a ceea ce veți simți în viața viitoare. Dacă în timpul Marelui Avertisment veți fi în stare de păcat de moarte, să nu vă speriați, pentru că va fi doar un Avertisment. Din nefericire, păcatele voastre vor fi atât de îngrozitoare când le veți vedea în starea lor brută și hidoasă, încât acest fapt vă va afecta fizic, șocându-vă. Nu așteptați până atunci, faceți de pe acum ceva pentru viața voastră spirituală. Luați în considerare demnitatea sufletelor voastre. Hrăniți-vă sufletele, ele sunt tot ce veți lua cu voi în viața de apoi. Trupul vostru nu are nicio însemnătate. Totuși, dacă folosiți într-un mod păcătos acest trup pe care l-ați primit în dar de la Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, astfel încât să îi atrageți și pe alții în păcat, atunci trupul va fi cel care va duce la prăbușirea sufletului.

Copiii Mei, gândiți-vă la fericirea ce va urma, pentru că timpul petrecut pe Pământ este doar o fracțiune a timpului pe care-l veți trăi în existența voastră. Eșecul în îngrijirea sufletelor voastre, vă va garanta abandonarea în iad, unde va fi suferință veșnică și unde, în afară de chinuri, nu va fi altceva.

Milioane plutesc în derivă zilnic spre porțile iadului

În fiecare zi, milioane de suflete, în momentul morții, plutesc în derivă spre porțile iadului. Oameni puternici, conducători, bogați, săraci, cântăreți, actori, teroriști, asasini, violatori și cei care fac avorturi. Ceea ce au în comun este că nici unul dintre ei nu a crezut ca există iad.

Mântuitorul si Învătătorul vostru, Isus Cristos

105. Două comete se vor ciocni, pe cerul înroșit va apărea crucea Mea

Duminică, 05 iunie 2011 la ora 16:30

Iubita Mea fiică, timpul este aproape. Marele Avertisment se apropie. Trebuie să-ți spun cu mare tristețe că multe suflete nu vor fi atente la aceste mesaje despre Marele Avertisment. Cuvântul Meu nu este ascultat. De ce nu vor să audă? Le voi da nu numai marele dar al Milostivirii Mele atunci când voi revărsa asupra întregii lumi harurile Mele, ci și încerc să-i pregătesc acum pentru acest eveniment. Milioane de păcătoși se vor bucura când li se va arăta măreața Mea Milostivire. Alții nu vor avea șansa să se salveze, pentru că vor muri din cauza șocului.

Fiica Mea, tu trebuie să faci tot ce poți ca să atenționezi lumea, pentru că acest mare eveniment îi va zgudui pe toți. Vor vedea semne mari pe cer înainte ca Avertismentul să aibă loc. Stele se vor ciocni cu un zgomot atât de puternic încât oamenii, dezorientați de priveliștea spectaculoasă, vor crede că este o catastrofă. După ciocnirea cometelor, cerul se va înroși șisemnul Crucii Mele se va vedea peste tot în lume. Multora le va fi teamă. Dar Eu vă spun: bucurați-vă, fiindcă pentru prima dată în viață veți vedea într-adevăr un Semn Divin, ce va reprezenta o veste bună pentru păcătoșii de pretutindeni.

Atunci, scumpii Mei copii, priviți Crucea Mea și veți ști că Marea Mea Milostivire este dăruită tuturor. Din Iubirea Mea statornică și profundă pentru voi am murit de bunăvoie pe Cruce, ca să vă salvez. Când, în timpul Marelui Avertisment, veți vedea Crucea pe cer, veți ști că acesta este un semn al Iubirii Mele pentru voi.

Rugați-vă, iubiții Mei discipoli, ca să se poată bucura și frații și surorile voastre atunci când li se va arăta dovada existenței Mele. Rugați-vă pentru ca ei să accepte că aceasta este șansa lor de a se răscumpăra în ochii Mei. Acest mare act al Milostivirii le va salva sufletele, dacă-Mi vor permite să-i ajut.

Vi se va arăta cum este să mori în păcatul de moarte

Marele Avertisment va fi o experiență de purificare pentru întreaga lume. Aceasta poate fi parțial neplăcută, în special pentru aceia care trăiesc în păcate grele. Deoarece pentru prima dată veți vedea cum este când dispare lumina Lui Dumnezeu din viața voastră. Sufletele voastre vor experimenta abandonul simțit de cei care mor în păcat de moarte, aceste sărmane sufletecare au amânat până când a fost deja prea târziu să ceară iertare de la Dumnezeu pentru păcatele lor. Rețineți că este important să permit tuturor să simtă acest gol în suflete, pentru că numai așa veți înțelege că fără lumina Lui Dumnezeu în suflet se stinge orice simțire. Sufletele și trupurile voastre ar fi doar vase goale. Chiar și păcătoșii simt lumina Lui Dumnezeu, pentru că El există în fiecare dintre copii Săi de pe Pământ. Dar când muriți în păcat de moarte, această lumină nu mai există. Pregătiți-vă acum pentru acest mare eveniment. Salvați-vă sufletele cât timp mai puteți, pentru că atunci când lumina Lui Dumnezeu vă va părăsi, atunci veți înțelege în sfârșit golul, pustiul și întunericul pe care satana vi-l oferă, plin de angoasă și teroare.

Umpleți-vă sufletele. Bucurați-vă acum pentru că Marele Avertisment vă va salva și vă va duce mai aproape de Inima Mea Sfântă.

Primiți cu bucurie Marele Avertisment, pentru că atunci vi se va da dovada Vieții Veșnice și veți ști cât de importantă este.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos, Împăratul Omenirii

106. Cheile Romei vor fi de acum restituite lui Dumnezeu, Tatăl atotputernic

Luni, 06 iunie 2011 la ora 10:30

Iubita Mea fiică, fii tare acum. Continutul mesajelor Mele îți provoacă frică, dar nu trebuie sa cedezi. De multe ori te simți singură în această muncă, totuși, Eu stau cu tine în fiecare zi și nu sunt departe de tine. Mesajele Mele, așa cum te-am prevenit, nu vor aduce întotdeauna bucurie sufletelor. Dar cei care cred, vor intelege că pedeapsa e necesară, ca sa ajute la purificarea lumii.

Știu că este greu uneori să digeri conținutul mesajelor, însă acum trebuie să-ți pui toată încrederea în Mine. Îți atrag încă o dată atenția să nu te preocupe oamenii care contestă, analizează sau caută cusururi Cuvântului Meu Sfânt. Nici tu și nici ei nu aveți autoritatea s-o faceți.

Tu trebuie să Mă asculți acum. Lasă-i în pace pe cei care continuă să disprețuiască și să denunțe Cuvântul Meu, pentru că acest lucru nu te mai privește pe tine.

Da, este firesc, vei fi criticată atunci când proclami Cuvântul Meu. Ignoră-i pe aceia care încearcă să te atace. Timpul este prea scurt pentru ca să-l pierzi cu astfel de diversiuni. Cei de care trebuie să te ocupi sunt sărmanii Mei copii fără credință sau cei care nu Mă cunosc pe Mine  sau pe Tatăl Veșnic. Ei sunt cei pentru care sunt foarte îngrijorat.

Acei creștini bineintenționați care vor încerca mereu să-Mi discearnă Cuvântul, dedicându-și timpul analizării lui în loc de a-Mi urma pur și simplu învățăturile și de a se ruga pentru sărmanii lor frați, vor risipi timp prețios. Fiica Mea, să spui lumii că acum vor avea loc catastrofele ecologice prevestite. Toate vor începe acum. Foarte multe. Foarte repede. Toate îi vor viza pe orbii care prin păcatele lor și-au întors privirea de la Cuvântul Lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic, și s-au acoperit cu viziunile lor nelegiuite.

Credincioșii Mei, vouă să nu vă fie frică

Credincioșii Mei, rugați-vă. Nu vă temeți. Vă voi oferi în permanență ocrotirea Mea Divină, chiar și atunci când sunteți batjocoriți pentru Numele Meu. Rugăciunea vă va da putere și curaj atunci când satana și creaturile lui își vor vărsa otrava asupra copiilor Mei. Fiți atenți la Mine, ofensiva odioasă a satanei împotriva umanității se va agrava, prin terorism, prin monopolul banilor și otrăvirea pământului prin contaminare deliberată.

Mânia Lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic, va lovi acum și rapid. Trebuie să vă rugați în grupuri, în toată lumea, pentru că rugăciunea va ajuta la îndepărtarea unora dintre aceste evenimente.

Rugați-vă pentru iubitul Meu papă, Benedict. Este înconjurat de dușmani foarte puternici ai lui Dumnezeu, care sunt înfometați să preia puterea și controlul Bisericii Mele. Rugăciunea poate ajuta la întârzierea iminentei sale plecări, când va fi forțat să părăsească Vaticanul după cum a fost prezis.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă pentru această perioadă, pentru că, va fi ceaq mai întunecată perioadă, de care au avut parte slujitorii Mei sfințiți, episcopi, cardinali și toți credincioșii Mei adevărați.

Cheile Romei Îi vor fi înapoiate Lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic.

A sosit timpul bătăliei împotriva diavolului și a discipolilor săi. Încercările lor de sabotare a omenirii vor fi aspru pedepsite, iar pentru acțiunile lor nefaste vor fi supuși la suferințe mari.

Ridicați-vă, copiii Mei. Considerați încrederea, speranța și devotamentul față de Mine ca fiind o prioritate.

Rugăciunea zilnică, Sfânta Liturghie și Sfânta Euharistie, Mă ajuta pe Mine și pe Tatăl Meu să-l eliminăm pe diavol. Urmați-Mă. Ridicați potirul Meu, pentru că dacă faceți asta, atunci vă veti bucura de Viața Veșnică.

Iubitul vostru Mântuitor,
Împăratul omenirii, Isus Cristos

107. Mesajul Maicii Domnilui cu privire la copiii ei pierduți

Marți, 07 iunie 2011 la ora 14:45

Copila Mea, aceste ultime zile n-au fost ușoare. Ce e important este să asculți de Fiul Meu. Să nu permiți fricii și îndoielii să-ți conducă inima, pentru că dacă acest lucru se întâmplă, e munca înșelătorului.

Deschide-ți inima pentru ca harurile să se reverse în ea și să ajungi mai aproape de Scumpul Meu Fiu. Acum ești aproape de tot de Mama ta Binecuvântată, care te susține și te îndrumă mereu. Este greu să-i faci față acestei faze din misiunea ta, însă nu uita, că a lucra pentru Fiul Meu nu e ușor niciodată. Vei deveni puternică în ciuda ezitărilor tale, pentru că îi urmezi în continuare instrucțiunile și asta e bine.

Roagă-te acum pentru toți copiii Mei pierduți, de pretudindeni deoarece lipsește din ei iubirea, iubirea adevărată pe care Fiul Meu le-o oferă. Această iubire este mântuirea lor. Deci, te rog, oferă toate rugăciunile tale pentru aceste sărmane suflete.

Acum du-te în Pace și continuă să faci în permanență, tot ceea ce-ți cere Fiul Meu.

Mama ta Binecuvântată,
Maria, Regina Cerului

108. Mesaj pentru preoți, episcopi și cardinali cu privire la falsul profet

Marți, 07 iunie 2011 la ora 15:15

Fiica Mea iubită, ai suferit pentru că înșelătorul te chinuie. Trebuie să te rogi insitent ca să faci față atacurilor sale. Puneți toată încrederea în Mine și apoi lasă-mă să Mă ocup Eu de asta. Trebui să-Mi oferi Mie suferințele și fă-o cu bucurie în suflet. Dacă îți vei reaminti continuu că aceste suferințe se petrec pentru că ne-am unit și pentru că ești cu adevărat binecuvântată ca suflet ales, atunci te vei simți mai bine. Mulți dintre cei care Mă urmează vor începe abia acum să înțeleagă ce se întâmplă în lume și prin harul Duhului Sfânt, vor fi gata de luptă să-Mi apere Cuvântul. Armata credincioșilor Mei va deveni acum tot mai tare și va conduce fără frică păcătoșii spre mântuire.

Papa Benedict, Locțiitorul Meu Sfânt are nevoie de rugăciunile voastre

Rugați-vă zilnic pentru el pentru că are nevoie de apărare ca să poată trece prin chinurile ce urmează. Te rog avertizează-i pe toți slujitorii Mei consacrați să se pregătească pentru provocările teribile cu care vor trebuie să se confrunte, acestea fiind celei mai descurajatoare din slujirea lor.

Vor trebui să aibă un mare curaj să poată sta alături de Învățăturile Mele. Atât de mulți servitori consacrați au devenit orbi față de promisiunile privitoare la Întoarcerea Mea. Când va fi asta? (s-au gândit ei). Atât de mult s-au obișnuit cu expunerea Învățăturilor Mele, încât au uitat că ar putea fi martorii acestor evenimente chiar în cursul vieții lor. Este cea mai mare provocare a lumii de azi.

Dacă am trimis profeți în lume cu mii de ani în urmă, îi voi trimite iarăși în perioada de pregătire a lumii pentru când voi veni din nou.

Dați viață Învățăturilor Mele pe care le propovăduiți în comunitățile voastre. Înțelegeți că sunt Eu acela care vă vorbește.

Mulți vor veni în Numele Meu dar puțini vor spune adevărul. Acest mesaj vine de la Mine, Mântuitorul vostru Divin. Rugați-vă pentru harul discernământului ca să puteți recunoaște vocea Mea adevărată când aceasta vi se va da. Deschideți-vă acum inimile și ascultați ceea ce vreau să vă spun. A sosit timpul să vă spun că profețiile cuprinse în Cartea Apocalipsei sunt pe cale să se desfășoare sub ochii voștri.

Voi iubiții Mei slujitori, trebuie să luptați cu curaj prin iubirea vostră pentru Mine împotriva obstacolelor pe care înșelătorul le-a ridicat, fapt ce va pune la încercare răbdarea voastră până la capăt. Trebuie să știți că profetul fals se pregătește să vă ademenească, să vă captiveze și să vă convingă că el reprezintă adevărul.

Acum trebuie să vă arătați fidelitatea față de Mine și față de Tatăl Meu Veșnic. Nu disperați. Deși aceste evenimente vă vor speria și vă vor dezorienta, va trebui să rămâneți credincioși și fideli față de Mine.

Pentru prima dată, credința voastră vă va fi pusă la încercare, cu adevărat. Biserica lui Petru este Biserica Mea. Dar când cheile I se vor înapoia Lui Dumnezeu, Tatăl, ceea ce se va întâmpla curând, atunci Biserica va fi parte din Împărăția Mea. Eu sunt Adevărul. Urmați în permanență Adevărul.

Rugați-vă acum pentru harurile necesare ca să vă ridicați deasupra înșelăciunilor satanei. Altfel, profetul fals îi va prinde în mrejele sale pe copiii Mei, prin maniera sa carismatică și fermecătoare.

Satana nu va cuceri Biserica Mea dacă slujitorii Mei vor fi vigilenți față de înșelăciune și o vor vedea ca atare, adică o minciună diavolească din care nu va fi cale de întoarcere dacă se cade în ea sau se aderă la ea!

Ascultați-Mă acum. Întoarceți-vă la Mine pentru îndrumarea și harurile deosebite de care aveți nevoie ca să conduceți turma înapoi la Mine și la Tatăl Ceresc. Făcând asta, veți primi acele haruri prin care, în scurt timp veți găsi puterea de a-Mi apăra Cuvântul cu orice preț. Vă iubesc pe toți și tânjesc după ajutorul vostru în aceste timpuri de pe urmă.

Isus Cristos

109. Pregătiți-vă familiile pentru momentul când Crucea Mea va apărea pe cer

Miercuri, 08 iunie 2011 la ora 16:45

Fiica Mea iubită, trebuie să-ți aduc la cunoștință sentimentele pe care le trăiesc acum. Primul este de bucurie pentru că în momentul Iluminării Conștiinței voi aduce atâta milostivire copiilor Mei. Apoi sunt lacrimile tristeții pentru aceia care ignoră acest eveniment și nu se pregătesc pentru el. Este foarte important ca ai Mei copii să le vorbească prietenilor și familiilor lor despre acest mare eveniment, în vederea salvării sufletelor lor. Nu contează dacă ei vor râde sau vor ridiculiza ceea ce le veți spune, pentru că mai târziu vă vor mulțumi. Spuneți-le Adevărul. Rugați-i să-și deschidă mintea. Ar trebuie să știe la ce vor fi martori, pentru ca să fie pregătiți, atunci când vor vedea Crucea pe cer. Asta e tot ce trebuie să înțeleagă și atunci vor accepta senzația neplăcută pe care o vor simți când vor vedea propria viață derulându-se în fața ochilor lor. Să le spui să-și reexamineze viața, să-și aducă aminte de răul cu care i-au îndurerat pe frații și surorile lor.

După Marele Avertisment, răspândiți Cuvântul Meu

Copiii Mei, după ce Marele Avertisment a avut loc și lumea a început să se reîntoarcă la credință, atunci grăbiți-vă să răspândiți Sfântul Meu Cuvânt. Este foarte important, pentru că va fi o perioadă decisivă. Prin munca iubiților Mei discipoli de peste tot, copiii Mei vor rămâne pe calea Adevărului. Va fi timpul în care rugăciunea și reîntoarcerea la credință vor putea slăbi efectul prăpădului pe care-l va crea guvernarea lui anticrist și a falsului profet.

Acum acceptați adevărul așa cum este el. Nu vă fie frică de adevăr. Îmbrățișați-L pentru că făcând asta, vă eliberați, iar încrederea în Mine vă va face capabili să-Mi apărați Cuvântul așa cum trebuie. Frica vă ține pe loc, copiii Mei. Curajul va salva suflete. Lupta voastră, în Numele Meu, Îmi va ușura suferința și va aduce Viața Veșnică atât de multor suflete care au nevoie disperată de ajutorul vostru.

Iubirea Mea pentru voi este atotcuprinzătoare și nu scade în intensitate niciodată. Crucea Mea este grea, dar când o purtați cu iubire în inimi, povara ei devine ușoară. Voi, iubiții Mei credincioși, slujitori sfințiți și laici, sunteți armata Mea de viitor, ce Mă va ajuta la înfrângerea satanei. Rugați-vă pentru puterea de a lupta pentru credința voastră. Puterea exemplului și harul pe care îl revărs asupra celor care îmi făgăduiesc credință, va conduce la convertire imediată, atunci când veți răspândi Învățăturile Mele Sfinte. Nu uitați, Eu voi fi cu voi în toate timpurile. Mulți dintre voi, care de o vreme au fost mai aproape de Mine, acum veți simți mai puternic revărsarea Duhului Sfânt și harul discernământului. Primiți acest lucru ca pe cel mai mare dar oferit azi omenirii. N-am revărsat atâtea haruri de când le-Am trimis Apostolilor cel mai prețios dar, pe Duhul Sfânt.

Voi, cei care mă urmați, inclusiv slujitorii Mei sfințiți, sunteți Biserica Mea adevărată. Vreau să vă conduc, cu ajutorul lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic, astfel ca împreună cu toți copiii Mei, să mărșăluiți spre Noul Paradis ce vă așteaptă.

Iubitorul vostru Mântuitor, Isus Cristos

110. Mesajul iubirii pentru toti urmașii Mei

Miercuri, 08 iunie 2011 la ora 21:00

Fiica Mea iubită, astăzi sunt bucuros pentru credința de care dau dovadă iubiții Mei discipoli din întreaga lume, aceia care prin aceste mesaje sunt atenți la chemarea Mea. Mă bucur de credința profundă pe care Mi-o arată copiii Mei iubiți, într-o lume care Mă refuză. Scumpii Mei copii, care credeți în Mine, Îmi aduceți lacrimi de bucurie în vremuri de tristețe. Dacă nu ar exista cei cu un profund devotament, aș fi neconsolat.

Copiii Mei, care Mă iubiți, fiți acum atenți la Mine. Lăsați-Mă să vă iau în brațe și să vă explic importanța credinței voastre. Credința voastră este ca o flacără ce arde în inima Mea și care nu se stinge niciodată. Poate că ea doar pâlpâie uneori, însă Eu vă voi insufla energia necesară ca să țineți această flacără aprinsă.

Copiii Mei, voi care sunteți copiii luminii, veți mistui întunericul însă trebuie să fiți uniți, ca să-l puteți înfrunta pe Anticrist.

Satana nu poate învinge pentru că este imposibil

Trebuie să înțelegeți mereu acest fapt important: el, înșelătorul, nu poate și nu va învinge pentru că este imposibil. De aceea trebuie să acceptați că lumina Mea și a Tatălui Meu Veșnic nu se va diminua niciodată. Această lumină nu se va stinge niciodată, însă întunericul va ademeni acele sărmane suflete, care vor fi atrase spre el. Acești sărmani copii ai Mei, induși în eroare, sunt și ei în Inima Mea și înseamnă la fel de mult pentru Mine ca și voi. Dragii Mei copii, ca în orice familie, voi trebuie să vă îngrijiți de frații voștri capricioși. Indiferent cât de grave sunt păcatele lor, niciodată să nu-i judecați. Aduceți-i înapoi la Mine. Vorbiți cu ei. Rugați-vă pentru ei Rozariul Milostivirii Divine și astfel se vor salva din ghearele celui rău în clipa morții.

Strigați acum de pe culmile munților. Amintiți-le tuturor Adevărul. Ignorați-le batjocurile. Dacă le explicați copiilor Mei cât de mult îi iubesc, să nu-i forțați să vă accepte opiniile. Mai degrabă explicați-le simplu că Dumnezeu Tatăl i-a creat. Spuneți-le că Tatăl M-a trimis pe Mine, Unicul Său Fiu, ca să-i salvez, ca să le dea o șansă la Viața Veșnică. Apoi să le spuneți că îi iubesc și că sunt alături de fiecare dintre ei, în fiecare minut al zilei. Chiar și atunci când Mă resping și le fac rău celorlalți, Eu tot alături de ei sunt, în speranța că se reîntorc la Mine și-Mi cer ajutorul. Dacă vor face asta, arunci îi voi îmbrățișa cu lacrimi de bucurie și cu ușurare. Ajutați-Mă să salvez aceste suflete dragi. Nu lăsați ca înșelătorul să-i ia de la Mine. Ei sunt familia voastră, deci și Familia Mea. Noi toți suntem una. Chiar și pierderea unui singur suflet ar fi prea mult.

Vă mulțumesc, copiii Mei de pretutindeni. Să știți că, prin Duhul Sfânt, sunt mult mai mult prezent între voi decât oricând de-a lungul istoriei. Luați-Mă de mână și veniți cu Mine în Noul Paradis pe Pământ care în viitor va fi căminul vostru glorios.

Mântuitorul vostru iubit,  Isus Cristos, Regele Milostivirii

111. Îndrumarea mea spirituală va bloca acțiunile devastatoare ale satanei

Sâmbătă, 11 iunie 2011 la ora 15:30

Fiica Mea iubită, a fost o nouă săptămână de încercări, pe de o parte Cuvântul Meu a fost îmbrățișat de mulți oameni, pe de altă parte, alții le-au refuzat categoric ca fiind o înșelăciune. Cei care Mi-au refuzat Cuvântul, n-au citit Adevărul, acel Adevăr care se găsește în Cartea Mea Sfântă? Cartea Apocalipsei a fost dată copiilor Mei ca să-i ajute la înțelegerea tulburărilor timpurilor din urmă pe care satana și demonii săi le produc. Dacă nu înțelegeți Adevărul care se găsește în Cartea Apocalipsei, cum ați putea să înțelegeți mesajele pe care vi le dau astăzi?

Credeți că vă voi întoarce spatele și vă voi lăsa la mila satanei și a armatei sale de diavoli? Nu înțelegeți că mai întâi doresc să vă avertizez și apoi să vă ajut?

Marea Mea Milostivire va distruge influența satanei asupra copiilor Mei. Am venit încă odată să vă eliberez din ghearele satanei. Darul Meu, Marele Avertisment, va slăbi teroarea care, ar crește din ce în ce mai mult dacă acest lucru nu s-ar întâmpla.

Nu comunic cu voi doar ca să vă pregătesc pentru Marele Eveniment al Milostivirii Mele ci și ca să vă ajut să ieșiți din labirintul distrugerilor, pus la cale de grupurile răuvoitoare al căror împărat este chiar cel rău. Influența Mea spirituală va bloca în mare măsură acțiunile distrugătoare ale satanei. Ascultați Cuvântul Meu. Urmați-Mi îndrumările. Conduceți-vă și ajutați-vă între voi în credință și veți primi forța necesară să urmați rapid calea spre promisiunile pe care vi le-am făcut.

Multora dintre voi le va fi frică, dragii Mei copii, dar vă rog, nu lăsați frica să împiedice Adevărul. Satana va folosi frica voastră, ca să vă împiedice să acceptați mesajele Iubirii Mele. Multe din cele ce vă spun acum sunt greu de înțeles pentru voi. Dar înțelegeți următoarele: dacă nu aș veni acum să vă spun Adevărul, atunci ați fi pierduți. Această perioadă pe care o traversați acum ar fi foarte dificilă pentru voi. Așa cum pe vremuri v-am pregătit prin profeții Mei, tot așa și acum, prin această mesageră vă pregătesc astăzi, pentru momentul când Voi veni din nou.

Acesta este un Dar născut din Iubirea Mea profundă pentru toți copii Mei, să îi ajut să facă față apropiatei domnii a anticristului și a aliatului său, falsul profet, ce va duce în rătăcire Biserica Mea de pe pământ.

Lăsați garda jos. Deschideți ochii în fața Adevărului. Cuvântul Meu vă este dat acum pur și simplu ca să vă amintească de Adevărurul Învățăturilor Mele. Sfânta Scriptură este însuși Adevărul. Adevărul se reflectă în Sfânta Scriptură. Dacă acum vă amintesc de promisiunea pe care v-am făcut-o odinioară și de Calea Mântuirii, atunci aceasta este doar o repetare a Cuvântului Meu Sfânt. Adevărul rămâne întotdeauna același. Niciodată nu poate fi schimbat sau adaptat pentru a fi pe placul omenirii. Rămâne întotdeauna același.

Lăsați-Mă să vă ajut să înțelegeți ceea ce se întâmplă acum. Nu tremurați de frică. Vă iubesc pe toți și vreau pur și simplu să vă țin de mână și să vă protejez. Scopul Meu este să Mă asigur că fiecare dintre voi va trăi împreună cu Mine în Noul Paradis de pe Pământ.

Al vostru vesnic iubitor, Mântuitor Isus Cristos

112. “Eliberatorii” din Orientul Mijlociu vor să-i controleze pe evrei

Sâmbătă, 11 iunie 2011 la ora 22:00

Fiica Mea iubită, îți vorbesc cu iubire în această seară, pentru că în curând, din ce în ce mai mulți dintre discipolii Mei dragi se vor uni ca să lupte împotriva înșelătorului. Chiar acum acesta și grupurile influente prospere, în spatele cărora se ascunde, complotează pentru a deține un control cât mai mare asupra voastră, însă voi nu puteți vedea asta.

Vor fi opriți mai repede decât ați crede. Mulți dintre ei se vor converti în timpul Marelui Avertisment. Acest lucru va slăbi Noua Grupare Mondială a satanei într-o asemenea măsură, încât mulți se vor întreba ce cale să ia, atât de confuzi vor fi. Mulți copiii ai Mei se vor întoarce înapoi la Mine căutând răscumpărarea.

Răzbunarea, dorința de putere, control și ura, toate la un loc, vor constitui cea mai mare amenințare pentru supraviețuirea oamenilor. Toate războaiele pe care le vedeți că încep în Orientul Mijlociu și în alte părți au fost orchestrate. Ele nu sunt coincidențe. Trebuie să înțelegeți că multe țări nu s-au răzvrătit de la sine. Ele au fost ajutate de Grupul Satanic din fiecare guvern. Acestea sunt Guvernele care controlează lumea. Liderii Orientului Mijlociu sunt acum înlăturați ca să facă loc eliberatorilor care vor proclama dreptatea și pacea, menite să-i ajute pe copiii Mei. Dar nu aste este intenția lor. Intenția lor este să controleze poporul Meu iubit, poporul evreu, care este amenințat acum din toate părțile.

Toate aceste evenimente vor fi întrerupte de Marele Avertisment. Toți cei amestecați în această lucrare satanică mondială, vor trebui să se confrunte cu Mine, unul câte unul, când le voi arăta cum M-au ofensat. Mulți vor cădea în genunchi și-și vor implora răscumpărarea.

Acest lucru, copiii Mei, este foarte important, pentru că, cu cât mai mulți păcătoși se vor întoarce la Mine, mai ales aceia care controlează traiul vostru, cu atât mai mare va fi Milostivirea Mea. Rugați-vă ca toți cei care vor vedea Adevărul în timpul Marelui Avertisment, și vor înțelege că Eu îi iubesc, să se convertească.

Rugăciunea, copiii Mei, este foarte puternică. Când vă rugați lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Meu, pentru salvarea acestora și a altor suflete, El nu vă va refuza.

Este nevoie urgentă de credința voastră în Mine și de rugăciunea zilnică pentru a slăbi strânsoarea satanei ce ține captive sufletele care Îmi aparțin de drept.

Mereu Milostivul vostru Mântuitor, Isus Cristos

113. Revărsarea iubirii Mele abundente din timpul adorației vă intărește și vă liniștește

Duminică, 12 iunie 2011 la ora 19:00

Fiica Mea iubită, harurile pe care le primesc copiii Mei în timpul Adorației Euharistice sunt foarte puternice. Primiți nu numai harurile necesare pentru a face față suferințelor vieții, ci și pe acelea prin care vi se întărește Iubirea față de Mine, Mântuitorul vostru devotat și iubitor.

Iubirea pe care o revărs asupra sufletelor voastre în timpul Adorației este îmbelșugată. Sufletele trăiesc în foarte multe feluri revărsarea acestor haruri. Primul dar este cel al păcii sufletești. O veți simți imediat ce se termină timpul petrecut în Uniune cu Mine.

Foarte mulți copii ai Mei își refuză această multitudine de daruri pe care le ofer la Adorație, în timpul orei pe care o petreceți în fața prezenței Mele pe Altar. Deși catolicii sunt conștienți de puterea pe care o are Euharistia, totuși mulți nu recunosc importanța timpului petrecut in contemplație cu Mine. Ignoră pur și simplu acest dar. Îi plictisește timpul pe care ar trebui să Mi-l dedice în plus.

O, dacă ar ști ce puternici i-ar face! Fricile și îngrijorările lor s-ar risipi, dacă doar ar rămâne în compania Mea într-o reflecție intimă, liniștită. Dacă copiii Mei ar vedea lumina care le învăluie sufletele în acea Oră Sfântă, ar fi foarte surprinși.

Copiii Mei, veți ajunge foarte, foarte aproape de Mine în timpul acelei ore. Glasurile voastre, rugămințile, promisiunile voastre din iubire față de Mine, toate ajung să fie ascultate. Copiii mei, în acest timp primiți multe daruri minunate. Așadar, vă rog, copiii Mei, nu-Mi refuzați rugămintea de a petrece acest timp în compania Mea.

Recompensele vă vor elibera de toate grijile

Recompensele vă vor elibera de toate grijile, vă vor ușura inimile, conștiința și sufletul și vă vor liniști. În timp ce Mă primiți în Euharistie, vă voi umple sufletul. Dar când veniți la Mine în Adorație vă voi învălui într-o asemenea măsură încât revărsarea Iubirii Mele Milostive vă va îndestula în cuget, în trup și în suflet. Veți simți o putere ce vă va da o încredere liniștită, ce va fi greu de ignorat.

Acum veniți la Mine, Copiii Mei, am nevoie de compania voastră. Am nevoie să vorbiți cu mine atunci când Prezența Mea Divină este cea mai puternică (Adorația Euharistică). Vă iubesc și doresc să revărs asupra voastră toate harurile Mele, pentru ca sufletele voastre să pătrundă în Inima Mea Sfântă.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

114. Dați-Mi greutățile voastre și Eu vă voi ușura povara

Luni, 13 iunie 2011 la ora 18:00

Fiica Mea iubită, rugăciunile s-au înmulțit cu repeziciune, mulțumită darurilor Duhului Sfânt care a pătruns în sufletele discipolilor Mei de pretutindeni. Urechile lor sunt acum atente la Cuvântul Meu Preasfânt.

Rugați-vă pentru sărmanii Mei copii chinuiți, care trec prin mari dificultăți în lume, ca urmare a acțiunilor nelegiuite cărora le-au căzut victime și totul din cauza păcatelor omenirii.

Doresc să reamintesc tuturor copiilor Mei de pretutindeni să se roage Rozariul Milostivirii Divine în fiecare zi. Rugați-vă de asemenea – apelul este pentru toate credințele creștine – Sfântul Rozariul la Preaiubita Mea Mamă, pentru că această rugăciune puternică va slăbi puterea satanei asupra copiilor Mei.

Tot ceea ce le cer tuturor celor care suferă din cauza încercărilor și a grijilor este să-Mi predea Mie toate aceste probleme și să Mă lase să Mă ocup Eu de ele. Aveți încredere în Mine și povara voastră va fi mai ușoară. Lăsați-Mă să vă conduc către o stare mai liniștită. Liniștiți-vă, copiii Mei și lăsați ca Pacea Mea să se reverse în sufletele voastre firave și înfometate. Întunericul pe care-l simțiți vine din frică. Frica se naște din lipsa încrederii. Când vă pierdeți încrederea în Mine, satana seamănă îndoiala în mințile voastre.

Să nu subestimați niciodată lucrarea satanei, care în mod constant vă joacă feste ca să vă întoarceți împotriva aproapelui vostru. Aceste înșelăciuni sunt îndreptate în special împotriva discipolilor Mei devotați. El vă urăște dacă Mă iubiți. Nu se potolește până nu vă tulbură. Râde când vă clătinați. Nu îi dați această putere pentru că dacă o faceți, credința voastră în Mine slăbește.

Cele mai puternice arme împotriva satanei sunt Rugăciunea către Arhanghelul Mihail și Rugăciunea Preasfântului Rozariu al Maicii Domnului.

Mergeți acum, cu o mai mare încredere și lăsați în seama Mea problemele și îngrijorările voastre pentru că Eu sunt aici așteptându-vă mereu ca să vă conduc spre lumină.

Vă iubesc pe toți, copiii Mei. Aveți mai multă încredere în Mine.

Iubitorul vostru Mântuitor, Isus Cristos

115. Cei care Mă urmează trebuie să arate curaj ca să-i pregatească pe ceilalți pentru Marele Avertisment

Marți, 14 iunie 2011 la ora 19:00

Fiica Mea iubită, discipolii Mei au mult de muncit pentru ca să le spună oamenilor la ce să se aștepte în timpul Marelui Avertisment.

Dați-le detaliile dinainte, ca să știe că nu au de ce să se teamă atunci când vor vedea cerul înroșit, o reflectare a Marii Mele Milostivirii. Mai bine să se bucure, pentru că acest lucru va fi pentru mulți copii ai Mei dovada pe care au căutat-o întreaga viață.

Ceea ce Eu doresc să văd este marea bucurie a copiilor Mei, și nu lacrimi de tristețe. Când veți vedea Crucea Mea, veți cunoaște cu toții pasiunea iubirii Mele pentru voi.

Mulți vor plânge cu lacrimi de bucurie pentru că ei vor ști că am venit ca să le umplu sufletele cu harul Mântuirii. Acelora care nu Mă cunosc, le spun că ei vor fi plini de frică, pentru că vor avea parte de o revelație adevărată, care le va dezvălui gravitatea păcatelor lor.

Discipolii Mei din lumea întreagă, vă chem să fiți curajoși și să spuneți copiilor Mei că nu trebuie să se teamă atunci când vor fi martori la desfășurarea spectaculoasă a Milostivirii Mele față de omenire. Aduceți-i pe ei înapoi la turma Mea pregătindu-i. Dacă nu vor să asculte, rugați-vă pentru ei.

Vesnicul vostru Mântuitor, Salvatorul omenirii, Isus Cristos

116. Snobismul intelectual religios Mă jignește

Miercuri, 15 iunie 2011 la ora 10:00

Fiica Mea, astăzi îi avertizez pe discipolii Mei credincioși, care proclamă public Numele Meu, să urmeze adevărul Învățăturilor Mele și să le trateze cu atenție.

Îi iubesc pe toți cei care Mă urmează, mai ales pe aceia care sunt mereu umili. Sunt dezamăgit când îi văd pe creștinii solemni și zeloși care vorbesc despre Învățăturile Mele și încearcă să le analizeze într-o manieră zgomotoasă și dictatorială. Nu se mulțumesc cu vestirea Cuvântului Meu, ci ei cred că Învățăturile Mele trebuie aduse în centrul unor dezbateri intelectuale, care servesc unui singur țel, aceluia de a demonstra altora că ei sunt mai calificați să înțeleagă Cuvântul Meu Sfânt. Cu atâta râvnă doresc ei să demonstreze că au dreptate în discernământul lor, încât provoacă divizări printre credincioșii Mei. Devotamentul lor zelos și solemn față de Mine poate să-i facă deseori incapabili să Mă iubească cu o iubire adevărată, pentru că ea trebuie mereu să pornească din umilință.

Trebuie să-și potolească cuvântările zgomotoase, care sunt pline de critică intelectuală. Ei trebuie să se oprească și să asculte glasul Meu și să reziste tentației de a demonstra celorlalți cunoștințele lor din domeniul spiritual. Dacă ei continuă să procedeze astfel, se vor face vinovați de păcatul mândriei. Ei nu Mă cunosc deloc pe Mine, pentru că nu-și fac timp să stea în umilință și liniște în fața Ochilor Mei care văd totul.

Atâta timp cât acești discipoli solemni nu devin mici in ochii Mei și umili în fața Mea, Eu nu voi putea să-i atrag la Mine. Slăviți-Mă. Cinstiți Cuvântul Meu. Urmați exemplul Meu. Nu-i persecutați pe alții în Numele Meu, mai ales pe frații voștri creștini.

Iubitul vostru Invătător si Mântuitor, Isus Cristos

117. Mesaj pentru o societate tânără, materialistă și nestatornică

Miercuri, 15 iunie 2011 la ora 23:00

Preaiubita Mea fiică, încercările și uscăciunea sufletească prin care trebuie să treci acum, Eu le-am permis, ca să te pot aduce mai aproape, în uniune cu Mine.

Uneori când suferi, trebuie să Mă întorc în altă parte, ca să nu fiu martorul suferinței tale. Cu toate acestea, pe măsură ce înduri fiecare încercare și treci la următoarea etapă, vei deveni tot mai puternică. Cu cât suferința ta este mai profundă din cauza cruzimii și a neplăcerilor pricinuite ție de către alții, atunci când te ironizează pentru această muncă sfântă a ta, cu atât mai multe haruri vei primi.

Cum trebuie să se sufere în Numele Meu

Totuși, să suferi în Numele Meu nu este suficient. Trebuie să nu te lamentezi în public în legătură cu aceste chinuri. Trebuie să Mă mulțumești suferind în tăcere, fiica Mea. Lumea exterioară trebuie să vadă că ești plină de bucurie. Doar așa ți se va întări sufletul și se va putea ridica la nivelul de sfințenie, pe care îl aștept de la tine pentru Misiunea ta. Dacă vei evolua în acest fel, atunci, când vei vorbi despre Cuvântul Meu Sfânt, se vor vedea roadele și Mesajele Mele vor avea o mai mare influență în toate colțurile lumii.

În acest timp, în care Eu îi pregătesc pe copiii Mei pentru cea mai mare provocare de la Răstignirea Mea, este de importanță vitală ca tot mai mulți oameni să audă Cuvântul Meu Preasfânt.

Adevărul care este dezvăluit acum va fi ascultat nu doar de credincioși, ci și de aceia care nu vor să Mă cunoască, sau care nu vor să accepte adevărul existenței lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic.

Mesaj pentru o societate tânără, materialistă și nestatornică

Fiica Mea, trebuie să folosești metode care să comunice Cuvântul meu Sfânt societății tinerilor materialiști și capricioși. Să comunici într-un mod în care ei să înțeleagă, să acorde atenție și să vorbească despre asta. La ce servește această lucrare dacă ea doar reamintește Cuvântul Meu Sfânt și numai credincioșilor? Da, este important să li se reamintească credincioșilor Mei promisiunile pe care le-am făcut când am spus că Voi veni din nou, dar trebuie să ajung și la cei care nu cunosc, nu înțeleg sau nu sunt interesați de compasiunea Mea față de omenire, pe care trebuie s-o salvez cu orice preț.

Tu, fiica Mea și toți cei care Mă urmează, aveți acum datoria să-i informați pe necredincioși, pe atei și întreaga generație de tineri despre adevăr. Vorbiți cu ei pe un ton blând. Să nu fiți niciodată agresivi. Folosiți cuvinte de încurajare. Faceți Cuvântul Meu să devină interesant pentru ei.

Nu este sfârșitul lumii

Vorbiți-le despre promisiunea Mea, legată de Noul Paradis pe Pământ. Aceasta nu înseamnă că va fi sfârșitul Lumii, dimpotrivă, va veni o nouă eră a păcii, a bucuriei și a fericirii. Ei nu pot și nu trebuie să întoarcă spatele acestei Glorii. Rugați-vă pentru ei. Aduceți-i la Mine și veți primi o îndrumare specială și haruri.

Simplitatea și Adevărul ar trebui să fie armele pe care le alegeți

Îndrumați-i prin exemplul vostru. Fiica Mea, trebuie să te gândești acum la metode noi și diferite de a comunicare a Cuvântului Meu Sfânt. Ți se vor trimite ajutoare ca să poți realiza acest lucru.

Răspândește Cuvântul Meu folosind metode moderne de comunicare

Trebuie să folosești metode moderne de comunicare pentru a asigura răspândirea Cuvântului Meu cu repeziciune. Roagă-te acum. Cere editurilor din cât mai multe țări să publice cartea în cât mai multe limbi posibil. Folosește metodele audio, video și alte metode, ca să răspândești Cuvântul Meu Sfânt cu repeziciune. Apelează la voluntari să răspândească mesajele Mele mulțimilor.

Astfel, fiica Mea, vei salva suflete. Te iubesc. Prin puterea și determinarea ta de a duce această lucrare la bun sfârșit, însușiri care izvorăsc din iubirea curată pe care o ai față de Mine și de Iubita Mea Mamă, vei aduce sufletele în brațele Mele și la salvarea veșnică – suflete care altfel ar fi ajuns în iad.

Ignorați-i pe toți aceia care arată lipsă de respect față de Numele Meu

Fiți curajoși. Ignorați jignirile altora. Nu răspundeți celor care desconsideră Numele Meu. Credincioșii Mei vor fi aceia care vă vor răni cel mai mult, pentru că mulți dintre discipolii Mei vor cădea în ispită uneori. Cunoașterea Învățăturilor Mele le trezește simțul mândriei, care duce la aroganță. În acest fel, se strecoară în conștiința lor mândria intelectuală. Aceste biete suflete, iubitoare și serioase, a căror iubire pentru Mine este incontestabilă, nu au voie să-i desconsidere pe aceia despre care cred că au luat-o pe o cale greșită. Ele nu trebuie să cadă în cursele satanei adoptând o poziție de superioritate și rigiditate. Asta poate duce la o bătălie spirituală pentru a se vedea, în termeni omenești, cine este mai învățat față de celălalt sau cine e în stare să înțeleagă mai bine Adevărul Învățăturilor Mele.

Amintiți-vă ce v-am învățat pe voi, pe toți. Adevărul este simplu. Adevărul este iubire. În dorința voastră de a dovedi că interpretarea dată de voi Cuvântului Meu Sfânt este corectă dacă nu dovediți iubire și răbdare, atunci versiunea voastră despre adevăr nu vine de la Mine.

Iubiți-vă unii pe alții. În ochii Mei sunteți cu toții egali. Însă cei care fac eforturi considerabile ca să Mă ajute să aduc sufletele pierdute înapoi la Mine vor crește în ochii Mei.

Mântuitorul vostru Divin, Regele întregii Omeniri, Isus Cristos

118. Copiii Mei, în timpul marelui avertisment, Mă vor întâlni pentru prima oară

Luni, 20 iunie 2011 la ora 11:45

Fiica Mea iubită, pregătește-i acum pe copiii Mei pentru că în curând ei vor veni în fața Mea, în fața Slavei și Milostivirii Mele. Mă voi arăta în curând, fiecărui bărbat, femeie și copil ce a ajuns la vârsta rațiunii (aproximnativ după vârsta de 7 ani).

Această zi minunată, în care le voi arăta Milostivirea Mea în loc de Judecata Mea, trebuie să fie salutată de toți. Bucurați-vă cu toții pentru că fiecare dintre voi Mă va întâlni pentru prima oara.

Iubirea și fericirea se vor revărsa peste mulți oameni – atât de minunată va fi această întâlnire. Multora le va fi frică, însă nu aveți de ce să vă fie frică, pentru că Eu vă iubesc pe toți. Păcatul este singurul motiv de separare, dar dacă vă pare rău de păcatele săvârșite și acceptați adevărul că m-ați ofensat pe Mine și pe Tatăl Veșnic, atunci veți cunoaște minunata Milostivire ce vi se acordă. Celor cărora le va fi frică le spun: frica decurge din păcat. Păcatul este motivul pentru care vă îndepărtați de Mine. Acceptați faptul că păcatul nu este altceva decât o slăbiciune omenească. Apoi încredeți-vă în Mine și Eu vă voi conduce spre Viața veșnică.

Marea Mea Milostivire aduce o minunată veste

Marea Mea Milostivire aduce o minunată veste copiilor Mei din toată lumea. Pentru că atunci când va avea loc Marele Avertisment vi se va da o șansă să vă schimbați viața spre bine. Când adevărul existenței Mele se va dezvălui, se vor produce foarte multe convertiri.

Atunci și numai atunci, când Marele Avertisment a avut loc, lumea va primi o șansă de a se opune pedepselor ce vor veni dacă mari mulțimi depăcătoși nu se vor căi. Pentru că mai apoi, mâna tatălui Meu va cădea pretutindeni asupra celor care refuză să audă adevărul, a celor care întorc spatele iubirii, iubirii față de Mine și față de frații și surorile voastre. Atunci căile voastre păcătoase nu vor mai fi tolerate. Aceasta va fi ultima picătură. Influenței puternice a satanei nu i se va permite să-și mențină controlul malefic asupra omenirii. Aceia care urmează cu încăpățânare calea răului și îi prigonesc pe copiii Mei, vor fi opriți.

Marea Pedeapsă

Dumnezeu, Tatăl Veșnic, va trimite o pedeapsă atât de mare asupra lumii, cum nu s-a mai văzut de pe vremea lui Noe. Discipolii Mei care ar spune că Isus nu poate să vorbească așa, își pot pune următoarea întrebare: dacă Isus este plin de Milostivire atunci de ce ar permite El sau Tatăl, ca armata satanei să continue să-i terorizeze pe copiii Săi? Dumnezeu permite această mare pedeapsă din iubirea Sa mare față de copiii Săi. Căiți-vă toți pentru păcatele voastre. Refuzați promisiunile deșarte ale satanei. Refuzați viața stearpă și înșelătoare pe care el v-o promite. Acceptați faptul că atunci când veți auzi că Numele Meu a fost respins în lumea de azi, acest fapt vine direct de la satana. Până când copiii Mei nu vor întoarce spatele satanei, până atunci nu va putea fi pace în această lume.

Să acceptați acest Avertisment ca pe un mesaj de iubire curată. Celor care sunt la putere le spun următoarele: refuzați minciunile, cărora le-ați jurat fidelitate, altfel va trebui să suportați consecințele.

Marea Milostivire pe care vă voi arăta-o în timpul Marelui Avertisment va fi soluția pentru o nouă eră a păcii. Acceptați aceasta și atunci pedeapsa va fi oprită. Refuzați și atunci vor fi salvați doar cei care Mă urmează pe Mine. Pentru ceilalți va fi prea târziu.

Mântuitorul vostru iubitor, Dreptul Judecător, Isus Cristos

119. Mesajul Preasfintei Fecioare despre comunicarea cu tinerii

Miercuri, 22 iunie 2011 la ora 18:00

(După o apariție privată, în care Preasfânta Fecioară i-a apărut vizionarei timp de 30 minute)

Vin la tine în Numele Lui Isus Cristos. Eu sunt Mama Lui Dumnezeu, iubita ta Mamă și Regina Îngerilor.

Copila Mea, ai fost încercată datorită acestei munci pe care o faci din iubire față de Fiul Meu Iubit și în urma acestei suferințe te-ai întărit. Acum știi ce trebuie să faci pentru ca tot mai mulți tineri să înțeleagă cine este Fiul Meu cu adevărat. El, Fiul Meu Preaiubit, Mântuitorul lumii, va face totul ca să-i salveze pe toți cei care nu cunosc Milostivirea Lui pe Pamânt.

Acelor copii ai Mei care refuză cu încăpățânare să asculte trebuie să li se spună, cât mai repede posibil, adevărul. Vă rog, spuneți-le tinerilor de pretutindeni că Isus este cu ei în fiecare minut al zilei. Îi pasă atât de mult de ei. Ei n-au habar cât de profund îi iubește. Vrea să-i îmbrățișeze în Inima Sa Sfântă ca să se poată bucura și ei de Noua Eră a Păcii pe Pământ. O, numai de-ar reacționa la acestea! Copila Mea, oamenilor le este atât de greu să înțeleagă Adevărul că Dumnezeu, Tatăl, există cu adevărat. Este foarte dificil să-i convingi despre jertfa pe care a adus-o Fiul Său Sfânt. Acesta, copila mea, trebuie să fie țelul tău. Mergi în Pace și Iubire.

Iubita ta Mamă, Regina Ingerilor

120. Marele Avertisment va demonstra că Dumnezeu există

Miercuri, 22 iunie 2011 la ora 19:00

Iubita Mea fiică, devenind mai puternică după ce ai îndurat cea mai grea încercare de până acum, va trebui să faci cunoscute întregii lumi, rugămințile Mele urgente.

Copiii Mei trebuie să știe că atunci când Eu voi veni, vom fi față în față. Demult aș fi dorit să le arăt că Eu chiar exist și abia aștept să le văd fețele fericite când vor fi martori ai iubirii și îndurării Mele.

Mulți dintre copiii Mei vor cădea în genunchi plângând ușurați, cu lacrimi de bucurie și fericire. Vor vărsa lacrimi de admirație și de iubire, pentru că în sfârșit vor avea posibilitatea să trăiască o viață nouă, în care toate vor urma adevărul învățăturilor Mele.

Copiii Mei nu vor înțelege adevăratul sens al acestui Mare Act de Milostivire, cel mai mare dar revărsat vreodată asupra omenirii, de la răstignirea Mea încoace. Fiindcă, prin darul Marelui Avertisment, ochii oamenilor se vor deschide, în cele din urmă, în fața adevărului întregii lor existențe pe acest pământ și dincolo de el.

Omenii, care trăiesc azi în lume, trebuie să înțeleagă cât sunt de privilegiați pentru că li se oferă dovada existentei Lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic și cea a iubitul său Fiu, deși aceasta este dincolo de înțelegerea lor.

Să nu reveniți la vechile voastre căi după Marele Avertisment.

Vă îndemn pe toți, ca după ce ați văzut prezența Mea și ați înțeles că păcatul nu numai că mă ofensează, ci vă și împinge pe calea spre iad, să nu vă mai întoarceți la vechile voastre căi.

Perioada de după Marea Avertisment este crucială pentru pacea lumii și pentru mântuirea voastră. Nu refuzați acest dar. Apucați-l cu ambele mâini. Lăsați ca Marele Avertisment să vă aducă uniți la Mine. Dacă veți proceda așa și vă veți ruga pentru a fi îndrumați, atunci veți fi răsplătiți cu Noul Paradis pe Pământ, unde nu veți duce lipsă de nimic.

Bucurați-vă. Ascultați-Mă. Urmăriți atent mesajele Mele și permiteți-i Iubirii Mele să vă învăluie și să vă conducă spre Glorioasa Mea Împărăție.

Vă iubesc pe toți. Data viitoare când veți simți un puternic imbold de iubire față de aproapele vostru, amintiți-vă că acest dar vine de la Mine. Fără Iubire nu există viață.

Divinul vostru Rege al Milostivirii, Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu, Tatăl Vesnic

121. Oameni obișnuiți, oameni buni Îmi intorc spatele

Joi, 23 iunie 2011 la ora 22:10

Iubita Mea fiică, acea bucurie pe care o simți azi este rezultatul harurilor revărsate asupra ta în timpul Adorației de ieri. Acum îți dai seama cât de important este să-Mi permiteți să revărs astfel de haruri asupra sufletelor în timpul acestei perioade deosebite petrecute în compania Mea.

Cum puteți recunoaște sufletele pierdute?

Astăzi doresc să vorbesc cu tine despre sufletele pierdute din lume și despre cum pot fi ele identificate. Cei care Mă urmează cred adesea în mod eronat că sunt pierdute sufletele care trăiesc în păcatul de moarte. Acest fapt nu este neapărat adevărat. Un suflet pierdut poate fi acea persoană care nu crede în Mine sau în Tatăl Veșnic. Suflete pierdute pot fi și acei copii ai Mei care zi de zi sunt atât de prinși în goana lor după bani, după avere, carieră și pofta de lucruri materiale. Toate acestea, pentru fericirea pe care cred ei că aceste lucruri le-o vor aduce în viitor. Aceștia sunt oameni obișnuiți, oameni buni care însă Îmi întorc spatele.

Mulți dintre acești copii ai Mei sunt buni la inimă. Ei pot fi plini de iubire față de semenii lor, față de familiile și de prietenii lor. Ei pot fi populari, plăcuți de toată lumea și totuși pot fi suflete pierdute. Vă întrebați cum e posibil? Pentru că ei nu cred că sufletul lor e la fel de important ca și nevoile lor fizice, drept urmare ei îl neglijează. Neacordând atenție sufletului lor, sunt predispuși la ispitele pe care le întâlnesc zi de zi în viața lor. Le este greu să reziste tentațiilor bunurilor lumești și nu se gândesc că timpul pe care-l investesc în ambițiile lor ar putea fi folosit ca să-și arate iubirea față de ceilalți prin arta dăruirii. În preocuparea lor pentru bani pot deveni mândri. Iar mândria îi împiedică să se comporte ca niște adevărați discipoli ai Mei.

Copiii Mei, dacă vă folosiți tot timpul alergând după himerele despre care credeți că lumea le are de oferit – avere, bunuri materiale, putere – atunci vă rămâne puțin timp pentru rugăciune și hrănirea sufletului pentru viața viitoare. Atât de mulți copii de ai Mei, nu pot nicicum să înțeleagă de ce bunurile materiale îi lasă cu sufletul gol. Ei nu ascultă nici de credincioșii Mei, care cunosc adevărul. Pentru că nu recunosc existența Lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic, ei nu reușesc să-i bucure pe alții, ci doar pe ei înșiși. Din exterior acești oameni trăiesc o viața activă, sănătoasă, veselă, fără griji. Dar un asemenea fel de viață nu se poate trăi în mod corect fără a crede în Viața Veșnică. Din viața lor lipsește umilința.

Ați putea spune în apărarea lor că trebuie să-și hrănească familiile și să se îngrijească de ceilalți care se bazează pe ei, iar ei depun eforturi în vederea acestor scopuri. Răspunsul Meu este următorul: nu, ei nu fac asta. Țelul lor nu este să-și hrănească familiile. În multe cazuri ei urmăresc satisfacerea propriilor pofte. Cu cât fac asta mai mult, cu atât se îndepărtează de Mine, de Tatăl Veșnic.

Până când, copiii Mei, nu vă veți trezi și nu veți recunoaște felul în care satana folosește atracțiile pline de glorie ale lumii, ca să vă absoarbă într-un fals sentiment de siguranță materială, – nu veți putea veni la Mine. În această viață trebuie să petreceți timp slăvindu-L pe Creatorul vostru. Având grijă de semenii voștri prin activități caritabile, acordând prioritate nevoilor celorlalți, călcând astfel pe urmele Mele. Copiilor Mei, care nu cred în Dumnezeu Tatăl sau care cred în El dar au ales în mod convenabil să lase la o parte orice omagiu față de El, fiind mult prea preocupați de problemele lumești, le va fi greu să intre pe porțile Raiului, adevăratul Paradis după care ei tânjesc.

Pământul este doar o fază a întregii voastre existențe. Ceea ce oferă Raiul nu poate fi întrezărit nici măcar pentru o clipă în viața de pe Pământ. Niciuna dintre atracțiile pământești nu merită să fie vânată, dacă asta înseamnă pierderea bijuteriei care este Raiul. Trăsăturile esențiale pentru a intra în împărăția Mea sunt: credința, iubirea, umilința și dorința de a face voia Mea.

Al vostru Iubit Invătător si Mântuitor al întregii Omeniri,  Isus Cristos

122. Oamenii nu știu ce este de fapt sufletul lor – răspunsul este simplu

Sâmbătă, 25 iunie 2011 la ora 01:30

Iubita Mea fiică, slujitorii Mei sfințiți îți vor auzi în cele din urmă vocea peste tot în lume, însă ea va rămâne fără ecou în locurile unde existența Lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, a fost uitată.

Ai putea spune că ei nu ascultă, însă ei nu pot asculta dacă nu aud. Fii curajoasă, vorbește cât mai multor oameni cu putință. Roagă-i pe oameni să publice vestea Cuvântului Meu. Cheamă-i. Roagă-i. Explică-le că trebuie să citească mesajele înainte de a le refuza, pentru că numai atunci când vor simți acea forță care provine din gura Mea Divină și când vor simți că sufletul Meu le va atrage sufletele, abia atunci vor înțelege, în sfârșit că Eu sunt acela care comunică cu lumea.

Sunt trist, fiica Mea, din cauza marilor bariere și diviziuni care astăzi blochează orice încercare a Binecuvântatei Mele Mame și a Mea, iubitul ei Fiu, de a vorbi lumii, prin vizionari. În trecut umilința era mai des întâlnită. Astăzi acesta importantă însușire a dispărut. În locul ei e o lume în care tot ce emană inteligență umană, farmec sau atracție fizică e acceptat ca fiind prioritar în viețile oamenilor. Spiritualitatea lor a murit. Fiica Mea, oamenii sunt doar niște scoici goale. Scoici pe care atunci când le spargi nu au nimic înăuntru. Substanța sufletului este lucrul pentru care copiii Mei trebuie să se străduiască. Acest fapt este dificil pentru mulți, și mai ales pentru cei a căror minte este plină de înțelepciune omenească, astfel încât rămâne puțin spațiu pentru înțelepciunea spirituală.

Alimentată de puterea satanei, lipsa înțelepciunii sufletești a devenit atât de mare încât oamenii au căzut pradă păcatului, deschizându-și sufletul către el. Lipsa înțelepciunii sufletești sau lipsa credinței în Dumnezeu permite contaminarea sufletului de către înșelător. Regele minciunii determină sufletele să creadă că numai trupul și mintea se întrepătrund constituind întregul. Din nefericire, voi nu puteți fi întregi fără suflet.

Ce este sufletul ?

Mulți oameni nu știu ce înseamnă de fapt sufletul. Nu știu cum poate fi simțit sufletul sau cum poate fi recunoscut. Ar putea fi mintea ? Sau conștiința? Răspunsul este simplu: sufletul tău ești tu, este ceea ce ești tu. Conștiința ta. Credințele tale. Capacitatea ta de a înțelege, indiferent dacă ea reprezintă adevărul așa cum este de fapt, sau așa cum ai dori să fie. Sufletul nu este o parte de sine stătătoare a ființei voastre, copiii Mei, nu este ceva ce aparține altei lumi. Sufletul este prezent în interiorul fiecărui om.

Sufletul poate fi îngrijit urmând învățătura Mea. Sufletul poate fi neglijat prin păcat, care este foarte greu de evitat. Sufletul poate deveni din nou plin prin spovedanie, prin exprimarea remușcării și printr-un nou început. Sau poate fi distrus. Unii își distrug sufletul în mod deliberat, păcătuind pentru plăcerile și viciile aceste lumi, fiind pe deplin conștienți despre ceea ce fac. Alții tăgăduiesc că au suflet. Aroganța lor îi convinge că sunt atotștiutori. Din punctul lor de vedere viața începe și se sfârșește aici pe Pământ.

Apoi, sunt acele suflete tinere, care nu din vina lor, au fost crescute de părinți în vremuri îmbelșugate, neducând lipsă de nimic în sens material. Religia lor constă în câștiguri materiale. Străduindu-se să găsească mereu alte stimulente, ambiția lor sporește în continuare, încât ei ajung să nu mai aibă pentru ce să lupte până la momentul morții lor. Atunci acele suflete sunt pierdute. Nedumerite. Confuze. Având un sentiment de dezgust profund în interior ele vor ști că ceva nu este în regulă. Sufletul lor le indică acesta dar ei nu știu cum să răspundă. Aceștia sunt cei pe care trebuie să îi salvați.

Îi chem pe toți cei care Mă urmează, peste tot din lume, să Mă ajute să îi salvez pe toți sărmanii Mei copii. Știu că cer un act de extraordinară generozitate din partea voastră. Aceasta este o responsabilitate uriașă. Dar fiindcă ascultați voia Mea Sfântă Mă veți ajuta să salvez o mare parte a lumii din ghearele satanei și din teroarea pe care o exercită asupra ei. Mergeți mai departe acum, dragii Mei discipoli, și Răspândiți-Mi Cuvântul în această lume obosită, rătăcită și deziluzionată. Harurile Mele se vor revărsa asupra fiecăruia dintre voi chiar și pentru o singură convertire, pentru un singur suflet care scapă de ororile Iadului. Vă iubesc pe toți. Vă îmbrățișez pe voi, credincioșii Mei, prețioșii Mei copii de pretutindeni. Ce multă bucurie Îmi aduceți voi zilnic. Cât de mult Mă consolați. Acum Aduceți-Mi mai multe suflete.

Al vostru Mântuitor Divin, Mântuitorul întregii omeniri, Isus Cristos

123. Fecioara Maria: satana își pierde puterea când vă rugați rugăciunea rozarului

Sâmbătă, 25 iunie 2011 la ora 15:00

Fiica mea, rămâi concentrată întotdeauna asupra Fiului Meu, pentru ca are nevoie de atenția ta. Trebuie să-ți pui toată încrederea în El și niciodată să nu lași pe nimeni să-ți distragă atenția de la El.

El te-a ales pe tine, ca fiind unul dintre cei mai importanți mesageri ai acestor timpuri, pentru ca sufletele pierdute să fie salvate. Să le spui oamenilor să se roage Preasfântul Meu Rozar, chiar și cei care nu sunt catolici, pentru că aceasta este cea mai puternică armă împotriva influenței înșelătorului, care geme de durere când voi vă rugați aceasta rugăciune. Forța lui slăbește atunci când copiii mei spun această rugăciune. Cu cât vă rugați mai mulți Sfântul Rozar, cu atât mai multe suflete pot fi salvate.

Tu, copila mea, ai o misiune foarte dificilă, mult mai grea decât a oricărui alt profet din istorie. Cauza este întunecimea sufletelor din întreaga lume. Niciodată până acum nu s-a lăsat un astfel de întuneric asupra lumii. Acum, copiii Mei Îi întorc spatele Fiului Meu, El care a suferit o moarte teribilă ca să-i salveze. Însă ei nu numai că au uitat asta, ci au ales chiar să nege existența Sa.

Rugăciunea Rozarului Meu, Mama voastră Binecuvântată, îl rănește pe cel rău, care se ascunde și își pierde puterea. Aceasta este arma pe care Eu am primit-o ca să pot ajuta la salvarea sufletelor pierdute, înainte de a zdrobi capul șarpelui, în cele din urmă.Niciodată să nu subestimați puterea Rugăciunii Rozarului, pentru că și un grup mic de oameni care se roagă sistematic Sfântul meu Rozar își poate salva întreaga națiune. Să le spui copiilor Mei să fie prevăzători fiindcă, dacă neglijează rugăciunea, se deschid în fața înșelătorului, care îi prinde în capcană ademenindu-i pe cărările sale periculoase spre întuneric. Aduceți-Mi copiii spre Lumină, prin răspândirea devotamentului față de Preasfântul meu Rozar.

Preaiubita voastră Mamă, Maria Regina Păcii

124. Primul mesaj de la Dumnezeu Tatăl – a sosit timpul să-Mi revendic acum glorioasa Mea Împărăție – noul Paradis pe Pământ va dăinui 1000 de ani

Sâmbătă, 25 iunie 2011 la ora 16:00

Nota vizionarei: cu puțin timp înainte de a primi acest mesaj, m-am rugat Rugăciunea Milostiviriii Divine când brusc Duhul Sfânt m-a anunțat că imediat voi primi un mesaj de la Dumnezeu Tatăl. Am început sa tremur în tensiunea emoțiilor. După care am pus întrebarea: În Numele Cui vii? Răspunsul a fost următorul:

Vin în Numele Iubitului Meu Fiu, Isus Cristos, care este Mântuitorul omenirii. Eu sunt Dumnezeu Tatăl și Mă adresez ție pentru prima oară. Fiica Mea care ai fost aleasă, azi Mă adresez ție pentru a face cunoscută omenirii, iubirea pe care o port fiecăruia dintre voi.

Mulți nu Mă cunosc. Ei doar cred că Mă cunosc, însă pentru milioanele de copii ai Mei sunt doar o entitate fără chip. Atât de puțin Îmi cunosc dorința de a le permite să Mă lase să-i iubesc, în felul în care a fost menit să fie.

În lume mulți Îmi iau Numele în deșert, aceia care nu vor să recunoască faptul că lumea și creaturile ei au fost create de mâna Mea. Celor cărora nu le este clar cine sunt Eu de fapt și le este oarecum teamă de Mine: nu aveți de ce să vă temeți, pentru că iubirea Mea este pură față de toți copiii Mei. Vă iubesc atât de mult încât am făcut cel mai mare sacrificiu dintre toate, ca să vă readuc în brațele Mele și să vă salvez din ghearele înșelătorului. L-am trimis pe Preaiubitul Meu Fiu, Isus Cristos, în lume ca să puteți înțelege adevărul despre iubire. Această iubire, dacă o acceptați, vă va salva pe toți.

Mi se rupe Inima când văd că mulți dintre voi nu vor să se întoarcă la Mine și să-Mi arate iubirea lor. Îmi doresc pur și simplu, să vă întoarceți la Mine și să-Mi cereți ajutorul. Nu vă fie teamă de iubirea Mea, fiindcă prin iubirea Mea ați primit și prima suflare la naștere. V-am creat, pe fiecare dintre voi, după Chipul și asemănarea Mea, ca să pot avea o familie. Am creat lumea din pură iubire pentru voi, copiii Mei, ca să împărțiți acest Paradis cu Mine. L-am creat cu atâta iubire, încât fiecare părticică a fost construită cu multă grijă. Am fost atât de fericit când Paradisul pe Pământ a fost creat, încât îngerii s-au bucurat și Raiul a fost aprins de flăcările iubirii, pe care nicio ființă umană nu și le-ar putea vreodată imagina. Apoi totul a fost distrus de Păcatul provocat de șarpe.

Copiii Mei, lăsați-Mă să vă explic. A venit vremea să revendic acel Paradis pe care Eu l-am creat din Iubire, ca să putem deveni din nou o familie.

O familie ce va fi strâns unită de legăturile puternice ale iubirii.

Acest Nou Paradis pe Pământ este pregătit acum pentru toți copiii Mei.

Va dura 1000 de ani pe pământ și nimeni nu trebuie să fie exclus, pentru că asta Mi-ar sfâșia inima. Preaiubitul Meu Fiu, Isus Cristos și Duhul Sfânt se străduiesc din greu să vă aducă înapoi în turma Mea iubitoare, astfel încât Paradisul creat la început să devină încă o dată cel mai mare dar de care să se bucure copiii Mei.

Acest Paradis va fi un loc al iubirii, al frumuseții, al gloriei și va fi căminul tuturor acelora care au inima și sufletele curate. Este pentru fiecare suflet de pe Pământ și este obiectivul fiecărui suflet de pe pământ, inclusiv al celor care nu-și dau seama de asta.

Fiul Meu se adresează lumii și se pregătește să reverse marea Sa milostivire în timpul Avertismentului, pentru a da tuturor păcătoșilor șansa de a se bucura de Noul Paradis pe Pământ.

Trebuie să-Mi auziți vocea. Vă cer tuturor să-Mi acordați atenție. Întoarceți-vă la Mine. Admiteți faptul că Eu într-adevăr exist. Că Eu sunt sursa tuturor formelor de viață, a întregii creații și a toată slava. Dacă faceți aceasta, veți fi bineveniți în Paradisul Meu de pe Pământ, ce vă oferă tot ce ați putea visa vreodată. Ascultați de Fiul Meu și de Mesajele Sale pe care le dă lumii ca să vă convertească. Pentru cei care nu vor asculta, continuând chiar și atunci calea păcatului, nu va fi arătată nici o îndurare.

Eu sunt Dumnezeul întregii creații. Sunt Dumnezeul iubirii, al compasiunii. Sunt de asemenea și Dumnezeul Dreptății. Mâna Mea va cădea asupra omenirii care, din cauza supunerii față de cel rău, refuză să urmeze calea iubirii și a adevărului.

A sosit timpul să-Mi revendic Glorioasa Mea Împărăție, pe care niciun om nu o va putea opri prin păcat. Dacă vor încerca vor fi pierduți pentru totdeauna.

Eu sunt Dumnezeul vostru, Creatorul vostru. Iubirea Mea nu moare niciodată. E înflăcărată și plină de o tandrețe profundă pentru voi, ca să vă aducă înapoi la Mine, la moștenirea pe care am creat-o cu atâta iubire. Din cauza păcatului mulți dintre copiii Mei vor trebui să renunțe la dreptul lor la această moștenire și, făcând un pas înapoi, să permită celor care Mă iubesc cu adevărat să intre pe porți fără opreliști.

Vă rog, copii, nu respingeți chemarea Mea adresată omenirii. Acceptați Milostivirea oferită acum de Preaiubitul Meu Fiu.

Acceptați-o cu brațele deschise.

Dumnezeu Tatăl, Creatorul si Făcătorul Tuturor Lucrurilor

125. Marele avertisment e o manifestare a divinei Mele milostiviri date sorei Faustina

Duminică, 26 iunie 2011 la ora 18:00

Iubita Mea fiică, timpul este aproape. A mai rămas puțin timp pentru a avertiza și a pregăti sărmanele suflete care vor fi atât de șocate în timpul Avertismentului încât nu își vor da seama ce se petrece. Trebuie să li se spună, ca să știe la ce să se aștepte. Dacă își vor deschide inimile în acest măreț moment al Divinei Milostiviri, vor primi șansa la Viața Veșnică.

Marele Avertisment este manifestarea Divinei Mele Milostiviri, dăruită sorei Faustina. Acest mare act al Milostivirii Mele a fost prezis, iar în timpul Avertismentului, Marea Mea Milostivire va cuprinde întreaga lume. Sângele Meu și Apa vor țâșni, astfel încât toți veți cunoaște, în sfârșit, adevărul. Spune-le celor care nu cred în Mine sau în Tatăl Meu Veșnic că acest eveniment va avea loc. Și apoi, când se va întâmpla, ei vor fi capabili să reziste la șocul Milostivirii Mele care va salva milioane de suflete din ghearele satanei în timpul Avertismentului. Adevărul, când va fi dezvăluit, va salva multe suflete de la flăcările iadului.

Duhul Sfânt, care va fi prezent de atunci în copiii Mei pretutindeni, va ajuta la zădărnicirea muncii satanei. Toți va trebui să răspândiți în lume modul în care omenirea trebuie să-și pregătească sufletele din timp. Pentru că, chiar și credincioșii trebuie să înțeleagă că și ei vor fi tulburați emoțional când își vor vedea trecutul păcătos așa cum îl văd Eu.

Acum vă chem pe toți să căutați spovada. Ceilalți Creștini trebuie să îngenuncheze și să se roage pentru iertare. Celor care nu au certitudinea veridicității acestei profeții le spun: păstrați-vă inimile deschise, pentru că în momentul în care veți fi martorii acestui eveniment ecologic dar supranatural, va trebui să înțelegeți că acesta este cel mai mare miracol pe care-l veți vedea vreodată și este marele Meu dar pentru voi toți. Luați în considerare acest fapt. Va fi ca în Ultima Zi a Judecății, cu deosebirea că de data aceasta nu veți fi condamnați. Vi se va da șansa unui nou început, când sufletul vă va fi salvat pentru a vă permite să îl readuceți la nivelul pe care-l doresc.

Credincioșii să se roage acum din toată inima lor pentru ca ceilalți să fie salvați.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

126. Continuă răspândirea cuvântului Meu – îți voi trimite mulți voluntari

Marți, 28 iunie 2011 la ora 19:30

Fiica Mea iubită, atunci când suferi pentru Mine, obstacolele peste care trebuie să treci devin tot mai înalte. Încercările înșelătorului de a te îndepărta de la această misiune nu au fost niciodată atât de intense. Trebuie să rămâi puternică și fermă în fața unor astfel de atacuri. Să știi că înșelătorul nu te va lua niciodată de la Mine, totuși el încă încearcă și va continua să încerce. Aceasta este una dintre cele mai dificile etape din misiunea ta. Este solitară, dificilă și îți aduce o profundă durere fizică și sufletească. Trebuie să crezi în Mine, ca să te pot ajuta să învingi aceste atacuri și să le recunoști ca ceea ce sunt ele de fapt.

Fiica Mea, ascultă-Mă acum. Trebuie să continui răspândirea rapidă a Cuvintelor Mele în întreaga lume, utilizând tot ajutorul trimis către tine. Eu îți trimit o mulțime de voluntari și deja activitatea lor dă roade.

Tot ceea ce trebuie să faci este să continui răspândirea Cuvintelor Mele pentru mântuirea sufletelor. Nu renunța niciodată. Știu că este o ispită pentru tine și îți este greu să reziști în fața jignirilor. Lasă-Mă să te țin strâns de mână, ca să primești puterea ce se cere de la tine. Binecuvântările Mele au fost revărsate asupra ta pentru a-ți întări armura, astfel ca nimic să nu împiedice lumea să audă vocea Mea.

Iubitorul vostru Mântuitor, Isus Cristos

127. Spovediți-vă acum păcatele – nu vă fie frică

Miercuri, 29 iunie 2011 la ora 00:05

Fiica Mea iubită, ajutorul pe care ți l-am trimis va contribui la răspândirea cuvântului Meu în toată lumea, folosind mijloacele moderne de comunicare. Inima Mea este aprinsă de iubire pentru acești copii speciali ai Mei, care au răspuns chemării Mele. Pentru că ei constituie armata care îi va călăuzi pe copiii Mei.

Binecuvântările Mele îi cuprind pe toți cei care Mă ajută să port Crucea pentru binele omenirii. Duhul Sfânt le va fi dat pentru a-i face capabili să răspândească aceste mesaje în mod rapid și eficient.

Copiii Mei și toți cei ce Mă urmează, amintiți-vă doar un singur lucru, asupra căruia ar trebui să vă concentrați. Avertizați–i pe ceilalți să caute iertare înainte de Marele Avertisment. Ei trebuie să-și spovedească acum păcatele și să nu le fie frică. Din contră, ei ar trebui să se bucure. Numai câteva luni vă mai despart de acest mare Dar al Milostivirii Mele. Nu vă irosiți timpul. Mergeți în pace și iubire. Nu vă eschivați de la această sarcină. Este pentru binele tuturor copiilor Mei. Toți cei care ajută la răspândirea Adevărului Meu vor fi răsplătiți pentru devotamentul și credința lor. Binecuvântarea Mea îi va ocroti pe fiecare dintre ei și pe familiile lor.

Bucurați-vă acum, pentru că în sfârșit a sosit timpul ca lumea să audă glasul Meu, așa cum ar trebui.

Salvatorul vostru Iubit, Mântuitorul si Regele întregii omeniri, Isus Cristos

128. Să nu permiteți slăbiciunii omenești din Biserica Mea să vă intoarcă de la Mine

Joi, 30 iunie 2011 la ora 20:00

Fiica Mea, în această seară zâmbesc de bucuria care Îmi umple Inima pentru că în sfârșit tinerii Mi-au auzit Cuvântul prin internet, așa precum a fost prezis.

În acest fel mai mulți oameni vor fi putea să spună lumii cum să se pregătească pentru Marele Avertisment.

Îmi saltă Inima de bucurie când văd iubirea pe care copiii Mei o au pentru Mine, în fiecare colț al lumii. Iubirea Mea nu va muri niciodată.

Ei, urmașii Mei iubiți sunt plini de iubirea Mea, pe care o simt în inimile lor.

Acum pot să declare lumii chiar și cinicilor, cât de mult Mă venerează, lăudând slava Mea tuturor.

Fiindcă aceste ființe curajoase și iubitoare îi vor atrage acum pe cei care-Mi rezistă Mie și în primul rând, adevărului referitor la motivul pentru care ei sunt pe acest pământ.

Raiul se bucură cu toți cei care proclamă deschis pe internet iubirea ce o au pentru Mine. Iubirea Mea crește și mai mult încât harurile Mele vor fi revărsate peste fiecare dintre ei întinzându-se dintr-un capăt în celălalt al Pământului.

Vin să vă salvez acum, înaintea Zilei Judecății.

Reține-ți o lecție, copiii Mei. Adevărul Învățăturilor Mele nu se schimbă niciodată. Eroarea umană, păcatele slujitorilor Mei sfințiți și păcatele acelora care au deformat adevărul ca să se potrivească propriilor lor ambiții au murdărit Numele Meu, însă nu pot schimba cine sunt Eu.

Eu sunt Salvatorul omenirii. Prima dată am venit să vă salvez, să permit iertarea păcatului. Acum vin din nou să vă salvez înainte de Ziua Judecății.

Pentru că iubirea Mea este foarte puternică, străbate toată lumea prin puterea Duhului Sfânt ca să vă readucă în brațele Mele. Simțiți acum Iubirea Mea, copii. Nu permiteți ca dezamăgirea cauzată de slăbiciunea umană din Biserica Mea să vă întoarcă de la Mine, Isus Cristos sau de la Tatăl Meu Veșnic.

Celor care Îmi întorc spatele din cauza păcatelor Bisericii

Păcatele sunt motivul retragerii voastre din fața Adevărului. Toți aceia care învinuiesc Biserica pentru lipsa credinței lor față de Mine, nu sunt sinceri cu ei înșiși pentru că dacă ei M-ar iubi cu adevărat, n-ar căuta scuze. Copii, satana este peste tot în lume și încearcă să vă convingă că credința voastră nu e relevantă. Nu e importantă. Că nu vă garantează un loc în Rai. Uneori veți crede că Milostivirea Lui Dumnezeu este nesfârșită și că puteți fi salvați odată ce trăiți fără să cauzați supărare altora, în această viață. De foarte multe ori Mă provocați atunci când Mă faceți vinovat pentru răul din lume. Aceasta se întâmplă când deveniți furioși pe Mine sau pe Dumnezeu, Tatăl Veșnic, întrebându-vă: cum poate permite Dumnezeu fără să intervină ca atâta răutate să se manifeste în lume? De ce există crime, violuri, avorturi, chinuiri, lăcomie și sărăcie ? Acum trebuie să vă opriți și să Mă ascultați.

Amintiți-vă de păcatul provocat de satana, cel despre care cei mai mulți azi cred că nici nu există, care vă poate infesta pe fiecare dintre voi prin darul primit de la Creatorul vostru, Dumnezeu Tatăl. Acest dar al liberului arbitru l-ați primit fiecare. Unii îl folosesc în scopuri bune când își arată iubirea față de aproapele, în timp ce alții abuzează de acest dar, ca să obțină avantaje pe seama celorlalți. Când satana îi atrage pe aceștia, prin slaba lor voința liberă, atunci ei pot deveni capabili de a comite mari atrocități. Libera voința este a voastră copii, însă când devine contaminată de păcat, rezultă prăpăd în lume. Dumnezeu Tatăl nu vă poate obliga, să încetați orice activitate, fie ea buna sau rea, pentru că El nu va interveni peste voința voastră. El vă va încuraja să vă rugați ca să primiți harurile necesare ocolirii păcatului. Prin voința voastră liberă veți lua o decizie: să vă întoarceți la Dumnezeu sau să permiteți satanei să vă ademenească prin minciunile sale, răsucindu-vă mințile, îndepărtându-vă de la Adevăr.

Nu uitați: Adevărul sunt Eu. Satana nu vrea să vedeți Adevărul. El se va folosi de inteligența voastră oferindu-vă argumente sofisticate ca să vă inducă în eroare. El poate să vă convingă că ceva este rău atunci când de fapt e bun. Deci, când voi credeți că este o ipocrizie să apelezi la rugăciune preamărindu-L pe Dumnezeu Tatăl, din cauza păcatelor Bisericii, atunci trebuie să recunoașteți această înșelăciune ca ceea ce este de fapt, o altă modalitate de a vă încuraja să vă îndepărtați de Mine, de Adevăr. Acum copii, arătați-Mi iubirea voastră, ridicându-vă și apărându-Mi Numele, într-o lume necredincioasă.

În curând îi veți încuraja pe ceilalți să vă asculte părerile. La fel cum cei care susțin că nu cred în Mine strigă tare cât de mult Mă urăsc, voi trebuie să spuneți lumii că Mă iubiți. Numai atunci va fi stârnită o convertire masivă în lume. Lăsați-Mă să vă ridic acum, să-i puteți pregăti pe copiii Mei, pentru a intra în Noul Meu Paradis pe pământ. Rețineți că numai cei care cred în Mine și în Tatăl Veșnic vor putea intra în acest Paradis.

Acum duceți-vă să-Mi aduceți mulțimea.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

129. Neînțelegerile din lume pot fi înlăturate doar prin rugăciune

Vineri, 01 iulie 2011 la ora 23:00

Fiica Mea multiubită, rugăciunea și credința față de Mine sunt ca apa care este dată unui om însetat. Când nu aveți apă, atunci vă este permanent sete și în cele din urmă, în lipsa apei, muriți. Tuturor celor care Mă cunoașteți, Mă iubiți și credeți în Mine, vă spun următoarele: trebuie să înțelegeți un lucru: dacă nu continuați să primiți Trupul și Sângele Meu și nu vă rugați Mie cu regularitate, atunci veți pierde curând dorința de Mine. Fără această dorință vă veți îndepărta de Mine, până când gândurile voastre vor ajunge sub stăpânirea ispitelor pe care Satana le plantează în mințile voastre. Fără prezența Mea în viețile voastre, voi nu sunteți nimic, copiii Mei.

Fiți vigilenți tot timpul. Rugăciunea vă apără de păcat. Credința voastră față de Mine îl poate atrage pe cel viclean, care vă va necăji mai des. Totuși, dacă fidelitatea voastră nu este consecventă față de Mine, atunci rătăciți fără țel în această lume.

Credincioșii Mei, înțelegeți că rugăciunea poate îndepărta multe dintre neînțelegerile existente în lume. Rugăciunile care s-au spus prin această vizionară și prin alți vizionari au diminuat deja acele pericole iminente, care îl amenințau pe Papa Benedict, dar nu pentru mult timp. Rugăciunea făcută către Maica Mea binecuvântată poate muta munții, poate diminua influența nelegiuirilor îngrozitoare, inclusiv a acelora care au fost deja profețite și îi poate converti pe păcătoși.

Nu uita următoarea învățătură, fiica Mea, rugăciunea este arma ta împotriva celui viclean. Tu, în primul rând, trebuie să înveți necesitatea rugăciunii regulate pentru misiunea ta. Trebuie să petreci mai mult timp în meditație cu Mine. Pentru că, dacă nu faci aceasta, slăbește discernământul tău față de mesajele Mele și pot apărea greșeli. Fii prudentă, fiica Mea, când te referi la datele profețiilor care ți se dau. Dacă Eu spun luni, atunci în decurs de un an oricând se poate întâmpla. Nu confunda niciodată interpretările omenești cu ceea ce ți-am dat Eu referitor la datare. Eu nu ți-am dat niciun fel de dată concretă, ci doar o direcție. Aceste profeții se vor împlini, dar numai prin puterea Tatălui Meu. Ai mai multă încredere în Mine. Rugăciunile tale și rugăciunile discipolilor Mei pot ajuta la întârzierea catastrofelor și la îndepărtarea lor în unele cazuri. Să ții minte aceasta mereu.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă! Dacă o faceți din inimă, rugăciunile voastre sunt ascultate. Mai ales rugați-vă pentru acei conducători ai lumii care își vor pierde în curând viața prin fapte criminale pline de ură. Aceștia și cei cu inimile împietrite de păcatul cruzimii au cea mai mare nevoie de rugăciunile voastre. Întotdeauna să vă rugați pentru păcătoși, pentru că Eu îi iubesc pe toți copiii Mei și am nevoie de rugăciunile voastre pentru a-i salva de focul iadului.

Veșnic Milostiv, al vostru Isus Cristos

130. Se intensifică lupta celui rău pentru discreditarea acestor mesaje

Sâmbătă, 02 iulie 2011 la ora 10:00

Fiica Mea iubită, această perioadă va fi foarte dificilă pentru tine, pe măsură ce mesajele se vor răspândi în toată lumea. Mulți vor ataca aceste mesaje, dar când o vor face fac, tu să îi ignori.

Sfântul Meu Cuvânt se va răspândi așa cum am mai spus. Acum vreau să subliniez și mai mult punctele principale ale mesajelor Mele. Tu deja știi cum să faci aceasta, deci începe încă de azi. Ceea ce îți cer este dificil, dar vei primi ajutor în continuare pentru această lucrare.

În timpul acesta vei avea nevoie ca alții să se roage pentru tine, pentru că lupta prin care Satana încearcă să discrediteze aceste mesaje se intensifică. Trebuie să te rogi pentru protecție, împotriva loviturilor pe care el ți le va da cu ajutorul altora. Acceptă faptul că această serie de încercări este esențială pentru ca tu să rămâi într-o stare de smerenie. Trebuie să știi că tu ești vocea Mea către lume. Fă auzită Vocea Mea cât de repede poți.

Te iubesc, fiica Mea. Sprijină-te pe Mine întru totul si Eu te voi trece prin toate acestea.

Mântuitorul  tău iubit, Isus Cristos

131. Ateii și savanții vor spune că marele avertisment a fost o iluzie

Duminică, 03 iulie 2011 la ora 18:00

Fiica Mea multiubită, trebuie să-ți continui drumul, privește drept înainte și urmează instrucțiunile Mele. Nu te lăsa descurajată când cel rău te atacă în fiecare minut al zilei. Concentrează-te doar asupra Mea. Trebuie să înveți a înțelege cât de important este timpul petrecut cu Mine, mai ales la Adorație, ca să poți rămâne la înălțimea misiunii tale. Timpul petrecut în rugăciune este la fel de important, deoarece cu cât vei petrece mai mult timp în dialog intim cu Mine, cu atât mai multe haruri vei primi. Dacă nu vei face asta, vei rămâne complet lipsită de apărare în fața atacurilor Înșelătorului.

Fiica Mea, mulți ignoră Cuvântul Meu și nu vor să asculte. Aceasta are multe cauze. În prezent mulți copii închid ochii față de adevărul existenței lor spirituale. Ei îmbrățișează lumea și tot ceea ce ea le oferă ca un substitut pentru Pâinea Vieții. De asemenea mulți se feresc de falșii profeți, deoarece aceasta este epoca în care se ridică mulți astfel de profeți. Este confuzia pe care Satana vrea să o provoace, pentru ca adevărații Mei mesageri să treacă neobservați. Deoarece smerenia este o cerință pentru vizionarii Mei aleși, ei nu se pot lăuda în fața lumii, pentru că nu este în firea lor. Cei falși însă se pun în permanență în lumina reflectoarelor. Ei se vor concentra pe propria persoană. Mesajele lor pot părea reale și sunt pline de un limbaj măiestrit, presărate cu pasaje biblice, dar falsitatea mesajelor lor va fi dezvăluită prin două puncte esențiale care le sunt comune. Primul este că aceștia se vor situa în centrul atenției și se vor bucura de toată atenția pe care o primesc. Apoi aveți mesajele însele. Acestea vor fi confuze, greu de citit și nu vor avea un efect durabil asupra sufletului. Fiica Mea, din păcate Biserica înclină să îi ignore pe vizionarii adevărați, pentru că trebuie să arate responsabilitate în aceste cazuri.

De aceea pentru Biserică este mult mai simplu să sprijine mesaje care conțin citate din Biblie și să le declare autentice. Nu le este ușor să accepte simplitatea învățăturilor Mele, mai ales în zilele noastre când, sub masca toleranței, multe dintre adevăruri sunt ascunse. Nu acceptă ușor nici când li se amintește de Sfârșitul Timpurilor, deoarece din cauza fricii și a ignoranței, slujitorii Mei sfințiți refuză să ia cupa Mea și să acționeze responsabil.

Este cel mai important moment din istoria lumii. Toate semnele au fost dăruite vizionarilor Mei în secolul care a trecut, însă slujitorii Mei sfințiți nu le iau în seamă și își ascund capul în nisip. Tocmai în această perioadă predică mulți slujitori ai Mei despre importanța revenirii Mele pe Pamânt. Ei trebuie să pregătească sufletele, reamintindu-le consecințele care le așteaptă dacă nu vor reuși încă de aici de pe Pământ să se răscumpere. Pentru că nu pot cere iertare după moarte. Acum le vorbesc slujitorilor Mei sfințiți: de ce nu atrageți atenția credincioșilor în mod special asupra acestui fapt? De ce nu discutați activ despre ceea ce vor suferi copiii Mei în timpul marii Pedepse? Nu știți că mulți copii ai Mei își vor pierde sufletul din cauza Anticristului, care deja este pe Pământ și stă în culise gata de atac? Copiii Mei trebuie să înțeleagă că Marele Avertisment, cu toate că va fi un mare Act al Milostivirii, este totuși prima etapă a unui timp foarte dificil pentru toți copiii Mei. Pentru că după aceea, acei păcătoși înrăiți și discipoli ai Satanei, vor nega existența Mea.

Ateii vor spune că a fost o iluzie la scară planetară. Savanții se vor strădui să dea o explicație logică, dar nu va fi niciuna. În timpul aceasta, discipolii Mei se vor despărți în două. Multe milioane de oameni se vor converti, dar vor fi dezorientați de minciunile răspândite de Grupul Răului, de organizația Noii Ordini Mondiale – aducătoare de moarte – al cărei țel va fi să-i distrugă pe oamenii obișnuiți pentru câștiguri financiare.

Copiii Mei, dacă nu vor rămâne suficienți oameni pe calea cea bună, atunci va fi imposibil de înlăturat impactul Pedepsei. Pentru că acela va fi momentul când Dumnezeu Tatăl va interveni ca să-i oprească pe păcătoși de la distrugerea creației Sale și a copiilor Săi. El va permite cutremure de o forță nemaiîntâlnită până atunci, vulcani total ignorați înainte vor fi aruncați în sus ca vapoarele pe marea furtunoasă, fără nicio ancoră care să le țină pe loc.

Vă rog, copiii Mei, lăsați ca Marele Avertisment să vă salveze pe toți. Acceptați că această minune va ajuta la salvarea a milioane de oameni care altfel s-ar pierde. Dar aceia, cei care nu vor să-și schimbe viețile, aleg casa Satanei. Fără rugăciune nu este nici o speranță pentru ei, pentru că ei vor pierde cheia Noului Paradis pe pământ. În schimb vor arde în focul iadului. Dacă ar ști unde îi duce această Cale a Răului, credeți că atunci și-ar schimba felul de viață?

Copii, vă rog să îi ajutați spunându-le adevărul. Dacă nu vor să vă audă, rugați-vă pentru salvarea sufletelor lor. Pentru că este tot ceea ce puteți face pentru ei.

Mântuitorul vostru iubit, Drept Judecător și Rege al Milostivirii, Isus Cristos

132. Acelor discipoli ai Mei care condamnă aceste mesaje

Marți, 05 iulie 2011 la ora 14:30

Fiica Mea multiubită, astăzi este o zi specială, pentru că Mă bucur să îți spun că aceia a căror credință a devenit mai puternică datorită acestor mesaje, salvează suflete prin recitarea zilnică a Rozarului Divinei Milostiviri. Copiii Mei nu au voie să uite că rugăciunile lor sunt întotdeauna ascultate, dacă acestea sunt spuse sincer și din inimă. Rugăciunile sunt întotdeauna ascultate și toate intențiile speciale sunt împlinite conform Voinței Mele Preasfinte.

Copiii Mei, vă rog să continuați rugăciunile, pentru că prin acestea se va scurta și va slăbi perioada Marii Pedepse. Tatăl Meu este gata să își preia Sfânta Sa Împărăție și Își va începe din nou domnia când Noul Paradis pe Pământ va apărea. Niciodată până acum răul din lume nu a fost atât de intens. Datorită populației uriașe și a lucrării Satanei, peste tot în lume e război. Se poate simți acea ură arătată de om semenului său. Fie că este ura manifestată ca dorință nemăsurată de putere politică sau control asupra altor țări, este același lucru. Satana are mulți discipoli. Ei, cei care îl urmează, nu sunt conștienți în multe cazuri de felul cum acesta le influențează fiecare gând, fiecare faptă, în fiecare moment al zilei.

Dacă ar putea copiii Mei să vadă cât de mulți demoni sunt prezenți în acești oameni, le-ar veni rău. Ei îi subjugă pe mulți dintre copii Mei, singurul semn vizibil fiind faptele rele ale acestora. Rugați-vă, rugați-vă acum, discipolii Mei, pentru ca în timpul Marelui Avertisment, să se salveze aceste sărmane suflete pierdute.

Începând de acum și până la Marele Avertisment, tot ce vă cer, copii, sunt rugăciunile voastre și în special recitarea Rozarului Divinei Îndurări. Tatăl Meu va salva suflete dacă voi vă dedicați recitării acestui Rozaru în fiecare zi, preferabil la ora trei după-amiaza.

Acelor discipoli ai Mei care denunță aceste mesaje, le spun: vă implor, rugați-vă Duhului Sfânt și cereți darul discernământului înainte de a respinge Cuvântul Meu Sfânt. Tuturor acelora dintre voi care o insultați pe vizionara Mea, pe cea care primește aceste mesaje, le spun: puneți-vă întrebarea, dacă satana ar fi acela care, după părerea voastră, influențează aceste mesaje, de ce v-ar cere să vă rugați, să căutați iertarea sau să luați Sfânta Euharistie? Atunci veți ști că acest lucru este imposibil.

Amăgitorul întâi îi influențează pe discipolii Mei și astfel îi încurajează să refuze Cuvântul Meu, pentru că el știe că respingerea de către ei a Preasfintelor Mele Cuvinte de iubire, Mă rănește cel mai mult.

Respingeți-l pe satana și căile sale rele, acum. Căutați ajutorul Meu. Vă implor, nu permiteți ca el să vă influențeze astfel. Acum este nevoie de rugăciunile voastre pentru salvarea acelor sărmani copii ai Mei care nu vor supraviețui Marelui Avertisment.

Mântuitorul vostru iubitor, Isus Cristos

133. Importanța sacramentelor – căsătoria și prima sfântă împărtășanie

Miercuri, 06 iulie 2011 la ora 15:00

Fiica Mea multiubită, privește cum credința copiilor Mei începe să crească și să înflorească. Cu toate că în lume este mult întuneric, lumina discipolilor Mei devine pe zi ce trece mai strălucitoare, datorită flăcării Duhului Meu Sfânt, care a coborât asupra omenirii întregi.

Astăzi, fiica Mea, doresc să reamintesc tuturor credincioșilor Mei importanța rugăciunii pentru îmblânzirea suferinței în lume. Rugăciunile voastre ajută acum la înlăturarea multor catastrofe globale care au fost prezise. Rugăciunea are cea mai mare putere în îmblânzirea răului și dacă este spusă pentru alții, primește răspuns.

Cu toate că sunt mulțumit de cei care au credința puternică, totuși sunt îngrijorat pentru aceia care refuză Lumina Mea Divină, Adevărul. Mulți oameni rătăcesc acum în lume ca și când s-ar afla într-o stare de buimăceală. Nimic nu le aduce pacea. Nimic nu le aduce bucurie. Confortul material, oricât de ridicat, nu le alină durerea. Sufletul lor gol este pierdut. Vă rog pe voi, rugați-vă pentru aceștia.

Fiica Mea, te rog, roagă-te pentru Locțiitorul Meu pământesc, pentru Papa Benedict, pentru că este înconjurat de forțele francmasonilor, care acum fac toate eforturile să îl detroneze. Aceste forțe malefice s-au strecurat în Biserica Mea încă de la Conciliul Vatican II și au diluat Învățăturile Mele. Au fost adoptate multe legi care Mă ofensează, în special distribuirea Sfintei Euharistii prin persoane laice. Lipsa cinstirii față de Mine și față de Tatăl Veșnic, dovedită prin implementarea acestor noi legi introduse pentru confortul societății moderne M-a făcut să plâng cu tristețe.

Sfânta Euharistie trebuie primită pe limbă și nu murdărită de mână omenească. Dar tocmai aceasta este ceea ce au făcut Slujitorii Mei Sfințiți. Aceste legi nu au primit permisiunea Mea în spirit. Slujitorii Mei sfințiți sunt conduși pe un drum care nu se aliniază cu învățăturile apostolilor Mei. În ziua de azi nu sunt luate în serios Sacramentele Mele, mai ales de către aceia care iau parte la Sacramentul Căsătoriei și al Primei Împărtășanii.

În special jurământul căsniciei este foarte serios, pentru că – rețineți – este un Sacrament și se petrece în fața lui Dumnezeu Tatăl. Totuși pentru mulți este vorba despre materialism și capcanele aparențelor. Mulți dintre cei care primesc Sacramentul Căsătoriei nu îi recunosc importanța după aceea. Mulți încalcă foarte ușor jurământul. De ce fac aceasta? De ce sunt de acord de formă cu această Sfântă Uniune pentru ca foarte curând după aceea să se despartă? Aceasta este batjocura uneia dintre cele mai importante uniuni care este binecuvântată de Mâna Tatălui Meu Etern. Mulți oameni nu iau în serios Voința Tatălui Meu, ca niciun om să nu distrugă o astfel de uniune.

Totuși mulți oameni divorțează, conform unor legi care nu sunt recunoscute de Tatăl Meu. Divorțul este o cale simplă de a fugi de răspundere. Toate căsniciile sunt făcute în Cer. Niciun om nu poate să distrugă o căsătorie fără ca să-L ofenseze pe Tatăl Meu.

Prima Sfântă Împărtășanie

Primirea pentru prima oară a Trupului Meu prin Sacramentul Euharistiei este un alt exemplu al felului în care sunt batjocorit. Atât de mulți părinți nu iau în seamă importanța momentului când copiii lor iau prima dată Pâinea Vieții. Ei sunt mai preocupați de felul în care sunt îmbrăcați copiii lor, decât de acel dar minunat pe care îl primesc. Acest dar îi va duce pe ei la mântuire. Totuși, materialismul care înconjoară acest eveniment nu are nimic în comun cu sufletul lor. Pentru Mine partea cea mai tristă este că acestor copii nu li se spune despre Mine. Iubirea pe care o simt pentru acești copii este atotcuprinzătoare. Când ei primesc Sfânta Euharistie în deplina cunoștință a ceea ce primesc, sufletele lor devin pure. Cu cât Mă primesc mai des în acest fel, cu atât credința lor va fi mai puternică.

Nu uitați, fără Sacramente, credința voastră slăbește. După un timp, dacă sufletul vostru este lipsit de binecuvântările Mele speciale, el intră într-o stare de amorțeală. Toată credința voastră în Mine și în Tatăl Etern dispare, doar micuța flacără a recunoașterii mai rămâne, arzând mai tare din când în când. Întoarceți-vă la Mine prin Sacramente. Cinstiți Sacramentele așa cum se cuvine și veți simți din nou cu adevărat prezența Mea.

Țineți minte că Sacramentele au o menire, ele sunt hrana de care aveți nevoie pentru viața eternă a sufletului. Fără Sacramente sufletele voastre mor.

Vă iubesc pe toți. Vă rog să Mă îmbrățișați așa cum se cuvine prin respectarea Sacramentelor, dăruite vouă de Dumnezeu, Tatăl Atotputernic.

Mântuitorul vostru iubitor, Regele Omenirii, Isus Cristos

134. Narcisismul, o epidemie distrugătoare prezentă în lumea de azi

Joi, 07 iulie 2011 la ora 21:00

Fiica Mea multiubită, vreau ca lumea să știe că întreaga Mea ființă este pătrunsă de iubirea Mea pentru oameni acum, când Mă pregătesc pentru Marele Avertisment. Sunt cuprins de bucurie deoarece copiii Mei, mai ales aceia care Mă cunosc, vor accepta în sfârșit în timpul Marelui Meu Act de Milostivire, că Eu exist.

Una dintre cele mai neplăcute însușiri care îi infestează pe copiii Mei în această lume este narcisismul, iubirea de sine. Această epidemie distrugătoare domină fiecare nivel al societății și este modul favorit de atac al Satanei, prin care demonii lui pătrund în sufletele copiilor Mei de pretutindeni. Ei pot fi văzuți aranjându-se și afișându-se pentru ca ceilalți să îi admire. În primul rând se iubesc pe ei înșiși, dar după aceea, dacă aceasta nu le ajunge, tânjesc să primească atenția altora și-i încurajează pe aceștia să îi admire în mod deschis.

Azi atacurile Satanei sunt atât de puternice, prin modul în care se manifestă în sărmanele suflete, încât aceste atacuri nu pot fi ignorate. Obsesia lor cu privire la felul cum arată îi face să meargă atât de departe încât să-și dăuneze corpului lor și să facă tot ce e necesar pentru a-și satisface iubirea de sine.

Când Satana este prezent în aceste suflete este ușor de observat. Acești oameni sunt plini de vanitate și se străduiesc să se arate în locuri influente. Păcatul narcisismului se va intensifica în Timpurile din urmă, când mulți vor pune pe primul plan înfățișarea lor, bunăstarea și egoismul lor, în dauna prietenilor și chiar a propriei familii. În lumea de astăzi iubirea de sine este considerată o însușire admirabilă. Această urmărire a câștigului personal nu poate fi niciodată satisfăcută, pentru că satana va face ca oamenii să râvnească la mai mult și mai mult.

Copii, păcatul mândriei se intensifică în lumea de astăzi. Nu acceptați această formă de comportament ca parte a vieții voastre de zi cu zi. Atât de mulți tineri îi consideră pe acești oameni, așa-zis perfecți la trup, un model demn de urmat. Însă comportamentul lor este demn de milă dacă vă deschideți ochii și vedeți ceea ce este el în realitate.

Este încălcarea Primei Porunci și dacă acești oameni continuă pe acest drum, atunci Înșelătorul îi va atrage într-o confuzie și mai mare. Narcisismul există în toate domeniile vieții incluzând politica, moda, media, în lumea filmului și chiar în interiorul Bisericii Mele. Smerenia nu se poate atinge dacă suferiți de narcisism. Fără smerenie nu puteți intra în Împărăția Tatălui Meu.

Mântuitorul vostru iubitor, Isus Cristos

135. Tatăl Veșnic va împiedica noua ordine mondială de la persecuția finală asupra copiilor Săi

Vineri, 08 iulie 2011 la ora 15:30

Fiica Mea multiubită, îmi dau seama că această muncă își lasă amprenta asupra ta și că ai nevoie să te odihnești pentru încă o săptămână, dar ascultă ceea ce am să îți spun.

Spune copiilor Mei să se trezească acum și să vadă tulburarea care există în lume, unde crizele financiare abundă. Spune-le că, deși lăcomia oamenilor a fost parțial răspunzătoare pentru scufundarea lor în datorii, criza bancară a fost atent planificată de către Unica Ordine Mondială.

Mulți dintre cei care citesc acest mesaj vor zâmbi și vor pune sub semnul întrebării acest fapt, dar ar trebui să știe că, dacă nu se ridică și nu își apără drepturile, vor fi nevoiți să accepte semnul Fiarei pentru a-și accesa banii.

Noua Monedă a Lumii va fi prezentată unei lumi neîncrezătoare

Noua Monedă Mondială, care va fi prezentată unei comunități neîncrezătoare, este concepută pentru a vă controla. Apoi, odată ce se va întâmpla acest lucru vor încerca să vă priveze de hrană. Dacă nu veți accepta această realitate acum, copiii Mei, veți fi lipsiți de apărare când veți ajunge sub controlul unei Noi Ordini Mondiale condusă de forțele masonice. Pregătiți-vă acum, copiii Mei, pentru că, deși Avertismentul va converti milioane de oameni, inclusiv dintre cei loiali Noii Ordini Mondiale, acest fapt nu va fi suficient pentru a-i opri pe sclavii satanei și ai lui anticrist. Când vă vor controla banii, vă va fi greu să vă apărați dreptul la proprietate, mâncare și sănătate, cele trei lucruri pe care le vor avea sub control, dacă nu începeți să vă faceți auzită opoziția acum. Opriți-i pe liderii voștri în proiectele lor. Nu-i lăsați să vă intimideze. Dacă sunteți suficient de atenți la acest plan monstruos, atunci îi puteți avertiza și pe alții.

Planificați-vă provizii alimentare acum

Planificați-vă provizii alimentare acum. Cultivați și cumpărați semințe, care vă vor ține în viață. Cumpărați monede de argint sau de aur, astfel încât să puteți cumpăra ceea ce vă este necesar. Cel mai important, găsiți locații unde să vă puteți întâlni ca grup pentru a oferi Sfânta Jertfă a Liturghiei. Pentru că în timp, bisericile voastre vor fi arse până în temelii.

Slujitorii Satanei sunt ca furnicile, se înmulțesc cu miile

Nu acceptați Semnul, cipul Fiarei. Rugați-vă, rugați-vă pentru ca locuința voastră să primească binecuvântări speciale ce vă vor proteja de armata care va încerca să vă scoată afară din casele voastre. Ei se multiplică cu miile în fiecare ceas. Voi, copiii Mei, trebuie să vă rugați acum și să luptați împotriva acestei serii de nelegiuiri planificate de către Noua Ordine Mondială, care de-abia așteaptă momentul să controleze lumea. Să aveți lumânări binecuvântate în casa voastră. Strângeți-le acum pentru că ele vă vor ține în lumina care vă va apăra. Dacă nu doriți să deveniți sclavi ai acestei doctrine îngrozitoare, atunci trebuie să planificați acum.

Cumpărați butelii de gaz (sobe), pături, alimente uscate și conserve, tablete de purificare a apei, lumânări, împreună cu icoane, pentru a vă susține pe voi și familiile voastre în timpul Marii Pedepse, care va urma după Avertisment.

Rugăciunile atenuează deja impactul Marii Pedepse, dar voi, copiii Mei, trebuie să fiți în alertă în orice moment. Dacă sunteți atenți în pregătirile voastre veți fi capabili să supraviețuiți marelui bombardament dirijat, care va fi mai rău decât ceea ce s-a întâmplat evreilor sub domnia lui Hitler, discipolul satanei.

Luați aminte la acest avertisment cu calm. Pentru că, pregătindu-vă, vă veți proteja de planul abominabil al Noii Ordini Mondiale. Pentru aceia dintre voi care sunt implicați în Noua Ordine Mondială, auziți-mă acum. Căiți-vă pentru toate. Luați în seamă Avertismentul pentru ceea ce vă oferă el – o șansă să întoarceți spatele satanei si flăcărilor iadului.

Sfaturi pentru slujitorii Bisericii

Slujitorilor Mei Sfințiți, vă spun acestea. Ațintiți-vă ochii asupra Mea acum și rugați-vă la Duhul Sfânt să vă păstrați vigilența, astfel încât să puteți recunoaște pe Profetul Mincinos, de îndată ce el se va arăta în mijlocul vostru. Apoi, va trebui să vă adunați în grupuri pentru a vă asigura că copiii Mei vor putea primi Preasfânta Euharistie în timpul persecuției.

Mâna Tatălui meu este gata să cadă acum, cu forță mare, asupra acelor lideri aroganți ai băncilor, ai puterilor occidentale și de răsărit care doresc în secret să vă controleze pe toți. Tatăl Meu Etern va distruge totul în urma lor, pentru a împiedica persecuția finală pe care aceștia o pun la cale împotriva copiilor Săi. El nu va admite aceasta. Amintiți-vă copii, Dumnezeu, Tatăl Veșnic vrea să vă protejeze pe toți. Răbdarea sa a ajuns la capăt acum. El îi va accepta până în ultima clipă pe cei care se întorc spre El pentru iertare. Cu toate acestea, El trebuie acum să oprească acele regimuri malefice de la ororile pe care le provoacă asupra creației Sale.

El face acest lucru datorită iubirii pentru copiii Săi. Pentru aceia care spun că Dumnezeu Tatăl nu poate fi supărat pentru că El îi iubește pe toți, să știți acestea. Da, El este mânios și mânia lui este justificată din cauza nedreptăților pline de răutate care sunt săvârșite asupra iubitei Sale familii. Încă o dată El îi va uni pe toți copiii Lui, ca să trăiască în pace, pentru eternitate.

Amintiți-vă, copii, să observați toate semnele din jurul vostru, multitudinea de războaie, lipsa de bani, lipsa de hrană, lipsa de asistență medicală și să recunoașteți că aceasta este lucrarea Celui Rău. Aceasta nu este lucrarea lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic. El nu va mai accepta acest comportament. Fiți recunoscători, El va interveni, pentru că altfel creația Lui ar fi distrusă și El nu va permite ca acest lucru să se întâmple.

Al vostru iubit Isus,  Mântuitorul Omenirii, Salvatorul Lumii

136. Fă cunoscut slujitorilor Mei sfințiți conținutul acestora, pentru ca ei să îsi pregătească turma

Sâmbătă, 09 iulie 2011 la ora 16:00

Fiica Mea multiubită, înaintezi plină de încredere pentru că înțelegi mesajele Mele, dar uneori te oprești și simți chinul îndoielilor. Aceste îndoieli, apărute în acest stadiu al comunicării Mele, te pot nedumeri. Pentru că fiecare pas înapoi este un test al credinței tale, fiica Mea. Pentru că niciun om nu poate presupune că este tot timpul vrednic de Mine. Acceptă această suferință, fiica Mea, pentru că încercările te vor asalta încontinuu în această misiune. Ai încredere în Mine și abandonează-mi Mie permanent voința ta, ca să te pot ajuta și întări în această muncă.

Fiica Mea, în aceste timpuri există o mulțime de vizionari cu care comunic, cu ajutorul Mamei Mele, al Sfântului Arhanghel Mihail și Sfintei Treimi, dar sunt mai puțini decât crezi. Unii dintre apostoli sunt ascunși, munca lor este cunoscută doar de sfinții din Cer. Apoi sunt aceia pe care lumea în cele din urmă îi va recunoaște ca mesageri ai Mei. Tu ești unul din ei. Această misiune nu va fi ușoară pentru tine, fiica Mea, de aceea permit să suferi eșecuri, încercări și greșeli. Doar atunci când te vei obișnui cu aceste evenimente, vei deveni din ce în ce mai puternică, până când în cele din urmă nu te va mai deranja în niciun fel ce gândesc alții despre tine. Tu mergi alături de Mine, pas cu pas, în această misiune, nu trebuie să uiți asta niciodată.

Este important să faci astfel încât Cuvântul Meu să ajungă la cât mai multe sărmane suflete. Trebuie să faci cunoscut slujitorilor Mei sfințiți conținutul acestor mesaje, astfel încât ei să își pregătească turma încă înaintea Marelui Avertisment. Nu este important dacă Biserica validează sau nu aceste mesaje, pentru că timpul nu este de partea lor. Ei, slujitorii Mei sfințiți vor avea nevoie de mulți, mulți, ani ca să accepte mesajele Mele, așadar mergi mai departe.

Fiica Mea, vei avea mulți dușmani pentru Numele Meu. Acesta e un lucru pe care trebuie să-l accepți, deci nu permite acelor obstacole să îți stea în cale. Mesajele Mele convertesc deja multe mii de suflete pierdute. Este de o importanță vitală să-Mi fii ascultătoare tot timpul, pentru a putea salva și mai multe suflete.

Înțeleg că această muncă îți produce singurătate și teamă, dar nu uita că Eu îi aleg pe cei cu inima deschisă, care sunt destul de puternici ca să vestească Cuvântul Meu. Puterea pe care o vei primi te va ajuta să răspândești repede aceste mesaje către un public larg. Așadar nu te simți deznădăjduită niciodată. Pentru că deși te străduiești să simți bucurie în inima ta în timp ce porți crucea Mea pe umeri, aceasta se întâmplă rareori. Tu vei suferi mereu în numele Meu și vei descoperi, că va dura un timp, înainte ca întreaga forță a bucuriei să fie simțită. Suferința ta salvează milioane de suflete, de aceea trebuie să fii recunoscătoare. Toți sfinții lucrează alături de tine să te întărească și să te apere de satana, care va face tot ce poate să te oprească. Dar el nu va reuși niciodată aceasta, pentru că Mâna Tatălui Meu îi va lovi pe toți aceia care vor încerca să saboteze această lucrare a Mea de a salva cât de multe suflete pot cu ajutorul tău. Sprijină-te pe Mine și Eu voi face să progreseze această lucrare, astfel încât mesajele Mele vor fi auzite de milioane de credincioși și necredincioși din toate colțurile lumii.

Iubitul vostru învățător, Mântuitorul Omenirii, Isus Cristos

137. Nu vă temeți, convertirea va genera un mare sentiment de iubire și pace

Duminică, 10 iulie 2011 la ora 12:10

Fiica Mea multiubită, pe acei copii pe care-i sperie mesajele Mele și pe cei care le consideră greu de acceptat îi rog să Mă asculte acum. Răutatea care crește tot mai mult în lume este cauzată de om, prin păcat. Aceasta nu mai poate continua. Vă rog, nu vă temeți, pentru că teama nu va schimba acele planuri care sunt puse la cale de Grupul malefic al Noii Lumi. Copiii Mei, trebuie să conștientizați ce se întâmplă. Este foarte important ca fiecare copil să fie prevenit asupra acțiunilor acestui Grup și a planurilor lor sinistre pe care le-au creat ca să vă controleze.

Vă rog să salutați Avertismentul

Marele Meu Avertisment, Marele Act al Iubirii Mele, care este un mare dar din dragoste. De aceea vă rog să îl așteptați cu bucurie, deoarece va aduce multe convertiri. Convertirea va fi atât de răspândită încât va crea un mare sentiment de iubire și pace, atunci când toți copiii Mei vor fi smeriți de acest mare eveniment. Atunci ei vor fi puternici prin numărul lor. Cu cât vor crede mai mulți oameni în Adevăr, cu atât va scădea influența Grupului Noii Lumi. Este necesară rugăciunea și încă multă rugăciune, pentru evitarea unei mari parți a distrugerii pe care ei încearcă o producă. Deci nu uitați să vă rugați Sfântul Rozar și Rozarul Divinei Îndurări, pentru că acestea două unite, vor ajuta la ștergerea parțială a răului pus la cale. Acum mergeți și nu vă temeți. Așteptați cu bucurie un nou început, o nouă pace din care răul va fi alungat pentru totdeauna.

Aceasta este promisiunea Mea către voi, copii.

Mântuitorul vostru iubitor, Isus Cristos

138. Apelează la persoanele marcante pentru a vesti Cuvântul Meu

Miercuri, 13 iulie 2011 la ora 16:15

Fiica Mea multiubită, de câte ori Îmi întorci spatele îți este mai greu să Mă regăsești după aceea. Înțeleg că tu crezi că te-am pus în fața unor responsabilități dificile, însă vestirea Cuvântului Meu către lume este atât de importantă încât tu trebuie să Mă asculți așa cum ți-am cerut. Amintește-ți că Mi-ai oferit voința ta liberă, ceea ce a fost un dar minunat. Să onorezi acest dar nu este simplu pentru tine, pentru că, în cele din urmă ești doar un om. Încă o dată te chem să-Mi asculți rugămintea și să petreci timp mai mult în compania Mea. Trebuie să simți Iubirea Mea, nu doar acea iubire pe care o am pentru tine, ci și cea rezervată fiecăruia dintre copiii Mei de pe Pământ.

Vreau ca discipolii Mei să transmită în toată lumea cuvântul Meu de pace și armonie. Ei trebuie să acționeze peste tot în mod voluntar și trebuie să le amintească tuturor necesitatea promovării mesajelor iubirii Mele. Rugați-i pe cântăreți, pe cei din mass media, personalitățile sau pe oricine a cărui voce este ascultată și respectată, să asculte cererea Mea. Luați potirul iubirii Mele. Beți din el, pentru că aceasta vă va aduce salvarea pe care o doriți atât de mult și nu doar în această lume, ci și în viața ce va urma. Spune aceasta tuturor celor care te urmează.

Cum vei face asta? Depinde de tine, pentru că toți cei care vor răspunde chemării Mele vor avea parte de harurile necesare pentru a face această muncă sfântă. Copii, țineți minte aceasta: cu cât vor fi mai mulți cei ce se vor ridica dintre voi să transmită Cuvântul Meu și să spună tuturor adevărul, cu atât va fi mai ușor pentru copii Mei să treacă prin marea Pedeapsă și peste persecuția pusă la cale în prezent de Noua Ordine Mondială.

Mesajele date omenirii trebuie ascultate și evaluate și trebuie acționat pentru a reaminti tuturor că trebuie să își deschidă mintea și să accepte existența lui Dumnezeu, Tatăl Cel Atotputernic și Sfânt, pentru că atunci când o vor face, va domni din nou pacea.

De dragul jertfei Mele, pe care am adus-o pentru fiecare, prin moartea Mea pe cruce, ascultați chemarea Mea și faceți tot ce puteți pentru ca cei pe care-i cunoașteți, să înțeleagă că Eu sunt acela care vorbește lumii, tot așa cum pe vremuri a făcut-o tatăl Meu prin profeți, înaintea vieții Mele pământești. Fiți puternici. Fiți curajoși. Rugați-vă către Mine pentru îndrumare în timpul cruciadei, în Numele Meu și în Numele Tatălui Meu Veșnic.

Isus Cristos, Regele Omenirii, Mântuitor și Salvator

139. Mesajele Mele vor aduce lacrimile convertirii

Joi, 14 iulie 2011 la ora 14:30

Fiica Mea multiubită, nu uita niciodată că aceia care vorbesc în numele Meu vor fi batjocoriți, luați în derâdere și făcuți să pară caraghioși. Aceasta este crucea despre care îți vorbesc. Nu fi dezamăgită dacă asta se va întâmpla.

Mulți pun la îndoială Cuvântul Meu. Unii pun întrebări sincere, care izvorăsc din iubirea lor pentru Mine, în timp ce menirea altora este să facă astfel încât Cuvântul Meu să pară ridicol și lipsit de sens. Copiii Mei trebuie să înțeleagă că, din lipsă de timp, comunicările Mele către tine vor fi din ce în ce mai dese. Deși Cuvântul Meu este pus la îndoială, bucură-te, pentru că tu știi că piedicile apar atunci când Eu comunic cu copiii Mei în acest mod. Atunci vei ști că Eu sunt acela. Dacă citind mesajele Mele, copiilor Mei le vin lacrimile, atunci să știe că sunt lacrimile convertirii – un dar pentru fiecare dintre voi în parte, prin puterea Duhului Sfânt.

Mulți dintre copiii Mei sunt nedumeriți, pentru că modul în care Cuvântul Meu este comunicat lumii, răstoarnă rutina lor zilnică. Cuvântul Meu nu va aduce fericire tuturor sufletelor, pentru că uneori Adevărul poate fi înfricoșător. Dacă mai întâi se vor așeza și vor permite să le umplu sufletele cu pacea Mea, abandonându-se Voinței Mele Sfinte, atunci vor simți o adevărată mulțumire. Aveți încredere în Mine, copii. Nu Mă excludeți. Ascultați cu atenție ceea ce vă spun și vă voi lua în călătoria Mea spre mântuirea veșnică.

Țineți minte că Dumnezeu Tatăl stăpânește acum peste Împărăția Sa, pe care nici un om nu o poate distruge. Orice încercare de acest fel va fi sortită eșecului. Deoarece păcătoșii continuă să Mă insulte pe Mine și pe Tatăl Meu Veșnic, mâna Lui stă gata să lovească fulgerător. Datorită Marelui Avertisment, El nu va lovi până când nu se împlinesc convertirile. Între timp, voi toți, cei care nu acceptați adevărul, trebuie să știți că mai aveți doar puțin timp pentru a vă pregăti sufletele.

Rugați-vă pentru fiecare suflet, ca să fie salvat.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos, Regele Omenirii

140. Execuțiile, eutanasia, avortul și sinuciderea

Vineri, 15 iulie 2011 la ora 17:30

Fiica Mea, atunci când copiii Mei simt iubire în inimi pot fi siguri că Eu sunt prezent în sufletele lor. Iubirea Mea le va da putere copiilor Mei atunci când se așteaptă mai puțin. Aceasta e valabil și pentru cei mai mari păcătoși, a căror carapace dură ascunde foarte adesea o inimă sensibilă.

Fiecare persoană de pe pământ este un copil creat de Dumnezeu Tatăl. Datorită acestui fapt lumina există în fiecare persoană, deși uneori ea poate fi foarte slabă, atunci când sufletele sunt atrase spre întuneric. Cu toate acestea, Lumina Mea este prezentă în ei. Pentru că fără ea ar fi un întuneric total, în care ei nu ar putea trăi. Când sufletele ajung la un grad teribil de întuneric, atunci deseori recurg la sinucidere. Asta se întâmplă pentru că, din cauza slăbiciunilor lor sufletești și spirituale, satana le fură sufletele și-i convinge să își pună capăt vieții. Mulți discipoli de-ai Mei nu înțeleg puterea pe care acest întuneric o are asupra sufletelor, de aceea trebuie să se roage mult pentru acești copii care se află într-o stare de deznădejde.

Dumnezeu, Tatăl Meu Etern, este întotdeauna milostiv și va ajuta întotdeauna aceste suflete, dintre care multe suferă atât de intens, încât mintea lor nu mai are întreaga capacitate de discernământ. Un păcat de moarte poate fi comis doar atunci când o persoană dispune de întreaga capacitate a minții sale, are intenții clare și știe că ceea ce face este greșit. Deci vă rog să nu credeți că astfel de suflete sunt pierdute pentru totdeauna, pentru că multe nu știu ce fac.

Să știți că Eutanasia nu este plăcută Tatălui Meu și nu este tolerată, pentru că niciun om nu poate lua conștient viața altuia. Niciun fel de argument nu poate fi adus pentru a justifica aceasta în numele Tatălui Meu. Toleranța poate fi prezentată împreună cu argumentul pentru un tratament uman ca să se justifice această faptă, însă niciun om, ci numai Tatăl Atotputernic, poate decide data morții cuiva, pentru că omul nu are acest drept. Nimeni nu va primi vreodată autoritatea de a comite acest păcat de moarte.

Oamenii aduc tot felul de scuze atunci când iau viața altui om, însă niciuna dintre ele nu va fi acceptată ca justificată în nicio circumstanță. Acest fapt este valabil pentru execuții, întreruperi de sarcină și pentru eutanasie. Ridicați-vă cu toții și nu uitați că veți fi judecați aspru dacă încălcați cea mai sacră dintre Poruncile Tatălui Meu: Să nu ucizi! Nu uitați că există un singur Dumnezeu și doar El poate hotărî când se poate lua o viață. Încălcați această Poruncă în totală cunoștință de cauză a faptei pe care o comiteți și veți suferi chinurile Iadului pentru eternitate.

Vă implor, nu cedați presiunilor Satanei, care vă îndeamnă permanent să luați viața altora, pentru ca el să le poată fura sufletele, care altfel ar fi fost sortite Împărăției de slavă a Tatălui Meu.

Mântuitorul vostru Divin, Învățătorul și Salvatorul vostru, Isus Cristos

141. Uniți familiile voastre ca să vă bucurați de noul paradis pe pămâmt

Sâmbătă, 16 iulie 2011 la ora 23:00

Fiica Mea multiubită, când sufletele sunt pierdute ele pot părea că sunt pline de fericire și că se bucură din plin de viață. Totuși, ele pot fi pierdute pentru Mine și aceasta Îmi provoacă o mare tristețe. Sunt așa de mulți oameni care se preocupă doar de viața de zi cu zi, de multele lucruri care sunt de făcut, sunt atât de ocupați încât uită că acest Pamânt este făcut din țărână. Că timpul petrecut aici este atât de scurt. Că bunurile personale toate devin nimic în cele din urmă. Că oamenii când mor devin pulbere. Totuși sufletul lor rămâne viu și nu va muri niciodată. Sufletul va continua să existe pentru eternitate.

Acum vă spun, copiii Mei, să vă uniți familiile și prietenii voștri aproape de Inima Mea, pentru că atunci când o veți face vă veți bucura de Noul Paradis pe Pamânt timp de 1000 de ani rămânând uniți. Aceasta este promisiunea Mea pentru voi toți. Trăiți-vă viețile cu responsabilitate. Întotdeauna puneți familiile voastre pe primul plan pe acest pământ. Încrederea voastră s-o puneți întotdeauna în Mine.

Aduceți familiile voastre la Mine. Dacă nu vor să vină, rugați-Mă și Eu le voi da încurajarea de care au nevoie. Întotdeauna voi răspunde rugăciunilor care cer salvarea sufletelor.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

142. Oricine pretinde că ar fi Eu, este un mincinos, fiindcă Eu nu mă voi arăta niciodată ca om

Duminică, 17 iulie 2011 la ora 15:40

Fiica Mea multiubită, în scurt timp va începe cea mai tulbure perioadă, căci nu numai cei care pretind că vin în numele Meu vor fi falși, ci vor fi și dintre aceia care vor pretinde că sunt Eu. Copiii Mei trebuie să înțeleagă următoarele: am venit prima dată ca om ca să salvez de la păcat omenirea. De data aceasta voi veni să judec. Deși mulți vor sta față în față cu Mine în timpul Marelui Avertisment, Eu nu voi veni a doua oară până la Ziua Judecății.

Orice om care pretinde că ar fi Eu este un mincinos. Astfel de suflete – și sunt multe din acestea, fiica Mea – nu o fac din rea voință. Ele sunt atât de confuze, încât Înșelătorul le convinge nu numai că au putere dumnezeiască, ci chiar că însuși Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în ele. Dar nu aceasta e realitatea. Pentru că Eu nu Mă voi arăta niciodată într-o altă ființă umană pe acest Pământ. Aceasta nu se poate întâmpla niciodată. Nici un om nu este vrednic de o astfel de cinste, pentru că acest lucru nu a fost profețit dinainte.

Mulți vor apărea și vor spune că sunt Eu, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Acestor sărmane suflete le spun următoarele: îngenunchiați acum și rugați-L pe Dumnezeu Tatăl să vă apere de înșelător. El vrea să vă tulbure, pentru ca voi, la rândul vostru, să îi induceți în eroare pe copiii Mei care așteaptă întoarcerea Mea pe Pământ și să creați situații ridicole, atât de intens exploatate de atei. Voi nu numai că aduceți rușine Numelui Meu, ci și fără să vă dați seama, îi întoarceți pe oameni împotriva credinței în Dumnezeu, Tatăl Atotputernic.

Doresc de asemenea să-i atenționez și pe aceia care spun că pot face minuni. Toți cei care pretind că au astfel de puteri trebuie să știe că acelea nu sunt de la Dumnezeu, pentru că există un singur Dumnezeu și numai El sau Eu, Fiul Său iubit Isus Cristos putem face astfel de lucruri. Pe de altă parte și satana deține puteri. El poate provoca iluzii. Satana poate produce vindecări miraculoase prin așa numiți vindecători prin credință, care-și iau puterea din domeniul ocult, dar acestea sunt doar rezolvări de moment, care pot părea minuni împlinite. Satana va face și minuni, incluzând viziuni, pe care mulți le vor vedea pe cer. Acestea sunt tot iluzii, nu sunt de la Dumnezeu.

Copiii Mei, deși încercați să-Mi arătați fidelitatea voastră, sunteți zilnic expuși ispitelor de către forțele răului. Voi trebuie să vă concentrați doar asupra Mea și a Tatălui Meu Veșnic. Și nu uitați: pe acest Pământ Eu nu pășesc ca om. Pot fi prezent pe Pământ în spirit, dar niciodată nu Mă voi manifesta în vreun om.

Rugați-vă în fiecare zi pentru îndrumare și pentru harul discernământului, ca să puteți deosebi minciuna de adevăr.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

143. Arma voastră supremă este iubirea voastră pentru Mine

Marți, 19 iulie 2011 la ora 23:45

Fiica Mea multiubită, mă bucur să te văd revenind la programul obișnuit, după ce ai luat o scurtă pauză. Drept rezultat vei deveni mai puternică, dar nu uita, te rog, să te concentrezi asupra Mea tot timpul.

Iubirea Mea pentru toți copiii Mei este foarte puternică și foarte diferită de iubirea despre care se vorbește cu ușurință în această lume. Copiii Mei simt iubirea Mea atunci când bat la ușa lor și ei Îmi deschid. Când vin la ușa lor, atunci ei au două alegeri: fie Îmi deschid și Mă lasă să intru, fie Mă lasă afară. Atunci când Îmi permit cu adevărat să intru în sufletele lor, iubirea Mea le cuprinde întreaga ființă. Este o iubire care îi dezarmează cu puterea surprizei, este atât de intensă și plină de bucurie încât nu se mai pot opri să le împărtășească celorlalți această veste bună.

Discipolii Mei dragi, care Mă iubiți, să știți aceasta: datorită iubirii și devotamentul vostru față de Mine, permit ca iubirea Mea să se reverse prin voi, să devină molipsitoare și să se răspândească pentru a îmbrățișa alte suflete. Odată ce Mă lăsați în inimile voastre vă voi umple cu harul Duhului Sfânt ca să puteți spune tuturor ceea ce Eu vă spun acum.

În primul rând, Eu vă iubesc cu o mare gingășie în Inimă. În al doilea rând, datorită iubirii Mele, voi distruge răul din lume, astfel încât să aduc pe fiecare copil al Meu înapoi în îmbrățișarea Creatorului vostru veșnic iubitor, Dumnezeu Tatăl.

Vă rog pe voi, discipolii Mei devotați, nu permiteți ca teama să intre în inimile voastre acum când Marele Avertisment se apropie cu fiecare săptămână. Pentru că, atunci când va avea loc acest măreț Act al Îndurării Mele, atunci vă veți bucura. Pentru că darul Meu pentru voi este să ajungeți mai aproape de Inima Mea. Aceasta vă va face atât de puternici, încât veți naviga fără nicio ezitare către Noul Paradis pământesc. Va fi atât de lină această trecere!

Iubirea Mea este mai puternică decât oricând, pentru că voi, credincioșii Mei iubiți, faceți tot ce puteți ca să răspândiți Cuvântul Meu. Folosiți orice mijloace pentru a spune oamenilor să se pregătească pentru Marele Avertisment. Voi sunteți curajoși, copiii Mei și aduceți bucurie și fericire Inimii Mele îndurerate, care în fiecare clipă dorește să salveze toate sufletele Mele pierdute.

Acum mă încred în voi că vă veți ruga cât de mult puteți pentru păcătoșii care nu vor rezista testului pe care Marele Avertisment îl reprezintă pentru ei. Mergeți acum, armata Mea puternică și iubitoare. Arma voastră supremă este iubirea voastră pentru Mine. Veți ști în inimi că Eu sunt acela care vă vorbește și Eu sunt cel care bate la ușa voastră. Voi acum, peste tot în lume, trebuie să bateți la ușile slujitorilor Mei sfințiți, ca să vă asigurați că ei citesc Cuvântul Meu sfânt.

Al vostru iubit Mântuitor și Salvator Isus Cristos

144. Acum sunteți în mijlocul strâmtorării – a doua jumătate va începe la sfârșitul lui 2012

Miercuri, 20 iulie 2011 la ora 23:00

Fiica Mea, tu ești, precum știi, cea mai puțin plauzibilă vizionară, din cauza lipsei tale de cunoștințe în chestiunile Sacre. Totuși, tu ești mesagerul ales. Trebuie să înțelegi că nu vei putea să-Mi aperi mesajele, neavând nicio autoritate reală, așadar păstrează tăcerea atunci când te vor ruga să explici mesajele Mele.

Te vor provoca și vor încerca să te atragă în dispute religioase, mai ales cele escatologice (notă: doctrina despre destinul final al lumii), dar tu nu ai voie să răspunzi sau să dai propriile tale interpretări. Din cauza acestei lucrări, nu te vor agrea. Gelozia spirituală se va isca printre discipolii Mei, mai ales printre teologi și aceia care toată viața lor au studiat Scriptura. Deci păstrează tăcerea, pentru că tu nu ai nici știința, nici, așa cum ți-am spus înainte, autoritatea să argumentezi.

Tu doar urmează învățătura Mea și rămâi tăcută. Îndeplinește cererile de rugăciune și adună-i pe discipolii și devotații Mei credincioși care și-au oferit sprijinul în ceea ce privește această lucrare.

Timpul este deja foarte scurt. Totul se va întâmpla foarte repede. Marele Avertisment este aproape, deci a rămas puțin timp ca să vă rugați pentru acele sărmane suflete care se vor pierde. Prin rugăciunea Rozarului Divinei Milostiviri, dedicată acestor suflete, se vor salva multe milioane de suflete.

Copiii Mei, acum sunteți la mijlocul acelei perioade care se cheamă Încercarea, care a fost prezisă în Cartea Mea Sfântă. A doua parte, Marea Încercare, va începe, precum am spus, înainte de finele anului 2012. Nu am intenția prin aceasta să-ți produc teamă, fiica Mea, dar te avertizez cât este de urgent pentru copiii Mei să se roage pentru ajutorul Meu.

Prin rugăciunile vizionarilor Mei din toată lumea, puterea Noii Ordini Mondiale, care este condusă de forțe masonice, începe deja să slăbească și să se dezintegreze în fața ochilor voștri. Mult mai multe asemenea organizații globale însetate de putere vor fi îngenuncheate în umilință, pentru că vor răspunde nu numai în fața lui Dumnezeu Tatăl, ci și în fața acelora față de care au responsabilități pe acest pământ.

Fiți atenți la acele puternice grupări care încearcă să se depășească unele pe altele, cum își acoperă propriile păcate și ascund adevărul de cei care dețin funcții importante și de care se tem. Rugăciunea, copiii Mei, va face aceasta. Dumnezeu Tatăl lovește acum ca să-i pedepsească pe acești oameni, înainte ca ei să își pună în aplicare planul malefic prin care să îi controleze pe copiii Mei.

Aceasta este o perioada dureroasă, copiii Mei, pentru că influența satanei nu a fost niciodată mai puternică decât acum, în ultimele zile ale puterii lui pe Pamânt. Voi toți, copiii Mei, împotriviți-vă metodelor sale diabolice. Uitați-vă la acele distrugeri pe care le provoacă atunci când asmute pe frate împotriva fratelui, o țară contra altei țări, creează ură între voi și lipsă de respect pentru vieților celorlalți. La acestea se adaugă acea ură puternică pe care el o inspiră copiilor Mei față de Mine, Mântuitorului lor iubit. Ura pe care a stârnit-o față de Tatăl Meu a căpătat proporții epidemice. Cea mai puternică formă a urii arătată împotriva Tatălui Meu este ca omul să nege existența Lui.

Cât de adânc simțiți neliniștile pe care vi le provoacă lumea de azi, copiii Mei. Nimeni nu poate să ignore profunda și neliniștitoarea agitație provocată peste tot în lume de satana și milioanele de demoni ai săi. Iubirea Mea pentru voi toți se va dovedi acum. Prin Marele Avertisment încă o dată voi veni ca să vă salvez prin Milostivirea lui Dumnezeu Tatăl. Credeți în Mine și în Tatăl Meu Veșnic și atunci nu aveți de ce vă teme. Ignorați ceea ce se întâmplă și nu vă veți putea pregăti corespunzător.

Al vostru Mântuitor iubit, Isus Cristos

145. Nu va exista nici un om care să nu fi auzit cuvântul Fiului Meu înainte de timpul reîntoarcerii Lui

Sâmbătă, 23 iulie 2011 la ora 17:25

Al doilea mesaj de la Dumnezeu Tatăl

Vin în Numele Fiului Meu preaiubit și prețios, Isus Cristos.

Fiica Mea aleasă, deși uneori nu ești atentă la chemarea Fiului Meu iubit de a-ți vorbi, ai crescut in ochii Mei prin darul pe care i L-ai oferit. Darul tău de a deveni un suflet ispășitor, pentru a ajuta la salvarea a milioane de suflete, Îl face să plângă de bucurie și ușurare. Pentru că atât de multe suflete se pierd în focul Iadului zi de zi, în fiecare secundă, cu fiecare respirație a ta.

Fiul Meu cere de la tine acum o ascultare totală, fiica Mea. Ascultă fără ezitare fiecare poruncă a Sa. Inima ta este plină de iubire și compasiune nu doar pentru Fiul Meu drag, ci și pentru toți copiii Mei. Atinsă de Duhul Sfânt, vei simți o iubire instantanee pentru străini, în care vei vedea lumina Mea. Ție, fiica Mea, ți s-a dat harul de a vedea atât iubirea, cât și răutatea în toți. Vei fi capabilă să recunoști repede păcatul în sărmanele suflete rătăcite.

Pentru că această muncă presupune să te înconjori de toată protecția necesară, Fiica Mea, pe tine și pe cei dragi ție îi voi apăra, pentru că acum Cel Rău te va ataca cu mai multă forță. Roagă-te și cere-Mi această protecție zi de zi și atunci vei fi apărată de puternica prigoană. Acum trebuie să Mă chemi să te ajut în răspândirea acestor mesaje, pentru ca vocea Fiului Meu să fie auzită și să I se arate cinstire, așa cum ar trebui.

Mesagerul Meu, fiica Mea, tu înțelegi încă prea puțin ceea ce se așteaptă de la tine. Acestea sunt toate informațiile care ți se pot da deocamdată. Acum Eu te voi inspira și vei împlini, sub îndrumarea Mea, profețiile anunțate, când Cuvântul Fiului Meu se va răspândi precum Sfânta Evanghelie printre oameni. Nu va exista nici un om care să nu fi auzit Cuvântul Fiului Meu, înainte de timpul reîntoarcerii Lui. Ai primit această misiune și pentru acest dar trebuie să-ți pleci capul cu recunoștință că ai primit această Slăvită chemare din Ceruri.

Fiica Mea, vei fi sprijinită în orice privință, dar trebuie să asculți de Fiul Meu întotdeauna. Ridică-te, fiica Mea, omenirea trebuie să audă cuvântul de avertizare transmis de Fiul Meu pentru ca sufletele să nu sufere chinurile Iadului dacă ar muri în păcat de moarte, fără să fi primit mai înainte șansa de a fi salvați de Fiul Meu în timpul Marelui Avertisment.

Permite ca Pacea Mea să-ți inunde sufletul. Inima Mea îmbrățișează fiecare mișcare a ta. Să nu te simți niciodată singură în această lucrare, pentru că tu ești călăuzită în fiecare minut al zilei.

Dumnezeu Tatăl

146. August 2011 – luna salvării sufletelor

Sâmbătă, 23 iulie 2011 la ora 17:30

Fiica Mea iubită, tu Mă faci atât de fericit. Abandonarea ta totală înseamnă că Eu acum pot salva și mai multe suflete în toata lumea. Nu îți este încă foarte clar, fiica Mea, ce înseamnă cu adevărat un suflet ispășitor, dar cu timpul vei înțelege. Atunci tu vei fi atât de puternică, încât suferința ta pentru Mine îți va aduce bucurie în loc de tristețe. Nu va fi ușor, dar pe de altă parte, să Îmi slujești Mie, Mântuitorul tău iubit, nu poate fi ușor.

Dumnezeu, Tatăl Meu Veșnic, a fost cel care ți-a inspirat curajul să faci acest sacrificiu final pentru Mine. Aceasta este un har foarte deosebit, fiica Mea, deși din punct de vedere omenesc nu pare astfel, pentru că Harurile Mele nu întotdeauna aduc bucurie și fericire în viața voastră. Ele pot aduce suferință, dar totodată vă ajută să înțelegeți cu adevărat Împărăția Mea de Slavă.

Oastea Mea prețioasă este alcătuită din mulți-mulți oameni aflați în lume. Prin rugăciune, prin suferințele personale și prin răspândirea Cuvântului Meu ei vor salva suflete. Cu cât este mai puternică armata Mea în salvarea sufletelor, cu atât va fi mai mic efectul Pedepsei.

Îi chem pe toți copiii Mei să petreacă luna august, rugându-se zilnic Rozarul Milostivirii Divine pentru sufletele pierdute care nu vor supraviețui Marelui Avertisment. Este necesară și o zi de post pe săptămână, ca și Liturghia zilnică și Primirea Preasfintei Mele Euharistii.

Dacă vor fi destui cei care vor face acestea în luna pe care Eu o numesc luna ”Salvării sufletelor”, atunci milioane de suflete vor fi salvate în toată lumea. Faceți aceasta pentru Mine, copii, și veți face parte din Împărăția Mea de Slavă. Sufletele voastre, în pragul morții, Mă vor regăsi în Paradis. Aceasta este promisiunea Mea cea mai solemnă.

Vă iubesc, copii Mei. Acum mergeți și formați cea mai puternică armată din lume. Armata Iubirii. Armata Salvării.

Mântuitorul vostru iubit, Salvatorul Omenirii, Isus Cristos

147. Dumnezeu Tatăl îi va distruge pe aceia ce plănuiesc răsturnarea sistemului monetar

Duminică, 24 iulie 2011 la ora 23:00

Fiica Mea multiubită, devotamentul discipolilor și fidelitatea lor față de Mine și de Tatăl Meu Veșnic, aduc deja o mare schimbare. Voi, copiii Mei, trebuie să știți că flăcările devotamentului vostru ard atât de puternic în Inima Mea încât aceasta aproape plesnște datorită iubirii pe care o simt pentru voi. Raiul acum se bucură văzând felul în care voi, copiii Mei iubiți, Mă cinstiți, cu atâta pasiune și devotament. Voi ați recunoscut în inimile voastre că Eu sunt acela care Vă vorbește. Eu sunt acela care aduce atât de multă iubire și blândețe în inimile voastre.

Am un mesaj pentru voi toți, copiii care urmează Preasfântul Meu Cuvânt Divin pe această pagină de internet. Acesta este modul în care trebuie să comunic într-o lume modernă. Acesta, precum și alte canale de comunicare, vor fi folosite să fac auzit și simțit Cuvântul Meu de către toți credincioșii, ateii și de către toți cei care nu Mă cunosc deloc.

Vă rog să luați în considerare că fiecare efort pe care-l faceți din iubire pentru Mine are importanță. Îl aud pe fiecare dintre voi. Cunosc bucuria pe care am adus-o în sufletul vostru. Salut modul în care lucrați să răspândiți Cuvântul Meu. Pe fiecare dintre vă voi răsplăti cu haruri speciale și favoruri. Vă rog să Mă rugați să vă ascult rugăciunile. Veniți la Mine. Voi auzi chemarea voastră.

Acțiunea Noii Ordini Mondiale începe deja să se dezintegreze. Toate acestea se întâmplă datorită rugăciunilor, a rugăciunilor voastre. Dumnezeu, Tatăl Veșnic, va distruge pe aceia care continuă să pună la cale planul lor îngrozitor de a dărâma sistemul monetar în lume și de a răsturna conducători politici pe care vor încerca să-i îndepărteze. Mâna Tatălui lovește acum ca să vă apere pe voi, copii.

Vă chem să aduceți aceste mesaje la cunoștința cât mai multor voci influente, inclusiv din mass media. Mulți vor crede că aveți închipuiri când le veți vorbi despre aceste mesaje. Nu vă temeți, pentru că harurile pe care le veți primi în această misiune vor depăși cu mult aceste batjocuri pe care va trebuie să le suportați la început.

Mergeți acum înainte, copiii Mei iubiți, cu iubire și bucurie în inimi. Cuvântul Meu trebuie primit cu bucurie. În sfârșit știți că Eu merg alături de voi, pentru a întări legăturile de iubire pentru toți discipolii Mei pe care i-am ales să se apropie de Inima Mea Sacră. Sângele Meu Prețios, vărsat din iubire pentru voi toți ca să puteți fi salvați, vă acoperă în fiecare zi.

Voi sunteți armata Mea iubită și ne vom ridica împreună ca să-i aducem pe toți frații și surorile voastre din nou înapoi în patria de slavă care este moștenirea lor de drept.

Vă iubesc și vă prețuiesc pe fiecare dintre voi. Să nu uitați asta niciodată. Când vă rugați zilnic către Mine, să spuneți următoarea rugăciune:

„O, Isuse drag, cuprinde-mă în Brațele Tale și lasă-mă să-mi odihnesc capul pe umerii Tăi, pentru ca Tu să mă ridici în glorioasa Ta Împărăție atunci când va veni timpul. Fie ca sângele Tău prețios să acopere inima mea și astfel să fim una.”

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

148. Satana este neputincios în fața discipolilor Mei fideli

Luni, 25 iulie 2011 la ora 09:00

Fiica Mea iubită, din nou te înștiințez cu mare bucurie despre convertirea care are loc acum în lume. Cu cât oamenii comit fărădelegi mai mari sub influența Satanei, cu atât mai mulți copii ai Mei încep să se întrebe de ce există un asemenea nivel al intențiilor criminale ce predomină astăzi în lume. Pe măsură ce veți vedea și mai multe grozăvii, vă veți da seama că, de fapt, satana există cu adevărat. Celor care nu cred că el există vreau să le explic cum pot observa lucrările sale malefice.

De fiecare dată când copiii Mei sunt martori la o crimă, sinucidere, război, corupție existentă în guverne și la aceia ce dețin puterea, când văd lăcomia, trufia, nedreptatea, trebuie să știe că aceste fapte sunt manifestările satanei. Cel rău este disperat acum și dorește să otrăvească mințile copiilor Mei, el va face tot ce-i stă în putință în această perioadă a istoriei, atât de mare este furia lui. Voi, copiii Mei, sunteți țintele lui. Deși îi este ușor să otrăvească sufletele care se deschid larg influențelor sale – pe acelea care caută permanent glorificarea personală pe pământ – îi este din ce în ce mai greu să pătrundă în sufletele discipolilor Mei. Atât de binecuvântați sunt ei prin harul Duhului Sfânt, încât Satana este neputincios în fața lor.

Toți cei care se urmează îndrumările Mele în rugăciune vor deveni mai puternici în minte și spirit. Atunci ei nu vor mai fi afectați dacă Satana se repede cu furie asupra lor, pentru că protecția armurii lor este atât de puternică. Aceasta nu înseamnă că el nu va folosi toate metodele ca să vă cucerească prin păcatele trupești. Aceasta nu înseamnă că nu vă va răni șoptind în urechile celor apropiați și ale celor pe care îi iubiți. Rezistați cu tărie, discipolii Mei, pentru că prin puterea voastră va fi zdrobit pentru totdeauna. Copiii Mei, prin răspândirea convertirilor el va deveni neputincios. Cum ar putea oare să vă convingă să beți din cupa urii lui pentru omenire, atunci când nu sunteți însetați de promisiunile lui deșarte? Cu cât sunteți mai puternici, cu atât vă va necăji mai puțin.

Să știți că atunci când vedeți tulburări în lume, aceasta este lucrarea Înșelătorului. Discipolii Mei recunosc deja imediat răutățile Satanei, pentru că acestea sunt atât de stridente. Rugați-vă pentru ca și frații voștri să aibă curajul de a depune mărturie împotriva faptelor lui haine și să le recunoască așa cum sunt ele în realitate. Doar atunci când necredincioșii vor accepta în sfârșit că satana există, ei vor căuta protecția Mea.

Rugați-vă acum pentru convertirea globală. Convertirea care se va produce nu va avea loc doar datorită Marelui Avertisment, ci și datorită adevărului.

Învățătorul și Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

149. Chemare pentru preoții și călugării Bisericii Romano-Catolice

Luni, 25 iulie 2011 la ora 21:00

Fiica Mea multiubită, mesajele referitoare la Marele Avertisment se răspândesc repede, precum a fost prezis.

Sărmanii Mei slujitori sfințiți suferă, fiica Mea. Te rog, roagă-i pe toți aceia care citesc mesajele Mele să se roage foarte mult pentru slujitorii Mei sfințiți, pentru preoți, călugări, pastori și pentru toți cei care conduc comunități Creștine în toată lumea.

Biserica Catolică va fi prigonită peste puterea de a îndura. Satana și armata lui au atacat Biserica Romano-catolică, contaminând-o. Dorința lui este să submineze Biserica Mea, prin răutățile abuzurilor clericilor, care au condus la această situație îngrozitoare.

Sărmanii copii care au suferit abuzuri sexuale au fost atacați de slujitorii satanei care erau prezenți în acei slujitori sfințiți care au cedat ademenirilor celui rău.

Satana intră în Biserica Mea, pentru că vrea să provoace căderea ei. Sărmanii Mei preoți și călugări nevinovați și ei sunt victime ale prejudecăților celor ce îi învinuiesc pe ei pentru păcatele altora.

Cererea Mea către iubiții Mei preoți, călugări și slujitori sfințiți este următoarea: nu vă lăsați înfrânți. Nu uitați că prin încercările voastre vă veți ridica în ochii Mei, dacă veți putea îndura aceste prejudecăți. Lăsați-Mă să vă șterg lacrimile acum, pentru că sunteți prigoniți într-un mod în care Biserica Mea nu a mai fost prigonită vreodată.

Voi, slujitorii Mei iubiți, sunteți apostolii Mei și niciodată nu trebuie să cedați presiunilor exterioare. Să nu renunțați niciodată la vocația voastră de a Mă urma. Pentru că, aduceți-vă aminte, Eu sunt Biserica voastră. Plâng lacrimi de mare tristețe pentru voi. Acum voi suferiți pentru păcatele fraților și surorilor voastre care au cedat celui rău. Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă pentru curajul de a vă ridica cu demnitate și a răspândi Cuvântul Meu Sfânt.

Am nevoie de ajutorul vostru mai mult ca niciodată până acum. Am nevoie de voi să oferiți sacramentele unei comunități înfometate și dezamăgite. Vă rog pe voi, nu Mă părăsiți, mai ales în aceste vremuri, când satana cu discipolii lui s-a strecurat în Biserica Creștină.

Convertiți-vă acum și rugați-vă cu evlavie pentru a vă salva de Profetul Mincinos, care se plimbă pe culoarele puterii în interiorul Vaticanului. El se va face cunoscut în scurtă vreme. Să nu îl urmați, căci veți fi pierduți pentru Mine pe veci. Aceasta este promisiunea Mea. Cădeți cu smerenie în genunchi și chemați-L pe Duhul Sfânt în ajutor, să vă lumineze sufletul, ca să puteți discerne adevărul de minciunile pe care Profetul Mincinos va încerca să vă forțeze să le acceptați.

Niciodată să nu fiți dezamăgiți din cauza încercărilor pe care trebuie să le suportați. Acceptați-le, pentru că ceea ce vi se oferă nu este altceva decât putere pentru mintea și sufletul vostru. Apoi, cu smerenie, demnitate și putere veți îi conduce pe copiii Mei în timpurile din urmă. Fiți curajoși. Eu vă conduc. Convertiți-vă și rugați-vă pentru haruri speciale, ca să fiți întăriți în menirea voastră dumnezeiască.

Salvatorul vostru iubit, Isus Cristos

150. Mesajul Sfintei Fecioare Maria, „suflet ispășitor”

Joi, 28 iulie 2011 la ora 14:25

Copila Mea, cu mare bucurie vin la tine ca să te conduc în misiunea ta de a-L ajuta pe Fiul Meu iubit, Isus Cristos, de a salva și mai multe suflete. Abandonarea ta finală prin care Îi oferi lui Dumnezeu Tatăl cel Preaînalt, acordul tău de a deveni un suflet ispășitor, este primit cu mare bucurie în Ceruri.

Tu, copila Mea, vei ajuta acum la salvarea acelor suflete care altfel ar ajunge în abisul întunericului. Această ofrandă a ta va fi răsplătită prin haruri speciale care-ți vor da puterea de a suporta cu mai multă ușurință încercările. Spiritul tău, copilul meu, se va întări acum, astfel încât lucrurile referitoare la lumea materială vor valora puțin în ochii tăi.

Întotdeauna să Mă chemi pe mine, Maica și sfătuitoarea ta, ca să te duc în brațele Fiului Meu drag, Isus Cristos și ale lui Dumnezeu cel Preaînalt. Roagă-te acum ca să te poți pregăti într-un mod adecvat să te sfințești pentru această sarcină importantă.

Te voi acoperi întotdeauna cu Sfânta mea mantie ocrotitoare, iar tu, iubita mea copilă, vei fi totdeauna aproape de Inima Mea.

Maica ta iubitoare, Regina Îngerilor

151. Rugați-vă pentru acele suflete aflate în pragul osândei, care nu vor supraviețui Marelui Avertisment

Joi, 28 iulie 2011 la ora 15:30

Fiica Mea, uscăciunea sufletească prin care ai trecut zilele trecute, când ai simțit că nu poți să te rogi, a venit de la Amăgitor, care încerca să te răpească de lângă Mine.

Pentru că ți-ai depus jurământul final Tatălui Meu veșnic pentru a deveni un suflet ispășitor și a Mă ajuta astfel să salvez suflete, ți se va oferi o protecție specială, pentru ca Amăgitorul să nu îți distragă atenția.

Copii, a venit vremea în care este nevoie de foarte multă rugăciune, este ultima voastră șansă de a ajuta la salvarea acelor suflete care nu vor supraviețui Marelui Avertisment. Vă rog, luați aminte la chemarea Mea de a vă ruga mult pentru acele sărmane suflete pierdute, în timpul lunii august, desemnată ca Luna salvării sufletelor.

Răspândiți acest mesaj către grupurile de rugăciune de pretutindeni, să urmeze îndrumările Mele: zilnic Sfânta Liturghie, Sfânta Împărtășanie și o zi de post pe săptămână, pe parcursul acestei luni. Nu subestimați puterea rugăciunilor voastre de a salva suflete.

Pentru început rugați-vă pentru membri familiei voastre care trăiesc în păcat sau sunt necredincioși. Aici sunt incluși și prietenii apropiați, cunoștințele care au întors spatele învățăturilor Mele prin voința lor și care nedreptățesc pe alții. Ei au nevoie de rugăciunile voastre acum.

Acum este timpul meditației liniștite, pe măsură ce ziua Marelui Avertisment se apropie. Este necesară rugăciune tăcută și permanentă și poruncesc ca slujitorii Mei sfințiți de pretutindeni să-i călăuzească pe copiii Mei să se roage pentru sufletele care sunt pe cale să se osândească. Doar rugăciunea îi poate ajuta acum, în primul rând recitarea Rozarului Divinei Milostiviri.

Uniți-vă în iubirea pentru Mine.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

152. Voi nu aparțineți satanei, voi îmi aparțineți Mie și Tatălui Meu Veșnic

Sâmbătă, 30 iulie 2011 la ora 15:30

Fiica Mea preaiubită, sunt momente când crezi că nu vei fi capabilă să înduri încercările pe care le primești din cauza mesajelor Mele, însă nu trebuie să te temi. Nu trebuie să încerci sentimentul de teamă. Dacă Mă lași în primul rând să îți alung teama, încrezându-te complet în Mine, atunci vei fi liberă.

O, fiica Mea, cum au uitat copiii Mei puterea Împărăției Dumnezeiești. Chiar și pentru o clipă dacă ar pune jos scutul lor, atunci ar fi capabili să vadă clar desfășurându-se în fața lor fragmente din planul Meu dumnezeiesc pentru omenire. Acest scut, scutul inteligenței omenești dirijat de logica umană și care, la rândul său, este favorizat de progresul pe care omul l-a făcut prin știință, nu este decât o iluzie. Pare a fi solid, dar este lipsit de substanță. Totuși, omul crede că acesta îi oferă protecție în fața adevărului, a adevărului prezenței divine a lui Dumnezeu.

Scutul vostru, copiii Mei, prin care Mă țineți pe Mine și învățătura Mea departe de viețile voastre, va duce la căderea voastră. Cu timpul acesta nu vă va mai oferi apărare și va arde atât de repede, instantaneu, ca un foc de paie și veți fi dezgoliți. Goliciunea voastră vă va dezvălui în cele din urmă înșelăciunea pusă la cale de Satana și toate promisiunile lui deșarte privind siguranța lumească, care în realitate nu există. Încăpățânarea omului de a nu accepta existența Tatălui Meu Etern, îl va duce la exilarea lui în întuneric.

Atunci când în curând veți vedea lumina Mea, Flacăra Iubirii Mele materializându-se în cer, să nu aveți îndoieli. Aceasta nu va fi o iluzie. Va fi realitate și voi trebuie să vă smeriți, ca să vi se deschidă ochii către adevăr. Nu vă întoarceți ochii și nu vă ascundeți cu frică. Trebuie să salutați Prezența Mea ca pe o ultimă șansă pentru salvarea voastră. Eu sunt cel care vine ca să vă cuprindă în brațele Sale. Eu, Mântuitorul vostru, sunt cel care vine încă o dată, să vă întoarcă de pe marginea prăpastiei întunericului și deznădejdii. V-am spus că Eu nu vă voi părăsi niciodată. Nu vă voi lăsa niciodată neajutorați în fața „milostivirii” satanei, pentru că voi nu-i aparțineți. Voi Îmi aparțineți Mie și Tatălui Meu Veșnic, Creatorul vostru.

Atunci când veți vedea flăcările Slavei Mele pe cer, să fiți fericiți. Toate îndoielile pe care le-ați simțit vreodată în legătură cu existența lui Dumnezeu Tatăl vor dispărea. Pentru ca să puteți transforma spre binele vostru și spre salvare acele haruri pe care le aduce Marele Avertisment în sufletele voastre, trebuie să fiți mici în ochii Mei și trebuie să Îmi cereți să vă iert pentru păcatele voastre. Atunci Iubirea Mea vă va inunda sufletul și vă veți întoarce la Mine și în patria voastră de drept.

Dacă vă împotriviți Milostivirii Mele, din cauza aroganței sau a argumentelor intelectuale, veți fi pierduți.

Așteptați acum cu bucurie și entuziasm Milostivirea Mea, pentru că veți deveni din nou întregi. Veți renaște.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

153. Fiți pregătiți tot timpul

Luni, 01 august 2011 la ora 23:00

Mult iubita Mea fiică, în sfârșit, acum ești cu adevărat în deplină uniune cu Mine. Acum vei vedea de ce este o urgență a-i ajuta pe oameni să-și deschidă ochii, spre a se putea converti pentru a păși în Împărăția Tatălui Meu.

Atât de mulți oameni râd astăzi de Mine. Când credincioșii Îmi rostesc numele cu slavă, ei sunt batjocoriți, luați în râs și disprețuiți de către ceilalți. Apoi sunt alții care se înfurie atunci când li se cere socoteală pentru numele Meu. De asemenea, sunt și alții care nu numai că Mă neagă, ci Mă și urăsc. Niciodată până acum nu au existat atâția oameni în lume care să fi întors spatele credinței.

Atât de multe suflete au ales să alunge orice gând legat de faptul că Eu sau Tatăl Meu Veșnic existăm. Ei consideră că nu contează dacă au sau nu au credință și că acest fapt nu este relevant în viețile lor. Mulți dintre cei lâncezi în credința lor, resping uneori învățăturile Mele, pe care le recunosc doar de formă. Ei cred că vor avea timp suficient, mai târziu în viață, pentru a se dedica credinței lor. Acest lucru se refera mai ales la generația tânără, care consideră că credința lor nu e ceva de care trebuie să se preocupe deocamdată. Ei cred că mai au mulți ani înainte pentru a Mă cinsti pe Mine, iubitul lor Salvator și pe Tatăl Meu Veșnic. Acesta este motivul pentru care oamenii mai în vârstă, au tendința de a reaprinde flacăra credinței lor, într-o etapă mai târzie a vieții, când încep să se gândească la viața de apoi.

Ceea ce oamenii nu înțeleg este că pot muri în orice moment, oricând, la orice vârstă, de la naștere până la bătrânețe. Nu contează. Trebuie să fii pregătit tot timpul.

Îi implor pe toți credincioșii, să se roage pentru discernământ, pentru a-i învăța pe tinerii de pretutindeni, despre nevoia stringentă de a-și deschide ochii către iubirea pe care Eu și Tatăl Meu Veșnic o avem pentru fiecare dintre ei. Ajutați-i să-și deschidă ochii către promisiunea Paradisului. Este datoria voastră față de Mine, astfel încât să nu-Mi pierd copiii și tinerii din cauza minciunilor pe care satana le răspândește azi în lume.

Ajutați-Mă să îi salvez pe toți cei care cred că mai au timp suficient să-și pregătească sufletele pentru Noul Paradis pe pământ, care se apropie și care va deveni realitate, cât ai clipi din ochi, atunci când cei mai mulți dintre voi se așteaptă cel mai puțin.

Iubitul vostru Învățător și Mântuitor, Isus Cristos

154. Întrebări către Isus

Luni, 01 august 2011 la ora 23:30

După ce a primit mesajul intitulat “Fiți pregătiți tot timpul” vizionara a văzut imaginea lui Isus în care El apărea întristat. Atunci ea i-a pus câteva întrebări la care Isus i-a răspuns.

Întrebare către Isus “Ești trist?”

Răspuns: “Da și ostenit. Păcatele oamenilor îmi sfâșie Inima în două.”

Întrebare către Isus “Ce Te-ar ajuta?”

Răspuns: “Rugăciunea, cât mai multă. Devotamentul discipolilor Mei prin recitarea zilnică a Coroniței/Rozarului Milostivirii Divine și al Sfântului Rozaru îi va salva pe copiii Mei. Ei, discipolii Mei, trebuie să persevereze chiar dacă este dificil.”

Întrebare către Isus “Ce te supără cel mai tare?”

Răspunsuri:

“Aceia care nu doar că Mă urăsc, dar care au ales să-l venereze pe satana, prin ritualuri obscene, în care nu pot să vadă modul în care sunt mințiți.”

“Slujitorii Mei sfințiți care și-au pierdut iubirea față de Mine.”

“Aceia care îi persecută pe ceilalți.”

“Criminalii cărora nu le pasă de viața copiilor Mei.”

“Avortul, cea mai gravă formă de genocid. Vărs lacrimi în fiecare clipă pentru micile Mele suflete care nu apucă să-și tragă prima suflare.”

“Războiul și ușurința cu care este pornit de către cei care, dacă ar fi să-i duci în mijlocul bătăliei, ar fugi cu lașitate. Mulți dintre acești oameni care declară războaie, fac acest lucru doar pentru a câștiga putere. Ei Mă ofensează profund.”

Întrebare către Isus  “ Ce te-ar face fericit?”

Răspuns: “Credința discipolilor Mei și a celor hotărâți să Mă ajute să salvez suflete. Îi iubesc cu atâta tandrețe și compasiune. Vor fi răsplătiți cu dărnicie în Împărăția Tatălui Meu.”

155. Dumnezeu Tatăl, unul dintre cele mai urgente mesaje către omenire

Marți, 02 august 2011 la ora 20:15

Am venit în numele Fiului Meu Isus Cristos. Sunt Dumnezeu Tatăl și aș vrea să comunic întregii lumi. Intenția Mea este de a reduce severitatea Pedepselor, pentru a da oamenilor șansa să-și deschidă inimile în față adevărului existenței Mele. Preaiubiții Mei copii trebuie să știe că Eu sunt mai întâi Dumnezeul Milostivirii și abia apoi Dumnezeul Dreptății.

Milostivirea Mea s-a întins la limite extraordinare. Datorită puterii rugăciunii, Voi oferi îndurare cu prisosință astfel încât oamenii să-și potolească ura care se manifestă în multe suflete, peste tot în lume.

Fiți cu luare aminte, copiii Mei, când vă avertizez că eșecul în oprirea răspândirii păcatului va duce la o pedeapsă care va distruge mare parte din omenire. O astfel de pedeapsă nu a mai fost văzută din perioada potopului care a distrus pământul în vremea lui Noe.

Nu vă voi mai permite vouă, copiilor Mei nerecunoscători, să-i distrugeți pe aceia care Mi-au arătat devotament și credință. Nici nu voi sta deoparte și nici nu voi permite Noii Ordini Mondiale, să-Mi păteze creația, copiii Mei, pământul Meu.

Țineți seama de acest fapt, omenirii îi este dat unul dintreavertismentele finale. Îndepărtați-vă acum de calea păcatului și veți fi salvați. Întoarceți-vă de la devotamentul vostru orb față de ispita lui Satan și farmecele lui seducătoare, care vă atrag prin iubirea de sine și prin minunile materiale. Dacă veți continua să desacralizați această minunată lume creată pentru voi din iubire, așa cum o faceți acum, ea nu va mai exista pentru voi ca să-i mai provocați daune.

Eu sunt Dumnezeul iubirii, încet la mânie, însă răbdarea Mea este pe sfârșite. Cei care vor continua să-i mutileze și să-i distrugă pe copiii Mei prin război și prin controlul finanțelor lumii, știu că zilele lor sunt numărate. Ultima voastră șansă de mântuire este aceasta. Dacă nu veți răspunde cum se cuvine la marele dar al Milostivirii care este Avertismentul, atunci voi și slujitorii voștri veți fi distruși.

Gloria Mea va fi cunoscută de către fiecare bărbat, femeie și copil. Cei care aleg calea către Împărăția Mea, vor avea viață veșnică. Cei care nu vor alege această cale, vor trăi experiența unui întuneric de neimaginat și nedorit vreodată.

Fiica Mea, acesta este acum unul dintre cele mai importante avertismente, pentru a-ți salva frații și surorile de la focul chinuitor al damnării veșnice.

Regele Preaînalt, Dumnezeu Tatăl Atotputernic

156. Mesaj de la Fecioara Maria – voi mai apărea doar de câteva ori în lume

Miercuri, 03 august 2011 la ora 09:45

Copila mea, nu trebuie să te temi de această lucrare întrucât a fost prezis că această convertire va avealoc. Din nefericire, nu toți oamenii vor fi, sau vor putea fi salvați. Aceia care Îl persecută pe Preaiubitul Meu Fiu în lumea de astăzi, sunt mai răi decât cei care L-au executat în timpul Răstignirii. Deoarece Fiul Meu a murit pentru a salva omenirea de la păcat, în lume a fost învățată lecția necesității devotamentului față de Fiul Meu. Mulți dintre cei care știu adevărul, au ales să ignore acest lucru.

Am fost trimisă de atâtea ori să încurajez rugăciunea în lume și totuși avertismentele mele date copiilor de-a lungul timpului au fost uitate. Astăzi când mă fac cunoscută prin vizionari, în diferite țări, ei nu numai că sunt ignorați dar sunt și batjocoriți. Prezența mea și semnele pe care le arăt pe cer și alte manifestări, sunt respinse. Chiar și preoții și episcopii ignoră avertismentele mele. Ei, de asemenea, și-au întors fețele de la încrederea în intervenția divină. Cât de orbi pot fi ei încât să respingă ajutorul din partea mea, Mama lor Preaiubită.

Fiul meu suferă atât de mult, încât ți se rupe inima să-L vezi astăzi în agonie, din cauza răutății păcatului. Copiii mei nu au habar cât chin suferă El, când asistă la cruzimea umană din lume.

Copila mea, amintește-le copiilor mei că voi mai apărea doar de câteva ori în lume pentru că a sosit timpul bătăliei finale când voi strivi Capul Șarpelui.

Copiii mei trebuie să știe cât sunt de iubiți și cât de mult îi prețuiește Fiul meu Preaiubit. Îi rog să-și deschidă inimile și să Îi arate iubirea și compasiunea pe care El o merită. El, Salvatorul vostru, care de bunăvoie a acceptat moartea în forma ei cea mai crudă pentru a vă salva, vrea acum să salveze această generație de capcanele satanei.

El, amăgitorul, zâmbește, copila mea, pentru că știe că a reușit să fure suflete prețioase. Roagă-te, roagă-te, roagă-te acum ca Fiul meu să fie auzit în timpul Avertismentului și ca darul său de mântuire să fie acceptat cu smerenie și cu brațele deschise.

Reține-ți căîntotdeauna mă voi ruga pentru clemență pentru copiiimei, ca Mamă a voastră.  Lacrimile mele au curs pentru aceia care nu vor să audă adevărul, pentru că numai prin rugăciune perpetuă aceste suflete nefericite vor fi răscumpărate.

Mama voastră preaiubită,  Doamna voastră, Regina Durerii

157. Ziua Mea de naștere este o sărbătoare cu totul specială

Joi, 04 august 2011 la ora 20:30

Mâine, copila mea este o sărbătoare cu totul specială pentru mine, Preaiubita ta mamă, pentru că este ziua mea de naștere.

Inima Mea este plină de mâhnire din cauza abuzului pe care Fiul meu îl suferă pentru păcatul omenesc. Zâmbesc atunci când văd că devotații Mei copii, fac tot ceea ce le stă în putință pentru a salva suflete, dar lacrimile îmi curg pentru că nu pot suporta să văd suferința din lumea voastră.

Copila mea nu-ți întoarce spatele nici măcar pentru un moment, cât timp răspândești mesajele, de la Fiul Meu Isus Cristos și de la Dumnezeu Cel Preaînalt, pentru că timpul se scurge. Acordă cât mai mult timp poți, acestei activități. Continuă copila mea. Te voi acoperi cu mantia mea sfântă în tot acest timp.

Preaiubita voastră Mamă, Regina Cerului

158. Timp de așteptare – spune-le celorlalți să știe la ce să se aștepte

Joi, 04 august 2011 la ora 21:40

Preaiubita Mea fiică, lumea pe zi ce trece cade într-o degradare continuă. În rândul copiilor Mei este un amestec de speranță, îngrijorare, mânie și disperare din cauza războiului și a lipsei de bani pentru a-și putea hrăni și îmbrăca familiile în mod corespunzător. Dar luați aminte. Nu va trebui să mai rezistați astfel mult timp, pentru că în curând, după Avertisment, va exista un sentiment mult mai pozitiv de iubire și lumină în lume. Nu este totul pierdut, fiica Mea.

Rugați-vă pentru aceia care se vor converti în timpul Marelui Avertisment căci vor sta pe calea adevărului. Rugați-vă ca iubirea față de Mine și de Tatăl Meu Veșnic să devină mai puternică printre discipolii care cunosc deja adevărul.

Atâta timp cât copiii Mei îmbrățișează darul Avertismentului, nu au de ce se teme.

Cei care nu merg pe calea cea dreaptă și se vor întoarce la căile păcătoase vor avea de ce să se teamă. Tatăl Meu nu le va permite să-i infesteze și pe alții prin căile lor perverse și nelegiuite. Vor fi opriți. Din păcate, mulți se vor îndepărta de adevăr și vor încerca să continue exercitarea puterii și controlul asupra celorlalți copii ai Mei.

Rugați-vă ca Pedeapsa să fie diminuată. Rugile voastre vor ajuta la convertire și la prevenirea unor asemenea situații. Acesta este acum timpul așteptării. Rugăciunea. Pregătiți-vă și asigurați-vă că află cât mai multă lume cu putință la ce să se aștepte.

Această lună August “Luna salvării sufletelor” este foarte importantă, copii. Vă rog perseverați în devoțiunea voastră în această lună pentru că veți salva o mulțime de suflete. Raiul se bucură de iubirea și generozitatea inimilor și sufletelor tuturor discipolilor Mei care și-au luat acest angajament, un dar prețios pentru Mine, pentru ca oameni să fie salvați în timpul Avertismentului.

Acum du-te, fiica Mea și răspândește cuvântul Meu. Du-te în pace și iubire.

Mântuitorul vostru Preaiubit, Isus Cristos

159. Dumnezeu Tatăl – rolul suferinței

Duminică, 07 august 2011 la ora 14:45

Eu sunt Alpha și Omega. Eu sunt Dumnezeu, Tatăl Creator al Omului și al Universului.

Scumpa Mea fiică, acum, în sfârșit, accept darul tău pentru Mine, acela de a Mă ajuta să salvez suflete. Darul tău este acceptat cu iubire și bucurie. Acesta nu va fi un drum ușor însă vei fi ocrotită, de îndată ce Îmi vei cere ajutorul, în fiecare zi.

Suferința ta va fi psihică și de întunecare a sufletului. Pe măsură ce se va înrăutăți, amintește-ți de acele făpturi care vor fi salvate datorită suferinței tale.

Mergi la Adorație cât de des poți pentru a dobândi puterea necesară pentru această lucrare. Mesajele de la Preaiubitul Meu Fiu vor continua să vină. Trebuie postate ca și mai înainte pentru că mesajele către lume vor crește, nu vor scădea. Ești ajutată de mulți sfinți care mijlocesc pentru tine.

Continuă să te rogi la Sfânta Treime pentru harurile necesare de a rămâne puternică. Niciodată nu te simți abandonată căci aceasta va fi parte din suferința ta. Liniștește-te. Rămâi tăcută și arată-te bucuroasă lumii de afară. Ignoră-i pe cei care te vor răni. Mai degrabă, ține minte că lumina divină care va străluci prin sufletul tău, va scoate întunericul din ceilalți. Atunci și doar atunci, vei înțelege chinul care arde Inima Fiului Meu, când vede păcatul în lume. Suferința ta va fi doar o fracțiune din suferința Lui din fiecare minut al zilei.

Acceptă acum darul ce ți-a fost dat, acela de a fi un suflet ispășitor.

Ține minte că tu, fiica Mea, ești în Inima Mea tot timpul. Veghez asupra ta și te protejez. Zâmbește acum. Nu te teme deoarece această lucrare îți va aduce, în Împărăția Mea Glorioasă, mari recompense, ție, familiei tale și celor dragi.

Tatăl vostru Preaiubit,  Dumnezeu, Creatorul a toate câte sunt

160. Copii, nu vă lăsați descurajați de poveștile despre disperare cu care se confruntă omenirea

Luni, 08 august 2011 la ora 19:45

Preaiubita Mea fiică, au trecut zile de când nu am mai comunicat cu tine. Asta a fost ca să iți dau o șansă de a asculta sfatul preaiubitului Meu Tată, Dumnezeul Preaînalt, ca să te ajute să înțelegi rolul suferinței în a salva suflete.

Zilele se scurtează pe măsură ce timpul Marelui Avertisment se apropie. Totul este pregătit pentru ca flăcările iubirii Mele să cuprindă întreaga lume ca pe un întreg. Îngerii, corurile din Rai, așteaptă acum ziua de Glorie când Mă voi întoarce să-i ofer omului ultima sa ocazie de a accepta existența Mea și cea a Tatălui Meu Veșnic.

Copii, nu vă lăsați descurajați de zvonurile sau poveștile despre disperarea cu care se confruntă omenirea. În loc de asta, uitați-vă la Mine acum și încredințați-Mi Mie temerile voastre. Omenirii îi va fi oferit un dar atât de minunat. Nu doar că omul Mă va întâlni față în față, ci vor fi încântați la culme să învețe și să vadă adevărul prezentat chiar în fața ochilor lor.

Aceasta va fi o zi mare în istorie când speranța și iubirea vă va fi arătată vouă tuturor. Chiar și păcătoșii îndârjiți se vor pleca și vor vărsa lacrimi de căință. Acestea sunt vești bune, copii, căci toți pot fi salvați dacă abandonează mândria și ego-ul lor. Toți, prin propria voință liberă, trebuie să fie uniți ca să-Mi permită să intru în inimile lor, pentru a fi călăuziți către lumină.

Multor păcătoși aflați în păcat de moarte, această lumină le va arde ochii și sufletul. Va fi dureros. Dacă ar putea măcar îndura spaima de a vedea cum M-au ofensat, vor deveni puternici și se vor converti.

Așadar copii ai armatei Mele, vă spun acum. Zâmbiți căci va fi cel mai extraordinar eveniment din viața voastră și iubirea voastră pentru Mine și Tatăl Meu Veșnic vă va inunda sufletele. Atât de multă iubire se va infiltra în mintea, trupul și sufletul vostru, încât veți fi reînnoiți în spirit pentru totdeauna. Rugați-vă acum pentru toți căci timpul este scurt. Lumea este pregătită acum pentru Marele Avertisment astfel încât toți vor fi gata pentru Marele Meu dar.

Continuați copiii Mei luna aceasta, cu devoțiunea pentru Salvarea Sufletelor, căci până la sfârșitul lui august milioane de suflete vor fi salvate prin eforturile voastre.

Țineți minte, copii, sunt prezent în fiecare zi a voastră. Privind. Îndrumând. Vă iubesc pe toți. Rămâneți fideli dorințelor Mele ca să salvați sufletele torturate.

Isus Cristos

161. Tulburări în lume, cauzate de lipsa iubirii față de Mine

Marți, 09 august 2011 la ora 20:30

Fiica Mea iubită, a venit vremea tulburărilor în lume, când omul se va ridica împotriva omului, fratele contra fratelui și vecinul împotriva vecinului, așa cum a fost prezis. Evenimentele se vor precipita acum unul după altul. Multe țări vor experimenta acest lucru. Există multă furie în lume, dezamăgire și teamă în rândul copiilor Mei. Spune-le, că aceste evenimente sunt iscate de satana și că tulburările vor izbucni în continuare și se vor intensifica înainte de Marele Avertisment.

Acesta, fiica Mea, a fost prezis ca fiind doar unul dintre semnele pe care omenirea le va experimenta pe parcursul anului 2011, an de Purificare. Copiii Mei vor asista șocați la răul care există în lume, în sufletele celor conduși de ură și de furie unii față de alții. Fiica Mea, în această luptă care va continua să ia amploare nu există învingători. Atrocitățile care urmează, sunt cauzate de mâna omului. Sunt din cauza lipsei de iubire a oamenilor față de Mine și de Tatăl Meu Veșnic, ei devenind de bună voie complici ai satanei.

Rugați-vă copiii Mei, pentru toți cei care vor suferi din cauza tulburărilor din lume. Câteva țări vor scăpa de aceste izbucniri de furie și distrugere. Acest război al urii va fi văzut în diferite țări și națiuni. Confuzia, teroarea și durerea vor fi resimțite de către mulți.

Vă rog să aveți încredere în Tatăl Meu, Dumnezeu Tatăl Veșnic, fiindcă mâna Lui va ajuta la oprirea acestor calamități. Rămâneți puternici, pregătiți și loiali față de Mine, Mântuitorul vostru iubit. Toate se vor îmbunătăți în lumea voastră atunci când vă veți da seama de importanța iubirii în viețile voastre și de importanța armoniei și a grijii față de aproapele vostru. Rugăciunea va ajuta la reducerea impactului cu frământarea răului.

Rețineți că războiul, violența și crima nu provin de la Dumnezeu. Acestea sunt create de către satana. Mânia lui a atins niveluri fără precedent și furia lui este orientată asupra copiilor Mei, strecurându-se în cei cu sufletele slabe, fără iubire în inimile lor.

Ascultați-mă acum. Iubiți-vă unul pe altul, așa cum vă iubesc și Eu pe voi. Respingeți-l acum pe satana, pe slujitorii și pe marionetele sale. Rugați-vă la Sfântul Arhanghel Mihail pentru ca să vă apere comunitatea. Rugați-vă către Mine pentru îndrumare. Rugați-vă invocându-L pe Duhul Sfânt să se pogoare asupra țărilor voastre.

Mântuitorul vostru milostiv, Isus Cristos

162. Rugați-vă pentru cei care nu pot vedea dincolo de câștigul material

Miercuri, 10 august 2011 la ora 12:05

Fiica Mea preaiubită, trebuie să perseverezi în această suferință pentru că procedând astfel, salvezi suflete. Suferința ta dezvăluie acum tortura pe care am îndurat-o prin păcatul omului.

Lăcomia omului a crescut acum într-o asemenea măsură, încât principiile moralei nu se mai aplică în societatea voastră. Păcatul lăcomiei omului înseamnă că lui nu-i pasă cine suferă din cauza lui, atâta vreme cât poftele sale sunt satisfăcute. Vă spun acum, că nu-i voi pierde din vedere pe cei care îi chinuie pe alții din cauza lăcomiei și avariției. Veghez. Văd. Mă cutremur când asist la faptul că omul alege calea hidoasă a declinului, cu scopul de a câștiga avere în detrimentul altora.

Fiica Mea, vor fi deposedați de bunurile materiale, dacă nu vor implora milostivirea Mea. Banii lor vor fi lipsiți de valoare. Oamenii care încearcă să tortureze suflete, să fure ceea ce aparține de drept fraților și surorilor lor, se vor alege doar cu cenușa. Rugați-vă pentru cei care nu pot vedea dincolo de câștigul material, deoarece în cazul în care nu vor întoarce spatele acestor fapte nelegiuite, ei vor fi lepădați și nu vor intra în Împărăția Tatălui Meu.

Dacă faceți rău altora în această lume, veți fi dați de-o parte și azvârliți în bârlogul satanei. Averea dobândită în detrimentul altora, chiar dacă vi se pare o revendicare justă, vă va aduce chinuri pe veci.

Aruncați acum armele lăcomiei și dorința necumpătată de câștig. Căutați mântuirea, și astfel pacea va reveni în societate.

Al vostru Salvator, Regele Dreptății, Isus Cristos

163. Eu nu încurajez teama de Avertisment

Miercuri, 10 august 2011 la ora 23:00

Fiica Mea preaiubită, ritmul evenimentelor globale, care conduc la Marele Avertisment, continuă să se intensifice, așa cum a fost prezis. Rugăciunea, copiii Mei, este esențială acum, pentru discipolii Mei de pretutindeni, înzestrați cu harurile Duhului Sfânt, ca să se unească, pentru a forma armataMea. Această armată, deși încă destul de mică, în care mulți dintre adepții Mei mai trebuie să înțeleagă, că fiecare dintre ei joacă un rol important, va crește acum și-i va conduce pe copiii Mei până la capăt.

Toți copiii Mei trebuie să Mă asculte acum. Pentru fiecare atrocitate comisă de către om împotriva semenului său în această perioadă, trebuie să se facă rugăciuni pentru făptuitor, în fiecare caz în parte. Este nevoie acum de rugăciune pentru păcătoși. Prin rugăciune se poate invoca Duhul Sfânt pentru a aduce lumina divină în aceste sărmane suflete. Multe dintre ele sunt atât de oarbe față de adevărul iubirii Tatălui Meu, încât rătăcesc fără scop și se cufundă dintr-o criză în alta, rănindu-i pe cei cu care intră în contact. Dacă mai mulți dintre voi ar cere Milostivirea Mea pentru acești păcătoși, atunci influența celui rău ar slăbi considerabil. Copiii Mei, acesta este secretul în slăbirea urii satanei, care este scuipată precum focul din gura unui dragon, în încercarea de a înghiți lumea în aburii săi plini de ură.

El, înșelătorul și demonii săi sunt peste tot. Deoarece credința copiilor Mei este atât de slabă la nivel global, faptele nelegiuite ale satanei au cuprins omenirea într-o menghină, din care îi este greu să se elibereze. Dacă copiii Mei de pretutindeni ar fi crezut în existența lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Puterea satanei ar fi mai slabă, în special în cazul în care copiii Mei s-ar fi rugat pentru ajutor și ar fi solicitat Milostivirea Tatălui Meu.

Rugăciunea este armura voastră copii, de acum și până la Marele Avertisment. Folosiți rugăciunea pentru a salva sufletele aflate în întuneric. După Marele Avertisment rugăciunile voastre vor fi necesare pentru a-i ajuta pe copiii Mei să-și păstreze devotamentul față de Tatăl Meu Veșnic și pentru a cinsti Slava Lui.

Răbdarea, rugăciunea zilnică în liniște, formarea grupurilor de rugăciune, recitarea zilnică a rozariului Milostivirii Divine, postul și Sfântul Rozariu al Mamei Mele Preaiubite, se combină într-o formulă perfectă pentru salvarea sufletelor.

Eu nu încurajez teama de Avertisment. Rugați-vă acum pentru voi înșivă și pentru alte suflete, prin actul de răscumpărare și asta înainte de a Mă întâlni față în față pe Mine, Mântuitorul vostru iubit.

Zâmbesc cu bucurie și fericire atunci când Mă gândesc la momentul în care acest mare Dar al Milostivirii este revelat copiilor Mei. Este o întoarcere acasă, o plăcere care nu poate fi descrisă. Acest lucru se va întâmpla atunci când inima voastră se va umple cu iubirea Mea divină. Sufletele voastre vor fi luminate în cele din urmă în decursul pregătirii pentru Noul Paradis de pe pământ. Eu voi aduce apoi calmul care lipsea din viețile voastre de până acum, atunci când vă veți uni cu Mine.

Copii, amintiți-vă, motivul pentru care comunic acum cu lumea. Este dorința Mea de a Mă asigura că toți copiii Mei sunt salvați din ghearele satanei. De asemenea, din profunda Mea iubire de nepătruns pe care o am pentru fiecare dintre voi, vă întind mâna Mea ca să vă alăturați Mie, pentru a vă pregăti să vă întoarceți din nou acasă, în adevăratul vostru cămin.

Frica nu vine de la Mine. Vă iubesc, copii. Vă aduc acest dar glorios care provine din iubirea Mea. Bucurați-vă, zâmbiți și întâmpinați-Mă când apare semnul pe cer. Ridicați brațele și aduceți laudă lui Dumnezeu Tatăl pentru că Mi-a permis această ultimă șansă de a vă salva.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos,Regele Milostivirii

164. Discipolilor Mei li s-a dat acum darul mijlocirii

Vineri, 12 august 2011 la ora 23:45

Fiica Mea iubită, dragostea celor ce Mă urmează Mă susține. Plâng lacrimi de bucurie, când sunt martor la dragostea discipolilor Mei, care te înconjoară și te îmbrățișează cu rugăciunile lor.

Ei, fiica Mea, prin darul Duhului Sfânt, au fost chemați să proclame lumii Cuvântul Meu Preasfânt, prin aceste mesaje importante.

Doar dacă sufletele care Mă urmează și care știu, că Eu comunic prin intermediul a diverși vizionari, își vor deschide ochii și vor asculta ce am de spus, atunci de rugăciunile lor vor beneficia și acele sărmane suflete, care nu s-au pregătit pentru Avertisment.

Dragostea Mea strălucește în întreaga lume, prin intermediul copiilor Mei loiali. Lumina iubirii Mele, care strălucește prin ei creează multă convertire în lume chiar acum. În această lună, deși copiii Mei nu conștientizează, milioane de suflete sunt acum salvate datorită devoțiunilor dragilor Mei discipoli. Ei, copiii Mei prețioși, urmează invitația Mea la rugăciune și devotament în timpul acestei luni, luna Mântuirii Sufletelor. Spune-le copiilor Mei, că rugăciunea și postul lor au creat multă fericire în inima simțitoare a Tatălui Meu. O abundență de haruri se revarsă acum asupra acelor dragi suflete sfinte, astfel încât ele să fie înzestrate cu darul de a mijloci de acum înainte pentru sufletele pierdute.

Cât de mult îmi doresc să-l țin pe fiecare dintre ei în brațele Mele, aproape de inima Mea Preasfântă, pentru a le putea arăta cât de mult îi iubesc pe toți. Sunt atât de curajoși, atât de loiali și, în ciuda devierilor păcătoase din când în când, sunt atât de buni. Inimile și sufletele lor sunt acum îmbibate de compasiunea Mea și Duhul Sfânt va călăuzi armata Mea prețioasă spre victorie, ajutându-Mă să câștig mai multe suflete.

Iubitul vostru Salvator loial, Regele Omenirii, Isus  Cristos

165. Dumnezeu a creat lumea – nici o altă planetă nu poate fi locuită de om

Sâmbătă, 13 august 2011 la ora 17:00

Convertirea, fiica Mea, trebuie să fie o prioritate acum pentru copii Mei, ca ei să le vorbească altora despre mesajele Mele date lumii. Copii Mei, chiar și un singur suflet pe zi Îmi aduce mare bucurie, atunci când alții încep să-și deschidă ochii în fața adevărului.

Fiica Mea iubită, atunci când omul este atât de ocupat în fiecare zi, rămâne puțin timp pentru rugăciune în viața lui. Rugăciunea, copiii Mei, poate însemna o clipă, o oră, un cuvânt sau orice fel de comunicare cu Mine. Nu contează locul în care omul Mi se adresează. Acesta poate fi în casă, în grădină, în mașină, la locul de muncă precum și în biserica Mea. Locul în care vorbiți cu Mine, nu este important, deși Îmi faceți mai mult pe plac atunci când vorbiți cu Mine în casa Mea.

Multe persoane cred în mod eronat, că Eu nu pot auzi gândurile lor, nu simt durerea, întristarea sau bucuria lor. Nu-și dau seama oare, că ele au fost create de către Tatăl Meu, Cel Atotputernic, Creatorul a toate câte sunt? EL, Cel care știe totul, vă invită pe toți să vă opriți doar pentru o clipă pe zi. Cereți ajutorul Meu pentru a vă întări. Doar un singur moment este tot ceea ce văcer, acest moment prețios, atunci când apelați la Mine să-Mi permiteți să intru în sufletul vostru prin puterea Duhului Sfânt. Chiar și doar o șoaptă prin care apelați la ajutor Meu va fi auzită. Dacă nu mă chemați, nu pot răspunde pentru că niciodată nu aș interfera cu libera voastră voință.

Eu sunt ca un Tată care privește la un grup de copii care se joacă. Cu toții preocupați, aleargă, vorbesc între ei, uneori râd, alteori se ceartă. Cei mai mulți copii răspund la chemarea adulților, atunci când li se cere atenție. Dar unii sunt încăpățânați, își întorc spatele și refuză să facă ceea ce li se cere. Unii copii sunt afectuoși. Alții mai puțin. Câțiva vor arăta ură absolută, în pofida vârstei fragede. Cu toate acestea, atunci când mă uit la copiii Mei, în lumea de azi, văd ură și chiar mai rău, indiferență totală față de existența Mea, a lui Isus Cristos, Mântuitorul lor iubit. Mulți urăsc chiar și sunetul numelui Meu.

În timpurile pe care le trăiți, copii, se poate observa existenta unui grup nesupus al copiilor Mei, indisciplinați, care cred că lumea întreagă este a lor și pot să o controleze, să facă abuzuri, sau chiar s-o distrugă, așa cum cred de cuviință. Abia se arătă puțină considerație față de Tatăl, Creatorul Tuturor lucrurilor. Atât de arogant este omul astăzi, încât el crede că provine dintr-o ierarhie chiar mai înaltă, decât cea a Tatălui Meu Veșnic. Așadar, el continuă să caute mai multe informații despre originile sale, chiar dacă Adevărul a fost în fața lui tot timpul. Atât de multă vreme este irosită în preocupări lipsite de valoare. Vise fără valoare, toate fabricate de către mințile acelor oameni de știință, a căror mândrie față de propria lor inteligență, un dar de la Dumnezeu Tatăl, constă în faptul că ei cred că vor găsi date noi despre originile lor.

De ce nu-și dau seama acești copii că pământul a fost creat pentru om? Nici o altă planetă nu poate fi locuită de om, pentru că acesta nu face parte din planul Tatălui Meu. Cât de nechibzuit poate fi omul atunci când încearcă să umple golul spiritual din sufletul său. Toată hrana și împlinirea pot fi ale lui, dacă el se așează și acceptă Adevărul. Adevărul cu privire la existența lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic, Creatorul universului.

Mântuitorul vostru  iubit, Învățătorul și Judecătorul drept, Isus Cristos

166. Bucurați-vă de viața glorioasă, care vă așteaptă pentru 1000 de ani

Duminică, 14 august 2011 la ora 14:25

Preaiubita Mea fiică, tu continui să aperi Cuvântul Meu, când de fapt nu este nevoie.

Cuvântul Meu va pătrunde în inimile credincioșilor Mei ca o sabie, când vor medita asupra mesajelor Mele, date ție pentru lume. Ei vor ști adevărul când citesc Cuvântul Meu, pentru că lumina Mea Dumnezeiasca va avea un impact asupra lor, într-un mod pe care nu-l vor putea ignora. Mulți pun la îndoială aceste mesaje și o vor face și în continuare, la fel ca și pe vremea lui Noe. Au fost atenționați, însă nu au vrut să asculte. Au respins glasul Tatălui Meu când El a trimis mesaje prin Noe și prin alți profeți. Doar aceia care l-au ascultat și s-au supus, au fost salvați.

Ascultați acum mesajele Mele. Copiii Mei, deschideți-vă inimile și permiteți Cuvântului Meu să vorbească sufletelor voastre. Ignorați distracțiile lumești. Concentrați-vă asupra glasului Meu. Prin aceasta vă salvați sufletele.

Cei care nu vor să asculte, întorcându-și spatele, cu timpul vor fi flămânzi după Cuvântul Meu cel Preasfânt, odată ce s-a produs Marele Avertisment. Atunci veți fi gata să urmați călăuzirea Mea, pentru ca Eu să vă conduc spre Noul Paradis Pământesc, unde voi și familiile voastre și cei dragi vouă vă veți bucura de Viața de Slavă care vă așteaptă pentru 1000 de ani. Nu va fi nici un fel de boală. Nu va fi lipsă de hrană. Nu vor fi griji. Doar iubire în cea mai pură formă a ei. O existență de slavă, care este moștenirea voastră de drept.

Vă rog copii, rugați-vă cu sârg pentru discernământul de a accepta Sfântul Meu Cuvânt, atunci când vă este prezentat. Considerați-l ca fiind cel mai mare dar al vieții voastre. Acceptați-l cu trupul, cu mintea și sufletul, pentru că doar atunci veți găsi adevărata pace.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

167. Ajutați-Mă în salvarea tuturor tinerilor – sunt cei mai vulnerabili în societatea voastră

Luni, 15 august 2011 la ora 12:05

Scumpa Mea fiică, în timp ce Tatăl Veșnic, Dumnezeu Cel Preaînalt pregătește lumea pentru următoarele schimbări, El este plin de tristețe, din cauza omului, care încă este orb față de adevărul existenței Lui.

În timp ce Tatăl începe să facă cunoscut întregii lumii schimbările legate de Reîntoarcerea Mea pe Pământ, vede în lume atât de multe păcate, încât plânge în tristețea Lui pentru acele suflete a căror pierdere va fi probabil inevitabilă. Rugăciunea pentru salvarea tuturor acelor suflete care încă există în lume și care de bună voie și în mod sfidător se întorc de la El, deși cunosc și acceptă existența Lui, poate ajuta salvării sufletelor lor. Continuă rugăciunea și adu jertfe personale pentru aceste suflete, fiica Mea, fiindcă fără rugăciune, viitorul lor trebuie să te îngrijoreze.

Las în seama discipolilor Mei să se roage pentru sufletele pierdute. Acum, timpul rămas pentru ca orbii credinței să-și deschidă ochii la adevărul existenței lui Dumnezeu Tatăl, este scurt.

Țineți-vă de mână copii ai luminii, pentru ca cercul vostru de iubire și devotament pentru Mine, să fie destul de puternic în atragerea sufletelor care nu acceptă sau nu cred în Adevărul existenței Mele și a Tatălui Meu iubit. Nu rupeți acest lanț al credinței, atunci când puteți ajunge la salvarea fraților, care încă nu urmează calea ce duce la Viața Veșnică. Mai degrabă, din cauza slăbiciunii lor pentru goana după bunurile materiale, vor avea nevoie de o călăuzire fermă ce să le fie de ajutor.

Nu-i brutalizați pe cei care nu cred în Dumnezeu. Convingeți-i cu blândețe, vorbiți-le despre Răstignirea Mea și despre Jertfa supremă pe care Tatăl Meu Veșnic a adus-o pentru salvarea copiilor Săi, prin faptul că le-a dat harul Mântuirii și iertarea păcatelor.

Tatăl Meu îi cheamă pe toți cei care citesc aceste mesaje pentru prima dată spunându-le: trebuie să citiți fiecare mesaj cu atenție. După care, rugați-vă Duhului Sfânt pentru harul de a fi capabili să recunoașteți că aceste mesaje sunt de origine Dumnezeiască. Deschideți-vă inima pentru a primi Sfântul Meu Cuvânt. Simțiți-Mă în suflete voastre, cerându-Mi următoarele:

„Isuse, dacă într-adevăr ești Tu, inundă-mi sufletul cu semnul iubirii Tale ca eu să pot recunoaște cine ești. Nu mă lăsa înșelat de minciuni. Mai degrabă arată-Mi Milostivirea Ta deschizându-mi ochii către Adevăr și către calea ce duce la noul Paradis de pe pământ. Amin.”

Nu uitați, copiii Mei, că vin în lume comunicând astfel cu voi, doar dintr-o tandră iubire profundă. Nu fac asta ca să vă șochez sau ca să vă impresionez,nici să creez controverse sau dezbateri. Scopul este de a salva sufletele tuturor, mai ales pe cele ale tinerei generații, care n-are nici un fel de interes pentru credință, fiind prea preocupată de propria ei viața, în care Dumnezeu ocupă doar un mic loc. Întrucât le vorbesc pe o limbă pe care ei o înțeleg, sper să reușesc să le atrag atenția asupra evenimentelor care sunt în desfășurare. În societatea voastră, ei sunt cei mai vulnerabili copii. Este vital să ajung la ei, cât de repede cu putință.

Copiii Mei, acum adunați-vă împreună cu Mine ca să salvăm toți tinerii din lume. Ajutați-Mă să-i îmbrățișez (cuprind) în Împărăția Mea, astfel încât nici un singur suflet prețios să nu se piardă pentru Mine.

Mântuitorul întregii omeniri, al vostru Isus Cristos

168. Cum să-Mi cereți ajutorul pentru a înlătura grijile voastre

Miercuri, 17 august 2011 la ora 23:00

Fiica Mea iubită, harurile care s-au revărsat peste tine, ți-au fost date ca să te întărească în această lucrare, primind astfel mai multă încredere.

Încrederea în Mine copii, este foarte importantă. Da, aduce multă bucurie Inimii Mele Preasfinte simțirea iubirii voastre pentru Mine. Dar asta este doar atunci când vă încredeți cu adevărat în Mine și când vă lăsați toate grijile în mâna Mea, ca Eu să pot să le rezolv, pentru ca voi să simțiți adevărata pace.

Foarte mulți copii se roagă pentru diferite intenții. Le ascult pe fiecare în parte. Însă când vă rugați pentru un lucru important pentru voi, trebuie să lăsați deoparte temerile. Frica nu este de la Mine. Aceasta este de lasatana, ca să vă chinuiască pe voi. Nu înțelegeți asta? Când vă e frică de ceva anume care simțiți că vă domină viețile, odată ce crește teama se amplifică și problema.

Va fi pace în mintea voastră, doar atunci când vă reculegeți și-Mi spuneți acestea:

Isuse, cu toată încrederea îți predau Ție toată îngrijorarea mea în legătură cu această problemă, pentru ca de acum ea să fie în grija Ta, iar Tu s-o rezolvi potrivit voinței Tale Preasfinte.”

Copiii Mei, asta numesc Eu încredere.

Să vă bazați pe Mine înseamnă să arătați o încredere totală. Am murit pentru păcatele voastre, ale fiecăruia în parte și ale tuturor celor care trăiți în această epocă. De ce nu ați avea încredere în Mine?

Vă iubesc ca nici o altă creatură de pe acest Pământ. Nimeni nu vă va iubi și nici nu poate să vă iubească așa ca Mine. Amintiți-vă asta întotdeauna.

Mergeți acum cu iubire și pace. Eu stau lângă voi dimineața, la amiază și seara așteptând doar chemarea voastră.

Prietenul și Mântuitorul vostru iubitor, Regele Milostivirii, Isus Cristos

169. Marea strâmtorare se atenuează datorită rugăciunilor

Joi, 18 august 2011 la ora 20:45

Fiica Mea acei discipoli care sunt bine pregătiți în ale Sfintei Scripturi, au tendința de a exagera cu interpretările lor omenești, astfel învățătura de a vă iubi unii pe alții, propovăduită de Mine, este dată ușor uitării. Iubiți-vă unii pe alții. Cinstiți pe mama și pe tatăl vostru. Cinstiți-L pe Creatorul vostru, pe Dumnezeu Tatăl și trăiți așa cum v-am spus Eu, în iubire și cu teamă față de Tatăl Meu.

Atât de mulți oameni învățați au fost absorbiți de analiza Învățăturilor Mele încât uită un lucru: și anume, că Voi veni din nou, să judec. Nu se gândesc nici o clipă la faptul că asta ar putea să se întâmple în timpul vieții lor și nu într-un viitor îndepărtat. De ce încearcă să găsească alte înțelesuri ale Sfintei Scripturi, când Adevărul este atât de simplu? De ce uită că iubirea este tot ceea ce Eu cer ? Iubirea pentru Mine, pentru Mântuitorul vostru, pentru Dumnezeu Tatăl și iubirea pentru semeni.

Acelor experți intelectuali, care afirmă că ei sunt capabili să analizeze Învățăturile Mele și care merg până într-acolo încât încearcă să prezică data reîntoarcerii Mele, le spun: dacă presupuneți că sunteți în stare să discerneți anul reîntoarcerii Mele, atunci, atunci vă înșelați amarnic. Această dată nu va fi spusă nimănui, nici Îngerilor din Rai și nici iubitei Mele Mame. Dar Vă pot revela aceasta: Strâmtorarea a început de ceva vreme. Însă Marea Strâmtorare va începe de la finele anului 2012. Această perioadă teribilă, se va atenua datorită rugăciunilor discipolilor Mei iubiți. Se va atenua de asemenea în urma convertirilor realizate după ce Marele Avertisment va avea loc. Acest eveniment este o veste bună, copiii Mei. Ajută oamenii să scape de robia satanei.

Experții în religie, arată o aroganță pe care Eu o găsesc respingătoare

Din păcate, mulți dintre ei, vor ignora rugămintea Mea de a se pregăti grabnic, fiind foarte absorbiți de această așa-zisă dispută religioasă intelectuală bazată pe argumente umane. Unul încearcă să-l surclaseze pe celălalt, demonstrându-și astfel știința. Acești experți arată o aroganță mare, pe care Eu o găsesc respingătoare. Nu sunt cu nimic mai buni decât au fost, pe vremuri, fariseii. Propria ignoranță obturează Adevărul care este chiar în fața ochilor lor.

Cuvântul Meu este ignorat de către Slujitorii Mei Sfințiți

Cuvântul Meu se lovește de urechi surde. Cuvântul Meu este ignorat de către slujitorii Mei sfințiți, în timp ce Eu încerc să comunic cu ei, în acest moment al istoriei. Însă după Marele Avertisment, nu vor mai avea nici o scuză să nu se ridice și să asculte îndrumările Mele. Pentru că atunci își vor deschide brațele și vor cere implorând călăuzirea Mea pe timpul Marii Pedepse. Când aceste profeții se vor descoperi în fața acelora care se îndoiesc de Cuvântul Meu dat acestui mesager, atunci vă îndemn să luați Potirul Meu Sfânt, să beți din el și să luptați pentru salvarea sufletelor.

Vă îndemn pe voi toți, inclusiv pe autoproclamații experți ai Sfintei Scripturi, să se smerească și să-și pună următoare întrebare: de ce i-aș încuraja pe simplii credincioșii, să se implice în dispute legate de A Doua Mea Venire pe pământ? Tot ce contează acum este că Eu voi veni. Fiți pregătiți tot timpul. Niciodată nu judecați pe nimeni în Numele Meu. Căutați cu orice preț darul smereniei, pentru că acesta va fi pașaportul vostru spre Rai.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

170. Ce-i determină pe tineri să le fie atât de rușine de Mine?

Vineri, 19 august 2011 la ora 23:00

Scumpa Mea fiică, iubirea Mea pentru tineri, mai ales pentru adolescenții și adulții tineri, e foarte profundă. Ca și părinții lor și Eu simt pentru ei iubire, bucurie, îngrijorare și uneori mânie în timp ce îi văd crescând. O, cum Mi se sfâșie Inima, când îi aud spunând că nu cred în Dumnezeu, în Tatăl Meu Veșnic. Dragii Mei copilași stau sub influența negării Lui Dumnezeu, pentru a fi acceptați de prietenii lor spre a nu apărea ca fiind diferiți de ei.

Cert este că tinerilor nu le mai este ușor să-și recunoască iubirea față de Mine, chiar dacă acceptă existența Mea. Admiterea acestui fapt îi poate pune în situații jenante, atunci când credința lor în Mine, Isus Cristos sau în Tatăl Veșnic, este disprețuită în favoarea a ceea ce se numește „ființă superioară”. Ce-i face pe tineri să le fie atât de rușine de Mine? De ce simt că trebuie să se conformeze unei lumi, din care lipsește sufletul, sau căreia nu-i pasă de loc de viața spirituală?

Muzica și arta au o enormă influență asupra acestor mici suflete prețioase, cărora nu li s-a vorbit despre realitatea Raiului și a Iadului. Ei, ca și orice alt copil al Meu care ocolește cu stăruință orice fel de mențiune despre Mine, învățăturile Mele, sau despre existența Tatălui Meu, se vor pierde probabil în sălbăticie.

Părinți, vă chem să le vorbiți despre adevărul existenței lor pământești. De unde au venit și ce fel de soartă îi așteaptă după această viață. Este de datoria voastră a-i ajuta să-și deschidă inimile în fața Iubirii Mele. Conduceți-i cu blândețe la Mine, însă folosiți-vă de toate mijloacele posibile pentru a ajuta la salvarea sufletelor lor. Faceți-o din iubire pentru ei. Poate de-a lungul anilor v-ați neglijat obligațiile, însă acum a venit timpul să vă reparați greșelile. Rugându-vă Rozariul Milostivirii pentru sufletele lor, îi puteți ajuta. Ar fi mai bine, dacă ei, încă în această viață și de bună voie, ar veni la Mine cu brațele deschise.

Tinerilor le spun următoarele: dacă voi credeți în Mine, atunci nu vă fie teamă să recunoașteți aceasta în public. Nu Mă negați, pentru că Eu sunt colacul vostru de salvare, fără de care nu există viață. Când ceilalți văd cât de puternică este credința voastră, atunci vor fi mai înclinați să-și deschidă inimile către Mine. Aceasta cere mult curaj din partea voastră, dar harurile pe care le veți primi de la Mine, vor depăși temerile voastre. Odată ce le veți spune oamenilor că Eu într-adevăr exist, odată ce le veți arăta respect și iubire și-i veți atrage către voi, vă vor respecta atunci când le veți vorbi de Mine. Ar putea părea ciudat ca la o răsuflare să vorbiți despre Mine, iar la cealaltă despre lucruri lumești, însă credința voastră se va întări când faceți asta. Nu doar că veți experimenta în inimi o mare iubire pentru Mine, ci va fi și salvarea sufletelor prietenilor voștri.

Folosiți internetul pentru răspândirea mesajelor Mele. Vorbiți despre ele. Nu contează cine vă ironizează. Dacă faceți aceasta, atunci mulți tineri din întreaga lume, vor avea parte de viața veșnică, drept rezultat al convertirii.

Acum porniți, tânăra Mea armată prețioasă. Este timpul să aveți curaj pentru răspândirea mesajelor Mele, care au fost date în lume acestei generații, reamintindu-i despre: Cine sunt Eu? De ce v-am salvat pe toți din adâncurile iadului? Și de ce vă întind acum mâna, pentru vă salva încă odată.

A sosit timpul ca Eu să iau mâinile voastre într-ale Mele.

Vă iubesc.

Al vostru iubit Mântuitor și priete, Isus Cristos

171. Prea mulți bani corup sufletul

Duminică, 21 august 2011 la ora 23:00

Mult iubita Mea fiică, Te-am vizitat azi noapte în timp ce această lume stă să izbucnească într-o violență continuă, când o națiune după alta se vor bombarda reciproc, pentru putere și glorie. Rugați-vă pentru toate acele suflete care vor pieri în această violență pentru ca ei să poată găsi ajutor în Împărăția Tatălui Meu.

Fiica Mea, lumea acum va fi supusă schimbărilor prevestite, ca să se purifice și astfel oamenii să devină vrednici de promisiunile Mele. Ei vor continua să suporte lipsurile materiale, cauzate de oamenii lacomi, responsabili pentru prăbușirea lor bruscă. Pe măsură ce aceste încercări se vor intensifica și acești copii se vor elibera din lanțurile care-i leagă de promisiunile deșarte ale satanei, el, cel care seduce bogații promițându-le și mai multă bogăție, va continua să etaleze obscenitatea vulgarității ostentative în fața întregii lumi. Face asta nu doar ca să-i facă pe copiii Mei să-i invidieze pe cei bogați și faimoși, ci și pentru a-i determina să facă tot ce le stă în putință ca să-i imite. În timp ce satana îi mână pe Copiii Mei în acest cuib, unde bogăția li se va părea un țel important de atins, îi va îndepărta cu succes de adevăr.

Când veți rămâne goi și dezbrăcați, Eu vă voi îmbrăca din nou copii, numai că de data acesta va fi o armură care va avea scopul să vă apere de nelegiuirile oamenilor răi. Odată ce aveți armura pe voi veți fi gata să mergeți în lume cu o altă concepție de viață. Și anume, țelul cel mai important va fi iubirea aproapelui. Când arătați iubire unii față alții, atunci dovediți iubirea voastră autentică față de Mine.

Această fațadă a bogăției și a bunăstării, de care doar foarte puțini dintre copiii Mei din lume au parte, nu este nimic mai mult decât aparență. Pentru că în spatele ei nu este nimic. Veți fi ispitiți, spre o bogăție asemănătoare, în timp ce amăgitorul vă determină să tânjiți spre o avere uriașă și spre renume. Adevărul este că în timp ce voi sunteți ocupați vânând dorințe deșarte și fără sens, veți ignora obligațiile pe care le aveți față Mine.

Nu permiteți niciodată să fiți ispitiți cu faima și bogăția, știind că banul și dacă eprea mult dăunează sufletului. Toți cei care au atât de mulți bani, încât e neverosimil să-i poată cheltui în această viață, trebuie să-i dea celor nenorociți, care nu au ce mânca. Dacă veți face așa, vă veți salva sufletele. Dar dacă lăcomiți la mai mult, cu toate că aveți destul, chiar cât să hrăniți și să îmbrăcați o întreagă națiune, veți flămânzi. Pentru voi, pâinea vieții, este acceptarea smerită, că iubirea aproapelui este ceea ce Eu v-am învățat. Iubirea semenului înseamnă să le purtați de grijă celor care nu au nimic.

Treziți-vă și acceptați adevărul, înainte să fie prea târziu pentru voi. Este foarte greu ca harul Tatălui Meu să fie găsit de cei ce dispun de o avere mare, exceptând cazul în care o împart cu alții. Amintiți-vă aceasta. Tuturor celor care au puțin, dar sunt invidioși pe aceia care, aparent au tot confortul material, la care și ei tânjesc, le spun că trebuie să fie prudenți. Există doar un singur palat în care trebuie să încercați să intrați și aceasta, vă așteaptă în Noul Paradis Pământesc. Doar celor smeriți în inimă, în minte și în suflet li se va da cheia.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

172. Răul este prezentat ca fiind bun, în timp ce binele este prezentat ca fiind rău

Luni, 22 august 2011 la ora 20:10

Când omul își pune la îndoială propria credință, trebuie să se gândească. Dacă este nesigur, trebuie să Mă roage pe Mine să-i deschid ochii. Dacă i se pare că rugăciunea este grea, trebuie să Mă roage pe Mine să-i deschid gura. Însă dacă nu va asculta adevărul, atunci are nevoie de rugăciunea altora.

Copiii Mei, sunt profund îngrijorat, pentru felul în care răul este prezentat ca fiind bun, în timp ce binele e prezentat ca fiind rău. În lumea voastră totul este întors pe dos. Pentru că voi, cei care nu aveți o credință profundă pentru Mine, nu veți fi nici unul mai înțelepți.

Acum în lume, se pregătesc măsuri, în numele vostru, la toate nivele din guverne, biserici și națiuni pe care voi nici nu le observați.

Ajung să fie introduse legi rele și prezentate mai apoi ca fiind în interesul omenirii. Acestea includ noile guvernări, medicamente, ajutoare externe, vaccinuri și predicarea noilor religii și a altor doctrine. Niciodată nu a mai fost atâta confuzie printre Copiii Mei.

La suprafață, totul pare că este sub control și este în regulă în felul său. Însă singura comandă reală care există, este de fapt sub mâna acelora, care dirijează evenimentele lumii, prin metodele lor haíne din spatele ușilor închise.

Nu vă lăsați păcăliți copii. Trebuie să vă întoarceți la Mine, să-Mi cereți ajutorul, ca evenimentele cumplite, planificate de puterile globale secrete, să fie slăbite. Singurul vostru drum spre libertatea reală, este să reaprindeți credința voastră pentru Mine. Aceasta se va întâmpla în curând, copiii Mei dragi, când Voi apărea lumii în timpul Marelui Avertisment, care se apropie tot mai mult.

Vă chem, să vă rugați pentru aceia, care au văz și totuși sunt orbi la Preasfântul Meu Cuvânt. Rugați-vă pentru aceia care stăruie în răstălmăcirea Învățăturii Mele, rugați-vă pentru slujitorii Mei sfințiți, care din lașitate se retrag în spatele cerințelor venite din partea guvernelor.

Acum există doar un singur domnitor, iar viitorul este la El. Acela este Tatăl Meu Veșnic, Dumnezeu a toate Creator. Arătați-I devotament în toate și veți avea un sprijin sigur în timp ce mergeți înainte pe calea adevărului.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

173. Nici un păcat nu este atât de grav încât să nu poată fi iertat

Marți, 23 august 2011 la ora 23:45

Fiica Mea, tu ai început să înțelegi adevărul despre suferință. Când cer sufletelor alese să sufere, atunci ele suferă așa cum am făcut-o și Eu în timpul patimilor Răstignirii. Așa cum, prin Moartea Mea, am răscumpărat omul din păcat, tot așa și suferința voastră poate salva omul de la osânda veșnică. Prin oferirea, de bună voie, a suferinței voastre aduceți jertfe prin care, Îndurarea Divină se poate arăta sufletelor.

Dacă aș cere mai multor suflete acest sacrificiu, poate le-ar fi teamă și M-ar refuza. Cu toate astea, suferă multe suflete, care de fapt nu știu că și ele sunt suflete alese. Mulți copii ar putea întreba, de ce unii suferă iar alții nu? Răspunsul Meu este că Eu aleg acele inimi curate care sunt smerite în această viață și care pun necesitățile altora înaintea propriilor nevoi. Un suflet tandru preia rolul suferinței pentru Mine. Acesta este un dar de la Mine. Poate că nu vi se pare a fi un dar, însă când îl primiți, în numele Meu, salvați mii de suflete în fiecare zi.

Acum aș face un apel către toți discipolii Mei să aducă zilnic câte o jertfă, asemănătoare suferinței, ca prin aceasta să ajute la salvarea sufletelor care mor în păcat de moarte la Marele Avertisment. Vă rog cereți-Mi acest dar. Cer sufletelor smerite să aducă jertfă personală pentru preamărirea Mea. Sufletelor, care simt că nu pot să facă asta, le spun, că vă Voi binecuvânta cu haruri speciale, deoarece știu că datorită iubirii pentru Mine și datorită rugăciunilor voastre salvați sufletele fraților voștri.

Copiii Mei, trebuie să știți următoarele: datorită efectului mesajelor, armata discipolilor Mei crește zilnic. Curând va fi de ordinul milioanelor. Îi chem doar pe aceia care sunt destul de curajoși să ia armura Mea de luptă. Curajul izvorăște din iubire. Interpretarea curajului este diferită de la om la om. Vă chem de fapt să vorbiți lumii despre iubirea Mea. Aduceți-le aminte despre adevărul cuprins în Sfânta Scriptură. Spuneți-le că Mă întorc nu peste mult timp ca să le ofer marele dar al Milostivirii Mele. Dacă ar fi să vin în lumea voastră să vă judec atât de curând atunci Paradisul ar fi pustiu, așa de răspândit este astăzi păcatul.

Răspândiți veștile bune. Amintiți-le că Eu sunt acolo atunci când ei simt iubire pură pentru cineva, chiar dacă ar fi vorba doar de o privire trecătoare, sau de o faptă bună la care sunteți martori.

Spuneți-le că fără iubire ei s-ar usca și ar deveni neant.

Spuneți-le că atunci când îi văd, ei sunt goi și lipsiți de averile materiale. Eu văd în sufletele lor numai bunătatea sau răutatea.

Spuneți-le acelor sărmane suflete pline de teamă, cărora le este rușine de modul lor de viață, că Eu sunt Iertător, Preamilostiv și îi voi primi în brațele Mele deschise și iubitoare. Trebuie doar să vină la Mine și să-Mi ceară ajutorul. Niciodată nu voi refuza rugăciunile păcătoșilor, nu contează cât de întunecate le sunt păcatele. Îi iert pe toți cei care se căiesc sincer pentru orice păcate comise în trecut.

Inima lor va deveni ușoară și iubirea Mea va aduce înapoi lumina în viața lor. Copiii Mei, Mă voi reîntoarce din nou în Slavă, nu ca să vă înfricoșați, ci pentru a vă aduce darurile Mele, aceleași daruri pe care le-ați refuzat datorită acțiunilor satanei.

Veniți. Plecați capul. Lăsați deoparte rușinea și cereți-Mi ca să vă iert acum. Copiii Mei, nimic nu Mă poate scandaliza. Nici un păcat nu este atât de mare încât să nu-l pot ierta, dacă arătați căință sinceră. Nu întârziați. Căutați acum mântuirea, înainte de a fi prea târziu.

Iubitul Vostru Isus Cristos, Mântuitorul omenirii

174. Prevestirile date prin acest profet se desfășoară acum

Miercuri, 24 august 2011 la ora 16:38

Preaiubita Mea fiică, fiecare națiune din lume se va strădui să citească aceste mesaje pe care le dau prin tine. Pentru că atunci când vor fi martorii Marelui Avertisment, vor căuta călăuzirea Mea, pentru a le da putere.

Ești obosită acum, fiica Mea, pentru că se întețește suferința, dar peste câteva zile vei primi un răgaz. Toate acestea le cer de la tine, pentru că am nevoie de suferință pentru a Mă ajuta la răscumpărarea oamenilor aflați în păcate teribile.

Încearcă să vezi avantajele pe care le aduce aceasta, pentru că într-o zi, împreună cu Mine te vei bucura de roadele acestei acțiuni.

Mergeți înainte copiii Mei, în forță, pentru că prevestirile date prin acest profet se desfășoară acum, de asemenea crește încrederea în veridicitatea acestei pagini web.

Acum rugați-vă copii, pentru ca voi, armata Mea, să creșteți în număr și să vă uniți ca unul, pentru lupta spirituală care vă așteaptă.

Iubitorul vostru Salvator, Isus Cristos

175. Va fi un haos climatic în numeroase țări. Tatăl Meu e supărat

Joi, 25 august 2011 la ora 20:00

Mult iubita Mea fiică, îi chem pe toți ai Mei, luptători ai rugăciunii, să se roage pentru ceilalți. Aici sunt incluși și necredincioșii și cei care au căzut în capcana violenței și a urii. Ei rătăcesc disperați încercând să găsească iubirea și pacea în viețile lor, însă nu reușesc. Trebuie să vă rugați necontenit, fiindcă fără rugăciunile voastre se vor cufunda în focurile iadului. Nu lăsați să se întâmple asta. Dacă ar fi încurajați, să se apropie un pic de Mine și să fie gata să asculte Cuvintele Mele, atunci ar primi haruri și astfel i-aș putea lua în brațele Mele.

Fiica Mea, lumea trebuie să se liniștească acum și să Mă asculte. Foarte curând, lumea va fi martoră la cutremure și inundații. Haosul pricinuit de catastrofele climaterice va fi experimentat de multe țări. Acestea sunt pedepsele date de către Tatăl Meu omenirii. Fiica Mea, păcatul va fi pedepsit, iar acele țări care se fac vinovate de păcatul promovării avortului, nu vor putea scăpa de mâna Tatălui Meu, care le va lovi. Rugăciunea a înlăturat multe pedepse asemănătoare, totuși omenirea continuă păcatul și Îl supără pe Tatăl Meu, cu fapte abominabile comise de om împotriva omului, inclusiv împotriva copiilor nevinovați din pântece.

Vă îndemn să vă rugați acum pentru acei copii ai Mei, care trăiesc în țările ce nu vor fi ocolite de această pedeapsă. Tatăl Meu este supărat. Nu va privi impasibil, cum omul însuși distruge omenirea. Pământul s-ar distruge dacă omul nu s-ar opri. El, Tatăl Meu Iubit, reține o mare parte din această pedeapsă, până după Marele Avertisment. După acesta, cu toate că va avea loc convertirea sa, omul se va întoarce la păcat. Experiența pedepselor, arată omenirii, că Tatăl Meu poate fi și sever. Îi iubește pe toți copiii Săi, însă El a creat această lume, iar omului nu i se va permite să o distrugă.

Rugați-vă acum copiii Mei pentru toți frații și surorile voastre.

Isus Cristos, Regele Omenirii

176. Mesaj clerului – nu permiteți societăților secularizate să vă intimideze

Sâmbătă, 27 august 2011 la ora 12:10

Fiica Mea, dacă mai mulți preoți și membri ai Bisericii Creștine și-ar deschide mințile și ar accepta faptul că Eu vorbesc acum lumii prin intermediul acestor mesaje, atunci inima Mea ar fi mai ușoară.

Discipolii Mei evlavioși sunt cei care țin torța luminii, avansând cu toate forțele pentru a răspândi în lume avertismentele Mele și a-i îndemna pe copiii Mei să se răscumpere în ochii Mei. O, cât Mă întristează când văd, cât de închiși la minte sunt slujitorii sfințiți, care pretind a comunica lumii Cuvântul Meu, Învățăturile Mele. Inimile lor au devenit atât de împietrite încât Îmi sfâșie Inima.

Învățăturile Mele susțin faptul, că revelații divine există și au existat încă de la începuturile lumii. Au crezut că Eu sau Mama Mea nu vom comunica de-a lungul secolelor cu copiii Mei? Ei acordă bucuroși atenție cuvântului sfinților din vechime, la mult timp după ce mesajele lor au fost date lumii. Dar nu și astăzi. Diferența este că acum nu vor primi timp suficient, ca să poată digera aceste mesaje, după eveniment. După cum știți, nu va mai fi timp.

Vă chem slujitorii Mei sfințiți și îl chem pe Sfântul Meu Vicar să citiți Cuvintele Mele date omenirii acum. Niciodată nu ați mai avut atât de mare nevoie de intervenția Mea în evenimentele de pe pământ, ca acum. Amintiți-vă că am înviat din morți și am promis că Mă întorc. Cât de pregătiți sunteți acum? Cât de des le amintiți copiilor Mei necesitatea convertirii? Cât de des sunteți dispuși să ascultați păcatele copiilor Mei, când sunteți atât de ocupați? Nu asigurați timp suficient pentru ascultarea spovedaniilor. M-ați dezamăgit, slujitorii Mei sfințiți, și cu aceasta Mă supărați foarte tare. Este de neiertat să refuzați copiilor Mei dreptul la sacramente. Treziți-vă acum și urmați îndrumările Mele. Faceți-vă datoria față de copiii Mei, așa cum ați promis la Jurământul vostru Sfânt. Vă rog nu întoarceți spatele Învățăturilor Mele.

Credința și mai ales credința slujitorilor Mei sfințiți, slăbește considerabil. Aceasta este rezultatul blestemelor satanei, care umblă printre voi de ceva timp, provocând distrugere în interiorul Bisericii și în afara ei. Amintiți-vă asta, Slujitorii Mei Sfințiți. Este lucrarea satanei. Nu aveți voie să vă lăsați pradă ispitelor lui și astfel să vă îndepărteze de la datoria voastră față de Mine.

Ascultați-Mă acum. Luați aminte la atenționările Mele și pregătiți turma Mea, ca să caute acum iertarea pentru păcatele lor. Faceți în așa fel, încât Biserica Mea să continue lupta, pentru adevărul Învățăturii Mele și să nu se lase intimidată de amenințările societăților secularizate, pentru ca speriați fiind, să fie puși la zid. Dacă permiteți asta, atunci vă predați ispitelor celui rău, ale cărui minciuni au distrus deja o mare parte din Biserica Mea.

Voi, slujitorii Mei Sfințiți, sunteți colacul Meu de salvare și am nevoie de ajutorul vostru, pentru salvarea copiilor Mei prețioși, atunci când aceștia trebuie să facă față chinurilor ce le întorc mințile de la adevărul Învățăturilor Mele și de la existența Tatălui Meu Veșnic.

Vă cer acum, să Mă ascultați atunci când vă chem.

Învățătorul vostru iubit, Isus Cristos

177. Multe suflete pier în iad din cauza păcatului pornografiei

Duminică, 28 august 2011 la ora 17:00

Fiica Mea dragă, ascultă Preasfântul Meu Cuvânt, vreau să atenționez omenirea asupra urgenței de a cere de la Tatăl Meu iertarea păcatelor.

Timpul e scurt, căci Marele Avertisment e în prag. Niciodată nu lăsați pe mâine ce trebuie făcut azi. Pocăința este crucială, înainte de a cere iertarea păcatelor. Pentru că aceasta este inutilă fără o sincera părere de rău.

Fiica Mea, Eu văd atât de multe suflete înnegrite în lume. Lumina e puțină și ai fi șocată dacă ai vedea abisurile în care a căzut omenirea. Zilnic,multe milioane dintre copiii Mei se afundă în prăpastia desfrânării, din care le va fi imposibil să iasă, dacă nu vă rugați pentru ei. Ei sunt orbi față de adevăr și chiar dacă li s-ar arăta lumina Mea, acum s-ar ascunde de Mine. Rugați-vă pentru ei.

Copiii Mei care sunt vinovați de păcate odioase, se bucură de faptul că le este apreciată valoarea distractivă a comportamentului lor nefast. Pornografia se strecoară în atât de multe cămine din lume, prin canalele TV, care prezintă aceste atrocități diabolice, ca pe ceva distractiv plin de umor inofensiv. Acestea sunt aceleași canale, care refuză pronunțarea Numelui Meu. Violența este de asemenea promovată nu doar la TV ci și în jocuri, făcându-le atât de acceptabile, astfel încât oamenii consideră acum violența ca fiind ceva firesc.

Demonii satanei, când intră în suflete, încep să se manifeste și în corpul uman, astfel faptele lor devin clar vizibile pentru discipolii Mei, care tremură de groaza faptelor la care trebuie să fie martori. Trupul uman care esteinfestat de demonii satanei, se va comporta în mod grotesc. Mișcările lui se vor contorsiona și conform așteptărilor celui rău, va urma mesajele satanei, cucerindu-i pe oamenii cu minte slabă. Sufletele slabe, lipsite de iubirea pentru Dumnezeu, vor fi atrase de ei și îi vor imita astfel încât și ele îl vor cinsti pe satana și tot ceea ce el reprezintă.

Copii, nu vedeți cum acționează satana? Discipolii Mei, trebuie să le spuneți celor care nu înțeleg, cum acționează satana în industria pornografiei. Asta se întâmplă atunci când satana își pune în gând, să distrugă sufletele și le atrage în focul veșnic. Cei vinovați de un comportament sexual deviant și cei care-și etalează trupul lor într-un mod obscen, imoral, vor suferi veșnic dureri chinuitoare.

Copii, ajutați la salvarea lor deoarece n-au nici cea mai vagă idee cât de tare Mă dezgustă necurăția lor imorală. Ei sunt acoperiți de întuneric. Aduceți-i la Mine, ca lumina Mea să-i acopere și să-i salveze de focul iadului.

Păcatele trupești sunt dezgustătoare pentru Mine. Atât de multe suflete pier în iad, din cauza pornografiei și a faptelor sexuale deviante. Trebuie să știe care va fi sfârșitul lor, dacă nu vor arăta căință.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

178. Cei care vestesc cuvântul Meu adevărat dat vizionarilor vor fi ironizați

Duminică, 28 august 2011 la ora 23:00

Fiica Mea iubită, satana și demonii lui încearcă să te chinuiască acum. Trebuie să iei la cunoștință acest fapt, iar apoi să întorci spatele. Nu reacționa și nu pune la suflet, deoarece dacă reacționezi, îi dai celui rău o putere mai mare asupra ta. Nu băga în seamă ispitele lui și ia-Mă de Mână, pentru că Eu stau lângă tine, ca să te apăr de aceste atacuri.

Spune-le discipolilor Mei, că odată ce vor ridica Potirul Meu și vor merge înainte, vestind Adevărul reîntoarcerii Mele pe Pământ și ei vor suferi. Vor fi jigniți, se va râde de ei și vor fi făcuți să se simtă ca niște neghiobi atunci când vorbesc în Numele Meu. Spune-le că atunci când aceasta se va întâmpla, chiar dacă au avut vreo îndoială referitoare la aceste mesaje, ea va dispărea.

Copiii Mei întotdeauna înțeleg, că aceia care vă vestesc Cuvânt Meu Adevărat dat prin vizionarii autentici, aceia vor suferi batjocura, la fel ca și sufletul ales, al cărui rol este de a transmite lumii Mesajele Mele Divine. Nici cu voi nu va fi altfel, armata Mea. Aceasta va fi o lecție greu de acceptat pentru voi. Trebuie să știți că veți suferi mereu în această viață, dacă veți merge împreună cu Mine. Trebuie să știți, că doar astfel veți realiza, că purtați Crucea Mea. Pentru că doar atunci veți fi apți să vestiți Cuvântul Meu. Nici un profet, nici un apostol de-al Meu nu a găsit ca fiind ușoară această cale. Trebuie să vă rugați pentru puterea de a suporta aceste suferințe, care pun la încercare credința voastră până la extreme.

Când purtați crucea Mea pentru a-Mi ușura povara, atunci veți fi împovărați cu greutăți. Dacă vă încredeți deplin în Mine, mâinile voastre fiind într-ale Mele, Eu vă voi susține și vă voi da puterea necesară pentru această călătorie. O călătorie presărată cu atât de mulți spini, încât poate că tălpile voastre vor sângera, însă totodată credința voastră va fi atât de puternică încât nu veți mai putea să vă trăiți viața fără Iubirea Mea Curată.

Voi, copiii Mei iubiți, sunteți armata Mea prețioasă. Într-o zi voi veți mărgini potecile Raiului, într-o minune de slavă, unde îngerii vor cânta lauda muncii pe care ați făcut-o pentru Mine în timpul vieții voastre pe pământ. Îi voi recompensa pe toți adepții Mei devotați pentru loialitatea și pentru iubirea neșovăitoare față de Mine. Suflete alese, voi sunteți binecuvântate pentru că ați primit darul de a vedea adevărul, în timp ce alții pur și simplu întorc spatele.

Nu uitați, voi acum veți primi darul Duhului Sfânt și astfel veți fi incapabili să Mă renegați pe Mine. Totodată acest drum va fi plin de pietre care vă pot răni tălpile, de bolovani care v-ar putea împiedica și de cei care vor sta sfidători să vă blocheze calea, intimidându-vă și amenințându-vă să vă întoarceți de unde ați venit.

Ridicați-vă mâinile ca și cum ați vrea să-i atenționați blând și spuneți-le:

„Nu voi nega niciodată calea Domnului. Tot așa cum nu voi nega nici existența lui Isus Cristos, pe care omenirea a încercat să-L distrugă nu doar în timpul suferinței Lui pe Cruce, ci și după aceea. Sunt una cu Isus Cristos. Vorbesc în Numele Lui. Merg cu El. El mă ridică astfel încât și eu în felul meu, smerit, pot să te ajut să-ți deschizi inima către Iubirea Curată pe care El o păstrează in Inima Sa, pentru tine și numai pentru tine.”

Voi cei din Armata Mea prețioasă, ridicați-vă acum, când Eu vă conduc pe drumul anevoios, dar dumnezeiesc spre Noul Paradis Pământesc, care vă așteaptă. Vă rog să aveți grijă, să adunați cât mai mulți copii rătăcitori, de-a lungul drumului vostru, ca să putem fi uniți ca o familie.

Iubitorul vostru Isus, Mântuitorul și conducătorul întregii omeniri

179. Dumnezeu Tatăl: Mâna Mea va lovi cu putere națiunile care legalizează avortul

Luni, 29 august 2011 la ora 12:05

Vin în Numele Fiului Meu Isus Cristos. Eu sunt Alfa și Omega, Dumnezeu cel Preaînalt. Aș vrea să dau acest mesaj tuturor copiilor Mei din lume.

Mâna Mea, este reținută de la pedepsirea omului pentru păcatele pe care le comite, datorită puterii rugăciunii. Voi da o pedeapsă severă, dacă omul nu se întoarce de la păcatul crimei și al avortului. Copiii Mei, ați văzut deja mânia Mea în cutremure, inundații, tsunami și alte de catastrofe naturale. Trebuie să vă pedepsesc copii, deoarece nu puteți evita pedeapsa pentru păcatele săvârșite împotriva semenilor voștri.

Păcatul avortului va fi pedepsit, când mâna Mea va lovi cu putere acele națiuni care tolerează această spurcăciune. Nu vă este permis să ucideți creaturile Mele neajutorate și dacă guvernele voastre vor adopta în continuare legi care să tolereze această practică lașă, veți vedea mânia Mea lovind cu o asemenea forță încât veți implora îndurare pentru viața voastră. Altfel, nu veți înceta să vă gândiți a lua viața celor nenăscuți.

Crima nu va mai fi tolerată de Mine. Veți fi opriți și curând. Rugați-vă pentru sufletele acestor ființe neajutorate și cereți mântuire. Nu acceptați legi care sunt promulgate de guvernele conduse de păgâni, care nu au respect pentru viață.

Pedeapsa Mea, asupra țărilor vinovate de legalizarea avortului, va șterge națiuni. Țările voastre vor fi divizate în bucățele și vor cădea în ocean. Clinicile voastre abjecte și spitalele unde faceți aceste fapte, vor fi închise și voi cei vinovați veți fi aruncați în focurile iadului pentru crimele voastre odioase.

Am venit să vă dau acum acest avertisment. Nu tolerați avortul niciodată. Luați poziție în țările voastre și luptați pentru a preveni acest genocid global. Dacă guvernele voastre își vor continua actele teribile împotriva creaturilor Mele, veți primi o mustrare puternică.

Fiți atenți acum, acesta este unul dintre cele mai urgente avertismente date de Mine neamului omenesc. Luați viața nenăscutului Meu și Eu o voi lua pe a voastră. Rugați-vă cu sârg pentru credința tuturor copiilor Mei, care continuă să ignore învățăturile date încă de la începutul timpurilor.

Dumnezeu Tatăl

180. Alegeți oameni pe care îi cunoașteți și veniți în fața tronului Tatălui Meu pentru a-i salva

Marți, 30 august 2011 la ora 14:30

Fiica Mea iubită, Inima Mea e plină de tristețe, atunci când privesc spre copiii Mei prețioși care sunt nepăsători la schimbările ce le stau în față.

Îi iubesc atât de mult, încât plâng cu o profundă tristețe, când îi văd cum rătăcesc căutându-Mă, dar nereușind să mă găsească. Ei știu că lipsește o verigă în viețile lor, dar nu știu s-o identifice. Această verigă este iubirea. Eu sunt iubirea. Eu sunt acela pe care-l caută, însă ei nu știu unde să caute. Totuși Eu stau acolo așteptând, și-i aștept cu răbdare să se întoarcă la Mine.

Fiica Mea, se pierde atât de mult timp. Copiii Mei privesc în direcții greșite, căutând mulțumirea și pacea după care tânjesc. Dar ei nu vor fi capabili să le găsească decât atunci când vor accepta că acest lucru e posibil doar prin smerenie.

Până când copiii Mei nu realizează că ei nu pot exista fără iubirea Tatălui Meu, a Dumnezeului Cel Preaînalt, până atunci vor muri lipsiți de iubire și pace în inimile lor. Sunt ostenit fiica Mea. Măcar de s-ar întoarce la Mine cei care M-au înlăturat. Dacă s-ar opri din goana lor după putere, bani și după bunuri pământești atunci ar descoperi adevărul.

Am nevoie de voi toți, discipolii Mei, să continuați a vă ruga pentru sufletele oarbe care sunt pierdute. Nu renunțați nici o clipă, rugăciunile voastre vor fi duse în această săptămână în fața tronului Tatălui Meu. Vă rog spuneți următoarele:

„Dumnezeule Cel Preaînalt, vin în fața tronului Tău în această săptămână, să pledez pentru sufletele fraților și surorilor, care refuză să recunoască existența Ta. Te rog să-i umpli cu harurile Tale, ca să-și deschidă inimile și să asculte Cuvântul Tău Preasfânt.”

Vă rog să alegeți sufletele cunoscute de voi, care nu vor să-l cunoască pe Dumnezeu Tatăl și puneți numele lor înaintea Tatălui Meu. Darul vostru de rugăciune, va avea ca recompensă, mântuirea lor. Mergeți acum, armata Mea și pregătiți-vă pentru următoarea etapa a acestei lupte spirituale împotriva celui rău.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

181. Armata Mea va crește formând un grup de peste 20 de milioane

Miercuri, 31 august 2011 la ora 21:00

Fiica Mea iubită, iubirea pe care o simt pentru tine și discipolii Mei, Mă învăluie și-Mi aduce o mare bucurie. O, cât vă iubesc pe toți. Dăruirea voastră, smerenia, încrederea și iubirea voastră curată față Mine, devine mai puternică în fiecare zi. Nu simțiți asta? Este darul Meu pentru fiecare dintre voi, sufletele Mele curate, care ați fost culese din viața de fiecare zi, ca să Mă urmați pe Mine, pe calea spre Paradis.

Copiii Mei, voi care ați fost treziți de Duhul Sânt, atunci când s-a revărsat peste lume în luna mai, veți simți acum o evlavie necunoscută până acum pentru mulți dintre voi. Acum Îmi adun repede armata și aceasta va ajunge curând la peste 20 de milioane. Cu cât este mai mare armata cu atât mai puternic va fi Duhul Sfânt în a-i aduna împreună, ca să-l învingă pe înșelător. Călăuzirea Mea Divină va pătrunde în sufletele voastre, chiar dacă veți fi sau nu conștienți de acest fapt. Este ca și cum ați avea un comutator interior. Când iubirea Mea vă cheamă, veți răspunde într-un mod firesc pentru a-i converti pe alții. Aceasta este puterea Duhului Sfânt și acum este resimțită în fiecare colț al lumii.

Toate religiile, toate credințele, toate rasele și toate națiunile vor răspunde acum luminii adevărului. Cu toții sunt atât de prețioși pentru Tatăl Meu. El acum încearcă să ajungă la fiecare bărbat, femeie sau copil, pentru a-i auzi chemarea. Satana va fi incapabil să reziste rugăciunilor înălțate de discipolii Mei. Strânsoarea lui va slăbi în curând. Rugăciunea și credința celor ce Mă urmează îl fac să fie furios. Fiindcă e neputincios în încercările lui de a semăna îndoială în mințile credincioșilor Mei, își va îndrepta atenția către păcătoșii mai slabi. Acești copii sunt deja atât de confuzi și de zdrobiți din cauza păcatelor de moarte, încât vor fi atrași de el. Din cauza întunecimii din sufletul lor, vor fi incapabili să se apere. Rugați-vă mult ca sufletele lor să poată fi salvate.

Aceasta este perioada în care Biserica Mea, chiar dacă se confruntă cu obstacole extraordinare cauzate de păcat, va fi acum reclădită pe pământ prin adepții Mei. Pentru aceasta va fi nevoie de timp, dar când se va întâmpla, atunci Biserica Mea se va întoarce la gloria ei de odinioară și puterea ei va fi reînnoită.

Împreună cu poporul Meu ales va intra în Împărăția de slavă a Tatălui Meu. Splendoarea acestui eveniment, când lumea va scăpa de satana și de toate lucrurile rele, va fi întâmpinată cu bucurie, copiii Mei. Aceasta va fi noua eră a păcii, pe care trebuie s-o așteptați cu nerăbdare pe pământ. Timpul pe care-l aveți în față poate fi dificil pentru voi copii. Concentrați-vă asupra Mea și atunci veți supraviețui. După aceea va urma pacea pe care o așteptați.

Mântuitorul vostru iubit,  Isus Cristos

182. Cât de greu este să urci treptele care duc în paradis

Sâmbătă, 03 septembrie 2011 la ora 23:50

Draga Mea fiică iubită, să nu te iluzionezi, amăgitorul te-a făcut zilele trecute să-ți întorci capul de la Mine. Tu atribui acest lucru faptului că ai fost foarte ocupată, ceea ce nu este întru totul adevărat. El este atât de șiret, că a deranjat fiecare minut al timpului tău. În timpul aceasta tu ai fost conștientă, că nu Mi-ai acordat timp destul, nu-i așa? Ai simțit că atenția ta este dirijată în altă parte, că ești pierdută și pe urmă ai recunoscut, că fără Mine, ești golită pe dinăuntru. Cu toate că Eu, în timpul acesta, am fost foarte aproape de tine, totuși am permis, să te simți ca și cum te-aș fi părăsit. Astfel ai experimentat și tu, disperarea pe care o simt sufletele, pe care le refuz, datorită păcatelor lor. Toate acestea sunt importante în dezvoltarea ta spirituală. Cu toate că ar părea fără sens ca Eu să permit asta, totuși asta este parte din procesul sfințirii tale, pe care Eu o cer și o pretind de la tine. Tu, fiică prețioasă, vei continua din când în când să simți o formă de abandonare, la fel ca și multe alte suflete, care merg pe această cale.

Scara care duce la perfecțiunea sufletească este foarte lungă. Sufletele, fac unul, doi sau mai mulți pași înapoi pentru fiecare pas făcut înspre Mine. Te rog fiica Mea, spune-le tuturor discipolilor Mei, să se pregătească cu grijă pentru această scară, foarte importantă, încă înainte de a ajunge la cea mai înaltă treaptă. În mesajul Meu din 24 noiembrie 2010, când ți-am vorbit prima oara despre această scară, atunci ți-am explicat, că unii oameni urcă mult prea repede aceste trepte. Dar tu știi că asta ar fi o greșeala. Să fii conștientă că Eu sunt cel care te conduc de-a lungul pașilor tăi, tot timpul.

Copila Mea, voi acum trebuie să urcați fiecare treaptă a acestei scări spirituale, înainte să ajungeți la ultima treaptă care este la poarta Paradisului. Fiți răbdători. Să nu fiți decepționați, dacă veți recădea. Pur și simplu ridicați-vă și începeți să urcați din nou toată calea.

Copii, Eu vă voi ține de mână și vă voi conduce până sus, dacă-Mi veți permite.

Mântuitorul vostru iubitor,  Isus Cristos

183. Mesajul Preasfintei Fecioare – singurătatea sufletului ispășitor

Duminică, 04 septembrie 2011 la ora 21:50

(Vizionara a primit acest mesaj după terminarea rozariului și după ce Maica Sfântă i-a apărut timp de 20 de minute într-o cameră privată de rugăciune)

Vin în numele Fiului Meu iubit, Isus Cristos. Eu sunt Mama Sfântă a Lui Dumnezeu.

Copila Mea, tu acum suferi pentru Fiul Meu și nici săptămâna trecută nu a fost ușoară pentru tine, deoarece a trebuit să lupți împotriva forțelor răului, ca să poți rămâne fidelă Fiului Meu. Am venit la tine în această seară ca să încerc să-ți explic de ce se întâmplă toate acestea. Ca suflet ispășitor, vei experimenta perioade de abandonare, când gândurile legate de Fiul Meu vor fi alungate din mintea ta. Cu toate că vei încerca să-ți faci timp pentru rugăciune, totuși vei observa, că n-o poți face. După asta vei fi tulburată și din cauză că nu vei mai simți prezența Fiului Meu, vei suferi. Să nu te necăjești din cauza asta, pentru că oricât de grea ar fi această formă de suferință, trebuie să o experimentezi ca și suflet ispășitor.

Te rog să te rogi pentru curaj și pentru harurile necesare ca să accepți această nouă formă de suferință, care te va tulbura. Continuă să mergi zilnic la Sfânta Liturghie și să primești Sfânta Împărtășanie, orice s-ar întâmpla. Amăgitorul te va îndemna să întorci spatele acestei lucrări. În curând, vei permite din nou ca îndoielile să-ți cuprindă sufletul. Cere-le tuturor, să se roage pentru tine, deoarece darul tău pentru Fiul Meu, continuă salvarea sufletelor pretutindeni. Să nu uiți asta niciodată, oricât de mult suferi.

Copila Mea, Eu voi comunica cu tine tot timpul, chiar și atunci când vei fi dezorientată, căci sunt Mama ta iubită. Eu voi fi tot timpul aici, ca să te apăr și să te conduc spre Fiul Meu, astfel ca dorințele Sale să fie respectate. Du-te cu iubire și pace.

Mama voastră iubită,  Regina Păcii

184. A-l iubi pe aproapele vostru ca pe voi înșivă, este mult mai greu decât ați crede

Duminică, 04 septembrie 2011 la ora 22:00

Fiica Mea aceasta este perioada, în care trebuie să-Mi ascultați instrucțiunile de a-i alerta pe copiii Mei pentru timpul ce urmează, însemnând că trebuie să-i pregătiți pe toți discipolii Mei legat de necesitatea de a stărui în rugăciunea zilnică. Ei trebuie să primească Trupul Meu, sub forma Sfintei Euharistii și trebuie să se roage pentru salvarea sufletelor.

Copiii Mei ar acorda mai multă atenție mesajelor Mele, dacă s-ar întâlni și zilnic s-ar ruga pentru toți copiii Mei, înainte ca Marele Avertisment să aibă loc.

Priviți-i pe frații voștri prin ochii Mei, care îi văd ca pe niște creații minunate, oferite de Tatăl Meu Veșnic, în dar pentru omenire. Fiecare suflet în cauză este deopotrivă iubit. În ochii Tatălui Meu nu este nici o diferență între ele.

Dacă voi discipolii Mei, Mă iubiți pe Mine, atunci îl veți iubi și pe Tatăl Meu. La rândul vostru, dacă iubirea voastră este sinceră față de Tatăl Meu, atunci îi veți iubi și pe frații voștri. Trebuie să arătați în mod special iubire celor ce vă necăjesc prin comportamentul lor. Unii vă vor jigni, batjocori și vă vor defăima, fapt ce vă poate răni pe voi și familiile voastre. Ei vă pot cunoaște personal sau vă pot face rău prin acțiunile lor, care pot afecta grav posibilitățile voastre de a vă îmbrăca și de a vă hrăni familia. Indiferent cât de tare vă rănesc oamenii, vă rog, ca în Numele Meu, să urmați călăuzirea Mea. Rugați-vă mai ales pentru aceia, care vă produc neajunsuri. Dacă vă rugați pentru ei, slăbiți ura vărsată de satana. Ură care ar putea încolți gânduri de răzbunare.

Aceasta este una dintre cele mai dificile învățături ale Mele. Iubiți-vă aproapele, ca pe voi înșivă. Este cu mult mai greu decât ați crede. Dacă puteți îndeplini acest act de mare generozitate, atunci Mă veți ajuta în îndeplinirea planului Meu, de a salva și mai multe suflete.

Învățătorul și Prietenul vostru iubit,  Isus Cristos

185. Țineti vigilii ale milostivirii divine (nopți de veghe) – marele avertisment este aproape

Luni, 05 septembrie 2011 la ora 21:00

(Notă: În această seară au fost primite 2 mesaje de la Isus Cristos. În primul mesaj, o revelație privată, au fost date vizionarei detalii despre perioada în care va avea loc Marele Avertisment. Publicarea acestora fiind la discreția vizionarei, care a decis, să nu le facă publice în acest moment. În schimb le-a dat unui preot, ca să fie păstrate în siguranță. Acestea vor fi revelate doar după ce Marele Avertisment va avea loc. Al doilea mesaj este pentru lume.)

Fiica Mea iubită, timpul este deja aproape. Rugăciunea l-a ajutat pe locțiitorul Meu, Papa Benedict, ca să reziste luptelor interne cu forțele răului. Timpul lui la Vatican s-a prelungit.

Îi îndemn pe toți discipolii Mei să țină întruniri de rugăciune și vigilii ale Milostivirii Divine, pentru toți sărmanii Mei copii, care s-au îndepărtat de Mine și de Tatăl Meu Veșnic. Cu toții au nevoie urgentă de rugăciunile voastre. Este nevoie acum de rugăciune și încă de foarte multă, ca să poată fi salvați. Oferiți Sfinte Liturghii pentru aceia, care poate din cauza stării lor sufletești nu vor supraviețui fizic Marelui Avertisment. Ei au nevoie de rugăciunile voastre. Uniți-vă. Prindeți-vă de mână împreună cu Mine.

Iubitul vostru Isus Cristos

186. Sfânta Fecioară: întotdeauna să asculți de inima ta

Marți, 06 septembrie 2011 la ora 20:20

Vin în Numele Fiului Meu iubit, Isus Cristos. Eu sunt Mama ta Binecuvântată.

Te vor prigoni copila Mea. Fiecare încercare este de la cel rău, ca să te înșele. Tu, copila Mea, ai voie să asculți de o singură voce și această voce este a Fiului Meu drag, Isus Cristos.

Înarmează-te acum, copila Mea, pentru că atât atacurile cât și suferințele tale vor crește. Tu, datorită harurilor pe care le voi revărsa asupra ta, vei reuși să treci peste ele. Oprește-ți gândurile pline de teamă și lasă de-o parte toate îndoielile.

Nu permite ca atenția ta să se abată, deoarece asta provine de la înșelător și nu vine de la Fiul Meu.

Întotdeauna ascultă-ți inima. Atunci vei ști adevărul. Eu, Mama ta iubită, te iubesc, așa că permite-Mi să-ți ofer toată protecția Mea contra celui rău.

Du-te cu pace și iubire.

Mama ta iubită, Regina Mamă a păcii

187. Cu cât se întărește credința discipolilor mei, cu atât vor crește și atacurile împotriva lor

Marți, 06 septembrie 2011 la ora 20:30

Multiubita Mea fiică, cât de tare suferi pentru Mine și drept rezultat cât de puternică ai devenit.

Ocrotirea Mea te învăluie. Nu te teme. Așa cum această lucrare convertește suflete în continuare, tot așa vor continua și atacurile satanei. Acceptă-le. Nu permite ca acestea să te necăjească. Ridică-te deasupra provocărilor și ațintește-ți tot timpul ochii către Mine. Pentru că de faci așa, nimic altceva nu va avea importanță.

Aceeași suferință va fi simțită de toți discipolii Mei, Duhul Sfânt continuând fără încetare să atragă sufletele tuturor copiilor Mei de pretutindeni. În măsura în care crește credința lor în Mine, tot așa vor crește și atacurile celorlalți împotriva lor. Ei, discipolii Mei, vor vedea că trebuie să se confrunte cu controverse și comentarii sucite, abuzive și cu reacții ale ateilor, care vor fi foarte dificil de suportat. Te rog spune-le, să se aștepte la toate acestea cu cât timpul Marelui Avertisment se apropie mai tare.

Satana si demonii lui, invizibili ochilor omenești, vor încerca să distrugă iubirea din sufletul copiilor Mei. El inspiră neîncredere unuia împotriva celuilalt. Provoacă neînțelegeri și seamănă îndoieli. Este plin de ură față de omenire. El va provoca războaie între țări și între compatrioți, precum și discordie în sânul familiilor. Toate acestea sunt tacticile lui preferate și semne clare ale activității lui intrigante.

Să le recunoașteți în adevăratul lor sens: satana în activitate. Învingeți-l prin faptul că sunteți puternici. Rugați-O pe Mama Mea iubită, să vă apere, pentru că Ea este cea mai mare adversară a lui. Puterea satanei slăbește, dacă o chemați pe Maica Sfântă în ajutor.

Aceste timpuri sunt o provocare pentru toți discipolii Mei de pretutindeni. Toate încercările, provenite de la orice fel de sursă, prieteni, familie, colegi, vor fi făcute ca să vă determine să-Mi întoarceți spatele.

Opriți-l pe satana așa cum v-am spus. Rugăciunea și devoțiunea la Inima Neprihănită a Mamei Mele Binecuvântate vor fi armura voastră.

Acum fiți puternici. Vă iubesc pe toți.

Mântuitorul vostru iubit,  Isus Cristos

188. Nu vă temeți de Marele Avertisment, așteptați-l cu bucurie

Miercuri, 07 septembrie 2011 la ora 23:45

Fiica Mea iubită, spune-le dragilor Mei copii, că nu trebuie să se teamă de Marele Avertisment. Mulți se vor speria și asta este de înțeles. Dar ei trebuie să Mă asculte pe Mine cu atenție. Eu voi veni la fiecare dintre voi. Mă veți vedea și Mă veți simți pe Mine în inimi și în suflete. Prezența Mea va inunda sufletele voastre cu cea mai pură iubire și milostivire, de aceea ar trebui să vă bucurați. În final Mă veți vedea pe Mine și sufletele vor fi învăluite de iubire și entuziasm.

Majoritatea păcătoșilor și ateilor vor fi ușurați când vor vedea că Eu exist. Mărturia prezenței Mele Sfinte va fi sângele care e necesar să le inunde sufletele cu hrana ce le-a lipsit atât de mult. Mulți vor suferi chinul, așa cum îl îndur Eu, când își vor vedea păcatele derulându-se. Când vor vedea cât de mult M-au supărat, Mă vor implora, cu inimile zdrobite, să-i iert.

Copiii care au deja vârsta de a pricepe, vor vedea și ei cum Mă supără, prin păcatele lor. În multe cazuri vor alerga la Mine și copiii care neagă existența Mea, cu toate că sunt conștienți de adevăr. Mă vor ruga să-i îmbrățișez și nu vor mai vrea să le dau drumul.

Nici chiar cei mai îndărătnici păcătoși nu vor reuși să rămână indiferenți față de acest eveniment supranatural. Copiii Mei, trebuie să ignorați zvonurile. Ignorați poveștile senzaționale. Nu este nimic de care ar trebui să vă temeți. Trebuie să așteptați Marele Avertisment cu o bucurie curată în inimi.

Eu aștept cu atât de multă iubire în Inimă momentul când voi revărsa Milostivirea Mea Divină asupra tuturor copiilor de pretutindeni. Aceasta este clipa și veți înțelege mai târziu cât de norocoși sunteți că faceți parte din această generație. Cum de nu puteți recunoaște Milostivirea care va fi arătată omenirii? În trecut, atât de multe suflete au murit în păcate de moarte. Acum, în sfârșit, toți păcătoșii vor înțelege adevărul.

Copiii Mei, nu este ușor să recunoașteți existența Mea, existența Tatălui Meu Veșnic. Mulți nu vor să Mă recunoască în lipsa dovezilor palpabile. Mulți nu arată interes sau nu cred în lumea divină. Acest eveniment le va deschide ochii, spre simplu fapt, că viața nu se termină pe pământ. Ea continuă veșnic. Acesta este motivul pentru care trebuie să-și pregătească sufletele.

Marele Avertisment le va arăta ce trebuie să facă, pentru a repara asta. Nu uitați, copiii Mei, Eu sunt Mântuitorul vostru. Eu vă iubesc pe toți într-un mod care depășește puterea voastră de înțelegere. Așteptați sosirea Mea cu iubire și calm. Să nu vă temeți de spectacolul dramatic de pe cer și nici de culorile razelor care se vor răspândi peste tot, vestind venirea Mea. Aceasta vă va pregăti pentru momentul respectiv.

Vă rog, rugați-vă ca întreaga omenire să simtă bucurie în inimă, pentru că acest eveniment de mare amploare va însemna salvarea omenirii; va salva atât de multe suflete și le va permite să intre în Noul Paradis Pământesc.

Mântuitorul vostru iubit,  Isus Cristos

189. Niciodată să nu amenințați în Nmele Meu

Sâmbătă, 10 septembrie 2011 la ora 15:30

Preaiubita Mea fiică, azi vorbesc cu tine, despre importanța ascultării față de Mine, în absolut toate lucrurile. Fiica Mea, pentru ca toți discipolii Mei să fie vrednici de iubirea și devotamentul Meu, trebuie să cinstească poruncile Tatălui Meu. Cu toate că din când în când se împiedică, trebuie să se străduiască permanent să urmeze porunca iubirii. Iubiți-vă unii pe alții și puneți nevoile aproapelui mai presus de ale voastre. Apoi toate celelalte vor ajunge la locul lor.

Toți cei care se autodenumesc discipoli, trebuie să fie foarte prudenți față de modul în care răspândesc cel mai Sfânt Cuvânt al Meu. Dacă vor cădea în capcana aroganței și a trufiei, sau dacă în Numele Meu îi condamnă pe alții, atunci Mă supără foarte tare. Niciodată să nu-i amenințați pe alții cu pedepse pe care le pot aștepta de la Mine. Să nu spuneți nimănui, că Eu îi voi pedepsi, doar pentru că voi sunteți supărați pe ei, oricare ar fi motivul. Pentru că dacă o faceți, veți păcătui, renegându-Mă pe Mine, căci răstălmăciți adevărul ca să se potrivească intenției voastre. Niciodată să nu vă simțiți mai presus de ceilalți, doar pentru că aveți avantajul cunoașterii adevărului.

Copiii Mei, Eu îi iubesc pe toți copiii Mei, chiar dacă sunt rătăciți. Rugați-vă pentru ei, oricând, dacă aveți pretenția că sunteți adevărați discipoli ai Mei. Predicați adevărul prin toate mijloacele. Spuneți-le întotdeauna copiilor Mei despre iubirea Mea profundă pentru ei. Însă niciodată nu aveți voie să-i judecați. Nu le spuneți altora, că din cauza păcatelor lor, sau a ceea ce considerați voi că e păcat, vor fi pedepsiți de Mine în vreun fel, pentru că nu aveți dreptul să faceți asta.

Mesajul Meu de azi e foarte simplu. Dacă Mă iubiți pe Mine și vorbiți în Numele Meu, atunci nu aveți voie să vă preamăriți din acest motiv. Niciodată nu aveți voie să vă amenințați frații sau surorile, sau să-i defăimați în numele Meu.

Amintiți-vă, pentru că sunteți discipoli Meii, tocmai datorită credinței voastre, veți fi țintele înșelătorului. De aceea trebuie să fiți prudenți ca să nu vă păcălească determinându-vă să păcătuiți împotriva fraților voștri.

Rămâneți puternici, copii Mei! Vă dau aceste mesaje pentru ca să vă călăuzesc și să vă păstrez pe calea cea bună, care duce la Mine.

Iubitul vostru Isus,  Regele omeniri

190. Nu contează religia voastră, există un singur Dumnezeu

Duminică, 11 septembrie 2011 la ora 19:15

Multiubita Mea fiică, atunci când copiii Mei simt disperare, teamă sau însingurare, spune-le că trebuie să se întoarcă la Mine. Mulți dintre copiii Mei din lumea întreagă, nu au simțit până acum un asemenea gol în viața lor. Fără îndrumare, îl vor simnți și mai tare, atunci când sunt hrăniți cu gunoaie. Mass – media îi hrănește zilnic cu povestiri, care arată prezența celui rău în lume, cu frământările existente în atât de multe țări. Apoi, este lipsa hranei sufletești și în loc de ea vă hrănesc cu minciuni, când vă spun despre minunile ambițiilor lumești. Toate acestea v-ar dezamăgi chiar dacă le-ați obține. Apoi, pe măsură ce v-ați strădui spre aceste obiective, fiind nerăbdători să ajungeți pe culmi, veți fi din nou dezamăgiți.

Amintiți-vă copii, că Eu sunt hrana voastră. Doar prin Mine veți găsi adevărata pace, mulțumire și iubire curată în inimi. Este imposibil să găsești o pace asemănătoare oriunde în altă parte.

Întoarceți-vă acum la Mine, fiecare dintre voi, cei ce suferiți din cauza tristeții din inimi. Lăsați-Mă să vă susțin și să vă consolez. Pentru că voi, copiii Mei, sunteți sufletele Mele pierdute, dar prețioase. Mulți v-ați rătăcit și nu mai găsiți calea de întoarcere la turma Mea. Unii dintre voi ați ales o altă turmă, care nu-Mi aparține.

Ascultați chemarea Mea. Când auziți Vocea Mea în sufletele voastre, veți cunoaște adevărul. Eu sunt calea care duce la Tatăl Meu Veșnic. Rețineți, mulți dintre voi care dați nume diferite Lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic, ați putea venera în continuare același Dumnezeu – există doar un singur Dumnezeu. Este aproape timpul, când slava Lui se va descoperi lumii. Nu contează care este interpretarea voastră, Dumnezeu Tatăl este Iubirea. Milostivirea Sa îi îmbrățișează pe toți. Veniți, întoarceți-vă la El acum, oriunde ați fi în lume. El așteaptă chemarea voastră.

Mântuitorul vostru iubit,  Isus Cristos

191. Pedeapsa poate fi atenuată prin rugăciune

Luni, 12 septembrie 2011 la ora 12:00

Draga Mea fiică iubită, acum este foarte aproape timpul, când lumea se va opri, iar după Marele Avertisment oamenii vor privi lumea altfel. Plăcerile materiale și surplusul, nu îi vor mai încânta. Idolii proveniți dintre celebrități și din bunăstare, nu vor mai fi venerați de oameni. Nu-și vor mai condamna atât de ușor aproapele și nici nu-și vor mai trata vecinul cu cruzime.

Noua lume, după Marele Avertisment, va fi un loc, unde iubirea pentru Mine și pentru Dumnezeu Tatăl va fi venerată cu respect. Conducătorii multor țări, care nu sunt creștini, își vor arăta cinstirea pentru Tatăl Meu. Toți cei care au poziții de conducere, ce controlează finanțele oamenilor, se vor căi în masă. Mulți alții vor renunța la pozițiile lor de conducere și vor împărți cu frații lor pâinea care vine de la Dumnezeu Tatăl. Pentru că această pâine este a tuturor și este menită să fie împărțită în mod egal.

Multe lucruri bune vor evolua ca rezultat al Marelui Avertisment. Însă multe suflete nu vor fi destul de puternice în credința lor. Ele, din păcate se vor întoarce la căile vechi. Seduși de promisiuni legate de putere, bogăție, control și iubire de sine, ele Îl vor respinge pe Dumnezeu Tatăl. Vor ști adevărul, însă asta nu va fi de-ajuns pentru ei. Acești sărmani păcătoși slabi, vor fi spini în coasta voastră, copiii Mei. Fără rugăciunile voastre, păcatele lor vor crea haos într-o lume, care va fi recuperată în timpul noii sale purificări.

Rugăciunea, copiii Mei, este atât de importantă. Trebuie să-L rugați pe Dumnezeu să asculte cererea voastră de a anula persecuția, care este planificată de către aceste persoane. Rugăciunea suficientă poate și va și preveni multe grozăvii, pe care acești păcătoși vor încerca să le provoace în lume. Mulți dintre voi sunteți atât de orbi față de planul care e pus la cale în spatele vostru. Semnele se dezvăluie în mod consecvent, însă voi nu reușiți să le recunoașteți.

Copiii Mei, cu cât crește credința voastră, rugați-vă ca Duhul Sfânt să se poată revărsa peste acești păcătoși și să le cuprindă sufletele. Dragii Mei discipoli, Eu, Isus al vostru drag, vă voi apăra. Sub conducerea Mea, nu vă învăț doar să vă rugați pentru aceste biete suflete decăzute, ci și pentru ca prigoana îndreptată spre oamenii simpli, femei și copii să fie eliminată. În cazul în care acești răufăcători, care Îl vor sfida pe Tatăl Meu, vor continua să terorizeze oamenii nevinovați, prin noi modalități de control pe care le vor declanșa în lume, vor fi pedepsiți.

Acestor păcătoși li se oferă cea mai mare Milostivire posibilă de la răstignirea Mea încoace. Ei ar trebui să salute Marele Avertisment, pentru că va fi pentru ei ultima șansă de răscumpărare. Altfel vor trebui să înfrunte o mare pedeapsă. Această pedeapsă care va fi dată de mâna dreptății divine a Tatălui Meu Veșnic, nu este de dorit. Cu toate că această pedeapsă a fost profețită, ea poate fi diminuată datorită puterii rugăciunilor.

Mântuitorul vostru iubit, Regele Milostivirii, Isus Cristos

192. În biserică urmează să se introducă schimbări, care vor contrazice Cuvântul lui Dumnezeu

Marți, 13 septembrie 2011 la ora 15:15

Dragă Mea fiică iubită, Eu sunt, Isus Cristos, cel care a venit în trup.

Slujitorii Mei sfințiți, de pretutindeni, trebuie să audă acum Cuvântul Meu Preasfânt. Toți discipolii Mei trebuie să împartă aceste mesaje tuturor slujitorilor Mei sfințiți din toate cultele Creștine. Este vital ca ei să fie încurajați să asculte Cuvintele Mele, în acest timp crucial, încă înainte de a fi sfâșiați și împărțiți în două tabere.

Activitatea înșelătorului s-a înfiltrat în fiecare nivel al Bisericii Mele. În curând, încet dar sigur, veți vedea cum numărul Sfintelor Liturghii va fi redus. Veți vedea că vor elimina rugăciunile deosebite și câteva Sacramente, că spovada începe să se diminueze. Îi chem pe slujitorii Mei Sfințiți, să Mă asculte acum și să se roage pentru harul discernământului. Eu sunt Cel care vă chem acum, ca să pot salva turma voastră. Eu sunt Cel care vreau să vă deschid inimile, ca să puteți să vă faceți planuri pentru aceste timpuri de pe urmă, care anunță un nou început pentru lume.

În curând vi se va cere să arătați credință profetului fals. Să-l vedeți așa cum este el în realitate și să-i judecați activitatea, urmărind dacă aduce roade. Pentru că fructele, care vor fi rodite de el și slujitorii lui, vor fi putrede până la sâmburi. O singură mușcătură din acest fruct, va distruge fidelitatea voastră față de Mine. Două sau trei mușcături vor forma un ic între voi și Inima Mea Sfântă, încât va fi aproape imposibil să găsiți intrarea în Împărăția Tatălui Meu.

Acum fiți atenți la schimbări și veți vedea cum se strecoară în propriile voastre comunități. La început, unele dintre aceste ajustări nu vor părea să constituie vreo problemă. Însă cu trecerea timpului, anumite modificări vor fi impuse, iar voi veți fi siliți să înghițiți minciuni. Minciunile vor veni de la satana și vor fi îmbrăcate în blană de oaie.

Aceia care aveți inimile curate veți ști imediat și veți recunoaște viclenia celui rău, în planul de distrugere a Bisericii Mele de pe pământ, chiar din interiorul ei.

Adevărul Meu, va crea în lume valuri de indignare, când preoții Mei vor spune: e sigur că aceste profeții sunt minciuni? Singura minciună, pentru care vor trebui să dea mărturie, va fi cea pe care vor fi obligați să o aprobe, care însă va fi antipodul Sfintei Scripturi – ce a fost dată omenirii încă de la început. Nu vă permiteți niciodată să acceptați orice alt adevăr, decât acela care este cuprins în Biblia Sfântă.

Vor fi introduse multe schimbări, care vor contrazice Cuvântul Tatălui Meu Veșnic. Aceste schimbări, slujitorii Mei sfințiți, nu vor fi de origine dumnezeiască iar voi trebuie să refuzați aceste neadevăruri, dacă vreți să-Mi rămâneți fideli.

Treziți-vă. Rezistați acestor minciuni care vă stau înainte. Nu le acceptați niciodată. Cuvântul Tatălui Meu Veșnic nu se va schimba niciodată. Acesta nu poate fi modificat de către omenire niciodată. Mulți dintre voi veți fi bulversați, deoarece vă veți trezi izolați de colegii voștri slujitori sfințiți. Nu vă temeți pentru asta, pentru că există doar o singură parte, pe care o puteți alege. Va fi partea unde stau Eu. Altă parte nu există.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

193. Cereți darul suferinței

Miercuri, 14 septembrie 2011 la ora 12:10

Draga Mea fiică iubită, suferința ta s-a ameliorat și Eu aș vrea să-ți mulțumesc pentru acest dar. Ea se va întoarce, dar vei fi capabilă să o accepți cu mai multă bucurie în inimă. Am nevoie de suferința ta, pentru că ea salvează sufletele păcătoșilor, care altfel ar sfârși în iad. Într-o zi te vei uita în sufletele lor și te va inunda iubirea și bucuria, când îi vei vedea șezând lângă Mine, aproape de tronul Tatălui Meu.

Întotdeauna păcătoșii vor fi îmbrățișați mai întâi, dacă se căiesc pentru păcatele lor. Spre marea surpriză a discipolilor Mei, ei vor fi mereu în prima linie. Aceste suflete, au ajuns la Mine prin rugăciunile și suferințele discipolilor Mei și a sufletelor Mele alese. Discipolii Mei vor înțelege asta, pentru că ei, prin unirea lor cu Mine, se vor bucura pentru salvarea acestor suflete.

Acum, fiica Mea, am nevoie să se salveze tot mai multe suflete. Te rog, roagă-te, ca tu și alte suflete alese să învețe, cum poate suferința să mărească numărul acelora care vor păși în Împărăția Tatălui Meu. Le cer să solicite harurile necesare primirii harului suferinței. Rețineți, că atunci când Eu dau suferința, este un har deosebit, care va aduce la Inima Mea, din ce în ce mai multe suflete.

Isus al vostru iubit, Mântuitorul omenirii

194. Adevărul este tratat, de obicei, cu mare prudență și cu refuz deschis

Joi, 15 septembrie 2011 la ora 23:50

Draga Mea fiică iubită, tu acum ești martora mai multor detalii ale suferinței, pe care am îndurat-o în timpul Răstignirii Mele: abandonul, respingerea, izolarea. Respingerea prin valul de batjocuri din partea autorității și mai ales cea din partea discipolilor Mei devotați. Chiar și apostolii Mei M-au respins atunci când aș fi avut nevoie de ei. Așadar să nu fi surprinsă dacă și cu tine se va întâmpla la fel.

Azi noapte ți-a fost dată o viziune despre Mine stând în picioare înaintea călăilor Mei, pe care a trebuit să-i ascult, atunci când minciunile lor josnice M-au condamnat, pe Mine și adevărul Învățăturilor Mele. La fel veți fi tratați și voi, tu și discipolii Mei, de mâna celor care nu pot accepta adevărul, sau îl găsesc detestabil.

Fiica Mea, în general adevărul este tratat cu prudență extremă, sau cu refuz deschis și uneori este considerat blasfemie. Să nu te temi, deoarece Cuvintele pe care ți le dau, nu sunt altceva decât adevăr. Nu trebuie să te temi niciodată să faci public ceea ce Îți dau Eu. De ce ți-aș da minciuni? De ce aș vrea să subminez aceste mesaje, permițând, unui neadevăr să ajungă în ele? Căci asta ar fi în contradicție cu voința Tatălui Meu. Nici măcar satanei nu îi este permis să se amestece în aceste mesaje, oricât de mult ar încerca.

Cu cât aceste mesaje vor fi mai puternice, vor deveni obiectul mai multor dispute și ridiculizări. Totuși mulți vor fi atrași de ele, deoarece între timp nu vor rata imboldul Duhului Sfânt care le va atinge sufletele.

Cu timpul, copiii Mei, Îmi vor mulțumi că i-am ajutat, să poată trece prin mărăcinișul țepos al confuziei, care i-ar fi împiedicat să ajungă la poarta Paradisului, deoarece fără îndrumarea Mea de acum, ar fi pierduți. Nu ar găsi forța să ajungă în siguranță la poarta Noului Paradis, noua Eră de Pace pe Pământ, care îi așteaptă pe toți cei care Mă urmează pe Mine și învățăturile Mele.

Mântuitorul și Învățătorul vostru iubit, Isus Cristos

195. Era păcii și a slavei aproape că a sosit

Sâmbătă, 17 septembrie 2011 la ora 18:50

Draga Mea fiică iubită, în sfârșit ai înțeles că atunci când te simți respinsă este pur și simplu oglindirea propriei Mele agonii. Când ești în uniune cu Mine, ca și acum, aceasta agonie va face parte de acum din viața ta. Când oamenii resping mesajele publicate de tine, atunci ei refuză Cuvântul Meu Preasfânt. Când îl pun la îndoială și-i găsesc cusururi, atunci Mă critică pe Mine. Când se uită de sus la tine, atunci pe Mine Mă ridiculizează. Când râd de aceste mesaje, atunci Mă răstignesc.

Ce simți tu este doar o frântură din suferințele Mele, atunci când privesc cu tristețe, orbirea omenirii față de adevărul existenței Tatălui Meu Veșnic. Durerea și suferința pe care o simt când trebuie să asist la păcatele omenirii, inclusiv păcatele credincioșilor, sunt și mai intense. Acest chin încetează cu greu, dar este ușurat de suferința ispășitorilor. Este ușurat de asemenea și prin iubirea pe care Mi-o arată discipolii Mei, prin devotamentul lor față de Mine.

Fiica Mea, cu toate că am nevoie de suferință, ca să salvez și alte sărmane suflete nenorocite, totuși nu este ceva, care Îmi face plăcere. Este dureros să văd asta, însă prin ea găsesc consolare. Atât de multe lucruri, care sunt greu de înțeles pentru tine, trebuie încă să le înveți, fiica Mea. Căile Împărăției Dumnezeiești nu pot fi înțelese de către omenire. Într-o zi le va înțelege.

Să știți copiii Mei, că vremurile grele, pe care omul, de-a lungul secolelor, a trebuit să le îndure, se apropie de sfârșit. Aceasta este o veste de bună pentru omul care arată iubire față de aproapele său și astfel Mă iubește pe Mine. De asemenea, se va termina în sfârșit și suferința Mea, pe care o îndur pentru că vă iubesc pe toți. Aceasta iubire este puternică și veșnic roditoare și va fi cauza salvării voastre de pe urmă.

Du-te acum fiica Mea și acceptă suferința cu mai multă înțelegere în inimă. Bucurați-vă pentru că vremea Păcii și a Gloriei aproape că a sosit.

Prietenul și Mântuitorul vostru iubitor,  Isus Cristos, Regele Omenirii

196. Eroare clasică făcută atunci când se încearcă să se ajungă mai aproape de mine

Duminică, 18 septembrie 2011 la ora 18:15

Multiubita Mea fiică, de ce omul continuă să caute răspunsuri legate de existența sa prin știință? Ei caută și caută, însă răspunsurile cu care vin, sunt neadevărate și atât de departe de adevărul existenței tărâmului spiritual al Împărăției Tatălui Meu. Așadar trebuie să vă rugați pentru aceste suflete.

Știu copiii Mei, că este foarte dificil să se accepte adevărul existenței Mele și a Tatălui Meu Preaiubit. Pentru că de fiecare dată, când ochii voștri întrevăd adevărul, satana vă sucește capul în altă direcție. Cel mai des va folosi logica, pentru a-i convinge pe copiii Mei că Împărăția Tatălui Meu este doar o plăsmuire a imaginației omenești. El va folosi comoditatea lumii materiale pentru a vă convinge că acestea trebuie să fie prioritățile voastre.

Apoi, sunt sufletele, care înțeleg adevărul. Ele fac o greșeală tipică, atunci când încearcă să ajungă mai aproape de Mine. Este mai ușor pentru ele, odată ce sunt sigure că bunurile lor materiale sunt asigurate, să pășească apoi mai departe în propria lor călătorie spirituală. Dar asta nu funcționează așa.

Voi trebuie, prin toate mijloacele, să vă protejați familiile și căminele voastre. Trebuie să-i hrăniți pe cei care depind de voi. După aceea trebuie să Mă puneți pe Mine pe primul loc, înaintea tuturor bunurilor lumești. Acestava fi pașaportul vostru spre Rai. Omul este nimic fără Dumnezeu. Nici un fel de lux material nu va înlocui și nici nu înlocuiește iubirea lui Dumnezeu. Acest lux material nu poate fi veșnic, sau nici măcar comparabil cu orice altceva, presupunând că vreți cu adevărat să Mă îmbrățișați pe Mine în inimile voastre.

Aveți încredere în Mine și restul se va rezolva. Dacă încercați să faceți totul de unul singur și pe mai departe țineți morțiș la avere,astfel încât să aveți ce-i mai bun din ambele lumi, veți fi dezamăgiți.

Amintiți-vă că iubirea Mea pentru voi va hrăni sufletele voastre. Bogăția materială vă va hrăni poftele trupești, dar acestea cu timpul se vor descompune și veți rămâne cu nimic.

Vă rog copii, oricât de greu ar fi, lăsați-Mă să vă conduc pe adevărata cale spre fericirea veșnică. Doar cereți-Mi ajutorul și Eu vă voi răspunde.

Învățătorul și Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

197. Cel mai important eveniment de la Invierea Mea încoace

Luni, 19 septembrie 2011 la ora 20:15

Fiica Mea preaiubită, intenția Mea este de a-i duce pe fiecare, bărbat, femeie și copil, în Noul Meu Paradis de pe Pământ. Deoarece, dacă ar rămâne în urmă chiar și un singur suflet, Mi s-ar rupe Inima. De aceea numărul mesagerilor pe care Îi trimit acum în lume a crescut. Aceasta, ca ei să poată răspândi Cuvântul Meu pentru a încuraja convertirea.

Nu-i trimit pe mesageri ca să-i înfricoșeze pe copiii Mei. Rolul lor este să pregătească fiecarepersoană de pe acest Pământ, astfel încât să fie gata și să fie vrednică de a trăi în Noul Paradis.

Copiii Mei, nu este plăcută această perioada în care trăiți. Legea și ordinea s-au prăbușit. Lăcomia a însemnat privarea voastră de stabilitate financiară. Mărirea de sine și ambițiile obsesive au însemnat de asemenea confiscarea credinței voastre.

Ca o gospodărie, unde nu este supraveghere părintească.

Voi copiii Mei, sunteți ca într-o gospodărie, unde nu este supraveghere părintească. Sunteți ca și niște copii răsfățați, aveți tot confortul bunurilor materiale pe care le doriți, fără să le fi meritat. Aveți asigurată hrana, pentru care nici nu trebuie să vă obosiți. Tot ce nu vă mulțumește, este înlocuit cu o altă noutate, cu un alt simulacru. Acum nimic nu vă satisface pentru un timp prea lung. Apoi dacă se iscă ceartă între copii, fiecare vrea să-l controleze pe celălalt, vrând să-și impună voința. Pe urmă, poate să izbucnească și un război fizic. Dar nici unul nu e responsabil și astfel se bat între ei, uneori cu consecințe grave.

Eu așa văd lumea. Copiii Mei sunt nefericiți, le lipsește mângâierea spirituală, dar refuză călăuzirea Bisericii Mele. Astăzi Biserica nu poate controla o populație atât de indisciplinată, care nu tânjește după devotamentul față de Mine, așa cum o face după confortul bunurilor create pentru trup.

Războiul distruge omenirea și declinul spiritual a creat un vid în lume, al cărui efect îl simțiți în inimile voastre, majoritatea dintre voi. Nimic nu este ceea ce pare. Măreția materială strălucește superficial numai în exterior și lumina acesteia îi atrage pe aceia care tânjesc după comoditate, dar în spatele ei nu este nimic, doar întuneric.

Eu sunt lumina care lipsește din viața voastră însingurată, tulbure și într-un fel înfricoșătoare. De aceea este aproape timpul să intervin și să preiau frâiele. Voi, copiii Mei, trebuie să salutați asta și să vă pregătiți pentru Marea Mea Milostivire.

Trebuie să vă rugați pentru frații voștri și să salutați, cu brațele deschise, intervenția Mea. Fiți pozitivi, fiți plini de speranță. Aveți încredere că la apariția acestui eveniment măreț, care este cel mai important de la Învierea Mea, chiar și cei mai înrăiți păcătoși se vor simți ușurați.

Mântuitorul vostru iubit,  Isus Cristos

198. Îndoielile vă întăresc în iubirea voastră pentru Mine

Miercuri, 21 septembrie 2011 la ora 22:00

Am venit în Numele lui Isus, care a venit în trup și s-a făcut om.

Multiubita Mea fiică, ești acum foarte aproape de Inima Mea, chiar dacă ți s-ar părea că ești atât de departe. Uneori consideri că te-ai rupt de Mine, în realitate ai fost atrasă mai aproape în unitatea cu Mine.

Fiica Mea, acum întăresc încrederea ta astfel încât să poți vesti și pe mai departe omenirii Cuvântul Meu. Aceasta este o misiune foarte importantă. Deoarece demonii dezlănțuiți de satana, cu milioanele în aceste timpuri, te atacă la fiecare cotitură. Primii oameni pe care îi vor folosi, vor fi credincioșii, care vor sta la rând care să arunce primii cu piatra.

Cu cât marele act al Milostivirii Mele pentru omenire se apropie, cu atât mai mult și demonii vor încerca să blocheze adevărul și să împiedice oamenii, pe cei buni, să-și dedice timpul, de care am nevoie pentru a salva sufletele copiilor Mei fără credință. Nu permite calomniei crude, care se înmulțește, să te distragă de la lucrarea Mea.

Acum fiți atenți la profeția Mea. Pentru fiecare om, care se căiește în acest timp, se pot salva încă trei suflete. Gândiți-vă la asta. Binecuvântările revărsate asupra omului care caută iertarea, vor fi acordate familiilor lor. Fiecare suflet care acum se roagă către Mine și-Mi cere să-i salvez pe membri familiei sale și pe prieteni, va primi din abundență Milostivirea Mea.

Rugăciunea este salvarea voastră, copiii Mei. Cu cât vă rugați mai mult, cu atât vă voi deschide inimile și vă voi revela Adevărul Meu. Harurile Mele s-au înmulțit atât de mult, cum nu s-a mai văzut niciodată pe pământ. Totuși nu pot revărsa aceste haruri puternice, decât dacă le cereți.

Fiica Mea, te avertizez că o rautate care te va speria, se va manifesta într-un atac organizat asupra acestor mesaje divine. Să nu-ți pese. Închide-ți ochii. Astupă-ți urechile. În schimb, roagă-te ca astfel de suflete să primească iluminarea.

Îndoielile, fiica Mea, sunt încercări, pe care nu numai tu, ci și discipolii Mei iubiți le experimentează. Cu toate că ele pot fi neliniștitoare, totuși sunt permise de Mine pentru a vă face mai puternici în iubirea voastră pentru Mine.

Acum liniștiți-vă copii. Acceptați Cuvântul Meu. Trăiți-vă viețile, așa cum aștept de la voi. Puneți familiile voastre înainte de orice. Ele nu trebuie sa fie neglijate din cauza Mea. Rugați-vă acum cu încredere liniștită și fiți siguri, că la porunca Tatălui Meu Veșnic se vor împlini profețiile Mele. Ele se vor întâmpla potrivit unei sincronizări perfecte stabilite de Tatăl Meu.

Copiii Mei, nu uitați niciodată că multe secrete date vizionarilor Mei, care prevesteau evenimente viitoare, au fost diminuate prin rugăciune. Multe, multe catastrofe naturale au fost evitate datorită devotamentului arătat Binecuvântatei Mele Mame. Cei credincioși față de Ea, au preîntâmpinat prin rugăciunile lor multe cutremure, inundații și tsunami. Rugăciunea poate fi foarte puternică. Rugăciunile și suferința unei persoane pot salva o națiune întreagă. Amintiți-vă asta.

Îi iubesc pe toți copiii Mei. Puterea de a vă salva unii pe alții stă în mâinile voastre. Nu uitați ce v-am spus mai înainte. Rugăciunea este arma voastră împotriva răului din această lume. Rugăciunea poate atenua dezastrele la nivel mondial. Rugați-vă în continuu pentru pace în lume. De asemenea rugați-vă pentru o tranziție ușoară în Noul Paradis pe pământ, care îi așteaptă pe toți copiii Mei ce-și caută mântuirea.

Al vostru iubitor Isus

199. Ghicirea viitorului nu provine de la Mine

Miercuri, 21 septembrie 2011 la ora 23:30

Fiica Mea, aceasta călătorie devine tot mai intensivă pentru tine. Ești deja pregătită mai mult decât ai putea vreodată. Să nu te îngrijorezi din cauza misiunii tale, care va ajuta la salvarea majorității omenirii. Rolul tău a fost profețit și este dirijat din Cer. Tu ești un instrument. Eu Învățătorul Tău.

Vei reuși în această sfântă îndatorire pentru că ea nu poate și nici nu va eșua. Uneori ai putea să te simți foarte abătută, singură și lipsită de curaj. Acceptă asta. Suferința ta Îmi va aduce suflete prețioase în clipa morții lor. Aceste suflete acum se roagă pentru tine. Bucură-te, pentru că dacă ai vedea iubirea pe care o revarsă spre tine, atunci ai plânge de bucurie.

Sfinții Mei din Cer te călăuzesc, te apără de cel rău și prin asta de multe ori te liniștești, ceea ce te surprinde și te încântă. Să nu te îndoiești niciodată de această lucrare, ea este una din cele mai mari misiuni ale Lucrării Mele de pe Pământ. Fii tare, curajoasă și încrezătoare, dar păstrează smerenia cu orice preț. Scena este deja pregătită. Evenimentele despre care am vorbit, acum se vor desfășura. În timp ce se petrec, se va reîntoarce și încrederea ta. Vei avea toate dovezile de care ai nevoie. Da, satana a interceptat această lucrare în câteva ocazii. Am permis aceasta pentru a asigura smerenia ta în orice moment.

Nu publica date exacte. Nu întreba, cum va fi viitorul oamenilor, dacă asta ți se cere. Ghicitul, (prezicerile) nu sunt de la Mine. Singurul viitor ce-l dezvălui, este în legătură cu prosperitatea spirituală a copiilor Mei. Fii recunoscătoare pentru că ți s-a dat acest dar foarte deosebit. Cu toate că tu nu ai dorit asta în mod conștient, ai fost modelată pentru această lucrare încă de la prima ta respirație și vei împlini Cuvântul Meu Sfânt până la ultima ta răsuflare.

Du-te mai departe în Numele Meu, cu iubire și bucurie în inimă și ajută-Mă în salvarea sufletelor tuturor oamenilor.

Te iubesc, fiica Mea dragă. Îmi găsesc bucuria în iubirea ta sinceră pentru Mine și Mama Mea iubită.

Isus al tău

200. Fecioara Maria: rugați-vă în întreaga lume pentru a primi protecția Mea

Joi, 22 septembrie 2011 la ora 21:00

Copila Mea, trebuie să le ceri copiilor Mei, să Mă roage să-i pot acoperi în aceste timpuri cu mantia Mea preasfântă. Lucrarea înșelătorului se extinde și se răspândește ca un incendiu. Controlul diabolic, pe care-l vedeți peste tot în jurul vostru, este dirijat de el și de armata demonilor săi. Ei cauzează multă suferință și durere în lume. Rugându-vă Sfântul Meu Rozariu, îl veți opri în fărădelegile pe care intenționează să le aplice în lume.

Rugați-vă copiii Mei, oriunde ați fi, pentru ocrotirea Mea specială împotriva celui rău.

Rugați-vă pentru a ușura suferințele Fiului Meu Sfânt, care are atât de mare nevoie de consolarea voastră. Are nevoie de rugăciunile voastre, copiii Mei, pentru ca să poată elibera din nou omenirea, de viața păcătoasă și îndărătnică.

Rugați-vă acum, așa cum nu ați mai făcut-o niciodată înainte.

Mama voastră binecuvântată, Regina Păcii

201. Sunt îndurerat pentru pierderea copiilor Mei, care nu vor să aibă nimic de a face cu Mine

Joi, 22 septembrie 2011 la ora 21:30

Multiubita Mea fiică, pregătește-ți familia pentru Marele Avertisment. Cheamă-i pe copiii Mei de pretutindeni, să caute iertarea pentru păcatele lor. Cererea de iertare trebuie să vină din inimă. Dacă nu, ei vor suferi durerea arzătoare a Purgatorului în timpul Iluminării Milostivirii Mele Divine, când Eu Mă voi întâlni cu fiecare dintre voi.

Purificarea care urmează, va crea un simțământ atât de persistent și de neuitat în suflete, încât veți rămâne pentru totdeauna aproape de Inima Mea.

Pentru cei care Mă cunosc și Mă iubesc, vă rog, pregătiți-vă pentru acest mare dar al Meu. Procurați-vă lumânări binecuvântate și apă sfințită și fiți pregătiți, pentru că astfel vă puteți uni în rugăciune cu sfinții din Rai, ca să ajutați la salvarea sufletelor din lumea întreagă.

Pentru prima dată în viața voastră, veți fi cu adevărat singuri în compania Mea. Fără niciun sunet veți asista la Răstignirea Mea, iar cei necredincioși, în sfârșit vor înțelege și ei adevărul suferinței Mele îndurate pentru omenire.

Voi copii Mei, veți înțelege și veți saluta marele dar al Milostivirii și vi se va da o putere pe care doar sfinții o cunosc în Rai. Mai târziu, această putere va suda coloana vertebrală a noii Mele armate de pe pământ. Această mare armată va salva alte milioane de suflete din ghearele armatei conduse de anticrist. În timpul acestui moment crucial, rugăciunea va salva și va ajuta la convertirea a celor mai multe milioane de suflete, de la crearea omenirii încoace.

Lăsați-Mă copii să vă îmbrățișez anticipat. Permiteți-Mi să vă dau curajul și puterea de a aduce și mai multe suflete la Mine. Am nevoie de iubirea voastră. Rănile Mele sunt deschise! Tristețea Mea este la apogeu, din cauza pierderii atâtor suflete, care nu vor să aibă nimic de-a face cu Mine.

Mă simt dezolat și singur. Ajutați-Mă copii, să-i salvăm la timp. În timp ce marele act al Milostivirii Mele va aduce în lume lumina divină, de o magnitudine care vă va tăia respirația, va fi totodată și un timp al durerii pentru aceia care nu vor fi în stare să reziste șocului.

Vă rog să nu vă alarmați. Eu vin cu mare iubire și compasiune la voi toți. Pentru că vă iubesc, intervin acum să vă salvez de faptele rele, prin care forțele globale vor să decimeze populația lumii. Asta vor să facă prin intermediul acestui control. Dar Eu nu le voi permite s-o facă. Tatăl Meu așteaptă. Dacă omul recunoaște păcatele de care este vinovat, atunci lumea va deveni un loc al păcii și al iubirii. Dacă nu va învăța din lecția Marelui Avertisment, atunci nu va fi cruțat. Atunci mâna Tatălui Meu va lovi.

Eu sunt Isus Cristos,  Regele și Mântuitorul întregii omeniri

202. Dumnezeu Tatăl: anticristul și noua monedă mondială

Vineri, 23 septembrie 2011 la ora 21:30

Fiica Mea, în timp ce lumea ar putea tremura de frica Marelui Avertisment, trebuie să accepte, că profețiile din Cartea Apocalipsei, sunt în prag. Statul Sfânt al Bisericii, (Vaticanul) acum este în pericol, la fel și Israelul. Profețiile se vor derula atunci când lumea va fi dirijată de Anticrist, care va încerca să vă controleze, prin noua monedă mondială. Dacă și când veți fi controlați sub această formă, atunci veți fi controlați și prin toate celelalte moduri.

Marele Avertisment va pune capăt acestui fapt, precum și altor fapte cumplite, planificate de puterea globală, fapte care ar fi de neimaginat copiilor Mei din lumea întreagă. Fiind pioni nevinovați într-un joc pe care nu voi îl faceți, veți fi protejați prin Mâna Dreptății Mele.

Sculați-vă copii și luptați prin rugăciune împotriva acestui rău. Controlul global și prigoana pusă la cale chiar în acest moment pot fi evitate prin rugăciune. Nu toți dintre voi vor putea sau vor fi salvați din strânsoarea anticristului, aruncată asupra voastră.

 Copiii Mei, satana nu va învinge niciodată. Niciodată nu i s-a acordat puterea și cum strânsoarea lui începe să slăbească, va târî cu el în fundul iadului atâtea suflete, câte va putea. Cu profundă tristețe deplâng creația Mea minunată și sufletele Mele prețioase. O, măcar de ar asculta adevărul.

Evaluarea științifică este un non sens, pentru că nici o știință nu va înlocui adevărul Împărăției Mele Divine. Nici o persoană de pe pământ, nu ar putea vreodată să înțeleagă frumusețea și minunea care vă așteaptă pe voi toți, pentru că este de nedescris cu expresii omenești.

În curând veți înțelege planurile. Eu trebuie să salvez lumea din mâinile înșelătorului.

 Vă iubesc pe toți și voi apăra fiecare discipol, la toate nivelele, de orice fel de prigoană planificată.

Priviți către Mine. Deschideți-vă brațele și permiteți-Mi, să vă țin și să vă apăr pe toți.

 Copiii Mei, cei care cred în Mine, nu au de ce să se teamă.

Iubitul vostru Creator,  Dumnezeu cel Preaînalt, Dumnezeu Tatăl

203. Explicați ororile iadului acelora care sunt orbi față de existența satanei

Sâmbătă, 24 septembrie 2011 la ora 22:15

Preaiubita Mea fiică, de ce se încăpățânează oamenii să nege existența iadului?

Mulți copii, care spun despre ei înșiși că au o concepție modernă, neagă în public existența iadului, în timp ce etalează credința lor în Dumnezeu Tatăl. Ei îi induc în eroare pe copiii Mei, când se folosesc de scuza că Dumnezeu este întotdeauna milostiv. Prin faptul că îi conving pe copiii Mei, că toată lumea merge în Rai, ei fără să vrea, devin răspunzători pentru toți cei care le urmează falsele învățături.

Satana există și de aceea există și iadul. Iadul e un loc, unde satana duce sufletele care îi sunt credincioase pe pământ. Acestea sunt sufletele care pun deoparte tot ce are legătură cu Dumnezeu și ajută la acceptarea faptelor rele pe pământ. În unele cazuri, oamenii își pot vinde sufletul satanei, în schimbul unei vieți pline de bogăție, celebritate și putere. În industria muzicii, mulți au făcut-o de-a lungul anilor. Se gândesc foarte puțin la faptul că practicile oculte făcute uneori pentru inițierile și admiterea într-un grup ( practici secrete, ascunse), sunt modalitățile care, de cele mai multe ori, duc la alianța cu satana.

Mai sunt și cei care trăiesc ceea ce ei se considera a fi pur si simplu distractiv, o viață lipsită griji, în care ei tânjesc în mod constant după auto gratificare. Ele sunt acele câteva suflete, care ajunse la poarta iadului, sunt șocate și clatină din cap, fără să le vină să creadă, ce soartă le așteaptă. Nu vor să accepte, că această oroare pe care o au în față, se datorează propriilor fapte. Au abuzat de libertatea care le-a fost dată pe pământ, în favoarea a tot ceea ce Îl supără pe Dumnezeu.

Copiii Mei, vă rog să le explicați ororile iadului celor care sunt orbi față de existența satanei. Nu contează că vor râde de voi, sau vă blestemă. Este de datoria voastră să-i avertizați de soarta terifiantă ce-așteaptă sărmanele suflete care sfârșesc acolo.

Ateilor, care credeți pe patul de moarte, că suferința se termină cu ultima suflare, ascultați-Mă acum: cei care pe acest pământ neagă existența lui Dumnezeu, în pofida faptului că pe parcursul vieții v-a fost revelat acest adevăr, suferința voastră în focul iadului, va fi doar începutul condamnării eterne. Voi, bieții Mei copii, care prin liberul vostru arbitru, păcătuiți grav și Mă refuzați pe Mine, îl alegeți satana. El vă așteaptă după moarte. Pe Mine nu Mă veți găsi nicăieri. Pentru că atunci va fi prea târziu, ca să vă arăt Milostivirea Mea.

Rugați-vă, Rugați-vă cu toții, ca să salvăm împreună aceste suflete. Nu trebuie să permitem satanei să le fure sufletele. Ajutați-Mă să-i salvăm pe ei, până când încă mai trăiesc pe pământ.

Iubitul vostru Isus

204. I-am trimis acum în lume pe profeții Mei

Duminică, 25 septembrie 2011 la ora 11:45

Multiubita Mea fiică, maniera în care să-i convingi pe tineri și pe cei prinși într-o viață agitată, dar fără sens, este o provocare pe care ți-o voi explica.

Treaba ta este să convingi tânăra societate modernă, despre adevărul Existenței Mele, folosind toate mijloacele moderne de comunicație care-ți sunt la îndemână. Promit că toți tinerii care află adevărul prin aceste mijloace, vor simți prezența Mea, când vor citi mesajele Mele. Fiica Mea, răspândește acum mesajele Mele în fiecare colț al lumii și convertește-i pe copiii Mei. Acesta este rolul pentru care ai fost aleasă. Răspândindu-se Cuvântul Meu, rapid ca virușii, din ce în ce mai mulți oameni pot fi atinși. Folosește internetul și media. Cu timpul, discipolii Mei se vor implica și vor transmite peste tot adevărul.

Această misiune abia a început. Bazele au fost puse. Acum, conform sincronizării perfecte a Tatălui Meu, lumea va fi atentă la aceste mesaje divine.

Am promis că Mă voi întoarce. Pentru a pregăti căile, i-am trimis pe profeții Mei în lume, printre care și pe tine fiica Mea. Mulți răspund acum chemării Mele în toate țările din lume, chiar dacă vocea lor e slabă. Cu timpul și ei se vor face tot mai auziți și vor trâmbița în lume Slava Mea și vor vesti reîntoarcerea Mea.

Mai avem un pic de timp înainte până când va avea loc revenirea Mea. Până atunci, pregătiți-vă copii. Marele Avertisment va converti milioane de suflete, dar acesta este doar începutul. Perioada ce va urma, va fi și va trebui să fie folosită pentru hrănirea sufletelor, asigurându-le pregătirea corespunzătoare, pentru a fi apte să intre în Noul Paradis de pe Pământ.

Aveți mult de îndurat copii, dar sunt atât de multe lucruri pe care trebuie să le așteptați cu bucurie, atunci când vi se va permite accesul în această minunată eră de pace, bucurie și fericire pe pământ. Acum este nevoie de perseverență. Vor primi curaj și rezistență cei ce Îl cheamă în ajutor pe Duhul Sfânt. Apoi voi, armata Mea, veți ridica sufletele, care au rătăcit calea către Mine. Nu lăsați nici un suflet să se rătăcească de pe această cale, ca nu cumva să se piardă în sălbăticie. Rugați-vă pentru ei. Arătați-le iubire și înțelegere. Niciodată să nu le spuneți că s-au osândit și nu-i învinuiți pentru păcatele lor, pentru că asta în ochii Mei este o ofensă mare. În schimb, fiți fermi, dar amabili. Doar spuneți-le adevărul. Restul depinde de ei.

Copiii Mei, voi nu puteți câștiga fiecare suflet, puteți face doar binele care vă stă în putință.

Iubitul vostru Isus

205. O introspectivă a Răstignirii Mele

Luni, 26 septembrie 2011 la ora 23:45

Multiubita Mea fiică, azi noapte ți-am permis pentru prima dată, să arunci o privire în istoria Răstignirii Mele, fapt care te-a surprins. Totuși ceea ce ți-am revelat este de o importanță enormă.

Mulți credincioși cu un suflet lânced, cred că atunci când am fost răstignit, cumva, pentru că sunt Fiul lui Dumnezeu, nu am suferit durerea fizică pe care ar îndura-o un om. Mai cred că, datorită naturii Mele divine, Eu nu am fost și nici nu puteam să fiu plin de teamă, din cauza puterii primite de la Tatăl Meu.

Adevărul este cu totul altul. M-am simțit foarte singur și Mi-a fost teamă. Pentru Mine, timpul petrecut în Grădină (notă: Getzemani) a fost groaznic, tocmai, din pricina naturii Mele umane. Nu uitați că Eu am venit la voi în trup. Am simțit aceeași durere și tristețe ca oricare alt om. Mulți nu înțeleg asta.

M-am simțit abandonat de către Tatăl Meu Veșnic și apostolii Mei au considerat asta ca fiind, într-un fel, ceva de la sine înțeles, deoarece n-au făcut nimic ca să Mă consoleze în acele ore îngrozitoare.

Când am stat față-n față cu călăii Mei, am tremurat de spaimă și abia am putut să reacționez la învinuirile lor. M-am simțit ca oricare alt om ce se află în fața unei execuții violente. Demnitatea Mi-a rămas intactă, datorită jertfei pe care știam că trebuie să o aduc pentru omenire. Știu, că pare un paradox, dar totodată am simțit dragoste și bucurie în Inima Mea în timpul Pătimirilor. Știam că moartea Mea, salvează sufletele voastre pentru eternitate. Dar acum, Mi-ar place să vă puneți întrebarea: Câți dintre voi pot fi salvați prin Moartea Mea pe Cruce? Cine vrea să fie salvat și cine înțelege cu adevărat semnificația acestui sacrificiu?

Datorită morții Mele, ei pot intra acum în Rai. Oare știu că asta se întâmplă doar din propria alegere și prin liberul arbitru care le-a fost acordat? Credința în Dumnezeu Tatăl trebuie să fie primordială. Veniți întâi la Mine și Eu vă voi conduce la El. Stăruiți în Învățăturile Mele, date prin Sfânta Scriptură. Iubiți-l pe aproapele vostru. Credința voastră să fie simplă. Păstrați o viziune echilibrată despre credința voastră. Iubiți-Mă. Rugați-Mă. Adorați-Mă. Permiteți-Mi să vă iubesc cu Inima Mea blândă, ca prezența Mea divină să poată inunda suflete voastre mici, prețioase. Eu sunt al vostru. Voi sunteți Copiii Mei. Este atât de simplu.

Cu cât vă rugați mai mult, cu atât veți ajunge mai aproape de Mine și cu atât mai strâns se va împleti inima voastră cu a Mea.

Isus al vostru, Mântuitorul omenirii

206. Dumnezeu Tatăl: zilele satanei pe acest pământ, sunt aproape de sfârșit

Joi, 29 septembrie 2011 la ora 20:15

Eu sunt Alfa și Omega, Eu sunt Dumnezeu Tatăl

Multiubita Mea fiică, se apropie pentru omenire timpul în care va fi martora Milostivirii ce urmează să fie arătată omenirii, de Preaiubitul Meu Fiu, Isus Cristos.

Multe forțe ale răului, abundă prin acele suflete fidele înșelătorului, satanei. Și ei se pregătesc de Marele Avertisment și cred în mod arogant, că puterea pe care le-a promis-o satana îi va duce în paradisul de pe pământ pregătit de către ei. Aceasta este minciuna cea mai mare de până acum a satanei, căreia i-au cedat. Întunecimea sufletului lor vrea să însemne că inima lor nu va arăta îndurare față de cei care cred în Mine, în Dumnezeu, în Creatorul lumii. Dar totuși, puterea exercitată de ei, slăbește acum.

Zilele satanei pe acest pământ sunt aproape de sfârșit. Dar el nu se va potoli, până când nu prinde în plasa lui milioanele de suflete înșelate și deziluzionate. Roagă-te pentru ele, fiica Mea pentru că nu-și găsesc rostul. Sunt tulburate și în panica lor, vor încerca orice, pentru a-i putea controla pe copiii Mei, prin intermediul bunurilor materiale.

Ascultați acum Cuvântul Meu. Omenirea nu are putere. Singura putere este cea a rugăciunii, aceasta va fi arma împotriva oamenilor haini. Ei, care trăiesc în păcat de moarte, M-au insultat pe Mine și creația Mea prețioasă și pentru asta vor suferi. Așadar, multe evenimente se vor desfășura acum în fața ochilor unei lumi necredincioase. Atât de mulți copii vor fi tulburați și șocați, atunci când vor simți suferințele Purgatoriului și ale Iadului.

În timpul și după Marele Avertisment, fiecare păcătos va experimenta ce s-ar întâmpla cu el, dacă și-ar pierde viața. Cei în păcat vor suferi aceeași purificare arzătoare, ca sufletele din Purgator care așteaptă intrarea în Împărăția Mea de Slavă. Cei în păcate de moarte vor experimenta deznădejdea profundă și întunecimea flăcărilor iadului. Această suferință nu durează prea mult și vor vedea din nou lumea, pe care au văzut-o și înainte de Marele Avertisment. Dar această lume va fi foarte diferită de cea de dinainte. În sfârșit ochii se vor deschide și vor vedea adevărul Raiului, al Iadului și al Purgatorului.

Apoi, vor trebui să aleagă calea pe care vor voi s-o urmeze. Tu, fiica Mea, ai crede că ei ar alege calea spre Iubirea și Milostivirea Mea Divină, însă nu va fi așa în cazul a foarte multor păcătoși împietriți. Vor fi atât de contaminați de promisiunile false și goale ale înșelătorului, încât se vor întoarce spre a urma direcția lui. Ei vor lupta, și prin influența demonilor dezlănțuiți de satana, eliberați din străfundurile iadului, vor permite ca sufletele lor să fie atrase în planul său malefic de dominare mondială.

Aceasta este un apel urgent care vă îndeamnă pe toți să căutați din toată inima mântuirea vieții voastre aflate în derivă. Mai aveți timp să faceți asta, dar faceți-o repede.

Pregătiți-vă să cereți îndurare. Îi iubesc pe toți copiii Mei. Marele eveniment este spre binele tuturor copiilor Mei. În locul fricii, permiteți-i iubirii Mele să vă învăluiască pentru a vă întări. În acest fel veți rezista suferinței care urmează.

Al vostru iubitor Părinte Veșnic, Dumnezeu Cel Preaînalt

207. Perioada de după Marele Avertisment

Joi, 29 septembrie 2011 la ora 20:45

Multiubita Mea fiică, întrucât Marele Avertisment se tot apropie, cere discipolilor Mei, să se roage și să fie recunoscători cu bucurie pentru marele har pe care Tatăl Veșnic l-a acordat omenirii.

În urma acestui măreț act de iubire pură, mare parte a omenirii poate fi salvată pentru a se bucura de noua eră de pace pe pământ. Fiți recunoscători pentru că trăiți în aceste vremuri, deoarece milioane dintre voi se vor salva, care, altfel, nu ar fi intrat niciodată prin Porțile Raiului.

Pregătirile sunt gata. Pregătiți-vă căminele, cu lumânări sfințite și provizii de apă și mâncare pentru câteva săptămâni. Perioada de după va fi grea, dar nu trebuie să vă fie teamă. Mai degrabă simțiți-vă ușurați, pentru că suferința poate fi oferită în schimbul vieții veșnice, pe care o vor primi sufletele prețioase, care vor îmbrățișa acest mare dar.

Fiți în pace. Aveți încredere în Mine, nu uitați că Eu sunt Mântuitorul vostru și voi proteja în fiecare clipă sufletele credincioase. Eu pășesc alături de voi. Vă călăuzesc. Vă țin de mână cu o iubire duioasă. Sunteți ai Mei și nu voi permite niciodată să vă îndepărtați de Inima Mea Preasfântă. Voi, cei care Mă urmați, sunteți înconjurați de harurile necesare pentru a supraviețui Avertismentului.

Iubitul vostru Isus,  Salvatorul și Mântuitorul întregii omenirii

208. Sufletelelor împietrite nu li se va părea ușor Marele Avertisment

Vineri, 30 septembrie 2011 la ora 21:15

Fiica Mea iubită, sarcina Mea de salvare a sufletelor devine acum mai intensă.

Te rog să avertizezi cât mai mulți oameni posibil ca să-și pregătească sufletele înaintea Marelui Avertisment.

Informează-i pe preoți, călugări, episcopi și alte comunități, care cred în Tatăl Meu Veșnic, să asculte Cuvântul Meu. Atât de mulți copii ai Meii sunt într-un asemenea întuneric, încât lumina dumnezeiască a slavei Mele le va răni sufletele. Vor simți o durere reală, deoarece nu vor fi capabili să reziste acestui mare act al Milostivirii Mele.

Unii zâmbesc amuzați de aceste Sfinte Mesaje. Acest fapt Mă întristează. Nu pentru că ei nu cred că Eu le vorbesc în acest mod, ci pentru că ei nu vor să creadă în Mine. Rugați-vă toți cei care sunteți îngrijorați pentru cei dragi vouă, ca purificarea căreia vor trebui să-i facă față în timpul Marelui Avertisment, să-i conducă în final la Inima Mea.

Îi rog acum pe toți cei care Mă urmează să se protejeze de satana. Trebuie să stropească în fiecare colț al căminului lor cu Apă Sfințită, să poarte medalia sfântului Benedict și întotdeauna să aibă la îndemână și un Rozar. Totodată rugați-vă și la Sfântul Arhanghel Mihail. Satana și armata acoliților lui vor face totul, ca să vă convingă că nu Eu sunt cel care vă vorbesc. Satana și demonii lui vor începe să vă chinuiască și vor semăna uriașe îndoieli în mintea voastră. Voi, copiii Mei, îl puteți opri urmând îndrumările Mele. Din păcate, el va suci mințile celor slabi, astfel încât aceștia Mă vor respinge în totalitate.

Sufletelor împietrite nu li se va părea ușor Marele Avertisment. Ei vor polemiza, legat de modul in care M-au supărat pe Mine și nici chiar flăcările iadului – pe care le vor experimenta în timpul Marelui Avertisment – nu le vor alunga toate îndoielile legate de existența Mea.

Mulți vor răspândi minciuni despre Marele Avertisment, după ce acesta va avea loc. Ei, păgânii, slujitori ai satanei, vor născoci o minciună pe care o vor răspândi peste tot. Vor veni cu argumente științifice, pentru a explica acest eveniment, nevrând să audă adevărul. Trebuie să vă rugați pentru ei. E atât de puternică strânsoarea satanei asupra lumii, încât nu vor îndrăzni nici măcar să murmure în public Numele Meu. Discuția despre existența Mea pe pământ este considerată a fi un subiect de conversație, jenant.

Azi, Numele Meu este folosit mai ales în „limbajul vulgar”, sau mai rău, în blesteme. Dar ascultați-Mă acum: Numele Meu va fi din nou auzit și acceptat după Marele Avertisment, de către toți cei care se vor converti. După aceea, copiii Mei vor utiliza Numele Meu, atunci când se vor ruga către Mine.

Iubitul vostru Isus

209. Preasfânta Fecioară: înșelătorul se pregătește și el pentru marele avertisment

Sâmbătă, 01 octombrie 2011 la ora 20:30

Copila Mea, roagă-te pentru toate sufletele care-L refuză pe Fiul Meu și pe deasupra mai sunt și mândre de asta.

Se apropie timpul când Fiul Meu va încerca ȋncă o dată să salveze lumea de la osânda veșnică. E important, copila Mea, ca și de acum înainte să te supui desăvârșit celor cerute de Fiul Meu iubit.

El suferă și vrea să vă salveze pe toți din ghearele ȋnșelătorului. El, ȋnșelătorul, se pregătește pentru Marele Avertisment. În timp ce Fiul Meu, prin milostivirea Sa, va porni să salveze toate sufletele, ȋnșelătorul va încerca să convingă sufletele, că Marele Avertisment a fost doar o iluzie.

Satana trebuie împiedicat să răpească sufletele care nu bănuiesc nimic. Păstrați-le în toate rugăciunile voastre, pentru că ele au cea mai mare nevoie de rugăciune.

Maica voastră Binecuvântată, Regina Cerului

210. Bucurați-vă când cerul va părea că explodează pentru că veți ști că Eu vin

Duminică, 02 octombrie 2011 la ora 15:00

Draga Mea fiică, tiparele vremii nu vor mai fi aceleași și acesta este încă un semn că timpurile se schimbă. Vor veni și alte schimbări. Soarele va începe să pulseze și să se rotească în vreme ce lumea se va pregăti pentru Avertisment.

Va apărea Crucea Mea, mai întâi. Oamenii vor fi speriați, dar aceasta este dată ca semn, pentru ca să vă pregătiți în sufletele voastre și să cereți răscumpărarea păcatelor pe care le-ați comis. Făcând aceasta nu veți suferi în timpul Avertismentului.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă. Credincioșii mei de pretutindeni. Bucurați-vă când cerul va părea că explodează, pentru că veți ști că Eu vin cu adevărat în lume. În cele din urmă, lumea nu va mai putea să Mă renege. Dragostea Mea va iradia fiecare colț al lumii, în timp ce Eu voi încerca să atrag la Mine, sufletele de pretutindeni.

Atât de neașteptat va fi acest eveniment încât întreaga lume se va opri în mare șoc. Când își vor reveni încet, mulți nu vor fi siguri, legat de cele întâmplate. Când Eu voi veni, va veni și satana și demonii din iad și vor încerca să devoreze sufletele copiilor Mei. De aceea vă îndemn să stropiți prin casă cu Apă Sfințită și să aveți lumânări binecuvântate pretutindeni. Trebuie să vă protejați.

Înainte de eveniment vă rog următorul lucru. Rugați-vă pentru cei care nu vor găsi în inima lor puterea să accepte Adevărul învățăturilor Mele. Rugați-vă în special pentru cei care fac eforturi extraordinare să nege existența Mea, deși sunt conștienți de Răstignirea Mea, menită să-i salveze.

Amintiți-vă că am murit pentru a vă salva pe fiecare dintre voi. Amintiți-vă că de data asta vin din nou să vă salvez, pe fiecare dintre voi. Nu-l exclud pe niciunul dintre voi.

Aceasta este șansa voastră, copii, să vă asigurați un loc în Era de Pace care va veni pe pământ. De ce nu ați vrea să faceți parte din ea? De ce ar vrea cineva să aleagă cu bună știință adâncimile iadului, în loc de acest mare dar?

Bucurați-vă. Rugați-vă. Mulțumiți-i lui Dumnezeu Tatăl pentru acest Mare Avertisment. Îmbrățișați acest dar cu dragoste și bucurie în inimile voastre.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

211. Niciodată nu vă voi părăsi, copiii Mei. De aceea, voi veni din nou la voi

Luni, 03 octombrie 2011 la ora 12:30

Fiica Mea multiubită, azi vorbesc cu tine despre importanța înțelegerii Marelui Avertisment și pentru a înlătura orice nelămurire în legătură cu acesta. Mulți oameni sunt speriați și cred că este vorba de Ziua Judecății. Dar nu este așa. Aceasta va fi ziua glorioasă a Milostivirii Divine, care va cuprinde lumea întreagă. Razele Milostivirii Mele se vor revărsa asupra fiecărui suflet, asupra fiecărui bărbat, femeie și copil. Nimeni nu va fi exclus. Nici măcar unul.

Aceasta este întoarcerea Mea, menită să vă salveze ȋncă o dată. Nu știați oare că Eu sunt mereu milostiv? Că nu voi aștepta până la Ziua Judecății fără să mai încerc ȋncă o data să vă salvez?

Aceasta este purificarea despre care am vorbit până acum. În așteptarea acestui mare eveniment, lumea a suferit un proces de purificare în ultimii câțiva ani. Am permis ca omenirea să sufere și să dobândească umilință prin căderea piețelor financiare globale, deși această cădere nu a fost provocată de Mine. Ea a fost pusă la cale din cauza unei lăcomii fără scrupule de către grupuri globalizate care dețin puterea chiar și la nivel guvernamental în lumea întreagă. Cu toate acestea, datorită suferinței, milioane de oameni sunt acum pregătiți să asculte Cuvântul Meu și să primească Milostivirea Mea. Altfel ei nu ar fi fost pregătiți. Nu aveți de ce să vă temeți dacă Mă iubiți și trăiți după Poruncile dăruite lumii prin Moise, de Părintele Meu Veșnic.

Întoarcerea Mea s-o așteptați cu dragoste și să fiți recunoscători că trăiți în lumea de astăzi și puteți să primiți marele Meu dar al mântuirii. Niciodată nu vă voi părăsi, copii. De aceea voi veni din nou. Voi veni pentru că vă iubesc atât de mult. Am dat lumii mesajele Mele prin fiica Mea iubită, pentru că am vrut să vă pregătesc și să vă aduc mai aproape de Inima Mea.

Aceste mesaje vor continua și după Marele Avertisment ca să primiți cât mai multe instrucțiuni legate de învățăturile Mele. Cuvântul Meu, conținut în această carte, pe care Eu o numesc Cartea Adevărului, va da naștere unei noi Armate Creștine care va apăra Numele Meu până la începerea Noii Ere de Pace.

Fiți plini de bucurie acum, copiii Mei. Lăsați-Mă să vă consolez, pentru că aceasta va fi prima oară când veți fi față în față cu Mine. Pentru discipolii Mei, acesta va fi un moment de mare dragoste, pace și fericire. Ridicați-vă acum și fiți puternici. Pentru că sunteți privilegiați și trebuie să aduceți laudă lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, care a permis ca acest lucru să se întâmple.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

212. Era păcii nu mai este departe

Marți, 04 octombrie 2011 la ora 15:30

Fiica Mea multiubită, această nouă eră va deveni în curând realitate.

De Era Păcii se vor bucura toți discipolii Mei. Aceasta va fi era iubirii, a fericirii și a păcii. Nu va mai fi boală, durere, griji financiare, pentru că toate lucrurile de care veți avea nevoie le veți primi de la Mine. Voi, copiii mei, nu veți duce lipsă de nimic pentru că vă voi îmbrățișa și vă voi hrăni în Raiul Meu cel Nou precum un părinte își hrănește pruncul. Așteptați-l cu bucurie. Acesta este scopul spre care trebuie să tindeți.

Nu folosește la nimic să tărăgănați pregătirea pentru a putea intra în noul Meu Rai al Păcii, pentru că poate va fi prea târziu. Începeți chiar de astăzi să vă organizați pentru că nu veți ști când se va întâmpla asta. De fapt, acest lucru se va întâmpla atât de repede și va fi atât de neașteptat încât voi, discipolii Mei, într-o clipă vă veți trezi acolo. De aceea trebuie să începeți să vă pregătiți sufletele acum, pentru că numai sufletele curate pot intra.

Timpul este foarte important. Aceasta, copiii Mei, este una dintre ultimele chemări pentru ca, înaintea Marelui Avertisment, să vă schimbați viața. Pregătiți-vă în fiecare zi și aveți încredere în Cuvântul Meu Divin, pentru că acum vi se poruncește să dați curs rugăminții Mele de a salva suflete.

Era păcii nu este departe și vă îndemn să vă pregătiți familiile ca să fiți una, în Împărăția Mea cea Nouă.

Mântuitorul vostru Divin, Isus Cristos

213. Grupările globale sunt sub puterea anticristului

Miercuri, 05 octombrie 2011 la ora 21:00

Fiica Mea multiubită, Mă bucură că acum petreci mai multe ore dedicate Mie în Adorația Preasfântului Sacrament. Este bine, pentru că harurile Mele, pe care le primești în aceste momente speciale, îți vor întări voința de a transmite mesajele Mele și mai departe.

Acum, când din ce în ce mai mulți copii ai Mei își dau seama că lumea s-a schimbat într-un mod de neînțeles, atât din punct de vedere politic cât și economic, ei vor putea vedea în curând Adevărul. Conducătorii lumii despre care vorbesc, care în mod laș se ascund de privirile voastre, grăbesc acum planurile lor de dominație mondială.

Ei pregătesc armate, arme și substanțe otrăvitoare, toate având scopul de a distruge pe copiii Mei. Atunci când observatori cu mintea ascuțită aduc la lumină adevărul, se spune de fiecare dată că sunt doar teorii ale conspirației. Pentru că trebuie să înțelegeți că aceste grupări dispun de o putere atât de mare, toate unite sub aparența respectabilității, încât sunt în stare să influențeze adevărul și să-l ascundă de opinia publică.

Fiți conștienți, copiii Mei, că grupurile celor răi se ridică să lupte împotriva discipolilor Mei și împotriva conducătorilor Bisericii. Au reușit chiar să pătrundă în interiorul bisericii Mele. Veninul lor țâșnește ca un râu care curge și se revarsă în toate direcțiile. Există un plan pentru că nu doar să vă înșele, ci să vă și recruteze la modul lor de gândire. Din exterior ei vor părea că salvează lumea sub aparența eforturilor umanitare. Soluțiile lor creative pentru a vă face viața mai ușoară vor consta în unificarea banilor, alimentelor, a sănătății, asistenței sociale și religiei. Totul sub o singură putere. Sub puterea anticristului.

Vă rog să respingeți încercările acestor oameni de a vă atrage în planul lor malefic, copiii Mei nevinovați. Ei doresc ca voi, prin voința voastră liberă, să Îl respingeți pe Dumnezeu, Tatăl Meu Atotputernic. Odată ce încep să vă controleze veți fi pierduți. Vor controla ce mâncați, ce religie practicați și medicamentele pe care vi le vor pune la dispoziție.

Rugați-vă, rugați-vă la Dumnezeu Tatăl pentru a opri faptele lor îngrozitoare acum și rugați-L să le salveze sufletele în timpul Avertismentului. Cu toate planurile lor ascunse, ei au cea mai mare nevoie de rugăciunile voastre. Ei sunt pionii satanei, biete suflete înșelate și de multe ori nu știu nici măcar ce fac și nici ale cui sunt ordinele pe care le îndeplinesc.

Rugați-vă pentru aceste suflete Rozariul Divinei Milostiviri, în fiecare zi, dacă puteți și pentru cât mai mult timp. Ajutați-Mă să le salvez.

Al vostru Isus

214. Prăbușirea sistemului bancar a fost dirijată de anticrist

Joi, 06 octombrie 2011 la ora 22:45

Fiica Mea multiubită, trebuie să vă rugați foarte mult, pentru că anticristul e deja gata să sară afară din ascunzătoarea sa și să se arunce asupra lumii ca să-i înghită pe copiii Mei.

Planul său viclean se va ascunde sub o înfățișare frumoasă, fermecătoare și elocventă, dar când copiii Mei vor privi în ochii lui vor vedea întuneric, pentru că el nu are suflet. El nu a fost creat de mâna lui Dumnezeu Tatăl.

Rugați-vă acum, copiii Mei, ca să-l opriți să-i distrugă pe toți aceia pe care îi controlează în Noua Ordine Mondială.

Rugăciunea poate să diminueze nenumăratele planuri îngrozitoare pe care le-a pus la cale împotriva omenirii. Din păcate îi va înșela pe mulți. Niciodată nu i-am îndemnat pe copiii Mei să se roage atât de mult ca acum, pentru că fără rugăciunile voastre, planurile dirijate de el, se vor împlini așa cum este prevestit în Apocalipsă.

Prezența lui se face simțită în toată lumea dar acțiunile lui sunt ascunse vederii. El seamănă cu o stâncă, care dacă este aruncată în mare va provoca valuri la multe mile depărtare. El vrea să vă nimicească pentru că sunteți copiii Mei.

Copiii Mei care îl urmează în tot ce face ca niște slugi sunt legați la ochi. Atrocitățile ascunse pe care le comit acești oameni, provoacă o durere imensă în Rai.

Copiii Mei, trebuie să vă cer să vă rugați Arhanghelului Mihail ca să-l țină în frâu pe satana, în aceste timpuri tulburi. Anticristul se mișcă repede și sub influența lui se va accelera planul de unificare a monedelor de pretutindeni.

Prăbușirea băncilor voastre a fost deliberat dirijată de către anticrist pentru ca țările voastre să aibă nevoie de ajutor și atunci colaboratorii celui rău să sară să le salveze.

Treziți-vă cu toții și observați ceea ce se întâmplă cu adevărat în fața voastră. El așteaptă momentul să sară, dar rugăciunile voastre pot atenua faptele lui și îl pot opri. Mâinile lui murdare așteaptă să vă cuprindă într-o îmbrățișare din care cu greu veți putea scăpa.

Nu uitați, copii, că timpul care i-a rămas satanei pe pământ este scurt. Anticristul a fost trimis ca să fure suflete de la Tatăl Meu. Aceste suflete provin de la Dumnezeu, Tatăl Meu, Creatorul a tot ce există. Promisiunea anticristului în legătură cu un univers veșnic este un nonsens. Multe suflete sunt seduse acum de această doctrină nouă și sinistră. Privesc cum aceste suflete cad în adâncul înșelător al întunericului și plâng cu lacrimi amare. Pentru că odată ce ele urmează calea pierzării, sunt contaminate. Purtarea lor față de alții, inclusiv față de familiile lor, se schimbă, pentru că inima lor se răcește.

Satana este puternic dar Dumnezeu Tatăl va interveni și îi va pedepsi foarte sever pe discipolii acestuia de pe pământ. Marele Avertisment este ultima lor șansă de a-i întoarce spatele anticristului.

Rugați-vă pentru ca Lumina Mea să pătrundă în fiecare suflet, în timpul Avertismentului, pentru ca mai ales sufletele pierdute să se salveze de întunericul teribil.

Iubitul vostru Isus Cristos

215. Purgatoriul nu e un loc în care, dacă intrați, să fiți mulțumiți

Vineri, 07 octombrie 2011 la ora 21:45

Fiica Mea multiubită, motivul pentru care trimit copiilor Mei atâtea mesaje, este să-i ajut să-și pregătească sufletele într-un mod în care nu a fost posibil până acum.

Mulți dintre copiii Mei nu au citit Sfânta Scriptură și nici nu cunosc toate învățăturile Mele.

Slujitorii Mei sfințiți, acordă timp mai ales învățăturilor Mele în care vă cer să vă iubiți aproapele, ceea ce este un lucru bun. Ei nu vorbesc însă despre consecințele pe care le va suporta omenirea dacă Îl respinge pe Tatăl. De ce slujitorii Mei sfințiți neagă existența Iadului și de ce pictează Purgatoriul în roz?

Bisericile care proclamă Gloria lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, i-au învățat multe lucruri bune pe copiii Mei. Din păcate existența Purgatoriului și a Iadului a fost minimalizată într-atât încât copiii Mei au ajuns să se complacă cu existența lor.

Copii Mei sunt induși în eroare și în legătură cu existența celui rău. Mulți slujitori ai Mei sfințiți îi neagă chiar existența. O, cât de nechibzuiți sunt ei să creadă că omul poate să își întărească credința fără să cunoască sau să înțeleagă adevărul despre puterile satanei.

Această lipsă de îndrumare din partea slujitorilor Mei sfințiți a avut ca rezultat faptul că răul a înflorit în lume, deși acest lucru putea fi prevenit prin rugăciune. Satanei i s-a permis să rătăcească liber pe pământ pentru un timp, din cauza orbirii slujitorilor Mei sfințiți. Dacă li s-ar fi atras cum se cuvine atenția copiilor Mei, în legătură cu haosul cauzat de satana, atunci rugăciunea pentru a-i slăbi influența ar fi fost mult mai puternică.

Existența Purgatoriului

Existența Purgatoriului este înțeleasă greșit. Mulți cred că acesta este doar o perioadă de așteptare a purificării, înaintea intrării în Rai, a sufletelor care nu erau în stare de har în clipa morții. În Purgatoriu există mai multe nivele copii, și toate sufletele simt durerea arzătoare a întunericului, care se intensifică, cu cât nivelul la care sunt este mai jos. Aceasta înseamnă că suflete cărora puțin le-a lipsit să fie aruncate în iad simt cel mai mult durerea arderii. Chiar dacă toate sufletele din Purgatoriu vor ajunge la sfârșit în Împărăția Tatălui Meu, totuși el nu este un loc unde copiii Mei să fie mulțumiți, dacă intră. De aceea trebuie să luptați cu păcatul și să căutați iertarea cât de des puteți, ca să rămâneți în stare de har. De aceea trebuie să respectați mereu cele Zece Porunci. Trebuie să vă rugați pentru sufletele din Purgatoriu pentru că fără rugăciunile voastre, ele nu ajung în Împărăția Raiului, înainte de Ziua Judecății.

Acum este timpul să priviți în față Adevărul, copiii Mei.

Rugați-vă pentru harul de care aveți nevoie, ca să fiți feriți de orice păcat așa încât să puteți intra în Rai. Fiți gata în fiecare zi pentru că voi nu cunoașteți planurile care sunt pregătite pentru voi. Vă dau aceste mesaje pentru ca Adevărul să fie limpede. Aceste mesaje importante nu v-au fost prezentate clar de-a lungul anilor. Este important să fiți bine pregătiți.

Dacă veți recita Rozariul Divinei Milostiviri în fiecare zi la ora 15, voi interveni pentru voi în momentul morții voastre, oricât de păcătoși ați fi, vă voi arăta Milostivirea Mea. Vă spun aceasta pentru că vă iubesc, nu ca să vă înspăimânt, ci pentru ca voi să răspândiți Adevărul în familiile voastre.

Cuvântul Meu de astăzi este pur și simplu o reamintire a Adevărului care v-a fost ascuns sub masca toleranței. Aceasta seamănă puțin cu părintele care își răsfață copilul din prea multă iubire. Când un părinte își hrănește peste măsură copilul, atunci sănătatea acestuia suferă. Părintele însă continuă să-și hrănească copilul, care s-a obișnuit deja cu această iubire prost înțeleasă, ceea ce va conduce la deteriorarea sănătății copilului. Acesta la rândul său, nu știe care sunt alimentele sănătoase. Nu i s-a spus niciodată.

Mergeți acum și spuneți fraților voștri Adevărul despre Iad și Purgatoriu înainte de a fi prea târziu. Pentru că dacă voi nu o faceți, nimeni în locul vostru nu o va face.

Învățătorul și Mântuitorul vostru Divin, Isus Cristos

216. Preasfânta Fecioară: păcatul indiferenței față de Fiul Meu este neînfrânat

Sâmbătă, 08 octombrie 2011 la ora 14:20

(Acest mesaj a fost transmis de Maica Binecuvântată, într-o apariție specială, care a durat 30 de minute)

Copila mea, atât de multe suflete sunt destinate pieirii dacă nu se întorc la Fiul Meu drag.

Fiul Meu suferă cumplit, când vede cum rătăcesc aceste suflete, de la un drum al răului la altul.

Păcatul indiferenței față de Fiul Meu este fără măsură și sunt atâția cei care știu că El există, dar totuși, prin libertatea voinței lor, Îl reneagă.

Acum a sosit timpul când vor înțelege tot ceea ce îi așteaptă, dacă nu se căiesc în timpul Iluminării Conștiinței, pe care o vor trăi în curând.

Mă adresez tuturor celor care-L iubesc pe Fiul Meu. Luați Crucea Sa și ajutați-L să readucă toate acele suflete după care El tânjește, în brațele Sale iubitoare.

Atât de mulți dintre voi, copii, mai ales aceia care nu-L cunoașteți cu adevărat pe Fiul Meu, trebuie să înțelegeți blândețea duioasă a Inimii Sale. Iubirea Lui pentru voi este atât de mare încât, dacă ați vedea suferința pe care I-o provocați când Îl renegați, v-ați prosterna la pământ, ați plânge și ați implora iertarea pentru păcatele omenirii.

Vă rog pe voi, vă îndemn neîntârziat, ca în timpul Marelui Avertisment să vă rugați pentru convertirea pe care Fiul Meu o dorește atât de mult.

Maica voastră Binecuvântată, Regina întregii omeniri

217. Timpul profeților falși trimiși de satana

Sâmbătă, 08 octombrie 2011 la ora 16:20

Fiica Mea multiubită, așa cum profeții Mei adevărați se manifestă în lume, la fel fac și falșii vizionari. Îi veți putea recunoaște analizând atent mesajele date lumii de către ei. Pentru că undeva în miezul lor veți vedea că Învățăturile Mele și Adevărul pe care-l conține Sfânta Scriptură, au fost falsificate. Minciunile lor vor fi atât de subtile, încât doar cei care cunosc cu adevărat Sfânta Scriptură, vor fi în stare să le observe.

Luați aminte la orice sentimente de ură pe care acești vizionari le stârnesc între cei ce-i urmează, atunci când se luptă, divizează și despart familiile. Sectele care se nasc din activitatea unor astfel de vizionari, se răspândesc acum în lume și stârnesc confuzie și neliniște printre credincioși.

Oriunde veți găsi Cuvântul Meu Sfânt, veți găsi și iubire. Mesajele Mele nasc iubire și armonie și vă vor atinge sufletul. Mesajele Mele vor spune mereu Adevărul și, deși uneori sunt directe și înfricoșătoare, vă sunt date vouă din iubire, copiii Mei.

Vizionarii falși vor prolifera mesaje care nu vor fi ușor de citit sau înțeles. În aparență, ele vor da o impresie de autoritate și vor trezi un sentiment de iubire. Totuși, nu vă vor aduce pacea în suflete. Astfel de vizionari – dintre care cei mai mulți nu sunt de la Dumnezeu – la început vă încântă, apoi vă controlează și în cele din urmă vă atrag într-un păienjeniș de minciuni și înșelăciuni.

Satana și armata lui, îi vor influența pe acești vizionari. El poate să-i atace chiar și pe vizionarii adevărați atunci când le tulbură mintea îndemnându-i să se îndepărteze de Mine. Vă îndemn, copiii Mei, să fiți vigilenți în permanență.

Denunțați mesajele care într-un fel sau altul contravin învățăturilor Mele pentru că, dacă este așa, puteți fi siguri că sunt false.

Astăzi vorbesc lumii doar printr-un număr mic de vizionari și clarvăzători autentici. Sunt mai puțin de douăzeci și mai puțini decât credeți. Fiecare dintre ei a primit o altă misiune, dar veți recunoaște vocea Mea și îndrumările Mele. Toate mesajele lor vor avea scopul de vă încuraja să acționați pentru a vă pregăti sufletele.

Oricărei acțiuni încurajate de către cei care se numesc vizionari și clarvăzători, care par ciudate sau care încurajează adepții lor la acțiuni care nu presupun dragostea față de aproapele, să-i întoarceți spatele.

La aceste lucruri trebuie să fiți atenți pentru că acesta este timpul profetului mincinos, care în curând va deveni cunoscut în lume. Este și era multor falși profeți trimiși de înșelător în lume, pentru a provoca confuzie și întuneric în suflete.

Iubitul vostru Isus

218. Dumnezeu Tatăl: Luați în seamă acum ultima chemare adresată omenirii

Duminică, 09 octombrie 2011 la ora 15:30

Fiica Mea, vorbește lumii despre iubirea pe care o simt pentru toate creațiile Mele de pretutindeni. Vorbește-le și despre faptul că acum voi pregăti cel mai important act al Intervenției Divine, petrecut pe pământ, de la Învierea Fiului Meu, Isus Cristos.

Totul este pregătit pentru acest mare Act de Milostivire, pe care l-am îngăduit, pentru a ajuta la salvarea voastră, a tuturor.

Pentru că vă iubesc, voi lupta cu încercările înșelătorului de a distruge omenirea și în același timp voi permite acest ultim Act de Milostivire, ca să vă convertiți. Prin acest ultim act, care vă va ajuta să vă răscumpărați în ochii Mei, omul va putea să afle încă o dată Adevărul existenței Mele.

Copiii Mei, vă rog să vă plecați și să cereți milostivire pentru familiile voastre și pentru cei pe care îi iubiți. Dacă aceștia nu vor fi în stare de har, Marele Avertisment va fi pentru ei o experiență dificilă. Trebuie să-i informați despre importanța de a medita asupra Adevărului.

Timpul este scurt, Marele Avertisment este aproape. După ce va avea loc, veți avea timp să vă decideți ce drum doriți să urmați. Drumul Luminii Divine sau calea înșelătorului. Alegerea va fi a voastră.

După un timp, dacă oamenii nu întorc spatele căilor rele, voi distruge toate acele țări care se închină înșelătorului. Când Mâna Mea va cădea ca să pedepsească, ei vor încerca să se ascundă, însă nu vor avea unde.

Răbdarea Mea a ajuns la capăt și acum doresc să îi unesc pe toți aceia care cred în Mine, Creatorul tuturor Lucrurilor și să îi duc cu Mine în noua Eră a Păcii. Toți aceia care vor hotărî să aleagă cealaltă cale, vor fi aruncați în focul Iadului.

Luați aminte la acest avertisment dat omenirii, acesta este timpul când puteți hotărî viitorul vostru. Rugați-vă pentru aceia care sunt orbi față de Iubirea Mea pentru că mulți dintre aceștia, când li se va dezvălui Adevărul încă o dată, Mă vor sfida și Îmi vor întoarce spatele.

Iubitul vostru Creator, Dumnezeu Tatăl, Împăratul Preaînalt

219. Mesaj către America: îmbrățișați-i pe frații și surorile voastre de toate confesiunile

Marți, 11 octombrie 2011 la ora 15:30

Multiubita Mea fiică, doresc să mă adresez poporului american. Mesajul Meu pentru ei este următorul. Voi, copiii Mei dragi, suferiți mult în aceste timpuri. Sunteți supuși unei purificări necesare pentru curățirea sufletelor voastre.

Păcatele cele mai mari cu care Mă chinuie America, sunt avortul și desfrânarea. Mulți dintre copiii Mei au fost pervertiți de înșelătorul care conduce sistemul vostru monetar și cel politic, din spatele ușilor închise . Atât de mulți dintre ei nu sunt conștienți de aceste lucruri. Vă chem acum să vă rugați pentru a scăpa de planurile viclene cu care acesta vrea să vă distrugă țara.

Rugăciunea, copiii Mei, va ajuta să se diminueze pedeapsa pe care Tatăl Meu o va trimite asupra lumii, pentru păcatul avortului. Rugați-vă, rugați-vă și uniți-vă, ca să-L preamăriți pe Tatăl Meu. Pentru că unind toate religiile care Îl cinstesc pe Tatăl, Dumnezeu Creatorul lumii, puteți să vă ajutați țara.

Trebuie să vă rugați pentru iertare și să aveți încredere că rugăciunile voastre vor primi răspuns, la momentul hotărât de Tatăl Meu.

Îmbrățișați-vă frații și surorile de toate confesiunile, care cred în Dumnezeu Tatăl și rugați-vă toți în unire pentru iertarea păcatelor țării voastre. Copiii Mei, țara voastră este atât de întinsă și de aceea este foarte important să pot salva cât mai multe suflete. Acest lucru pot să-l fac doar prin convertirea care se va produce, în timpul Marelui Avertisment și prin rugăciunile și credința voastră.

Întoarceți-vă cu toții la Mine. Nu faceți discriminare față de religiile celorlalți, credeți doar în Dumnezeu Tatăl și El va răspunde rugăciunilor voastre.

Voi, dragii Mei copii, sunteți atât de rătăciți. Vi s-au prezentat atâtea lucruri confuze și adevăruri false despre existenta lui Dumnezeu Tatăl. Folosiți religia ca pe o fațadă, ca să vă puteți descărca veninul asupra celor care sunt mai nefericiți decât voi. A sosit timpul să acceptați Adevărul, că doar prin iubirea voastră față de aproapele, vă veți putea întoarce în brațele Creatorului vostru, Dumnezeu Tatăl.

Vă iubesc cu o compasiune sfâșietoare care îmi străbate ființa. Mă străduiesc să vă salvez și să vă conduc în era nouă și minunată de pace care vă așteaptă pe acest pământ. Pentru a intra în acest nou Paradis, sufletele voastre trebuie să fie libere de păcat.

Rugați-vă pentru harul de a cere iertarea păcatelor voastre și a păcatelor săvârșite de conducătorii voștri.

Vă las în pace și iubire.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

220. Preasfânta Fecioară Maria: Vei fi supusă unor cercetări și atacuri fără precedent

Miercuri, 12 octombrie 2011 la ora 14:22

Copila Mea, acesta este timpul când, lucrând pentru Fiul Meu, vei fi supusă la cercetări și atacuri fără precedent. Tu trebuie să respecți mereu dorința Fiului Meu și să I te supui în orice moment. Să nu aperi niciodată Cuvântul Său Preasfânt, pentru că El nu dorește asta de la tine. Să nu răspunzi sau să acorzi atenție celor care pun sub semnul întrebării sau răstălmăcesc Cuvântul Său, ceea ce poate duce la divergențe și îndoieli.

Tu vei fi supusă acum atacurilor înșelătorului, dar trebuie să te rogi, ca să te protejez și să nu cedezi acestor provocări. El, înșelătorul, lucrează prin alții ca să te rănească; dacă îl lași să facă aceasta te lupți cu el și îi dai puterea pe care și-o dorește.

Rămâi fermă în astfel de situații, copilul Meu și cere-mi întotdeauna ajutorul. Te voi acoperi cu mantia mea preasfântă ca să te apăr de el și totul va fi bine.

Rămâi curajoasă și acceptă aceasta ca pe un dar de la Dumnezeu cel Preaînalt, pentru că fără o astfel de forță tu nu ai putea să îndeplinești cu succes această lucrare. Nu uita niciodată că nu ești singură în această muncă deoarece toți sfinții mijlocesc pentru tine și primești toată ocrotirea Dumnezeiască.

Rămâi mai departe în ascultare față de Fiul Meu și încearcă să primești cu bucurie suferința pe care El ți-o permite, pentru salvarea sufletelor. Trebuie să te rogi în continuare Sfântul Rozariu zilnic și trebuie să te rogi și cu Mine, pentru ca sufletele să fie salvate.

Te binecuvântez, copilul Meu. Paradisul se bucură pentru această lucrare preasfântă făcută în numele iubitului Meu Fiu, cel care iubește întreaga omenire și plânge cu amărăciune pentru toate sufletele care vor respinge mâna Sa milostivă, după Marele Avertisment.

Mama voastră iubită

221. Niciodată să nu mă aperi, pentru că nu este necesar

Joi, 13 octombrie 2011 la ora 12:10

Fiica Mea multiubită, trebuie să-ți vorbesc despre nevoia de a te abține de la apărarea Cuvântul Meu Preasfânt.

Toți aceia care se îndoiesc de Cuvântul Meu, trebuie să se roage Mie pentru îndrumare. Te sfătuiesc pe tine acum, să nu încerci niciodată să interpretezi mesajele primite, prin gura Mea Dumnezeiască.

Acest lucru ți l-am spus de multe ori și nu te-am autorizat s-o faci. În loc să faci acest lucru, acceptă mesajele Mele așa cum sunt. Nu le pune la îndoială. Nu face încercări de tălmăcire pentru că oamenii știu puțin despre planurile sau timpul hotărât de Dumnezeu. Oamenii nu știu nimic nici despre anticrist, deși ei cred că știu. Despre aceste lucruri importante știe doar Tatăl Meu iubit.

Te rog să nu Mă aperi pe Mine pentru că nu este necesar. Contează doar voința Tatălui Meu de a comunica cu omenirea, prin tine și prin alți profeți. Așa cum ți-am spus deja, tu ești cea care scrie și eu sunt autorul. Tu ești unealta, Eu sunt Maestrul.

Ascultarea față de Mine în orice moment este ceea ce aștept de la tine. Să acționezi așa cum îți spun, este simplu. Munca ta va fi mai ușoară dacă te vei ține departe de dezbaterile intelectuale, religioase, legate de Biblie, despre care tu nu știi nimic.

Nu uita, fiica Mea, ce importantă este umilința. Rămâi precum un copil, mică în ochii Mei în orice moment și vei găsi pacea. În această muncă ți se vor trimite încercări. Așteaptă-le! Nu le refuza! Accept darul voinței tale libere, dar trebuie să înveți că este important să nu refuzi suferința, pentru că de acest lucru este nevoie pentru salvarea sufletelor.

Te iubesc, fiica Mea, dar simt nevoia să-ți reamintesc instrucțiunile Mele clare. Nu este nevoie să Mă aperi. Cuvintele pe care ți le dau nu sunt contaminate și nici nu contrazic Adevărul care a fost dăruit lumii încă de la începutul timpurilor. Mai multe Adevăruri din Biblie, au fost deformate de-a lungul timpului ca să corespundă planurilor omului. Eu sunt Adevărul. Eu sunt Pâinea Vieții. Fără Mine nu este viață.

Mergi înainte cunoscând mai bine ce se așteaptă de la tine. Ești ocrotită în permanență. Îți mulțumesc, fiica Mea, pentru puterea pe care o demonstrezi, dar lasă-Mă să te îndrum permanent. În acest fel călătoria va fi mai ușoară pentru tine.

Iubitul tău Isus

222. Nu pot obliga oamenii să se convertească sau să se întoarcă la Mine

Sâmbătă, 15 octombrie 2011 la ora 19:00

Fiica Mea multiubită, cu cât mai mulți oameni vor auzi Cuvântul Meu, iubirea Mea va pătrunde în suflete lor, când vor citi mesajele. Voi vorbi sufletelor lor și le voi trezi din amorțeală ca să se unească cu Mine și astfel să pot salva sufletele de pretutindeni. Puterea stă în numărul lor și ei Mă vor ajuta să realizez salvarea sufletelor la o scară grandioasă. Ținând cont de libertatea voinței pe care Tatăl Meu a dăruit-o oamenilor, nu-i pot forța să se convertească sau să se întoarcă la credința în Dumnezeu Tatăl. Aceasta va trebui să fie decizia fiecăruia. Rugăciunea va obține convertiri. Vă promit acest lucru. Gândiți-vă la darul pe care-l vor primi sufletele, când voi, copiii Mei, vă veți ruga pentru ele.

Nu cunoașteți puterea rugăciunii? Rugăciunea de mulțumire făcută în comun și înălțată către Tatăl, pentru ispășirea păcatelor, poate salva lumea. Așa de mare este puterea rugăciunii. Niciodată înainte nu v-am îndemnat atât de mult să vă rugați, căci rugăciunile trebuie să fie rostite de buzele voastre și să vină din generozitatea inimii voastre, pentru păcătoșii împătimiți de pretutindeni. Am nevoie de rugăciunile voastre. Fără ele nu pot scăpa aceste biete suflete, pentru că multe dintre ele sunt într-un astfel de întuneric, încât Marele Avertisment nu va avea prea mare efect asupra lor. Dragii Mei copii, multiubiți, care sunteți cu toții păcătoși și dintre care majoritatea fac tot ce le stă în putință ca să-Mi arate iubirea lor, nu vă dați seama cât de mult contez pe voi să-Mi fiți alături? Uniți-vă cu Mine în Inima Mea Preasfântă și cereți-Mi harul salvării fraților și surorilor voastre. Voi salva milioane de suflete dacă vă veți dedica timp recitării Rozariului Divinei Milostiviri.

Acesta este timpul când rugăciunea Rozariului Divinei Milostiviri va fi cea mai eficientă. Fiți generoși în inimă, gânduri, în trup și suflet. Alungați orice îndoială! Permiteți-Mi Mie, Isus al vostru, să vă ridic și să vă aduc, pe voi și pe cei pentru care vă rugați, în Viața Mea Veșnică.

Iubitul vostru Mântuitor. Isus Cristos

223. Timpul vostru pe pământ a ajuns într-un punct crucial

Duminică, 16 octombrie 2011 la ora 21:30

Fiica Mea dragă și iubită, de ce se întâmplă oare că atunci când Cuvântul Meu este tălmăcit, atât de multor copii ai Mei li se pare jignitor? Deși copiii Mei trebuie întotdeauna să discearnă mesajele pe care le răspândesc cei ce susțin că vin în numele Meu, totuși, ei trebuie să-și țină deschise, mintea și inima.

O, cât de mult mi-aș dori ca în special cei care Mă urmează, să-și deschidă ochii și să mă primească în inima lor. Sunt Eu, Isus, cel care vă chem să-Mi auziți glasul și prin rugăciune să veniți la Mine.

Timpul vostru pe pământ a ajuns într-un punct crucial. Peste puțină vreme voi vesti Noua Eră a Păcii și pentru aceasta trebuie ca voi să vă pregătiți sufletele acum.

Nu permiteți aroganței să vă ascundă adevărul. Nu știți că Eu nu v-aș înșela niciodată? Ascultați instrucțiunile Mele pentru ca să împiedicați satana să vă întunece judecata. Nu-i permiteți să vă țină departe, pentru că atunci când veți auzi Cuvântul Meu Preasfânt, veți ști că sunt Eu, Isus Cristos, Cel care vă cheamă.

Copiii Mei, dacă ați ști câtă stricăciune a fost revărsată asupra sufletelor Mele dragi din întreaga lume, ați fi îngroziți. Această întunecime îi acoperă chiar și pe discipolii Mei dragi din când în când. Durerea pe care mi-o provoacă în mod special îndoiala acelor suflete care se roagă regulat și arată o adevărata devoțiune față de Mine, Îmi provoacă lacrimi de mare tristețe.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă pentru ca să vă conducă Duhul Sfânt. Dacă vă veți deschide inima împietrită și dacă veți cere harul discernământului, voi răspunde cererii voastre.

Cât de triști veți fi când vi se va arăta adevărul în timpul Marelui Avertisment! Acum vă cer rugăciunile, ca să pot salva alte suflete. Chiar dacă veți pune la îndoială Cuvântul Meu dăruit vouă prin aceste mesaje, tot veți găsi în inimile voastre dorința să vă rugați pentru sufletele pierdute.

Vă iubesc și aștept răspunsul vostru la rugămintea Mea de a vă ruga.

Isus al vostru

224. Întoarcerea Mea pentru a vă salva, va fi simțită în toate colțurile lumii

Luni, 17 octombrie 2011 la ora 21:30

Multiubita Mea fiică, timpurile se schimbă în jurul tău. În lume este tulburare din cauza spiritului întunericului. Puteți vedea în jurul vostru dovezile a ceea ce răul păcatului provoacă omenirii. În mijlocul acestui întuneric va străluci prezența Mea Dumnezeiască, atunci când Voi veni să salvez omenirea,încă o dată.

Voi, copiii Mei dragi, care cunoașteți adevărul, trebuie să le spuneți celorlalți cât sunt de norocoși că vor primi acest minunat dar divin. Iubirea Mea va lovi pământul cu atâta putere încât veți cădea cuprinși de umilință și veți plânge în genunchi de tristețe, pentru răul pe care L-ați făcut, ofensându-L pe Tatăl Meu Veșnic.

Acest mare Act de Milostivire vă este dăruit prin bunăvoința lui Dumnezeu cel Preaînalt. Bucurați-vă pentru că acum este lumină în lume și ea va atrage sufletele în brațele lui Dumnezeu Tatăl.

Eu vin din nou ca să vă dăruiesc viața de care aveți nevoie, pentru a putea încă o dată să vă ridicați ochii cu dragoste și să aduceți laudă slavei lui Dumnezeu Tatăl, să-I mulțumiți Lui, pentru dreptatea pe care o arată copiilor Săi dragi, dar rătăciți.

Eu, Isus Cristos, pregătesc acum posibilitatea de a fi martorii adevărului Milostivirii Mele, pe care o vor vedea toate sufletele de pretutindeni, chiar și cei mai împietriți păcătoși și necredincioșii.

Dovada Existenței Mele și a lui Dumnezeu Tatăl va fi dezvăluită în plinătatea măreției sale cerești fiecărui bărbat, femeie și copil.

Prezența Mea va fi dezvăluită în așa fel încât nu va putea nimeni s-o nege sau s-o ignore. Deoarece cerul se va deschide, stelele se vor ciocni, pentru ca întoarcerea Mea pentru salvarea voastră să fie simțită în toate colțurile lumii.

O, cât se vor bucura copiii Mei când vor fi martorii prezenței Mele dumnezeiești. Chiar și cei aflați în întuneric vor simți atingerea iubirii Mele care va înflăcăra iarăși sufletele lor reci.

Pregătiți-vă. Așteptați întoarcerea Mea glorioasă. Rugați-vă pentru cei cu frică în suflet, să nu se teamă de Mine. Așteptați acest mare Eveniment cu iubire și cu umilința inimii.

Vă iubesc, copiii Mei. Acest mare act al Milostivirii Mele, vă va dovedi acest lucru.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos, Regele Omenirii

225. Dumnezeu Tatăl: Pregătește lumea pentru venirea Fiului Meu preaiubit, Isus Cristos

Miercuri, 19 octombrie 2011 la ora 14:00

Fiica Mea, pregătește lumea pentru venirea Fiul Meu Preaiubit, Isus Cristos, deoarece El vine acum, încă o dată, așa cum a fost prezis, pentru a salva neamul omenesc.

Sosirea Fiului Meu va fi anunțată de trompetele Cerului și de corurile îngerilor, care vor cânta laudă pentru a anunța acest mare eveniment.

Marele Meu dar pentru omenire, vi se va arăta în curând prin Fiul Meu multiubit, pe care îl voi trimite să vă salveze înainte de Judecata de Apoi.

Pregătiți-vă sufletele, pentru că atunci când păcatele vă vor fi descoperite, vă voi face să cădeți cu umilință la picioarele Fiului Meu și să implorați mila Lui. Trebuie să Îi cereți să vă ierte și să acceptați pedeapsa, care este necesară pentru a vă curăți sufletele.

Milostivirea Lui este atât de mare încât nu există nici un păcat, indiferent de cât de grav ar fi, să nu poată fi iertat, dacă arătați o adevărată pocăință. Fiecare dintre voi trebuie să se smerească pentru ca să fiți vrednici să intrați în Nouă Eră Glorioasă de Pace pe pământ, care este foarte aproape. Numai acele suflete care se căiesc sincer de păcatele lor și arată credință adevărată Fiului Meu Preaiubit, vor putea să intre prin aceste porți, deoarece trebuie să fiți fără de păcat, pentru a intra în Noul Paradis minunat de pe Pământ.

Multiubiții Mei copii, am pregătit acest Paradis cu mare dragoste pentru fiecare dintre voi. Aceasta este moștenirea pe care o așteptați. Acesta este felul în care Pământul a fost oferit în dar, la început, lui Adam și Evei.

Oricine respinge acest Paradis Pământesc, în care nu va exista nici o formă a răului, întoarce spatele mântuirii.

Aceasta este ultima voastră șansă de a vă salva sufletele din strânsoarea satanei și a influenței malefice pe care o are în viețile voastre.

Îmbrățișați acest minunat dar al milostivirii. Prin acest dar vi se oferă șansa mântuirii adevărate și un Paradis glorios, pe care nu vi-l puteți imagina.

Sărmanilor păcătoși care resping darul iertării oferit de Fiul Meu, vi se va mai acorda timp pentru a reveni la credința voastră. Totuși, nu vi se va da prea mult timp, pentru că răbdarea Mea e pe sfârșite.

Așteptați acum întoarcerea Fiului Meu, pentru a vă salva încă o dată de la păcat și pentru a vă conduce la mântuirea veșnică.

Dumnezeu Tatăl

226. Moartea fiului Meu Moammar Gaddafi

Joi, 20 octombrie 2011 la ora 15:15

Multiubita Mea fiică, îndoielile pe care le mai aveai din când în când, în legătură cu mesajele Mele preasfinte s-au mai stins acum.

Eu dezvălui profeții, pentru a demonstra lumii că Eu, Isus Cristos, Mântuitorul omenirii, sunt cel care le vorbește în acest moment, copiilor Lui de pretutindeni.

Intenția mea nu este de a face senzație, ci de a mă asigura că toată lumea aude foarte urgent, acest apel al Meu către lume.

Moartea fiului Meu Moammar Gaddafi, pentru al cărui suflet tu și cei apropiați ție v-ați rugat în ultimele luni, este una dintre primele profeții care vor arăta lumii, că aceste mesaje sunt autentice. Acesta este semnul Meu pentru tine, fiica Mea, ca să te ajute să scapi de îndoielile ce te apasă. (Detaliile referitoare la asasinarea altor doi lideri, au fost primite de vizionară din nou, precum și datele la care aceste atrocități vor fi comise. Mesajul original a fost dezvăluit în 17 februarie 2011)

Fiica Mea, indiferent cât de greu este pentru tine, tu ai fost aleasă pentru a pregăti omenirea să întâmpine noua Mea Eră de pace. Acest moment va surveni la câtva timp, după Marele Avertisment.

Du-te și pregătește-te pentru următoarea etapă a Misiunii tale Sfinte, de a ajuta la salvarea sufletelor după Avertisment. Primești încontinuu haruri pentru a rămâne puternică. Copiii Mei de pretutindeni, aud în sfârșit apelul Meu la convertire.

Cei care Mă rănesc cel mai mult

Niciodată să nu arăți teamă în această lucrare, deoarece nu ai de ce să te temi. Nu ezita și nu lăsa eșecurile sau batjocura verbală să încetinească munca pe care o faci pentru Mine. Fiica Mea, Eu sunt mereu alături de tine. Amintește-ți de asta. Dacă sau când ești atacată pentru Cuvântul Meu Sfânt, să păstrezi tăcerea. Cuvântul Meu Sfânt va fi atacat tot timpul. Cei care Mă rănesc cel mai mult sunt sufletele sfințite care, din teamă și prudență, sunt din păcate primele, care Mă insultă legat de aceste mesaje. Satana știe că cei aleși, cei devotați Mie, sunt cei care Mă rănesc cel mai mult când Îmi întorc spatele.

Fiica Mea, acum tu începi să simți durerea fizică pe care o simt Eu, dar ești pregătită să o accepți în uniune cu Mine. Aceste încercări nu vor dura mult, dar cât timp vor continua, vei simți aceeași durere chinuitoare pe care o simt Eu, când sunt martorul păcatului. Așa cum ți-am spus, este un dar și puține suflete alese îl primesc. Deși uneori este înfricoșătoare, trebuie să înțelegi că suferința te aduce mai aproape de Inima Mea Sfântă și în același timp va salva milioane de suflete, în timpul Avertismentului.

Această suferință va deveni mai intensă pe măsură ce Avertismentul se apropie. Poart-o în tăcere. Pentru că în acest fel Mă vei ajuta să salvez suflete prețioase, care altfel ar cădea pradă înșelătorului.

Spune-le copiilor Mei că mă bucură credința puternică pe care Mi-o arată. Spune-le că se apropie mai mult de Inima Mea Preasfântă. Spune-le că acum îi binecuvântez și le acord mari haruri care le vor da puterea de care au nevoie ca să urmeze călăuzirea Mea, prin aceste mesaje. Vor avea nevoie de putere, pentru că nu le este ușor copiilor Mei, să îndure grozăvia schimbărilor care au loc acum în lumea voastră.

Rugați-vă și fiți uniți ca unul. Împreună Ridicați-vă împreună ochii la cer, precum copiii mici, cu o încredere simplă în Dumnezeu, Tatăl. Rugați-l, în Numele Meu Sfânt, să vă aducă pe toți în armata sa glorioasă, pentru victoria mântuirii veșnice.

Vă binecuvântez, copii, cu toată iubirea Mea Dumnezeiască.

Al vostru Isus

227. Avertismentul este o formă de mărturisire globală

Sâmbătă, 22 octombrie 2011 la ora 20:30

Iubita Mea fiică, scrie următoarele. Acum tu treci printr-o intensă suferință pentru a salva sufletele aflate în întuneric, cele care M-au respins pe Mine și pe Tatăl Meu.

Aceste suflete sunt atât de împietrite și de închise, încât numai prin rugăciunile celorlalți și prin suferința sufletelor ispășitoare, vor putea fi salvate. Pentru că ele vor refuza să caute mântuirea. Încăpățânarea lor îi va împiedica să simtă suficientă remușcare, pentru a-și mărturisi păcatele și a implora iertarea.

Avertismentul este o formă de mărturisire globală. În acel moment, fiecare suflet va trebui să ceară iertare pentru păcatele sale, altfel va fi respins. Atât de multe suflete aflate în întuneric vor refuza mâna Milostivirii Mele. Ele Îmi vor întoarce spatele. Tu, fiica Mea, cu toți discipolii Mei credincioși, puteți salva sufletele lor de osânda veșnică.

N-am să-i forțez niciodată pe copiii Mei, să sufere în numele Meu. Dar prin cei care Îmi oferă în dar suferința lor, pot converti o mare parte a omenirii.

Suferința provine din atacurile satanei, atunci când chinuie sufletele apropiate Mie și pe ale acelora pe care i-am numit să conducă misiunea sacră, de convertire a sufletelor. Să știți că atunci când aceste atacuri vin, sunteți în uniune cu Mine. Astfel veți ajunge să Mă cunoașteți cel mai bine. Veți ști ceea ce simt Eu, bucuria, tristețea, durerea și groaza Mea, atunci când pierd un suflet în favoarea satanei.

Nu vă faceți griji! Deja milioane de suflete au fost salvate datorită acestor mesaje.

Rugăciunile armatei Mele devotate îmblânzesc deja dezastre la nivel planetar și întârzie plecarea Sfântului Meu Vicar, de la Vatican. Prin ascultarea voastră de a vă ruga Rozariul Milostivirii Divine, sunt salvate suflete chiar si acum.

Fiica Mea, fă în așa fel încât toți copiii Mei să înțeleagă că Mă adresez tuturor religiilor și confesiunilor, prin intermediul acestor mesaje. Nu exclud pe nimeni. Pentru că ei, cu toții sunt copiii lui Dumnezeu. Există un singur Dumnezeu și acesta este Tatăl Meu Veșnic, Dumnezeu cel Preaînalt.

Uniți-vă cu Mine, copiii Mei, să lucrăm ca unul, pentru a salva repede sufletele Mele de pretutindeni. Numai prin rugăciune Mă puteți ajuta să salvez lumea.

Al vostru Isus, Mântuitorul întregii omeniri

228. Doresc să creez o armată a grupurilor de rugăciune

Duminică, 23 octombrie 2011 la ora 19:15

Fiica Mea multiubită, toată lumea trebuie să știe că vreau să creez o armată a grupurilor de rugăciune, în întreaga lume. Eu am să dăruiesc armatei Mele rugăciuni care vor trebui recitate pentru salvarea sufletelor. Aceste grupuri de rugăciune vor crește și din rândurile lor se va ridica o adevărată armată de credincioși, care vor aduce la lumină adevărul promisiunii Mele divine, pentru salvarea tuturor.

Aceste grupuri vor forma armata care, după cum a poruncit Tatăl Meu iubit, se va lupta cu întunericul răului adus de satana, cu partizanii și adepții săi.

Da, fiica Mea, deși este greu de înțeles, sunt o mulțime de oameni care nu numai că recunosc diavolul, dar îi și jură loialitate. Multe suflete aflate în întuneric se închină și idolatrizează regele întunericului. Multe biserici, ascunse de vederea copiilor Mei, au fost construite în onoarea satanei. Ei se închină înaintea lui și fac liturghii negre și Mă insultă cu tot felul de blasfemii care v-ar îngrozi și dezgusta. Numărul acestora este în creștere și mulți dintre adepții dedicați și loiali satanei, au funcții de conducere în cercurile de afaceri, bancare și politice. Ei se unesc în sfidarea lui Dumnezeu Tatăl Meu Veșnic și sunt pe deplin conștienți de ceea ce fac.

Așa cum diavolul urăște omenirea pentru că a fost creată de Dumnezeu Tatăl, Creatorul tuturor lucrurilor, tot astfel, acești adepți ai satanei, urăsc omenirea. Ura pe care o simt este atât de profundă încât vor încerca să creeze o armată de elită pentru a distruge milioane de vieți pe pământ. În efortul lor de urmări puterea și prosperitatea personală, ei își vor netezi drumul către satisfacerea intereselor proprii și a dorinței de a controla omenirea.

Aceștia sunt printre cei mai înrăiți păcătoși, pentru care am nevoie de ajutorul vostru, copii. Am nevoie de rugăciunile voastre pentru a le deschide inimile, ca să vadă minciunile în care înșelătorul i-a făcut să creadă. Ei sunt pierduți pentru Mine dacă nu imploră Milostivirea Mea. Prin urmare, rugăciunea poate fi singurul har care să îi salveze.

Această armată puternică, condusă de înșelător, va încerca să producă o distrugere teribilă. Ei încearcă deja să îi otrăvească pe copiii Mei, în cele mai viclene moduri, prin intermediul apei, medicamentelor și a alimentelor. Vă rog, fiți vigilenți tot timpul.

Mâna Tatălui Meu va cădea la scurt timp după Avertisment asupra acestor suflete malefice, dacă vor continua să respingă Milostivirea Mea. Între timp, copiii Mei, trebuie să vă ridicați și să nu lăsați să vă terorizeze țara. Rugați-vă pentru ocrotirea Mea și trăiți o viață simplă. Rugați-vă și primiți Sfintele Sacramente. Cereți ajutorul Meu în toate și voi răspunde cererilor voastre, potrivit voinței Mele Preasfinte.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă ca să îmblânziți planurile malefice de a controla lumea, pe care acest grup răuvoitor le țese. Ei vin la putere în Orientul Mijlociu și încearcă să controleze Europa, înainte să se îndrepte spre alte zone ale lumii. Inamicii pe care vi-i prezintă în mass media nu sunt dușmani reali. Creează dușmani cu scopul de a justifica represiunea, care va avea întotdeauna aceleași scopuri. De a controla. De a deține. De a face avere.

Rugați-vă pentru ca ei să se convertească, deoarece fără convertire, faptele lor rele vor provoca multă durere și suferință. Tatăl Meu Veșnic le va împărți pedeapsa, dar chiar și așa ei vor produce daune în continuare, provocând suferințe imense copiilor Mei.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

229. Voi sosi mai curând decât vă așteptați

Luni, 24 octombrie 2011 la ora 19:09

Multiubita Mea fiică, nu trebuie să-i lași să te mâhnească, pe cei care pun în continuare la îndoială și judecă Cuvântul Meu Preasfânt. Ignoră aceste întrebări. Rămâi tăcută. Roagă-te pentru ei și treci mai departe, pentru că timpul este scurt acum.

Vă chem pe voi toți, dragi copii, să vă așezați în liniște și să vă rugați către Mine pentru milostivire. Vă rog, nu intrați în panică, pentru că Eu vin doar să vă salvez, nu să vă judec. Nu știți asta? Nu aveți de ce vă teme, să aveți doar încredere deplină în Mine.

Voi sosi mai curând decât vă așteptați, așadar vă rog să vă pregătiți sufletele. Rugați-vă pentru toate sufletele care ar putea să Mă renege sau să respingă darul Milostivirii Mele Divine. Voi, sufletele Mele dragi, Îmi aduceți atâta mângâiere și Îmi alinați chinul suferinței pe care o îndur, atunci când văd ura peste tot în lumea voastră.

Veniți mai aproape de Mine, copii și lăsați-Mă să vă îmbrățișez și să vă dăruiesc puterea și încrederea de care aveți nevoie, pentru a Mă întâmpina. Voi, armata Mea specială, sunteți în uniune cu Mine și fie că vă dați seama fie că nu, sunteți sub îndrumarea Duhului Sfânt, în lupta pentru salvarea sufletelor.

Copilașilor, stați liniștiți și să nu uitați, Eu sunt cu voi în toate zilele. Bucurați-vă și așteptați Venirea Mea, când voi revărsa harurile Mele și-i voi acoperi pe toți discipolii Mei de pretutindeni.

Indiferent unde locuiți, indiferent din ce parte a pământului proveniți, sunteți ai Mei. Vă iubesc. Priviți cu o inimă deschisă și cu încredere, căci ne apropiem de Marele Avertisment.

Al vostru Isus

230. Dumnezeu Tatăl: Trebuie să respingeți întunericul și să îmbrățișați lumina

Marți, 25 octombrie 2011 la ora 15:30

Iubita Mea fiică, spune lumii că îi cuprind în brațele Mele, pe toți copiii Mei. Totul va fi bine. Totul va trebui să fie lăsat acum în Mâinile Mele Sfinte, așa cum este menit să fie.

La porunca Mea, Fiul Meu este din nou trimis în lume, să salveze omul de la distrugerea păcatului. Acesta este actul Meu divin de dreptate pentru voi, copiii Mei iubiți, doar așa pot restabilii Împărăția Mea pe pământ.

Teama nu vine de la Mine. Teama vine din întuneric. Când vă temeți de Mine voi știți că întunericul este acela care vă învăluie sufletul, nu Dumnezeiasca Mea Măreție.

Ca să faceți parte din Împărăția Mea trebuie să respingeți întunericul și să îmbrățișați lumina. Aceeași lumină este acum revărsată asupra voastră, prin Actul de Milostivire Divină a Fiului Meu.

Dragostea Mea pentru voi toți, copii, este atât de mare încât voi folosi toată puterea Mea să răscumpăr sufletele de pretutindeni. Mâna justiției Mele va cădea asupra sufletelor care Mă resping, doar după ce am făcut toate eforturile să-i unesc pe copiii Mei de pretutindeni.

Împărăția Gloriei Mele Mărețe va fi dezvăluită lumii în scurt timp. Niciunul dintre copii nu va voi să respingă Împărăția Mea Glorioasă, care va stăpâni în noua eră de pace pe pământ.

Rugați-vă pentru cei cărora le va fi greu să accepte adevărul.

Dumnezeu Tatăl Atotputernic

231. Profeții falși încearcă să distragă atenția de la Cuvântul Meu Sfânt

Miercuri, 26 octombrie 2011 la ora 15:30

Multiubita Mea fiică, spune-le te rog copiilor Mei să fie prevăzători față de vizionarii falși care vorbesc în numele Meu, dar promovează cuvinte care nu provin de pe buzele Mele.

Mulți dintre acești pretinși vizionari, care în aparență sunt Catolici, exprimându-se în conformitate cu aceasta și cu alte doctrine Creștine, sunt de fapt adepți ai New Age.

Adepții New Age se vor infiltra acum în lume ca să-i convingă pe copiii Mei că au fost trimiși în lume să promoveze Cuvântul Meu Sfânt. Cuvintele lor par să fie adevărate. Exprimarea lor va fi sofisticată, afectuoasă, bine gândită, dar va fi o minciună.

Aceasta este era în care profeți falși vor ieși la iveală și multora dintre copiii Mei le va fi greu să facă distincție între adevăr și minciună.

Tu, fiica Mea, ești acum ținta acestor vizionari falși, care încearcă să-ți distragă atenția de la cuvântul Meu Sfânt. Nu permite ca acest lucru să se întâmple, pentru că altfel copiii Mei vor fi absorbiți într-un întuneric din care cu greu vor mai putea ieși.

Nu uita că profeții falși sunt tot copiii Mei, de aceea roagă-te pentru ei. Din păcate ei au fost îndrumați să creadă într-o ierarhie și o dimensiune a universului, care nu există.

Fii prudentă față de cei care se referă la maeștrii inițiați, sau care vorbesc despre o eră a luminii în care Dumnezeu Tatăl, este văzut sub un alt aspect. Aceste suflete nu de la Mine primesc călăuzirea. Ele expun credințe induse de către înșelător. În multe cazuri aceste suflete rătăcite cred că primesc mesaje divine. Așa lucrează diavolul. Cuvintele lui blânde, liniștitoare vor compune o litanie rece, goală, dar convingătoare. Aceste cuvinte nu vin de la Dumnezeu cel Preaînalt.

Așa cum v-am spus înainte, Eu vorbesc cu lumea într-un mod simplu. Nu am nevoie de un limbaj pitoresc, ce pare că provine de la o voce rece, superioară. Eu nu încerc să creez teamă în sufletele voastre. Pur si simplu încerc să vă conduc la adevăr și la importanța iubirii aproapelui.

Cât de greu vă este vouă, copii, în aceste vremuri tulburi.

Rugați-vă, rugați-vă, ca să nu deveniți victimele minciunilor răspândite de falșii profeți. Dacă mesajele lor par a fi născocite, sunt greu de înțeles și nasc teama în sufletele voastre, ele nu sunt de la Mine.

Copii, ațintiți-vă atenția doar asupra Mea. Am multe să vă spun. Nu vă lăsați distrași nici măcar pentru un minut, căci asta vă va împiedica să salvați sufletele care au atâta nevoie de rugăciunile voastre.

Al vostru Isus

232. Așteptați acum glorioasa noastră reunire

Miercuri, 26 octombrie 2011 la ora 22:00

Multiubita Mea fiică, nu trebuie să te frămânți din cauza atacurilor constante venite din partea vizionarilor falși împotriva mesajelor Mele.

Tu trebuie să știi de acum, că atunci când vorbesc cu mesagerii Mei aleși, ei vor fi întotdeauna o ținta urii. Când ești atacată, amintește-ți că și Eu sunt contestat. Cuvântul Meu Sfânt este disecat, analizat, pus sub semnul întrebării, criticat și declarat nevrednic să vină de pe buzele Mele.

Vai, cât de puține lucruri știu, copiii Mei! Teama și suspiciunea îi orbesc în fața adevărului. Veți fi de asemenea surprinși de cât de ușor va fi contestat Cuvântul Meu, în favoarea unor mesaje false.

Pentru că Avertismentul este gata să se producă, adevărul va fi în cele din urmă cunoscut de toți discipolii Mei. În aceasta etapă ei vor îmbrățișa Cuvântul Meu, pentru a-și sfinți bietele suflete. Cu ce bucurie îi voi primi și îi voi trage spre Mine, în timp ce lacrimile lor se vor amesteca cu ale Mele, în dragoste și uniune. Înainte de Avertisment vor continua să se îndoiască de Mine, dar nu Mă vor mai contesta după ce vor veni înaintea Mea. Pentru că după ce vor veni înaintea Mea și vor vedea dragostea pe care o am pentru ei, nu vor mai dori să Mă părăsească, nici pentru o clipă, atât de adâncă va fi uniunea noastră.

Așteptați acum glorioasa noastră reunire.

Al vostru Isus

233. Voi copii sunteți binecuvântați dacă suferiți în numele Meu

Joi, 27 octombrie 2011 la ora 15:30

Multiubita Mea fiică, nu este întâmplător faptul că suferi din ce în ce mai multe încercări în Numele Meu. În timp ce satana continuă să te chinuiască, gândește-te numai la câte suflete salvezi prin această suferință. Încearcă să te ridici deasupra acestor dificultăți și păstrează-Mă tot timpul în gândurile tale. Roagă-te la iubita Mea Mamă, pentru ocrotire și recită Sfântul Rozariu cât de des poți.

Este important ca toți discipolii Mei să ceară ocrotire împotriva înșelătorului, care așteaptă orice ocazie, pentru a crea îndoieli în mințile lor.

El și demonii săi sunt prezenți peste tot. Ei vor folosi toate tacticile posibile ca să provoace haos în viața voastră. Să știți că atunci când asta se întâmplă, ați fost atinși de învățătura Mea și Îmi duceți crucea.

Nu vă temeți niciodată, copii, pentru că puteți să vă ridicați cu toții din acest pustiu, prin puterea pe care Eu v-o dăruiesc acum, vouă, armatei Mele. Veți triumfa asupra celui rău și a răutății sale. Cu cât vă rugați mai mulți în unitate, cu atât va fi mai mare zidul armurii voastre. Nici unul dintre copiii Mei, care suferă persecuții ca o consecință directă a faptului că lucrează pentru Mine, nu pot fi atinși de cel rău.

Voi, copiii Mei, sunteți binecuvântați dacă suferiți în numele Meu, deși va fi mai greu să înțelegeți acest lucru.

Ignorați astfel de provocări. Întoarceți-le spatele. Nu reacționați. Rămâneți în tăcere. Rugați-vă să aveți putere. Eu sunt cu voi.

Iubitul vostru Isus Cristos

234. Cel mai mare atac asupra Bisericii Mele, de la moartea Mea pe cruce

Vineri, 28 octombrie 2011 la ora 23:30

Multiubita Mea fiică, loialitatea Bisericii Mele față de Mine, iubitul lor Salvator, va fi în scurt timp pusă la încercare, dincolo de puterea de rezistență. Biserica Mea a adormit și în somnul ei nu s-a pregătit pentru sosirea anticristului. Anticristul și adepții lui deja s-au infiltrat în toate fisurile Bisericii Tatălui Meu, din toată lumea.

Biserica Catolică este prima țintă a anticristului și el nu se va opri până când nu va corupe jumătate dintre clericii Bisericii Mele de pe acest pământ. Așa de nepregătiți sunt Cardinalii Mei, Episcopii și preoții, încât nu vor reuși să observe schimbările subtile care au loc în propriile lor rânduri. Nu va trece mult timp până când divizarea din interiorul Bisericii Mele va deveni cu adevărat evidentă.

Acesta este cel mai mare atac asupra Bisericii Mele de la moartea Mea pe Cruce. Bieții Mei slujitori iubiți. Mulți dintre ei sunt pioni nevinovați, aflați la mila puterii întunecate, care are grijă să nu se dezvăluie pe sine.

Îi rog pe toți slujitorii Mei, să se roage mult pentru a se opune ticăloșiei care este pusă la cale. Ei trebuie să se roage către Mine, astfel:

„O iubitul meu Isus cer ocrotirea Ta și cer să ai milă să-i salvezi pe frații și surorile mele din Biserică, să nu cadă victimă Anticristului. Dăruiește-mi harurile Tale și protejează-mă pe mine cu arma puterii Tale, ca să pot înfrunta faptele rele care pot fi comise în numele Tău Sfânt. Mă rog să ai milă de mine și mă angajez să fiu fidel numelui Tău Sfânt pentru Veșnicie.”

Slujitorii Mei sfințiți, luptați împotriva răului și a fiarei din a cărei gură vor țâșni obscenități și minciuni.

Atenție la schimbările făcute în modul în care Trupul și Sângele Meu sunt consacrate. Dacă se schimbă cuvintele și se neagă existența Trupului și Sângelui Meu în Sfânta Euharistie, atunci va trebui să apărați promisiunea Mea divină. Cel care mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu va avea viață veșnică.

Fiți curajoși, slujitorii Mei sfințiți. Rugați-vă pentru tăria de care veți avea nevoie atunci când credința și ascultarea voastră vor fi puse la încercare, dincolo de puterea de rezistență.

Vă iubesc și vă apăr în orice moment. Numai aceia vor beneficia de ocrotirea Mea sfântă, care au inima blândă și sufletul smerit.

Rugați-vă pentru slujitorii Mei sfințiți de pretutindeni, ca să nu respingă lumina adevărului în favoarea spiritului întunericului, care este pe cale să iasă la iveală în Biserica Mea.

Salvatorul și Ocrotitorul vostru, Isus Cristos

235. Fecioara Maria: deschideți-vă inimile spre Adevăr

Sâmbătă, 29 octombrie 2011 la ora 16:49

Copilul Meu, tu trebuie să te rogi pentru ocrotirea Mea, întotdeauna. Ești sub îndrumare tot timpul și toată încrederea să o pui în iubitul Meu Fiu.

Roagă-te pentru convertire în toată lumea. Atâtea suflete pierdute au nevoie de rugăciunile tale. Să nu uiți niciodată asta, indiferent cât de grea este această călătorie pentru tine.

Spiritul răului acoperă acum o mare parte a omenirii, așa cum nu s-a mai întâmplat până acum. Faptele înșelătorului se întețesc și îi sufocă pe copiii Mei peste tot în lume.

Chiar și cei care își mărturisesc credința în Fiul Meu iubit, sunt surzi la chemarea Lui de a salva suflete. Atât de aroganți au devenit din cauza orgoliului lor, încât uită că Sfântul Cuvânt al Fiului Meu, este singura viață de care au nevoie. Rugăciunea este vitală în acest moment. Cei care se proslăvesc în fața altora, proclamând cuvântul iubitului Meu Fiu, dar refuzând chemarea Lui, și-au înăsprit inimile lor față de adevăr.

Copii, voi trebuie să-L ascultați pe Fiul Meu, Isus Cristos acum. Ascultați ceea ce vă spune El. Duhul Sfânt vă va deschide sufletele către adevăr, dacă Îi permiteți, în timp ce vă vorbește prin aceste mesaje Sfinte.

Plâng de tristețe când văd cum este respins astăzi, Cuvântul Sfânt al Fiului Meu. Cei care-l condamnă, trebuie să-și dea seama că El vine nu numai ca să vă salveze, ci ca să vă și mângâie în aceste zile de întuneric. Dacă voi credeți cu adevărat că El este pâinea vieții, atunci lăsați-L să trezească în voi spiritul dragostei.

Rugați-vă pentru convertire peste tot în lume. Nu a mai rămas prea mult timp acum.

Iubita voastră Mamă, Maria, Regina Cerului și a Pământului

236. Cel mai mult mă rănește necredința acelora care spun că Mă cunosc

Luni, 31 octombrie 2011 la ora 03:30

Multiubita Mea fiică, Cuvântul Meu Sfânt, care este dăruit acum unei lumi care a uitat de existența Mea, va aprinde sufletele curând, după ce Avertismentul va avea loc.

În cele din urmă omenirea va auzi Cuvântul Meu și asta Mă va ajuta să o conduc spre Noua Eră de Pace pe pământ. Apelez la toți Copiii Mei de pretutindeni, să lase deoparte îndărătnicia lor și să audă cuvântul Mântuitorului lor.

Chiar dacă Eu n-o să dezvălui niciodată data Venirii Mele a doua oară, totuși pot să vă spun că acum voi veni în spirit. Acum vin să vă salvez încă o dată în timpul Avertismentului, pentru ca oamenii să se convertească. Vă rog lăsați-Mă să vă conduc și faceți ca misiunea Mea preasfântă să se răspândească în întreaga lume, ca să aducă mângâiere copiilor Mei. Nu Mă respingeți. Nu respingeți Mâna Mea Milostivă. Nu lăsați ca mândria să stea în calea voastră.

Treziți-vă și acceptați că Eu vă vorbesc acum, ca să vă pot duce în brațele Mele Milostive. În cele din urmă sufletele voastre vor fi luminate de harurile Mele dumnezeiești, care se vor revărsa peste toți.

Toate îndoielile vor dispărea. Puterea diavolului va slăbi repede, deși nu vă va elibera din strânsoarea lui până la sfârșit.

În timp ce vă gândiți la rugămințile Mele, puneți-vă următoarele întrebări: dacă voi credeți în Mine, de ce Mă respingeți? De ce arătați supărare și ură față de cei care vin în numele Meu? De ce vă slăviți pe voi în Biserica Mea în detrimentul copiilor Mei? Să nu uitați că voi toți sunteți egali în ochii Mei.

Acum veniți la Mine cu inima smerită! Până când nu veți face aceasta, nu puteți avea parte de Milostivirea Mea și nu veți putea primi harurile pe care doresc să vi le ofer.

Vocea Mea îi cheamă acum pe toți necredincioșii, ca să recunoască existența Tatălui Meu Veșnic.

După Avertisment, lăsați-Mă să vă îndrum pe cărarea către viața veșnică. Inima Mea suferă când văd sufletele pierdute. Dar trebuie să știți aceasta: cel mai mult Mă rănește necredința acelora care spun că Mă cunosc.

Iubitul vostru Mântuitor Isus

237. Fecioara Maria: A sosit timpul ca Fiul Meu să vă dăruiască darul divin al milostivirii Sale

Miercuri, 02 noiembrie 2011 la ora 10:40

Copila Mea, timpul ca Fiul Meu să vă dăruiască Darul Milostivirii Sale Divine, se apropie. De aceea trebuie să te concentrezi asupra misiunii de salvare a sufletelor. Nu-ti poți permite distrageri care să-ți ia ochii de la cea mai importantă îndatorire, aceea de a răspândi convertirea.

Cerurile se bucură deoarece acest Dar Divin va fi arătat în curând tuturor sufletelor, împreună cu iubirea pură pe care Fiul Meu o are în Inima Sa. Copila mea, pe măsură ce această lucrare va crește în intensitate, cel rău va continua să te chinuie prin diverși oameni și cu diverse ocazii. Ai fost instruită să rămâi în tăcere și să te concentrezi asupra Fiului Meu.

Tu, copila mea, ai fost desemnată să porți până în cele mai mici amănunte, dorința puternică a Fiului Meu, de a vorbi omenirii în aceste timpuri. Fii neînfricată și curajoasă, pentru că această Sfântă Misiune va reuși. Așa a fost prezis cu mult timp în urmă, iar ție ți s-a dat din Cer toată îndrumarea necesară. Toți sfinții te îndrumă pentru că ei toți au fost adunați în plină forță pentru a fi siguri că această Misiune nu va da greș. Nici nu se poate altfel. Tu trebuie să încetezi să te mai îngrijorezi când lucrurile par să fie fără de speranță, pentru că vei fi confruntată cu dezamăgiri, prin lucrarea înșelătorului.

Eu, iubita ta Mamă, voi fi lângă tine tot timpul. Prin mine ai fost pregătită să vii în fața Iubitului meu Fiu. Harurile care ți s-au dat, au fost pentru ca să permită sufletului tău, să fie purificat, astfel încât să fii aptă să lucrezi pentru Salvatorul omenirii.

Prin Fiul Meu Preaiubit, tu ai fost adusă în fața Sfintei Treimi. Aceasta este una dintre cele mai importante misiuni, de când Fiul meu a fost trimis, să răscumpere lumea de păcat.

Niciodată să nu te lași îndepărtată de la această misiune, nici să nu cedezi tentației de a renunța. Roagă-te mereu pentru ocrotire, către Mine, Mama ta.

Iubita ta Mamă, Regina Cerurilor, Maica Milostivirii

238. Vremea va începe să arate semne neobișnuite

Miercuri, 02 noiembrie 2011 la ora 19:40

Preaiubita Mea fiică, vremea va începe să arate semne neobișnuite iar Pământul va trece într-o nouă stare, pregătindu-se pentruActul Meu de Milostivire Divină, prin care voi veni să salvez lumea încă o dată.

Ura se întețește în fiecare națiune. Nemulțumirea se simte peste tot. Dragostea față de aproapele este redusă în timp ce dragostea de sine devine nu numai tolerată, dar este considerată esențială, pentru a fi acceptat în ziua de azi, în lume.

Eu am să șterg ura de pe fața Pământului. Am să anihilez planul omului de a-i teroriza pe frații săi. Am să șterg aroganța din sufletele voastre. Toate păcatele vă vor fi scoase la vedere, așa cum apar ele în Ochii Mei, în toată sluțenia lor.

De ce trebuie ca atâtea suflete bune să întoarcă azi spatele Învățăturilor Mele din vechime? De ce acum? De ce a devenit rușinoasă dragostea lui Dumnezeu Tatăl în ochii lor? Vă spun Eu de ce. Pentru că mulți dintre copiii Mei au pornit pe calea greșită a plăcerilor din lume. Chiar dacă multe dintre bunurile materiale, după care tânjesc, le sunt acum accesibile, ei tot Mă resping. Sufletele oamenilor au fost învelite într-un nor întunecat, atât de gros, încât va dura mult timp până când lumina Mea să strălucească și să pătrundă în sufletele lor.

Cu ce lacrimi amare de tristețe plâng pentru aceste suflete pierdute, care sunt disperate după pacea mântuirii pe care o caută. Pur și simplu nu-și dau seama că numai Eu pot aduce această pace în inimile lor obosite.

Oh, dragostea Mea a fost de mult uitată. Eu nu sunt decât o frântură în mințile voastre și nu o consecință reală. Ei vor liniște în mintea și inima lor dar nu le cer de la Mine. Eu le pot răspunde doar când Mi-o cer. Ei nu știu asta?

Aceia dintre voi care Mă iubiți pe Mine dar îl urâți sau îl încriminați pe aproapele vostru și voi aveți nevoie de ajutorul Meu. Nu vreau loialitatea voastră dacă nu-i tratați pe alții cu iubire. Când ați făcut rău fraților sau surorilor voastre, indiferent de motiv, pe Mine mă răniți. Oricât vi se par de justificate acțiunile voastre, trebuie să știți următoarele. Eu simt durerea celor pe care îi abuzați. Când Mă răniți astfel, nu-Mi puteți arăta o dragoste adevărata, din inimă.

Învățați din asta. Căutați smerenia în toate lucrurile, înainte de a veni la Mine să jurați credință, voinței Mele Sfinte. În acest fel veți fi curați în suflet și vrednici să intrați în Împărăția Mea.

Voi, copiii Mei, sunteți foarte norocoși pentru că milioane dintre voi vor deveni parte a Noului Meu Paradis. Asta, din cauza timpului în care trăiți. Copii, mulți dintre voi, din lumea de azi, puteți fi salvați într-un mod în care generațiile anterioare nu au putut fi.

Primiți această veste și folosiți acest prilej ca să acceptați cu inima deschisă și pocăită, Milostivirea Mea, atât cât o mai puteți face.

Salvatorul vostru, Isus Cristos

239. Rugăciune de spus pentru convertirea altora

Miercuri, 02 noiembrie 2011 la ora 22:33

Din cauza slăbiciunii credinței în rândul celor din lume, voi cei credincioși care sunteți puternici în credință aveți acum o mare responsabilitate. Trebuie să vă rugați această rugăciune pentru convertirea altora.

Te rog Isuse, prin Milostivirea Ta Divină, acoperă sufletele lâncede cu Preasfântul Tău Sânge, pentru a putea fi convertite.”

Rostiți această scurtă rugăciune în numele celor care credeți că au mai mare nevoie.

240. Mesagerii Mei sunt acum cu voi ca să vă pregătească sufletele

Joi, 03 noiembrie 2011 la ora 21:00

Iubita Mea fiică, profețiile prezise vor începe să fie făcute cunoscute și mărturisite în întreaga lume, astfel încât nimeni nu va putea să le ignore.

 Atât de mulți, dintre copiii Mei, nu cunosc conținutul Cărții Tatălui Meu, Sfânta Scriptură. Prea puțină atenție i se acorda Cărții lui Ioan, Apocalipsa, unde au fost oferite detalii cu privire la timpurile din urmă, pentru întreaga lume. Acum, Timpul acesta a venit. Pregătiți-vă cu toții.

Adevărul conținut de Cartea Revelației este exact numai adevărul. Puteți să recunoașteți semnele? Agitația din lume va continua să crească într-un ritm feroce. Sistemul vostru monetar este amenințat de o grupare mondială, care nu vrea numai banii voștri ci vrea să vă fure și sufletele.

Imoralitatea omului este evidentă însă în cea mai mare parte ea este ascunsă. Mesagerii Mei sunt acum cu voi Copii, pentru a vă ajuta să vă pregătiți sufletele. Fie că îi recunoașteți, fie că nu, în sufletele lor stăpânește Duhul Sfânt care va răspândi convertirea.

Cei care denunță încercările Mele de a comunica cu voi, în curând vor înțelege acest adevăr. Atunci copiii Mei se vor uni împotriva forțelor rele conduse de diavol. Ele nu vor învinge. Vor fi puse, toate piedicile în fața lor, de Mâna Tatălui Meu Veșnic. Îndurarea Lui este atât de mare, încât Își va folosi puterea, pentru a-și apăra copiii și-i va distruge pe cei care continuă să urmeze calea Înșelătorului.

Oricare ar fi părerea voastră despre faptul că sunt Eu cel care vă vorbește sau nu, nu va mai avea importanță. Numai credința voastră în Mine și în iubitul Meu Tată, Dumnezeul Cel Preaînalt, va conta în cele din urmă.

Rugăciunea este foarte urgentă, copii, oriunde v-ați afla, oricare ar fi religia voastră, oricare ar fi părerile voastre. Uniți-vă și rugați-vă la Duhul Sfânt, pentru ca să vă lumineze în acest moment. Satana încearcă să vă întoarcă împotriva Mea, iubitul vostru Mântuitor. Nu ascultați de îndoielile și teama pe care el vi le sădește în suflete. El va folosi minciuni pentru a împiedica lumina Mea Dumnezeiască să inunde sufletele voastre. Dragostea Mea pentru voi copii, este atât de puternică, încât indiferent dacă Mă îndepărtați de voi sau Îmi întoarceți spatele, Eu tot voi continua să vă chem. Am să fac acest lucru prin puterea Duhului Sfânt. Pentru acest dar trebuie să vă rugați spunând:

O Isuse, acoperă-mă cu prețiosul Tău Sânge și umple-mă cu Duhul Sfânt, pentru a putea discerne dacă aceste cuvinte provin de la Tine. Fă-mă smerit cu sufletul. Primește rugămintea mea cu îndurare și deschide-mi inima spre adevăr.”

Eu le voi răspunde și celor mai împietrite suflete, dacă spun această rugăciune. Dați-mi șansa să vă aduc la Mine, ca să pot reuni cât mai mulți dintre copiii Mei, înainte de Marele Avertisment.

Nu uitați că dragostea Mea pentru voi nu încetează niciodată, oricât ar fi de surde urechile voastre la apelul Meu urgent pentru unitate.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

241. Gruparea mondială care vă distruge sistemul bancar, se va prăbuși în bucăți

Vineri, 04 noiembrie 2011 la ora 19:00

Preaiubita Mea fiică, adevărata viață vine de la Mine, singura viață de care omul va mai avea nevoie de acum până în eternitate.

Copii, trebuie să știți că această teribilă agitație ce se vede peste tot în jurul vostru, nu va mai dura mult.

Dumnezeu, Tatăl Meu Veșnic, nu va permite ca, fiii Lui dragi să mai sufere mult. Voi, copiii Mei, sunteți victimele lucrării înșelătorului, care controlează Gruparea Mondială, însă acesta slăbește treptat. Forțele înșelătorului se spulberă treptat prin puterea Tatălui Meu. Acest grup care a distrus intenționat sistemul vostru bancar, ca să facă din voi niște cerșetori, se va prăbuși în bucăți. Nu trebuie să vă faceți griji deoarece Mâna Tatălui Meu, va cădea peste uneltirile lor rele.

Rugați-vă ca toate sufletele înșelate, care slujesc în mod fidel răului și care se află chiar în inima acestui grup, să se convertească în timpul Avertismentului.

Nu trebuie să renunțați niciodată la speranță, copii. Prin dragostea Dumnezeului Celui Preaînalt, vă veți întoarce în sânul familiei. Sfânta Treime este locuința voastră copii. Aceia dintre voi care acceptă această realitate, datorită convertirii, o să moștenească Era de Slavă a Paradisului pe Pământ.

Aveți încredere în Mine mereu. Oferiți-Mi grijile, problemele și teama voastră. Permiteți-Mi să vă alin suferințele și durerile. Nu va mai dura mult de acum, până când lumea va găsi alinare pentru dureroasele chinuri ale nașterii, pe care le îndurați în aceste vremuri.

Niciodată să nu vă pierdeți speranța. Aveți încredere în Mine. Rugați-vă pentru harurile Mele ca să vă facă mai puternici. Lăsați capul pe umerii Mei și lăsați ca Pacea Mea să vă învăluie sufletele. Abia atunci veți înțelege adevărul Glorioasei Mele promisiuni pentru viața veșnică.

Al vostru Isus,  Mântuitorul omenirii

242. Dumnezeu Tatăl – ultimul apel către atei

Sâmbătă, 05 noiembrie 2011 la ora 13:00

Fiica Mea, Mâna Îndurării Mele, va fi arătată omenirii, pe măsură ce sosirea Fiului Meu devine iminentă.

Tuturor sufletelor suferinde și confuze, le spun, să-și pună Încrederea în Mine, Dumnezeu Tatăl. Eu care v-am creat pe fiecare, cu dragoste și compasiune, vreau să și salvez fiecare copil prețios al Meu.

Nu vreau să pierd pe niciunul dintre voi, nici măcar pe cei care vorbesc cu atâta dispreț despre Mine. Fiți gata pentru Cel Mai Mare Dar, care este pregătit pentru voi. Eu o să-l împiedic pe diavol să vă ia cu el, doar dacă Îmi veți permite să fac asta. Eu nu vă pot forța să acceptați acest Act de Milostivire. Ceea ce Mă întristează este că mulți dintre voi, vor respinge Mâna Milostivirii Mele. Nu veți fi suficient de puternici. Totuși, atunci când veți fi martorii adevărului, așa cum vă va fi arătat în timpul Avertismentului, veți încerca să-l prindeți ca pe un colac de salvare.

Trebuie să-Mi cereți Mie puterea și să Mă lăsați să vă salvez de la osânda veșnică. Fac apel mai ales la atei, pentru ultima oară. Să nu respingeți adevărul atunci când vă este dovedit. Dacă veți face asta, sunteți pierduți de Mine, pentru totdeauna.

Dumnezeu Tatăl

243. Posesia satanică și păcatul urii

Duminică, 06 noiembrie 2011 la ora 18:30

Preaiubita Mea fiică, oamenii nu înțeleg că Eu retrăiesc zilnic Răstignirea Mea. Durerea și suferința pe care o îndur, este cauzată de păcatele comise de oameni, în fiecare secundă a zilei. Îndur momente de profundă tristețe când văd sufletele care Mă rănesc atât de mult, prin păcatul urii.

Ura este insuflată în inimile multora și ea vine datorită infestării din partea Satanei. Mulți oameni vorbesc despre posesia satanică de parcă ar fi ușor de identificat. Atât de mulți dintre copiii Mei sunt posedați de Satana. Ei nu trebuie neapărat să fie văzuți zbătându-se sau lovind, ca să vădească prezența demoniacă. El, dușmanul omenirii, își folosește demonii ca să îi atace pe copiii Mei. Cei care sunt în întuneric, devin pradă ușoară pentru că atrag prezența răului.

 Odată ce diavolul vă posedă, copii, este foarte greu să vă mai retrageți. Nefericiții copii, prin infestarea vicleană și manipulativă a Celui Rău, vor infecta și alte suflete. Și așa se continuă mai departe.

Diavolul se prezintă, de obicei, ca fiind bun. Va fi greu de identificat, cu următoarea excepție. Comportamentul și faptele unui suflet infestat, nu vor fi niciodată smerite în natura lor. Nu vor fi niciodată generoși în inima lor. Pot părea generoși însă vor fi întotdeauna vicleni. Această viclenie va genera întotdeauna o stare de anxietate care vă va face să nu vă simțiți confortabil.

Stați departe de aceste suflete. Rugați-vă pentru ele. Nu le permiteți să vă atragă în păcat. Fiți vigilenți față de cel viclean, pentru că el este prezent peste tot, în aceste vremuri.

 Rugați-vă întotdeauna ca să-l puteți ține la distanță. Rugăciunea vă va ocroti și va slăbi strânsoarea și puterea Înșelătorului.

Considerați-l pe Satana și uneltirile lui ca pe o boală infecțioasă. Luați-vă toate măsurile de precauție pentru a evita contactul cu cei care sunt purtătorii bolii. Dacă știți că nu aveți de ales, purtați la voi apă Sfințită, un crucifix binecuvântat și un medalion al Sfântului Benedict. Acestea îi vor ține la distanță de-un braț, pe acești demoni.

Copii, acestea sunt vremurile în care e bine să aveți în locuința voastră obiecte binecuvântate. Mulți se jenează să fie văzuți cu astfel de lucruri, de teamă că vor fi luați în derâdere. Însă ele vor oferi ocrotire în locuința voastră și vor da o mare liniște în timpul rugăciunii.

Nu uitați că demonul nu trăiește doar în iad, ci acum și-a stabilit ferm stăpânirea pe Pământ. Rugăciunea este singura care-l îngrozește și-l face neputincios.

 Copii, rugăciunea o să vă susțină în vremurile ce vor urma.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

244. Vei fi urâtă în multe locuri și temută în altele

Luni, 07 noiembrie 2011 la ora 20:50

Fiica Mea iubită, tu trebuie să asculți. Pe măsură ce profețiile Mele se desfășoară și după ce Cuvântul Meu Sfânt va începe să fie acceptat și ascultat, trebuie să fii precaută. Fiica Mea, vei fi urâtă în multe locuri și temută în altele.

Profețiile Mele îți vor fi date pentru a risipi orice îndoială din mințile tuturor copiilor Mei, despre faptul că promisiunea mântuirii veșnice, se va împlini în cele din urmă.

 Fiica Mea, te vei simți izolată, respinsă, temută și vei suferi aspru în numele Meu.

Fără sacrificiul tău nu puteam îndeplini promisiunea Mea de salvare a omenirii, prin care fiecărui suflet  să-i fie acordată posibilitatea de a fi părtaș la moștenirea sa de drept.

Fac apel la slujitorii Mei sfințiți să te apere fiica Mea, pentru că aceasta va fi datoria lor sfântă. În timp, ei își vor înțelege rolul. Între timp, fac apel la toți cei care Mă urmează, să se roage pentru ocrotirea ta împotriva forțelor răului, care sunt conduse de Satana și care vor să distrugă lumea pentru propriul câștig.

Fii puternică. Roagă-te pentru ocrotire și cheam-o în ajutor, în orice moment, pe Mama Mea Binecuvântată.

Al vostru Isus,  Salvatorul și Mântuitorul omenirii

245. Mulți vor suferi durerile purgatoriului, ca penitență

Miercuri, 09 noiembrie 2011 la ora 15:32

Copii, ascultați rugămintea Mea urgentă de a vă consacra Inimii Neprihănite a Preaiubitei Mele Mame.

Ea, mijlocitoarea tuturor harurilor, a fost rânduită să vă aducă mai aproape de Inima Mea Preasfântă, pentru a salva omenirea de la distrugerea care-o așteaptă, dacă nu se leapădă de lucrările diavolului.

E urgent acum ca voi toți să vă rugați insistent pentru salvarea sufletelor. Fiecare suflet va apărea înaintea Mea și multora le va fi greu. Mulți oameni vor suferi chinurile purgatoriului, dar va fi singura lor cale, spre mântuirea veșnică. Este mai bine să înțeleagă acest lucru cât mai trăiesc pe acest Pământ, decât să experimenteze asta după moarte. Când vor îndura această penitență, ele vor fi purificate și vor fi apte să intre în Noul Meu Paradis de pe Pământ. Numai sufletele pure vor putea să intre în el. Trebuie să vă îndemn să acceptați acest dar și să-l primiți folosind puterea minții, a trupului și a sufletului. Dar trebuie să-l recunoașteți și să știți ceea ce este: o cale spre viața veșnică. O șansă de a înțelege Milostivirea Mea Divină.

Acum este timpul să vă pregătiți sufletele. Dacă ați dobândit iertarea păcatelor voastre înainte de Avertisment, trebuie să vă rugați și pentru alții. Ei au nevoie să fie puternici.

De acum încolo, rugați-vă cu toții Rozariul Milostivirii Divine. Asta va ajuta la salvarea sărmanelor suflete care ar putea muri sub șocul acestui eveniment supranatural, care va fi prezentat în curând lumii.

Niciodată să nu vă pierdeți speranța, copii. Credeți-Mă când vă spun că vă iubesc. Eu vă dăruiesc acest dar din iubire.

Iubitorul vostru Mântuitor

246. Doi tâlhari pe cruce

Joi, 10 noiembrie 2011 la ora 15:30

Preaiubita Mea fiică, atunci când eu muream pe cruce, lângă Mine erau doi tâlhari, răstigniți și ei în același timp.

Unul M-a rugat să-i iert păcatele și a fost salvat. Celălalt însă, nu. El s-a făcut că nu aude. Încăpățânarea și refuzul lui de a cere Milostivirea Mea, a făcut ca el să nu mai poată fi salvat.

Același lucru li se va întâmpla, în timpul Avertismentului. Uni dintre copiii Mei își vor recunoaște păcatele și vor accepta faptul că prin ele M-au supărat pe Mine. Ei, în smerenie deplină, vor accepta penitența și vor fi salvați. Ei vor intra în noul Paradis din viitoarea Eră de Pace.

Apoi, vor fi cei care nu-și vor accepta păcatele, pentru ceea ce reprezintă ele de fapt și anume, acțiuni abominabile în ochii Tatălui Meu Veșnic.

Le voi dărui acestor suflete, prin puterea Milostivirii Mele, timp suficient ca să se pocăiască. Rugați-vă ca ei să caute răscumpărarea pentru ca și ei să poată fi salvați. Vreau ca toți copiii Mei să îmbrățișeze marele dar al Milostivirii Mele. Vreau ca voi toți să intrați prin porțile Noului Paradis.

Rugați-vă, ca inimile împietrite să se înmoaie și să accepte Mâna Mea. Rugați-vă, ca ei să învețe cum să devină smeriți în ochii Mei.

Al vostru Isus, Mântuitorul omenirii

247. Mai întâi vor apărea semne pe cer – soarele se va roti

Vineri, 11 noiembrie 2011 la ora 16:30

E nevoie de rugăciunea și încă de multă rugăciune pentru a ajuta la salvarea suflețelelor acum. Tu, fiica Mea, trebuie să-ți pregătești familia și să le spui celor care au nevoie de Milostivirea Mea, să fie pregătiți.

Iarăși, mai întâi vor apărea semnele pe cer. Mulți oameni vor fi atenți la vederea schimbărilor de pe cer. Ei vor fi martori la rotirea soarelui, ca niciodată până acum. Apoi vor vedea crucea. Asta se va întâmpla chiar înainte ca stele să se ciocnească pe cer și când razele Milostiviri Mele Divine vor acoperi Pământul.

Se va face o liniște, încât fiecare suflet va fi într-o stare de intimitate absolută, stând în fața Mea. Spune copiilor Mei la ce să fie atenți deoarece lor nu trebuie să le fie teamă. Nu este un eveniment de care trebuie să vă fie frică. Dimpotrivă, trebuie să primiți cu bine cu toții, această întâlnire.

Toți copiii Mei trebuie să accepte faptul că Eu sunt cel care vine acum în fața lor. Nu trebuie să creadă că acesta este sfârșitul lumii. Pentru că nu este. Acesta este începutul unei noi Ere, în care toți copiii Mei vor cunoaște în sfârșit, adevărul.

Mă bucur și simt o mare afecțiune față de fiecare suflet, care poate fi răscumpărat, dacă Îmi va permite să-i dăruiesc acest dar.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă acum pentru toate sufletele, mai ales pentru cele care vor fi atât de înspăimântate, încât nu vor fi avea suficientă putere, să accepte Mâna Milostivirii Mele.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

248. Momentul vostru de glorie în ochii Mei – momentul salvării voastre

Sâmbătă, 12 noiembrie 2011 la ora 16:00

Multiubita Mea fiică, separarea de Mine este dureroasa, mai ales pentru cei care Mă cunosc.

Dacă sufletele ar vedea numai o dată iubirea pe care Eu o simt pentru ele, atunci le-ar fi greu de suportat durerea separării. Această durere este mai puternică atunci când sufletele celor care spun că Mă iubesc, se duc în Purgatoriu după moarte, din cauza păcatului .

Deși, în cele din urmă, fiecare suflet din Purgatoriu va ajunge în Rai, separarea lor de Mine este dureroasă și deprimantă.

Multor suflete care cred în Dumnezeu, simpla menționare a iadului le umple inima de suferință. Apoi, cei care știu că sufletele lor trebuie să fie purificate în Purgatoriu, trăiesc o mare nefericire, greu de înțeles pentru cei care sunt încă în viață.

Copii, timpul petrecut pe Pământ este foarte important, deoarece în acest timp voi trebuie să vă străduiți să vă purificați sufletele, prin post și penitență. Profitați de acest timp în care puteți să vă salvați sufletul. Pentru a face acest lucru, ar trebui să fiți smeriți mereu, ca să deveniți mici în ochii Mei. Doar cei mici trec prin poarta cea îngustă a Paradisului.

Prin urmare, primiți cu bine darul Purgatoriului, care vă va fi oferit în timpul Avertismentului, când trebuie să fiți purificați, căindu-vă de păcatele voastre. Nu va trebui să așteptați până la moarte ca să vă purificați sufletele. Sunteți binecuvântați copii, pentru că nici o urmă (cicatrice) a păcatului nu va rămâne pe sufletele voastre. Apoi puteți primi imediat accesul în Noua Eră de Pace, despre care vă vorbesc. Acesta este locul unde vor merge toții copiii Mei care caută iertare pentru păcatele lor, în timpul Avertismentului.

Deschideți-vă inima și primiți-mă cu bucurie, la venirea Mea din timpul Avertismentului care se apropie, când veți avea posibilitatea să Mă îmbrățișați. Lăsați-Mă să vă susțin și să vă iert păcatele, ca să fiți ai Mei în trup, minte și suflet, în totala abandonare pe care Eu o cer de la voi.

Acesta va fi momentul vostru de glorie în ochii Mei. Apoi, veți fi gata pentru a doua etapă, când veți fi capabili să vă alăturați fraților voștri în Noul Paradis de pe Pământ, așa cum l-a creat la început Dumnezeu, Atotcreatorul.

Acesta va deveni noua și legitima voastră casă pentru 1000 de ani. Așteptați sosirea Mea cu dragoste, speranță și bucurie. Nu aveți de ce să vă temeți. Bucurați-vă! Am să vin încă o dată, să vă salvez de dușmanul omenirii. Atunci, puterea lui va fi atât de slabă, că-i va fi dificil să acapareze sufletele acelora care Mă primesc cu brațele deschise în timpul Avertismentului.

Al vostru  Isus, Mântuitorul omenirii

249. Rugați-vă. Relaxați-vă și bucurați-vă pentru că acest timp este scurt acum

Duminică, 13 noiembrie 2011 la ora 19:00

Preaiubita Mea fiică , mesajele Mele te tulbură uneori. Dar e normal să fie așa. Căile Mele și planurile divine conduse de Tatăl Meu Veșnic, nu sunt ușor de înțeles.

Rămâneți cu gândul la Mine. Concentrați-vă numai la rugăciune, în special la rugăciunile care îi vor ajuta pe păcătoșii împietriți, să scape de osânda veșnică.

Consacrați această perioadă contemplării, liniștei și rugăciunii simple. Asta-i tot ceea ce trebuie să facă copiii Mei. Ei trebuie să se străduiască să-și aducă familiile și prietenii la Mine, pregătindu-i pentru sosirea Mea.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă Rozariul Milostivirii Divine, ca să asigurați salvarea acelor suflete atât de infestate de rău, încât singura lor salvare vor fi rugăciunile voastre.

Nu încercați să explicați aceste timpuri copiilor voștri pentru că ei nu vor înțelege. Multora le-ar putea provoca frică inutil.

Iarăși vă spun vouă, tuturor copiilor Mei prețioși, că Eu vin să vă salvez. Nu uitați: dacă în acest timp Eu nu aș veni din nou, voi v-ați îndepărta de Mine, datorită forțelor răului care s-au răspândit în lumea aceasta.

Eu sunt mântuirea voastră. Salvarea voastră de la ororile pe care le vedeți în lume, oriunde v-ați uita, cauzate de influența satanică. Copii, trebuie să vă încredeți în iubirea Mea față de voi. Nu știți că Eu nu voi permite să suportați aceste răutăți?

Fiecăruia dintre voi, copiii Mei, vă promit următoarele: Voi toți veți fi copiii Mei aleși și vă veți bucura de Noua Eră a Paradisului. Dar asta depinde de fiecare bărbat, femeie și copil care a depășit vârsta priceperii, să decidă dacă vrea să se bucure în unitate de această viață glorioasă.

Rugați-vă, relaxați-vă și bucurați-vă acum, căci timpul este scurt.

Slăviți-l pe Tatăl Veșnic prin cântece, pentru slava pe care o va oferi tuturor celor care acceptă Mâna Milostivirii Mele.

Iubitorul vostru Isus, Salvatorul omenirii

250. Cuvântul Meu nu este respins din teamă ci din cauza păcatului mândriei

Luni, 14 noiembrie 2011 la ora 20:15

Multiubita Mea fiică, de ce oamenii complică Învățăturile Mele? Atât de mulți dintre copiii Mei înțeleg greșit și subestimează Marea Mea Milostivire. În ciuda faptului că le-am promis de atâtea ori iertarea pentru păcatele lor, ei tot se tem că Eu nu pot să le iert toate păcatele, indiferent cât de grave sunt acestea.

Răutatea din lume este cauzată de ura Satanei față de omenire. Acele sărmane suflete păcătoase și rătăcite, care urmează calea Înșelătorului, sunt copiii Mei iubiți. Eu îi iubesc pe fiecare dintre ei și voi continua să-i iubesc, în ciuda întunericului din sufletul lor. Dragostea Mea este veșnică și nu moare niciodată, când este vorba de suflete, de toate sufletele. Eu sunt gata să vă iert pe deplin și să vă îmbrățișez pe toți. Eu sunt pregătit să fac totul pentru a aduce toți păcătoșii înapoi la turma Mea, indiferent cât de mult M-au jignit.

Satana va fi oprit să fure aceste suflete. Dar asta se va întâmpla doar atunci când păcătoșii vor arunca platoșa mândriei, astfel ca să se poată întoarce la Mine și să devină din nou parte a dragei Mele familii. Nu Mă înțelegeți greșit. Eu pot doar aduce sufletele mai aproape de Mine. Nu le pot obliga să Mă iubească. Eu nu pot să le forțez să vrea să intre în Împărăția Paradisului Meu. Ele vor trebui, mai întâi, să accepte Mâna reconcilierii Mele, prin voință liberă.

După cum ți-am mai spus, fiica Mea, iar și iar, Eu sunt în primul rând Dumnezeul Milostivirii. Dreptatea Mea se va materializa numai atunci, când s-au epuizat toate posibilitățile de a salva fiecare suflet de pe Pământ.

Fiica Mea această lucrare nu a fost niciodată ușoară pentru tine. Pentru că ți-am dat această misiune divină de o asemenea proporție, e nevoie și de o putere extraordinară din partea ta. Ai fost creată să fii puternică. Ai fost pregătită pentru această misiune, de când ai venit în lume. Toate răspunsurile tale la îndemnurile Mele sfinte au fost potrivit planului Meu Dumnezeiesc pentru omenire. Deoarece tu ești în Uniune cu Mine (ai uitat acest lucru?) vei suferi aceeași respingere pe care am îndurat-o Eu, în timpul petrecut pe Pământ. Aceeași respingere din partea celor care se laudă cu cunoștințele lor intelectuale, despre Învățăturile Mele, ca să respingă mesajele Mele, se manifestă și în lumea de azi. Aceste suflete pline de mândrie și de autoproclamată cunoaștere a Sfintei Scripturi, nu reușesc să înțeleagă acest lucru.

Învățăturile Mele sunt foarte simple. Exprimat în orice limbă selectă, sau în povestirea care o doriți, adevărul rămâne același ca întotdeauna: Iubiți-vă unul pe altul așa cum vă iubesc Eu. Numai când vă veți respecta unul pe altul și vă veți iubi între voi, veți putea propovădui cu adevărat Cuvântul Meu.

Fiica Mea, există atât de multă confuzie. Atât de multă teroare și îngrijorări sunt insuflate copiilor Mei, legat de viitorul lor. Dacă sufletele s-ar liniști și s-ar ruga pentru îndurare, atunci rugăciunile lor ar fi ascultate. Dezastrele vor fi și pot fi diminuate. Păstrați speranța în sufletele voastre, copii. Niciodată să nu fiți înclinați să vă judecați unii pe alții și desigur, niciodată să nu faceți asta în numele Meu.

Cine îndrăznește să-l judece pe celălalt cu dispreț, în numele creștinismului, va trebui să dea socoteală în fața Mea. Cine păcătuiește față de profeții Mei va răspunde în fața Mea. Cuvântul Meu nu este respins din dragoste. Cuvântul Meu nu este respins din frică. Nu, El este respins din cauza păcatului mândriei.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

251. Dumnezeu Tatăl cere copiilor săi să se unească în rugăciune

Marți, 15 noiembrie 2011 la ora 11:00

Astăzi, fiica Mea, am venit să-i adun pe toți copiii Mei dragi și pe cei care cred în Mine, ca să se roage în unitate pentru a salva toate sufletele de pe Pământ.

Dorința Mea este să dovediți dragostea voastră nemărginită față de Sfânta Treime, cu umilință în iubirea față de aproapele, astfel, păcatul să poată fi iertat pentru întreaga omenire.

Eu sunt Dumnezeul Judecății, dar mai întâi și mai presus de toate, Dumnezeul Dragostei și a Milostivirii. Dragostea Mea Dumnezeiască de Tată pentru voi, se reflectă în bunătatea Milostivirii Mele. La fel ca și intenția Mea de salvare a tuturor sufletelor în aceste timpuri, timpuri de pe urmă, așa cum știți voi pe Pământ. Nu vă fie teamă copii. Intenția Mea nu este să vă sperii, ci să vă îmbrățișez cu dragostea atotcuprinzătoare pe care o nutresc pentru fiecare copil al Meu.

Fac apel la toți copiii Mei, în special la sufletele pline de dragoste față de Creatorul lor, să se unească cu aproapele lor și să se ridice împotriva răului din lume.

Copiii Mei, Satana și fiecare demon din iad, cutreieră lumea sfidându-Mă acum, în timpurile din urmă. S-au împrăștiat în întreaga lume, persecutând sufletele și ducându-le la limita nebuniei.

Influența lor nefastă este simțită acum, de aproape fiecare dintre voi. Deoarece existența Mea și a Fiului Meu iubit au fost negate, refuzate și respinse , acum întunericul acoperă lumea voastră. Fără a recunoaște adevărul despre sensul creației voastre pe acest pământ, voi, copiii Mei iubiți, veți deveni involuntar țintele satanei.

Veți observa o serie de schimbări în viața voastră deoarece această infestare a cuprins lumea. Crima, ura, refuzul de a proclama slava Mea sau de a recunoaște existența Mea, războaiele, persecuțiile, lăcomia, controlul și decăderea morală. Toate acestea au fost create în lumea voastră de către Satana și sunt răspândite de păcătoșii prea deschiși față promisiunile lui false și deșarte.

El, Satana, îi ispitește întâi pe păcătoșii însetați de putere și pe cei cu credința slabă. După ce i-a sedus, îi ține în posesia lui. Ei, la rândul lor, infectează și provoacă dureri cumplite, provocând abuzuri față semenii lor.

Voi iubiții Mei credincioși, sunteți chemați acum să ieșiți în față și să apărați Cuvântul Meu Sfânt, astfel încât omenirea să poată fi salvată.Veți face asta în două moduri. În primul rând prin rugăciune perseverentă și în al doilea rând, prin răspândirea Cuvântului Meu Sfânt. Rugăciunea nu va ajuta doar la salvarea omenirii de la osânda veșnică și abandonarea Mea definitivă, ci va și atenua pedeapsa Mâinii Mele. Această Mână a pedepsei – fără nici o îndoială – va cădea peste păcătoși înrăiți, care au permis spiritului întunericului să controleze purtarea lor față de nevinovații care depind de ei și asupra cărora au putere.

Eu Dumnezeu Tatăl, vă chem din Ceruri, copiii Mei, să auziți chemarea Mea urgentă și să vă ridicați imediat. Uniți-vă în rugăciune rostind următoarele:

„Dumnezeule Preaînalt, în numele iubitului Tău Fiu, Isus Cristos, pe care l-ai jertfit pentru salvarea noastră, a sărmanilor Tăi copii, de la focurile iadului, ascultă-ne rugăciunile. Iți oferim jertfele noastre umile și acceptăm încercările și suferințele, pentru dobândirea salvării tuturor sufletelor, în timpul Avertismentului.

Te implorăm să ierți păcătoșii cărora le greu să se întoarcă la Tine, să accepte bunăvoința Milostivirii Tale, ca să aducă jertfele necesare, pentru ca Tu să consideri de cuviință, să le răscumperi în Ochii Tăi Sfinți.“

Rugându-vă către Mine, Tatăl vostru Ceresc, Dumnezeul Preaînalt, Creatorul Universului și al omenirii, voi auzi rugăciunile voastre și Voi ocroti toate sufletele pentru care vă rugați.

Vă mulțumesc, copiii Mei iubiți pentru că recunoașteți această chemare a Mea din Cer. Vă mulțumesc pentru umilința inimii voastre de a recunoaște glasul Meu când vă vorbesc.

Nu uitați că Eu sunt un ocean de milă și vă iubesc pe toți cu o duioșie Părintească. Mă străduiesc să vă salvez pe fiecare dintre voi, din strânsoarea celui rău, ca să ne putem uni cu toții într-o Sfântă Familie.

Dumnezeu, Tatăl cel Veșnic

252. Fecioara Maria: rugați-vă pentru Papa Benedict

Miercuri, 16 noiembrie 2011 la ora 08:00

Copila Mea, lupta se va înteți când va începe bătălia pentru suflete. Roagă-te pentru bietele suflete care au nevoie de ocrotirea Milostivirii Fiului Meu.

Cel Rău va face tot ce-i stă în putere, să țină copiii Mei departe de Mâna Milostivirii Fiului Meu.

Atât de multe dintre sărmanele Mele sufletele pierdute, nici nu știu nimic despre lupta condusă de cel rău, care a început deja. Copila mea, zilele lui sunt deja numărate, dar trebuie să faceți tot ce vă stă în putință ca să-L ajutați pe Fiul Meu iubit să-i salveze pe acești oameni, înainte de a fi prea târziu.

Tu, copilul Meu, trebuie să continui să-Mi ceri ocrotirea, pentru că acum ai devenit un adevărat ghimpe în coasta Celui Rău. Fii vigilentă în fiecare clipă. Rugăciunea este importantă și trebuie să ceri si altora să se roage pentru tine.

Rugați-vă mai ales pentru Papa Benedict pentru că și el este expus atacurilor. Niciodată să nu șovăi în munca ta pentru Fiul Meu, copilul Meu, pentru că tu trebuie să înduri totul până la capăt pentru a se împlini profeția prezisă cu atâta vreme în urmă.

Nu uita, Eu te acopăr cu mantaua Mea Sfântă în orice moment.

Mama ta Cerească, Regina trandafirilor

(Notă – acest mesaj a fost primit după o apariție completă a Preasfintei Fecioare, care a durat 20 de minute și în care Fecioara Maria părea foarte tristă)

253. Pregătirile sunt încheiate acum

Miercuri, 16 noiembrie 2011 la ora 20:30

Multiubita Mea fiică, ia aminte acum. Te rog spune-le din nou copiilor Mei că doar credința le va asigura salvarea. Asta este tot ce contează acum.

 Dragostea pentru Mine și pentru ceilalți, va fi calea voastră spre Paradis.

Dacă vă iubiți unii pe alții așa cum vă iubesc Eu pe voi, această dragoste trebuie să fie necondiționată. Trebuie să vă acceptați greșelile reciproc. Iertați-vă, copii. Lupta nu vine din Cer. Ea este cauzată de Înșelător, ca să provoace tulburare.

Ridicați-vă acum și rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă pentru Marea Mea Milostivire, căci timpul aproape că a sosit.

Pregătirile sunt încheiate acum.

Pur și simplu, așteptați.

Pregătiți-vă sufletele și rugați-vă unul pentru altul. Fiica Mea, trebuie doar să acceptați voința Mea Sfântă.

Nu cereți explicații. Urmați îndemnurile Mele și arătați-Mi ascultare, în orice moment. Nu intrați în capcanele ce vă sunt întinse, ca să fiți duși la pierzare. Satana vrea să cădeți, ca să poată veni asupra voastră, deci trebuie să vă reamintesc iarăși, să fiți tăcuți. Acceptați și suferiți orice jignire cu ochii plecați în smerenie totală.

Fiica Mea, imitați-Mă, în tot ce faceți. Odată ce faceți asta, Satana nu poate avea succes asupra voastră.

Mergeți acum și așteptați. Căci Eu voi veni în curând.

Iubitorul vostru Isus,  Mântuitorul și Salvatorul întregii omeniri

254. Darul meu pentru Isus ca să salveze sufletele

Joi, 17 noiembrie 2011 la ora 21:00

Iubita Mea fiică, te rog, cere copiilor Mei să spună aceste rugăciuni de acum și până la Avertisment. Pe cei ce Mă urmează îi rog să spună aceste rugăciuni pe care le voi da în fiecare zi, pentru salvarea sufletelor. Aceasta este prima rugăciune:

Rugăciunea (1) a Cruciadei de Rugăciune: Darul meu pentru Isus ca să salveze sufletele

Preaiubitul meu Isus, Tu care mă iubești atât de mult, lasă-mă să ajut cu umilință la salvarea prețioaselor Tale suflete. Ai milă de toți păcătoșii, oricât de mult te-ar răni ei. Permite-mi ca prin rugăciunea și suferința mea să pot ajuta sufletele care nu pot supraviețui Avertismentului, pentru a găsi și ele un loc lângă Tine în Împărăția Ta. Dragul meu Isus, primește-mi rugăciunea ca să Te ajute să câștigi sufletele după care tânjești. O Isuse, în inima Ta Sfântă mă angajez să fiu credincios voinței Tale în orice moment. Amin.”

Salvatorul vostru, Isus Cristos

255. Rugăciune pentru puterea globală

Vineri, 18 noiembrie 2011 la ora 21:00

Draga Mea fiică, astăzi îi îndemn de urgență pe cei ce Mă urmează să ofere această rugăciune pentru a salva sărmanii copii care suferă din cauza conducătorilor din propriile țări, la rândul lor conduși de către puterea globală și nu de Dumnezeu.

Rugăciunea (2) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru puterea globală

Tată Veșnic, în numele Preaiubitului Tău Fiu, Isus Cristos, te rog să-i ocrotești pe copiii Tăi, de persecuțiile care urmează să fie puse la cale de către puterea globală, împotriva națiunilor nevinovate. Eu mă rog pentru iertarea păcatelor sufletelor celor care au cauzat aceste nedreptăți, ca să se întoarcă la Tine cu o inimă smerită. Te rog să dai putere copiilor Tăi persecutați să treacă peste aceste suferințe, pentru ispășirea păcatelor lumii, prin Cristos Domnul nostru. Amin.”

Al vostru, Isus

256. Rugăciune pentru eliberarea lumii de frică

Sâmbătă, 19 noiembrie 2011 la ora 19:00

Draga Mea fiică iubită, acum îți ofer o rugăciune pentru a scăpa lumea de frică:

Rugăciunea (3) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru eliberarea lumii de frică

„O, Doamne Isuse Cristoase, Te rugăm scapă lumea de teama care desparte sufletele de Inima Ta Iubitoare. Mă rog pentru sufletele care vor simți adevărata teamă în timpul Avertismentului, să se elibereze de frică și să-Ți permită să le inunzi sufletele cu Milostivirea Ta, pentru ca ele să Te iubească libere, așa cum ar trebui să fii iubit Tu. Amin.”

Iubitul vostru Mântuitor, Isus  Cristos

257. Rugăciune pentru unirea tuturor familiilor

Duminică, 20 noiembrie 2011 la ora 18:00

Fiica Mea, această rugăciune este importantă, pentru că va ajuta păstrarea familiilor unite, astfel încât să poată rămâne împreună în Noul Meu Paradis pe Pământ.

Rugăciunea (4) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru unirea tuturor familiilor

„Isuse, Te rugăm unește toate familiile în timpul Avertismentului, pentru ca ele să dobândească mântuirea veșnică. Mă rog ca toate familiile să rămână împreună, în uniune cu Tine, Isuse, ca să moștenească Noul Tău Paradis de pe Pământ. Amin.”

Iubitul vostru Salvator, Mântuitorul omenirii, Isus Cristos

258. Laudă lui Dumnezeu, cel Preaînalt

Luni, 21 noiembrie 2011 la ora 19:00

Fiica Mea, lumea trebuie să ofere această rugăciune specială pentru lauda și recunoștința față de Dumnezeu, Tatăl, pentru Milostivirea Lui, pe care o dăruiește lumii întregi.

Rugăciunea (5) a Cruciadei de Rugăciune: Laudă lui Dumnezeu, cel Preaînalt

„O, Tată Veșnic, Îți oferim rugăciunile noastre pline de bucurie și recunoștință, pentru prețiosul Tău dar al Milostivirii oferit întregii omeniri. Ne bucurăm și Îți oferim Ție, Rege Preamărit, lauda și adorația noastră pentru dragostea și afecțiunea Milostivirii Tale. Tu, Dumnezeule Preamărit, esti Regele nostru, și Ție ne închinăm smeriți pentru aceste daruri pe care ni le dăruiești acum. Te rugăm, Dumnezeule, ai milă de toți copiii Tăi. Amin.”

Al vostru Isus

259. Rugăciune pentru oprirea anticristului

Marți, 22 noiembrie 2011 la ora 11:00

Rugăciunea (6) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru oprirea anticristului

„O, Isuse, Te rugăm ca Dumnezeu, în Milostivirea Sa, să împiedice anticristul și armata lui josnică să provoace spaimă și să cauzeze suferință copiilor Tăi. Te rugăm, oprește anticristul, pentru ca Mâna care pedepsește să ne ocolească, prin convertirile din timpul Avertismentului. Amin.

260. Rugăciune pentru cei care refuză mila

Marți, 22 noiembrie 2011 la ora 20:00

Draga Mea fiică iubită, venirea Mea din nou, pentru a salva omenirea, înainte de Judecata de Apoi, este atât de aproape! Bucuria mea este umbrită de suferința adâncă, cauzată de sufletele care vor respinge Milostivirea Mea. Tu, fiica Mea, trebuie să lupți, împreună cu toți copiii Mei dragi, copiii Crucii, pentru a salva aceste suflete. Iată rugăciunea cu care trebuie să  implorați Milostivirea Mea, pentru sufletele aflate în întuneric.

Rugăciunea (7) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru cei care refuză Milostivirea

„Isuse, Te implor să-i ierți pe cei păcătoși ale căror suflete se află în întuneric și care vor refuza lumina Milostivirii Tale. Te implor, Isuse, să-i răscumperi din păcatele în care se află și de care ei înșiși se despart atât de greu. Inundă-le inimile cu razele Milostivirii Tale și dăruiește-le șansa de a reveni în turma Ta. Amin.”

Iubitorul vostru Isus

261. Preasfânta spovadă

Marți, 22 noiembrie 2011 la ora 22:30

Eu, Isus, Regele și Mântuitorul vostru, vă dăruiesc acum rugăciunea Mea, pentru spovadă. Această rugăciune trebuie spusă, implorând harul iertării păcatelor, în timpul și după Avertisment.

Rugăciunea (8) a Cruciadei de Rugăciune: Preasfânta spovadă

„Preaiubite Isuse, îți cer iertare pentru toate păcatele mele, pentru suferințele și jignirile pe care le-am provocat altora. Mă rog cu umilință pentru harurile prin care să pot evita să Te mai rănesc și, după Voia Ta, să ofer o penitență. Eu Te implor și pentru iertarea păcatelor pe care le-aș putea face în viitor și care-Ți vor provoca durere și suferință. Ia-mă cu Tine în Noua Eră de Pace, pentru ca și eu să devin parte a Familiei Tale, pentru eternitate. Te iubesc, Isuse. Am nevoie de tine, Isuse. Te cinstesc pe Tine, Isuse, și tot ce Te reprezintă. Ajută-mă, Isuse, să fiu demn să intru în Împărăția Ta. Amin.”

Salvatorul vostru, Isus Cristos

262. Lumea se va schimba pentru totdeauna

Joi, 24 noiembrie 2011 la ora 21:00

Multiubita Mea fiică, nu te teme de timpul care a sosit asupra ta și a întregii lumi.

Această călătorie, într-o perioadă scurtă de timp, a fost intensă pentru tine fiica Mea.

Ai ascultat de Voința Mea Sfântă încă de la început, deși aveai îndoieli. În ciuda faptului că te-au batjocorit în anumite locuri – și în special de cei care spun că sunt discipolii Mei și ai Mamei Mele iubite, nu ai ezitat niciodată să împărtășești lumii Cuvântul Meu cel Sfânt. Ignoră toate aceste jigniri pentru că ele deja aparțin trecutului.

Acum, când voi veni cu Marea Mea Milostivire, toți copiii Mei cu credință adevărată vor cădea în genunchi, în smerită recunoștință, ca să Mă întâmpine și să accepte Mila Mea. Adevărul va fi revelat acum.

Ridicați-vă cu toții și așteptați cu bucurie sosirea Mea.

Lumea se va schimba pentru totdeauna.

Amintiți-vă că din Dragostea Mea pentru toți – inclusiv pentru aceia care batjocoresc Cuvântul Meu Sfânt, sau care Mă refuză – vin încă o dată să vă salvez.

Salvatorul și Mântuitorul vostru, Isus Cristos

263. Eu nu vă dezvălui date

Duminică, 27 noiembrie 2011 la ora 15:00

Preaiubita Mea fiică, tu trebuie să fii calmă și liniștită și să-ți pui toată încrederea în Mine.

Timpul Avertismentului aproape că a sosit iar tu trebuie să ai răbdare. Roagă-te, fiica Mea, ca întreaga omenire să poată fi salvată prin Darul Meu.

Te rog să nu încerci să ghicești datele, pentru că ți-am spus de multe ori, Eu nu dezvălui date.

Nu sunt pentru fi dezvăluite. Fii răbdătoare. Timpul Avertismentului va fi potrivit Voinței Mele Sfinte.

Pune-ți toată încrederea în Mine și lasă totul în Mâinile Mele.

Iubitorul vostru Isus

264. Mergând alături de Mine, veți fi disprețuiți

Luni, 28 noiembrie 2011 la ora 20:00

Preaiubita Mea fiică, nu uita că atunci când Mă vei sluji pe Mine, viața ta va fi întotdeauna un pat de spini.

Nimic nu va fi ușor dar trebuie să știi că atunci când ești un suflet ales, asta nu e fără sacrificii. Pe acest drum pe care te-ai angajat să mergi alături de Mine, vei fi scuipată, împiedicată, batjocorită și chinuită atunci când te aștepți mai puțin. Toți cei care proclamă în mod deschis Cuvântul Meu, vor suferi aceleași umilințe.

Doar când vei accepta aceste umilințe și încercări, ca parte a crucii de purtat, când alegi să lucrezi pentru Mine, doar atunci te vei maturiza în perfecțiunea spirituală, așteptată de la tine.

Acceptă fiica Mea, în drumul tău, umilințele, durerea și suferințele. Cu siguranță că tu și toți iubiții Mei soldați, care acceptă îndrumările Mele Sfinte prin aceste mesaje, trebuie să știe până acum, că Eu sunt acela care pășește alături de voi.

Iubitorul vostru Salvator, Isus Cristos

265. Suferința oferită ca dar

Luni, 28 noiembrie 2011 la ora 20:30

Rugăciunea (9) a Cruciadei de Rugăciune: Suferința oferită ca dar

„O, Inimă Preasfântă a lui Isus, învață-mă să accept în numele Tău cel Sfânt, în smerenie și mulțumire, insultele pe care le primesc când mărturisesc Cuvântul Tău. Învață-mă să înțeleg că umilința, durerea și suferința mă vor duce mai aproape de Inima Ta cea Sfântă. Permite-mi să accept aceste încercări cu iubire și generozitate și să Ți le ofer ca pe un dar prețios pentru salvarea sufletelor. Amin.”

266. Fecioara Maria: Darul Meu pentru înfrângerea și distrugerea șarpelui

Marți, 29 noiembrie 2011 la ora 21:00

Copila Mea, spune-le tuturor  celor care-L urmează pe  Fiul Meu iubit, Isus Cristos, că trebuie să ceară ocrotirea Mea în orice moment. Zilele Satanei ajung în curând la final și mulți copii sunt vulnerabili în fața tentaților lui.

Cerând ocrotire și harurile Mele speciale, Satana nu va putea face rău copiilor Mei și nu îi va putea  îndepărta de Fiul Meu.

Astăzi toată lumea  este o țintă a Satanei, pentru că el caută  peste tot să distrugă sufletele. Atacurile sale sunt mai diabolice atunci când îl urmezi fidel pe Dumnezeu și când ai o credință puternică. Ura sa pentru aceste suflete va provoca durere și derută.

Înșelătorul are doar un singur țel, de a seduce toate sufletele, pentru ca acestea să-l urmeze și astfel să le distrugă șansele salvării veșnice.

Rugați-vă în fiecare clipă pentru ocrotirea Mea împotriva răului. Mi  s-a acordat, de către Tatăl Ceresc, marele dar de a înfrânge și distruge șarpele.

Când vă veți întoarce la Mine după ajutor, Eu vă voi ajuta întotdeauna,  ca să reveniți la Fiul Meu, pentru alinarea pe care o căutați cu atâta disperare și care vă va liniști sufletul.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă și spuneți ROZARIUL Meu cel Sfânt pentru că aceasta este cea mai puternică armă care ține Satana departe de distrugerea vieții voastre.

Îți mulțumesc, copila Mea, pentru că ai răspuns chemării Mele, deoarece trebuie să-ți reamintesc să cauți de urgență ajutorul Meu, pentru că ești supusă atacurilor nemiloase, în această etapă a misiunii tale.

Mergi în pace.

Maria, Mama ta Cerească , Regina Cerului

267. Rugăciune pentru purtarea făcării iubirii

Miercuri, 30 noiembrie 2011 la ora 15:30

Rugăciunea (10) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru purtarea flăcării iubirii

„Ajută-ne, Doamne Isuse, să ne ridicăm în numele Tău ca să ducem flacăra Iubirii Tale tuturor națiunilor. Dăruiește-ne nouă, copiilor Tăi, puterea de a înfrunta umilințele cu care ne vom confrunta din partea tuturor celor care nu cred cu adevărat în Milostivirea Ta. Amin.”

268. Am să vă salvez de ororile lumii voastre

Miercuri, 30 noiembrie 2011 la ora 15:30

Preaiubita Mea  fiică, toți aceia, prea nerăbdători să-și dovedească dragostea pentru Mine, foarte des găsesc  disperarea în sufletele lor, ceea ce îi face să se simtă goliți de dragostea Mea. Acest lucru  poate fi atât de neașteptat, încât poate lăsa sufletul, într-o stare de abandonare, în care vor simți, că nu pot scăpa niciodată de sentimentul de neajutorare  și necredință.

Nu vă temeți, copii. Abandonarea este ceva ce veți simți atunci când sunteți aproape de Mine. Eu am simțit aceeași abandonare din partea Tatălui Meu iubit cât am trăit pe Pământ. M-am simțit pierdut și singur de multe ori, când încercam să comunic cu El. Aceasta este o încercare grea prin care veți trece, atunci când sunteți credincioși adevărați în Dumnezeu. Acesta este modalitatea Satanei de a vă îndepărta, sperând astfel că după un timp, veți renunța  să Mă căutați pe Mine și veți  cădea înapoi în preocupările lumești, care vă vor încânta, dar care nu vor reuși să vă satisfacă.

Nu știați că rugăciunea va împiedica să se întâmple acest lucru? Nu vă dați seama că Eu permit acest lucru pentru binele vostru, ca parte a pregătirii pentru dobândirea forței spirituale, care se realizează doar prin intermediul acestui abandon?

Căile Tatălui Meu sunt greu de înțeles pentru voi, copii. Dar aveți încredere în Mine, în Isus al vostru și  apelați la Mine ca să vă dau harurile necesare pentru a lupta împreună cu Mine pentru salvarea surorilor și fraților voștri. Trebuie să-i salvați de la planurile diabolice desfășurate în lumea voastră, de puterile care dețin controlul asupra lucrurilor esențiale pentru supraviețuirea voastră.

Amintiți-vă copii, că Eu sunt așa de aproape de toți discipolii Mei, încât atunci când Avertismentul va avea loc, armata Mea va apărea imediat pentru a fi un adversar puternic al Satanei.

Speranța, copii, nu trebuie pierdută niciodată. Am să vă salvez de la ororile din lumea voastră care este într-o confuzie totală, cauzată de lipsa de credință în Tatăl Meu Veșnic.

Toate acestea se vor schimba atunci când lumea va fi martora dovezii de care are nevoie, pentru a accepta existența lui Dumnezeu Tatăl.

 Isus al vostru,  Salvatorul omenirii

269. Rugăciune care oprește ura față de vizionari

Miercuri, 30 noiembrie 2011 la ora 20:00

Rugăciunea (11) a Cruciadei de Rugăciune: Rugăciune care oprește ura față de vizionari

„O, Inimă Sfântă a lui Isus, Te rog să stingi ura și invidia care există printre discipolii Tăi, față de adevărații vizionari din aceste vremuri. Te rog, ascultă-mi rugăciunea și dăruiește vizionarilor Tăi puterea de care au nevoie, ca să proclame Cuvântul Tău Cel Sfânt într-o lume necredincioasă. Amin.”

270. Fecioara Maria: Pedepsirea va avea loc

Joi, 01 decembrie 2011 la ora 23:00

(Acest mesaj a fost primit după o viziune care a durat 30 de minute, în timpul căreia Binecuvântata Fecioară Maria, plângea continuu și acest lucru a dărâmat-o pe vizionară, care a spus că i se sfâșia inima, asistând la asta.)

Copilul Meu, tristețea Îmi sfâșie inima din cauza răului care este evident în această lume, când văd sufletele pierdute, care se scufundă tot mai adânc în prăpastia întunericului, din care nu există întoarcere.

Satana îi batjocorește acum pe copiii mei și fură cu rapiditate sufletele celor care nu trăiesc iubire față de Dumnezeu, în inima lor. E înfricoșător, copilul meu, că toate aceste suflete nu au habar ce vor avea de înfruntat după moarte.

Lacrimile mele de tristețe curg fără oprire într-un râu de durere, când văd chinul și suferința pe care Fiul meu le îndură chiar acum.

Mâna Tatălui Ceresc este gata acum să cadă pentru a pedepsi anumite părți ale lumii.Acele națiuni care planifică o teribilă atrocitate, pentru a ucide alte națiuni, vor fi aspru pedepsite. Eu nu mai pot reține Mâna Tatălui Meu, atât de mare este supărarea Sa.

Rugați-vă pentru cei ce vor suferi această pedeapsă severă. Rugați-vă pentru sufletele lor. Acțiunile lor trebuie să fie oprite, căci altfel vor distruge viețile a milioane de copii sărmani, ai Mei. Acțiunile lor rele nu trebuie să fie permise, deoarece scopul lor este de a provoca distrugeri cumplite națiunilor pe care le consideră dușmanii lor.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă înainte de pedeapsă, pentru ușurarea suferințelor celor nevinovați.

Iubita voastră Mamă, Regina Tristeții

271. Un război teribil este în pregătire

Vineri, 02 decembrie 2011 la ora 00:00

Fiica Mea, o mare pedeapsă va cădea asupra lumii pentru a-i ocroti pe cei nevinovați.

Se pregătește o mare și diabolică atrocitate ce-ar putea declanșa un teribil război mondial.

Mâna Tatălui Meu va cădea și va pedepsi toate sufletele ademenite de satana. Nu li se va permite să-și îndeplinească planurile dușmănoase.

Puțini dintre voi, copii, știți ce se întâmplă acum în lume, cu adevărat.

Sunt atât de precaute aceste grupări, încât ceea ce voi vedeți că se derulează în fața voastră, atunci când națiunile se atacă între ele, nu este chiar ceea ce pare să fie.

Se face o încercare deliberată de a crea un război care să ucidă milioane.

Tatăl Meu nu poate sta deoparte. El trebuie să intervină.

Rugați-vă, rugați-vă și iar rugați-vă, copii, pentru salvarea sufletelor.

Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos

272. Milostivirea Mea acoperă toate rasele, culorile Și religiile

Vineri, 02 decembrie 2011 la ora 22:35

Draga Mea fiică, fii puternică și gândește-te la vestea cea bună, când Milostivirea Mea îi va aduce pe mulți dintre copiii Mei iubiți, înapoi în Inima Mea Preasfântă.

Acele suflete sărmane și nefericite care și-au dedicat viața răului, au nevoie de suferința ta pentru a putea fi salvate. Deși acest lucru este foarte greu de înțeles și din punct de vedere uman, este greu de acceptat, tu trebuie să ai încredere în Mine. Propria ta suferință și suferința discipolilor Mei devotați ajută la salvarea sufletelor. Nici una dintre acestea nu este în zadar. De asemenea, acest sacrificiu este un dar pentru Mine. Ține minte, suferința voastră diminuează povara Mea.

Obosit de propria-Mi suferință, fiica Mea, abia aștept să-i îmbrățișez în sfârșit pe copiii Mei, uniți toți împreună cu Tatăl Meu Veșnic.

Gândește-te la acest lucru astfel: cât de mare este bucuria când un membru iubit al unei familii emigrează și apoi întoarce acasă după mulți ani! Câtă fericire. Gândește-te la dorul părinților pentru fiul sau fiica lor pe care nu i-au văzut de mulți ani și cât de mult înseamnă pentru ei această reuniune.

Eu vă iubesc pe toți, copii, cu o pasiune constantă. Aștept mult reunirea noastră ca să vă pot îmbrățișa strâns în brațele Mele pe fiecare dintre voi și să vă țin aproape de inima Mea. Familia Mea este gata să fie în sfârșit reunită, pentru prima oară de când a fost creat Paradisul pentru Adam și Eva.

Revărs Dragostea și Milostivirea Mea pentru ca să-i învăluie pe toți copiii Mei din fiecare colț al lumii, acoperind oamenii de orice nație, culoare a pielii, religie și pe toți păcătoșii.

Așteptați din timp acest mare moment. În sfârșit ura cumplită, suferința, neliniștea, neîncrederea, lăcomia, violența și alte rele vor dispărea pentru totdeauna. Imaginați-vă cum va fi asta, copii, o nouă și minunată eră de dragoste și pace în lume.

Să nu lăsați pe nimeni să piardă această viață de fericire fără de sfârșit. V-ar plăcea ca vreunul dintre frații sau surorile voastre să nu fie incluși? Pentru că dacă ei vor fi excluși, vor suferi întunericul veșnic din focul iadului pentru eternitate. Aminti-vă asta, copiii Mei. Pentru eternitate. După aceea, nu mai este cale de întoarcere.

Rugați-vă ca toate sufletele să poată moșteni acest Paradis. Rugați-vă pentru sufletele celor pentru care vă îngrijorați. Rugați-vă pentru toate sufletele.

Isus, Salvatorul vostru și Mântuitorul tuturor oamenilor

273. Rugaciunea pentru a se evita păcatul mândriei

Sâmbătă, 03 decembrie 2011 la ora 19:40

Fiica Mea am nevoie de rugăciunile tuturor credincioșilor, astfel încât ei să poată salva sufletele celor răi. Mulți sunt atât de plini de mândrie, proclamându-se ei înșiși cunoscători ai Învățăturilor Mele, încât lipsa umilinței lor, Mă îndurerează. Ei trebuie să se roage pentru harul de a deveni din nou mici și de a se putea încrede în Mine. Cereți-le să se roage această rugăciune:

Rugăciunea (12) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru a evita păcatul mândriei

„O, Isuse, Te rog ajută-mă să ocolesc păcatul mândriei când vorbesc în numele Tău. Iartă-mă, dacă vreodată voi umili pe cineva în numele Tău Sfânt. Ajută-mă să ascult, Isuse, glasul Tău când îmi vorbește și umple-mă cu Duhul Tău cel Sfânt, ca să pot discerne adevărul din Cuvântul Tău, atunci când chemi omenirea. Amin.

274. Profeți, pentru pregătirea venirii mele a doua oară

Sâmbătă, 03 decembrie 2011 la ora 20:45

Preaiubita Mea fiică, privesc cu mare uimire cum discipolii Mei resping Cuvântul Meu Sfânt,  dăruit prin intermediul acestor mesaje. Cât de mult Mă întristează acest lucru.

Cer copiilor Mei de pretutindeni să se roage pentru cei care Îl resping pe Dumnezeu din viața lor. Îndemn la rugăciune și pentru discipolii Mei care au ignorat sau au uitat că a Doua Venire a Mea se va întâmpla și că nu poate fi oprită. Acesta este un eveniment important și cu toții trebuie să vă pregătiți pentru el.

Au fost trimiși profeți în lume, ca să vestească nașterea Mea. Tatăl Meu a trimis profeți chiar de la început, ca să pregătească sufletele pentru mântuire. Și acum au fost trimiși profeți în lume, să  pregătească omenirea, pentru cea dea Doua Venire a Mea.

Treziți-vă voi toți cei care spuneți că Mă cunoașteți. Dacă într-adevăr Mă cunoașteți pe Mine, atunci recunoașteți-Mi glasul, când vorbesc inimilor voastre. Atât de mulți nu doar că resping aceste mesaje, dar Mă resping și pe Mine.

Să înțeleagă asta cei care Mă condamnă atât de repede, prin refuzul celor cerute de Mine de la lumea întreagă, prin aceste mesaje.

Întorcând spatele cu încăpățânare, acestor mesaje care vă sunt date acum, Îmi refuzați rugăciunile oamenilor, de care am așa de mare nevoie în aceste timpuri. Voi, în primul rând toți cei care susțineți  că Mă cunoașteți,  ascultați ceea ce vreau să vă spun.

Cruzimea voastră Îmi străpunge inima. Lipsa voastră de generozitate arată că rugăciunile voastre nu sunt oferite așa cum ar trebui să fie, pentru salvarea sufletelor.

Unde vă este smerenia și de ce ascundeți aversiunea față de Cuvântul Meu Sfânt sub o falsă umilință? Trebuie să invocați Duhul Meu Sfânt ca să vă conducă spre Mine, astfel încât să puteți lucra pentru Mine, cu dragoste deplină în inimile voastre.

Niciodată să nu vă lăudați cu cunoștințele voastre despre Sfânta Scriptură. Niciodată să nu folosiți cunoștințele voastre despre Învățătura Mea, ca să-i umiliți pe ceilalți. Niciodată să nu calomniați, să nu abuzați, să nu-i înjosiți pe alții sau să-i batjocoriți în numele Meu. Pentru că atunci când faceți asta, Mă jigniți foarte mult.

Treziți-vă copii, pregătiți-vă sufletele și fiți generoși pentru că acum timpul este foarte scurt.

Iubitul vostru Mântuitor,  Isus Cristos

275. Timpul pentru A Doua Mea Venire este aproape acum

Luni, 05 decembrie 2011 la ora 15:15

Draga Mea fiică, pregătirile pentru Avertismentul Meu de pregătire a omenirii, sunt complete.

Vreau să mulțumesc iubiților Mei discipoli care, prin dragostea lor pentru Mine, au ajutat la salvarea multor milioane de suflete.

Timpul pentru a Doua Venire a Mea aproape că a sosit asupra lumii. Cu toate acestea mulți nu sunt încă pregătiți, dar Mila Mea îi va ocroti.

Sosirea Mea va fi un eveniment glorios; bărbați, femei și copii vor cădea în genunchi de bucurie, admirație și de dragoste în sufletele lor,  pentru Mine, Salvatorul lor Divin.

Mulți vor experimenta o ușurare pentru că oamenii nu pot supraviețui chinurilor provocate  de satana și de milioanele lui de îngeri întunecați, care sunt ascunși în fiecare colț al lumii și care provoacă dureri îngrozitoare.

Mulți dintre copiii Mei ignoră prezența demonilor satanei,  pentru că pur și simplu nu cred în existența lor – dar de fapt ei, demonii, sunt cei care provoacă nefericirea și disperarea în lume.

Aceștia creează ura între oameni, invidia, gelozia și dorința de a ucide. Însă lor nu le-a mai rămas mult timp, copii, pentru că Eu, Salvatorul vostru, voi reveni curând așa cum v-am promis.

Rugați-vă cu toții pentru salvarea tuturor sufletelor din lume, ca să fie pregătite pentru Noul Paradis de pe Pământ.

Salvatorul vostru, Isus Cristos

276. Apel către necredincioși, să se convertească

Miercuri, 07 decembrie 2011 la ora 04:00

Preaiubita  Mea  fiică, astăzi vreau să-i chem pe toți cei necredincioși și pe cei cu credința slabă. Îi chem în special pe cei scufundați în materialism și pe cei ce trăiesc învăluiți în bogăție și nu-și găsesc timp pentru bunăstarea lor spirituală.

Pentru voi, copiii Mei, Mă îngrijorez cel mai mult, pentru că v-ați îndepărtat atât de mult de Mine. În pofida acestor lucruri, Eu vă iubesc profund și sper că atunci când Marele Avertisment va avea loc, veți răspunde instantaneu la apelul Meu .

O, cât de mult doresc, copiii Mei, să Mă cunoașteți și să înțelegeți că lucrurile lumești formează un scut în jurul vostru, care vă oprește să vedeți lumina adevărului.

Pentru voi, se vor face cele mai mari jertfe de suferință, din partea sufletelor-ispășitoare.

Vă rog să vă deschideți mintea și să vă apropiați de Mine, astfel încât să vă pot duce pe voi toți și pe cei apropiați vouă, în Noul Paradis, împreună cu Mine și cu restul omenirii.

Iubitul vostru Isus, Mântuitorul și Salvatorul oamenilor

277. Fecioara Maria: Am trăit aceeași suferință

Joi, 08 decembrie 2011 la ora 21:10

Copilul Meu, când l-am născut pe Isus Cristos, Mântuitorul Omenirii, am fost ca orice mamă. Dragostea Mea pentru acest copil era atât de copleșitoare, încât am vărsat lacrimi de bucurie  când am văzut pentru prima oară fața Lui frumoasă. Cu toate că știam că rolul pe care-l acceptasem nu va fi ușor, totuși nu mi-am dat seama la vremea respectivă, cât de grea va fi această călătorie.

Când mă uitam la fața copilului meu iubit, nimic nu mai conta, doar dorința mea de a-l ocroti cu orice preț, în orice moment.

Inima mea era unită cu cea a Fiului meu, ca și astăzi. Aceeași inimă a suferit, în uniune cu El, în fiecare clipă a vieții Lui pe Pământ.

Fiecare bucurie pe care El o simțea o puteam simți și Eu. Râsul Lui îmi aducea zâmbetul pe  față. Tristețea lui mă îndurera profund.

Tortura Lui din timpul răstignirii am simțit-o în fiecare os al trupului meu. Fiecare cui care i-a străpuns carnea mi-a străpuns-o și Mie. Și Eu am simțit fiecare lovitură și înțepătură primite de la călăii Lui.

Am trăit aceeași suferință deși nu am fost prezentă la multe torturi aplicate Lui, pentru că au fost  ascunse de mine și de discipolii Lui.

Când El este batjocorit în lumea de astăzi și ridiculizat în public, pe scenă și în mass-media, mai ales din partea ateilor, plâng cu lacrimi amare.

Când Îl văd pe scumpul meu Fiu plângând pentru păcatele la care este martor în fiecare zi,  plâng împreună cu El. Eu văd, simt și retrăiesc suferința Lui pentru omenire.

Isus Cristos, Salvatorul omenirii, a suferit pentru voi toți, totuși vă iubește foarte mult pe toți.

Voi face tot ce pot pentru a fi îndeplinită dorința Lui cea mai mare, aceea de a salva fiecare  suflet în parte, din ghearele Celui Rău.

Dacă această misiune va fi îndeplinită, atunci și numai atunci, am să mă bucur în pace, când copiii mei se vor reuni ca unul, în Noul Paradis.

Roagă-te, copilul meu, tu și toți cei ce se roagă pentru salvarea sufletelor, ca să nu fie exclus nici unul.

Du-te acum în pace și continuă această misiune importantă pentru Fiul meu iubit.

Eu te voi ocroti în orice moment.

Iubita voastră Mamă, Regina Cerului

(Acest mesaj a fost primit după Liturghie și imediat după apariția privată în fața statuii Ei, care a durat 20 de minute și în care Fecioara Maria a rămas solemnă cu vălul fluturând.)

278. Încercarea introducerii monedei unice în Europa

Vineri, 09 decembrie 2011 la ora 22:00

Preaiubita Mea fiică, cât de mult aș dori ca toți copiii Mei, mai ales cei care suferă în Europa din cauza asupririi, să se întoarcă la Tatăl Meu pentru ajutor.

Grupul cel rău, la care m-am referit mereu, este tot mai aproape în încercarea de a-i controla pe toți copiii Mei sărmani, din această parte a lumii.

Ei, pioni nevinovați într-un plan nemilos, în care se intenționează să se introducă în lume o monedă universală cu scopul de a controla întreaga Europă – trebuie acum  să se roage continuu la Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, pentru ajutor.

Niciodată, copii, să nu cedați persecuțiilor care sunt plănuite în spatele ușilor închise. Rugați-vă pentru ca să fie atenuate aceste circumstanțe. Chemați-L pe Dumnezeu Tatăl, în numele Meu, iubitul Lui Fiu, Isus Cristos, pentru a îndepărta această criză spunând:

„Dumnezeule Tată, în numele iubitul Tău Fiu, Isus Cristos, te implor să oprești această nenorocire a controlării copiilor Tăi. Te rog să-i aperi pe toți copiii Tăi în aceste vremuri cumplite, ca toți să putem găsi pacea și demnitatea de a ne trăi viața, eliberați de Cel Rău. Amin”

Fiica Mea, rugăciunea poate să aducă și va aduce, sfârșitul acestor planuri sinistre.

Dumnezeu, Tatăl Veșnic, așa cum am spus, îi va pedepsi pe cei responsabili de acest complot al răului, dacă nu se vor întoarce la credința lor în Atotputernicul Creator.

Aveți încredere în Mine. Aveți încredere în Tatăl Veșnic și rugați-vă ca aceste persecuții să fie oprite înainte ca adevăratul plan de distrugere, controlare și vătămare al acelor suflete, să fie în cele din urmă revelat.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

279. Trecerea în Noul Paradis va fi rapidă și fără suferință

Duminică, 11 decembrie 2011 la ora 00:45

Astăzi am venit la tine cu mare bucurie în Inima Mea Preasfântă, ca Mire al tău. Tu, fiica Mea ai acceptat  cererea Mea cea mai Sfântă, aceea de a Mi te alătura pentru salvarea sufletelor.

Datorită supunerii tale smerite, așteptările de la tine vor fi multe acum. Frica va fi distrusă pe măsură ce tu vei merge mai departe, ca rezultat al moștenirii speciale de la Mine, dedicându-ți viața dorinței Mele arzătoare de a salva omenirea din adâncul iadului.

Munca ta, îndrumată de Mâna Mea Dumnezeiască, este acum complet sfințită și lipsită de orice fel de intervenție a Necuratului.

N-o să te mai asalteze nici o îndoială, dar trebuie să știi acestea: Cuvântul Meu adresat ție, va fi încălcat și rupt în bucăți. Vor face orice tentativă ca să murdărească aceste mesaje Sfinte, iar cei care vor face asta, sunt chiar cei care spun că Mă cunosc pe Mine.

De acum încolo îți vei accepta suferința cu o totală dăruire și bucurie în suflet. Tăria Mea, care îți este dată prin puterea Duhului Sfânt, te va surprinde. Te vei ridica cu deplină convingere în inimă și cu o încredere calmă și  hotărâtă, vei transmite Cuvântul Meu în întreaga lume.

Nu este om care să te poată opri din această lucrare. Nimeni nu poate să te împiedice să răspunzi la  cea mai pură și sacră chemare  a Cerului.

Tu, fiica Mea, ești gata să devii un colac de salvare pentru sufletele care plutesc în derivă, prin sălbăticie. Ele vor răspunde la apelul acestor mesaje oricât de înăsprite ar fi inimile lor. Multe dintre ele n-o să știe de ce li se întâmplă asta. Puterea Duhului Sfânt va fi cea care va aprinde o flacără de dragoste și bucurie în sufletele lor și care îi va apropia mai mult de Mine, prin aceste chemări urgente ale Mele, de a-i aduce pe copiii Mei, înapoi în brațele Mele Sfinte.

Îți mulțumesc că ai răspuns la această cerere specială de  a fi mireasa Mea, în Uniune finală cu Mine. Acest legământ – prin care tu Îmi înmânezi complet sufletul tău – Îmi va da libertatea de care am nevoie, pentru a încheia cu succes această misiune, pentru care ai fost aleasă.

Du-te acum, fiica Mea dragă și ajută-Mă să-Mi îndeplinesc promisiunea către omenire. Mă voi întoarce ca să-i recuperez pe copii Mei dragi, pentru a-i duce în Noua Eră de Pace. Această tranziție în Noul Paradis, va fi rapidă și fără suferință, datorită darului pe care Mi l-ai făcut Mie.

Spune-le copiilor Mei, că Inima Mea e plină de bucurie acum, pe măsură ce sărbătorirea nașterii Mele se apropie.

Vă iubesc.

Salvatorul și Mântuitorul Vostru,  Isus Cristos

280. Dumnezeu Tatăl: Promisiunea imunității, pentru cei care îl resping pe Isus

Duminică, 11 decembrie 2011 la ora 15:30

Fiica Mea preaiubită, îți mulțumesc că ai răspuns la această chemare importantă din tărâmul Ceresc, atunci când te-am rugat să accepți această uniune mistică, cu Fiul Meu Preaiubit, Isus Cristos.

Eu sunt prezent în Fiul Meu, Isus, așa cum este El în Mine, uniți cu iubirea Duhului Sfânt. Sufletul tău este deci acum împletit cu al Meu și de acum totul va deveni mult mai clar pentru tine.

Copilul Meu, Eu te voi turna în tiparul pe care îl doresc, pentru ca tu să devii vrednică în întregime pentru această misiune Dumnezeiască. Lacrimile pentru intervenția Divină ți-au fost date ca să poți recunoaște imediat această nouă și neașteptată chemare. Acum, după ce ai vărsat aceste lacrimi, să nu mai plângi, pentru că numai fericirea va domni în sufletul tău de acum înainte.

Fiica Mea, Mă întristează faptul că nimeni nu Mă mai recunoaște în lume. Mulți M-au uitat complet. Eu nu mai însemn nimic pentru atât de mulți dintre copiii Mei.

Tu trebuie să mă ajuți, fiica Mea, atunci când Îmi manifest prezența, pentru ca să fiu recunoscut prin rugăciune.

Vă rog să vă rugați, ca întreaga omenire să accepte darul vieții celei noi, care va fi dat de către Fiul Meu Iubit, Isus Cristos.

Nimeni nu înțelege cu adevărat preocuparea Mea pentru sufletele care Mă resping pe Mine, sau existența Mântuitorului pe care L-am trimis în lume.

Aceste biete suflete, atât de pline de explicații logice, folosite pentru a respinge cu aroganță existența Mea, sunt pierdute pentru Mine în acest moment. Singura lor salvare (căci mulți vor respinge darul  Milostivirii Divine în timpul  Avertismentului), va fi prin rugăciunea copiilor care Îl iubesc pe Tatăl.

Atât de mulți dintre cei care nu Mă acceptă știu foarte puține despre Mine. Eu sunt un Dumnezeu al iubirii părintești, un Tată Ceresc care veghează asupra fiecărui copil al Lui. Cel puternic, slab, bolnav, cel bun sau cel rău. Nimeni nu este înlăturat de la dragostea Mea infinită, indiferent cât de negru i-ar fi sufletul.

Vă îndemn copii să vă rugați către Mine, în numele Fiului Meu, pentru ispășirea tuturor păcatelor omenirii.

Fiul Meu va învălui acum întreaga omenire, iar atunci când  Iluminarea Conștiinței se va fi întâmplat, rugăciunile voastre vor fi cu adevărat necesare. Copii, rugăciunile voastre vor ajuta să îi salvați pe oamenii care vor continua, sfidător, să respingă Mila pe care Fiului Meu le-o va arăta.

Copiii Mei, promisiunea Mea solemnă pentru voi toți este, că celor care Mă cheamă pe Mine, în numele Fiului Meu prea iubit, Isus Cristos, pentru a-i salva pe frații și surorile voastre, le va fi acordată ocrotire imediată. Vor fi acordate haruri speciale pentru fiecare dintre voi, care dedică o lună întreagă de rugăciune pentru sufletele acestora. Iată ceea ce vă cer să spuneți:

Rugăciunea (13) a Cruciadei de Rugăciune: Rugăciune de la Tatăl Ceresc, Dumnezeu cel Preaînalt

„O Tată Ceresc, prin dragostea Preaiubitului Tău Fiu, Isus Cristos, a cărui Pătimire pe Cruce ne-a salvat de păcate, Te rog salvează-i pe toți aceia care încă mai resping Mâna Milostivirii Tale. Umple sufletele lor, Părinte drag, cu simbolul Dragostei Tale. Te rog pe Tine, Tată Ceresc, ascultă-mi rugăciunea și salvează aceste suflete din focul veșnic. Prin Mila Ta, permite-le să fie primele care intră în Noua Eră de Pace de pe Pământ. Amin.”

Tatăl vostru Ceresc, Dumnezeu cel Preaînalt

281. Gelozia spirituală este un lucru îngrozitor

Luni, 12 decembrie 2011 la ora 19:00

Preaiubita Mea fiică, gelozia spirituală este un lucru îngrozitor și îi afectează pe mulți dintre vizionarii Mei.

La fel îi afectează și pe discipolii Mei care se simt izolați și oarecum dezamăgiți când Eu aleg anumite suflete să mă ajute să salvez omenirea. În loc de asta, ei ar trebui să știe că Eu îi iubesc pe toți la fel.

Cum Mi se frânge inima când, în special anumite suflete alese de Mine, se simt amenințate de alte suflete alese.

Fiecărui suflet pe care îl aleg, îi dau o sarcină diferită și îi cer să urmeze o cale diversă. Numitorul comun este mereu același. Doresc ca toți vizionarii și profeții Mei să se angajeze în aceeași misiune Sfântă de salvarea sufletelor.

Mă folosesc de diferite suflete, smerite, pentru a-Mi atinge țelurile.

Satana va încerca mereu să întoarcă inima sufletelor alese, bătându-și joc de ele. El știe cum să atingă un punct sensibil în sufletele lor, spunându-le că alte suflete alese sunt mai importante decât ele.

După aceea el provoacă un sentiment de durere și gelozie în sufletele lor. Asta înseamnă că, în loc de iubirea unuia față de altul și menținerea lor în stare de har, sunt tentați să se înjosească unul pe celălalt. În multe cazuri ei se resping reciproc și permit păcatului mândriei să le invadeze sufletele.

Mulți dintre discipolii Mei, nu numai că simt antipatie față de vizionarii Mei dar îi și tratează cu dispreț, exact așa cum  am fost și Eu tratat de  fariseii ipocriți.

În timpul în care am trăit pe Pământ, ei cercetau și iar cercetau, fiecare cuvânt care venea de pe buzele Mele. Au folosit fiecare provocare vicleană pentru a-Mi pune piedici ca să poată dovedi că am fost un mincinos. Așa îi vor trata și pe vizionarii și pe profeții Mei moderni.

Satana îi chinuie pe discipolii Mei, semănând îndoieli despre mesagerii Mei în mintea lor, pentru că el vrea să discrediteze Cuvântul Meu Sfânt. Acesta este scopul lui.

Rugați-vă mereu pentru ca fiecare dintre voi să primească harul respectării Cuvântului Meu, dat prin condeiul prețioșilor Mei vizionari.

Vizionari, niciodată să nu cădeți în capcana geloziei spirituale. Acesta este un sentiment nepotrivit vouă și îmi străpunge inima ca o sabie.

Iubiți-vă unul pe altul.

Arătați respect și stimă unul față de celălalt în numele Meu.

Aceasta este cea mai importantă lecție.

Dacă vi se va părea că acest lucru este dificil, atunci toate celelalte lucrări (făcute) pentru Mine, vor fi inutile.

Învățătorul și Mântuitorul vostru, Isus Cristos

282. Eu nu pot suporta gândul că sufletele sunt târâte în iad, de satana

Marți, 13 decembrie 2011 la ora 20:15

Preaiubita Mea fiică, pregătirea este foarte importantă pentru toți discipolii Mei, pe măsură ce Avertismentul se apropie.

Toți credincioșii trebuie să se roage insistent pentru iertarea păcatelor lor, ca să evite durerea Purgatoriului, pe care cei mai mulți oameni din lume o vor experimenta imediat după Avertisment, pentru o perioadă scurtă de timp.

Rugați-vă, rugați-vă pentru toți cei care vor fi traumatizați când vor vedea starea sufletului lor, în timp ce păcatele le vor fi dezvăluite în timpul Avertismentului.

Ei trebuie să înțeleagă că păcatele lor, trebuie să le fie revelate înainte de a putea fi curățați de ele, pentru a putea intra în Noul Meu Paradis pe Pământ – în Noua Eră de Pace, dragoste și fericire – pe care fiecare dintre copiii Mei trebuie s-o moștenească.

Inima Mea e plină de bucurie pentru că aduc acest mare dar omenirii. Și totuși tristețea Mea persistă din cauza celor care vor refuza pur și simplu șansa la o nouă viață.

Am nevoie de atât de multe rugăciuni copii, pentru ca satana să poată fi oprită să fure sufletele lor. Ea va continua să facă asta, până în ultima clipă.

Eu nu pot suporta  gândul că aceste suflete vor fi luate de la Mine, țipând și zbătându-se în semn de protest,  în timp ce satana și aliații săi, îi târăsc în adâncurile iadului.

Ajutați-mă copii să împiedic acest lucru prin rugăciunile voastre.

Copii, aceste suflete trebuie să-l respingă ferm pe satana și căile sale, ca să poată intra în Noul Paradis. Ei trebuie să se întoarcă la Mine fie de bunăvoie sau deloc.

Ei au două opțiuni, Noul Paradis pe Pământ sau străfundurile chinului veșnic, în compania  satanei.

Copii, niciodată să nu puneți la îndoială existența iadului. Să fiți conștienți că orice  suflet negru, după moarte, este târât de demonii lui satana, în iad și chinuit pentru eternitate. Satana, în pofida promisiunilor sale, a creat o stare de tortură groaznică pentru aceste suflete. Din cauza urii lui față de omenire, aceste suflete vor suferi mai presus de rezistența lor și totuși va trebui să reziste pentru toată veșnicia.

Nu știu aceste suflete  ce promisiuni le face satana?

Ei nu știu că bogățiile, faima și seducția materială sunt un drum direct în brațele celui rău?

Treziți-vă toți, cât mai puteți s-o faceți. Salvați-vă pe voi și pe sărmanii păcătoși, de la acest teribil sfârșit al existenței voastre.

Nu mai aveți prea mult timp.

Începeți de astăzi și rugați-vă pentru aceste suflete.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

283. A Doua Venire se va întâmpla imediat după Avertisment

Miercuri, 14 decembrie 2011 la ora 19:15

Preaiubita Mea fiică, tu trebuie să ai întotdeauna încredere în Mine și să știi că nici măcar un singur mesaj dat ție, nu va fi contaminat.

Tu ești cuprinsă în Inima Mea Preasfântă și mâna ta este condusă de mâna Mea.

Numai Cuvântul Meu Sfânt poate și va fi scris de către tine, ca să comunici mesajele Mele întregii omeniri.

Nu trebuie să încerci mereu să stabilești o dată anume pentru Marele Avertisment. Eu nu pot dezvălui această dată pentru că nu este voia Tatălui Meu Veșnic. Avertismentul se va petrece într-un moment neașteptat, când oamenii vor fi luați pe nepregătite.

Timpul este foarte scurt, deci petreceți cât mai mult timp în rugăciune, ca să salvați suflete. Toate sufletele.

Pedepsirea a fost amânată și se va produce numai dacă oamenii nu vor reuși să se căiască și dacă  se vor întoarce în număr mare la căile lor rele, după Avertisment.

Tatăl Meu Mi-a dat permisiunea să anunț a Doua Mea Venire pe pământ. Se va întâmpla foarte repede, după Avertisment. Toate sufletele trebuie să fie pe deplin pregătite.

Următoarea rugăciune a Cruciadei de rugăciune pentru salvarea sufletelor, este aceasta:

Rugăciunea (14) a Cruciadei de Rugăciune: Rugăciune către Dumnezeu, Tatăl Ceresc, pentru ocrotire față de orice război nuclear

„O, Tată Atotputernic, Dumnezeule Preaînalt, Te rog ai milă de toți păcătoșii, deschide-le inimile ca să accepte Salvarea Ta și să primească abundența harului Tău. Ascultă rugămințile mele pentru familia mea și dăruiește-le harul să-și găsească bucuria în iubirea Inimii Tale Preasfinte. O Dumnezeule, Tată Ceresc, ocrotește-i pe toți copiii Tăi de pe Pământ de orice război nuclear sau de alte acte care sunt planificate ca să-i distrugă. Ține-ne departe de tot răul și ne apără. Luminează-ne ca să ne putem deschide ochii, să vedem și să acceptăm adevărul salvării noastre, fără teamă în suflete. Amin.”

Mergeți în Pace.

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

284. Copiii mei au fost deposedați de bunurile materiale în acest an al purificării

Joi, 15 decembrie 2011 la ora 20:55

Preaiubita Mea fiică, anul purificării este aproape de sfârșit și copiii Mei de pretutindeni sunt acum pregătiți pentru Marele Avertisment.

Mulți dintre copiii Mei au suferit cumplit în anul 2011. Războaie, violență, crimă și ură – toate acestea au fost provocate de satana și de aliații săi care au mutilat și ucis sufletele Mele prețioase. Aceste puteri diabolice vor suferi o pedeapsă teribilă, după ce va avea loc Avertismentul, dacă nu se căiesc pentru păcatele lor.

Mulți dintre copiii Mei au fost deposedați de bunurile materiale și au suferit greutăți  de care nu au îndurat niciodată până acum.

Aceste încercări au fost create și provocate omenirii, de satana, dar au fost permise de Mine, cu scopul de a purifica sufletele. Fiica Mea, te gândești că asta este o cruzime, dar a fost necesară pentru ca să pregătească omenirea și să aducă umilința în sufletele lor.

Acum, mai curate în ochii Mei, inimile lor au fost deschise să accepte adevărul despre viața veșnică. Asta înseamnă că mai puțini vor avea de suferit în timpul Avertismentului pentru că deja au trecut prin această persecuție.

Acum copiii Mei sunt gata să primească darul Milostivirii Mele. Timpul aproape că  a sosit. Ai răbdare, fiica Mea. Niciodată să nu aștepți ca Eu să ofer lumii o dată, pentru că nu trebuie s-o știți, așa cum ți-am mai spus de multe ori până acum.

Să ai încredere deplină în Mine și vei fi în pace.

Eu voi aduce darul Meu, cel al Avertismentului, când va fi timpul și când copiii Mei se vor aștepta mai puțin.

Iubitul vostru Isus, Mântuitorul omenirii

285. Fecioara Maria: Profetul timpurilor din urmă este condus de către cei din cer

Vineri, 16 decembrie 2011 la ora 22:35

Copila mea, am venit să-ți aduc mângâierea inimii. Tu copila Mea puternică, de-acum încolo vei fi capabilă să-ți porți suferința în așa măsură încât o vei aprecia și prin asta vei da dovada rezistenței tale, în timp ce lupți să mărturisești Cuvântul Preaiubitului Meu Fiu, Isus Cristos.

Tu, copila Mea, ești ruptă în bucăți. Fiecare nouă zi, aduce în această lucrare, noi și mari provocări și multe dintre ele sunt dificile.

Acum este momentul să-ți pui armura fără teamă. Mergi înainte și luptă pentru Fiul Meu, ca să asiguri să fie auzit repede și pretutindeni în lume, Cuvântul Său Sfânt. Cât de repede poți. Nu întârzia. Nu permite distragerea.

Te iubesc copilul Meu. Ești complet ocrotită de orice rău. Nu observi cât de puțin te simți afectată acum, când ești atacată de alții, pentru această lucrare? Acesta este harul armurii.

Luptă împotriva Satanei cu armata ta de luptători și ajută la salvarea întregii omeniri.

Tu ești  adevăratul profet al timpurilor din urmă și ești condusă din Cer ca să ajuți la convertirea lumii. Ajutorul va fi trimis repede. Pregătește-te. Bucură-te, pentru că acesta este un mare dar.

Ești îndrumată la fiecare pas așa că ai încredere în Isus și supune-te în orice moment Tatălui Meu Ceresc.

Fii curajoasă, îndrăzneață și mergi înainte fără frică în suflet.

Mama ta Cerească, Regina Îngerilor

286. Fecioara Maria: Nu trebuie să renunțați niciodată la speranță, din cauza fricii

Sâmbătă, 17 decembrie 2011 la ora 15:30

Copila mea, lumea trebuie să afle urgent de iubirea și mila pe care Fiul meu, Isus Cristos o are pentru fiecare persoană de pe pământ.

El îi iubește pe toți, inclusiv pe cei care au sufletele lâncede sau nu Îl cunosc pe El.

Să nu vă îndoiți niciodată că acești oameni, al căror spirit poate că lipsește, sunt totuși foarte mult iubiți de El.  Lor li se va dărui o mare speranță, când Milostivirea Fiului meu îi va învălui.

Cerurile se vor bucura când acești oameni își vor deschide ochii către adevăr în timpul Avertismentului. Atunci ei vor accepta iubirea și speranța ce le vor fi dăruite. Va fi cel mai mare dar pe care îl vor primi vreodată, în viața lor pe acest pământ.

Copila mea, oamenii nu trebuie niciodată să îi condamne pe cei care nu îl slăvesc pe Tatăl Meu. Ei niciodată nu trebuie să-și piardă speranța nici pentru cei care îl resping pe Fiul meu. Aceste suflete sunt toate iubite, cu o profundă tandrețe de către Fiul meu, care nu vrea altceva decât să le salveze.

Copila mea, speranța este un dar de la Dumnezeu Tatăl. Nu trebuie să renunțați niciodată la ea din cauza fricii sau a pesimismului. Milostivirea Fiului meu nu cunoaște margini. Ea va fi dată curând fiecăruia dintre voi.

Speranța și bucuria trebuie să fie în fruntea gândurilor voastre, copii, deoarece Fiul meu este pe cale să trimită copiilor Săi un dar atât de mare pentru salvarea lumii.

El vrea ca toată omenirea să fie parte a măreței și glorioasei Ere de Pace, care vă așteaptă pe fiecare dintre voi.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă, ca toate sufletele de pe pământ să primească acest dar de iubire, cu inimile deschise și smerite.

Prin  Marele Avertisment, Milostivirea lui Dumnezeu va fi în sfârșit arătată omenirii.

După aceasta, nu va mai putea exista nici o îndoială legat de cât de mult Îi iubește și îi prețuiește El pe toți copiii Săi.

Mama voastră iubitoare, Regina Cerurilor

287. Rugați-vă așa cum nu v-ați rugat niciodată până acum

Duminică, 18 decembrie 2011 la ora 15:10

Preaiubita Mea fiică, Mă îngrijorez pentru cei care s-au îndepărtat atât de mult de Mine.

Discipolii Mei trebuie să facă toate eforturile pentru răspândirea rugăciunii Mele către Tatăl Veșnic, dată ție pentru ocrotirea sufletelor (Rugăciunea 13 din Cruciada de rugăciune).

„O Tată Ceresc, prin dragostea  Preaiubitului Tău Fiu, Isus Cristos, a cărui Pătimire pe Cruce ne-a salvat de păcate, te rog salvează-i pe toți aceia care încă mai resping Mâna Milostivirii Tale.  Umple sufletele lor, Părinte drag, cu simbolul dragostei Tale.  Te rog pe Tine, Tată Ceresc, asculta-mi rugăciunea și salvează aceste suflete de focul veșnic. Prin Mila Ta, permite-le să fie primele care intră în Noua Eră de Pace de pe Pământ. Amin.”

Eu vă îndemn pe voi, toți credincioșii, care citiți aceste Sfinte Mesaje ale Mele, să vă rugați așa cum nu v-ați rugat niciodată până acum.

Am nevoie de devoțiunea voastră pentru a asigura ca toți copiii Mei, să accepte darul Meu, cu dragoste și bucurie în inima lor.

Ei nu trebuie să fie temători pentru că Eu vin cu darul de Iubire și de Milostivire.

Al vostru Isus, Mântuitorul și Salvatorul  întregii omeniri

288. Recunoștință pentru darul milostivirii divine

Luni, 19 decembrie 2011 la ora 19:30

Preaiubita Mea fiică, acum Mi-aș dori ca toți creștinii de pretutindeni, să aducă omagiu Nașterii Mele, din adâncul inimii lor.

Aș dori cu ardoare ca întreaga omenire să permită Duhului Meu Sfânt să pătrundă în inimile și sufletele lor.

Nașterea Mea trebuie celebrată cu adevărata ei semnificație. Nu uitați că slăviți darul Meu de Mântuire, în ziua Nașterii Mele.

Pentru asta M-a trimis de Tatăl, prima oară.

De aceea Mă voi întoarce iar, ca să ofer omenirii o a doua șansă de răscumpărare.

Vreau ca în acest Crăciun, copiii Mei să ofere această rugăciune a Cruciadei de rugăciune:

Rugăciunea (15) a Cruciadei de Rugăciune: Mulțumire pentru darul Milostivirii Divine

„O, Tată Ceresc, Te cinstim cu profundă considerație pentru jertfa prin care L-ai trimis în lume pe Mântuitorul nostru. Îți oferim cu bucurie, mulțumire și cu umilă recunoștință, rugăciunile noastre pentru darul Milostivirii Divine pe care-l oferi acum copiilor Tăi. Dumnezeule Preaînalt, fă-ne demni să acceptăm cu recunoștință această mare Milostivire. Amin.”

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos

289. Păcătoșii care se întorc la Mine, găsesc bunăvoință imediat

Marți, 20 decembrie 2011 la ora 20:30

Preaiubita Mea fiică, de ce se simt copiii Mei atât de abandonați acum în lume?

De ce cad în disperare din cauza durerii și a singurătății, când tot ce au de făcut, e să apeleze la Mine, Isus al lor, pentru a le oferi mângâierea?

Fiecare dintre ei trebuie să se întoarcă la Mine și să-Mi ceară ajutorul. Eu voi răspunde fiecărei rugăciuni. Nici o cerere nu va fi desconsiderată și rugăciunile lor vor primi răspuns, după voia Mea cea Sfântă.

Atât de mulți uită că, atunci când se întorc la Mine, Eu stau mereu lângă ei.

Fiecare suflet de pe Pământ este prețios pentru Mine.

De-ar putea să-și dea seama ce mare bucurie Îmi fac, atunci când se întorc la Mine pentru ajutor!

Bucuria și fericirea Mea este și mai mare atunci când păcătoșii Mă roagă să-i iert și își regretă păcatele.

Acestea sunt sufletele care primesc bunăvoință imediat. Spune-le că nu trebuie niciodată să le fie frică să se întoarcă la Mine, pentru că Eu întotdeauna sunt Milostiv. Ușurarea ce-o vor simți după aceea este un har pe care îl revărs asupra celor cu inima caldă și sinceră.

Aceasta este perioada anului în care Îndurarea Mea se revarsă cel mai mult peste întreaga lume. Așa că întoarceți-vă la Mine acum, ca să primiți puterea de care aveți nevoie, pentru a îndura încercările din lume.

Al vostru Isus, Mântuitorul și Salvatorul omenirii

290. Chiar și păcatul crimei poate fi iertat

Miercuri, 21 decembrie 2011 la ora 20:10

Preaiubita Mea fiică, sunt Eu.

Astă-seară am venit să ofer alinare pentru păcătoșii care cred că ei nu sunt demni să stea înaintea Mea.

Mă adresez acum sărmanelor  suflete torturate, care cred că păcatele lor sunt atât de respingătoare, încât Eu nu pot să le acord iertare. Cât de mult greșiți!

Nu știți că nu există nici un păcat pe care Eu să nu-l pot ierta? De ce vă este atât de frică?

Nu știți că și crima, cel mai grav păcat, poate fi iertată? Toate păcatele pot fi iertate dacă vă pocăiți sincer, din inimă.

Eu aștept. Deschideți-vă inimile în fața Mea. Aveți încredere în Mine. Eu sunt poate singurul prieten adevărat pe care îl aveți, deci Mie puteți să-mi spuneți totul, nimic nu Mă poate șoca.

Păcatul este o parte din viață. Foarte puține suflete, inclusiv cele alese, pot să rămână în starea de har, pentru o perioadă lungă de timp.

Niciodată să nu vi se pară că nu puteți mărturisi păcatele voastre, indiferent cât de grave pot fi ele.

Dacă vă temeți de Mine și continuați să-Mi întoarceți spatele, o să vă îndepărtați și mai mult de Mine.

Mulți dintre copiii Mei nu se simt demni de dragostea Mea. Însă Eu îi iubesc pe toți inclusiv pe  păcătoșii cei mai înrăiți. Eu nu pot trece cu vederea păcatul. N-am putut niciodată să fac asta. Dar pe păcătos, îl iubesc.

Am fost trimis  în lumea voastră din cauza păcatului, ca un Salvator, pentru a putea fi iertați.

Pentru a fi iertați, voi trebuie să cereți iertare. Când căutați iertarea, mai întâi trebuie să fiți smeriți. Pentru că fără smerenie nu există regret adevărat.

Eu, Salvatorul vostru, vă rog să vă opriți și să vă gândiți cum vă trăiți viața. Ori Îl iubiți pe Dumnezeu prin faptele voastre bune și vă iubiți aproapele, ori nu.

Nu trebuie să Mă cunoașteți pentru a Mă iubi, copii. Prin lucrările voastre, prin dragostea unuia față de celălalt, prin bunătatea și generozitatea arătată către ceilalți, vă arătați dragostea față de Mine, fără să vă dați seama de asta.

De asemenea, prin smerenia inimii voastre, când regretați cu adevărat toate faptele greșite din viața voastră, dovediți dragostea voastră pentru Mine.

Cum altfel credeți că veți putea veni mai aproape de Inima Mea?

Niciodată nu trebuie să vă fie frică să vă apropiați de Mine. Eu nu sunt departe.

Veniți la Mine acum, ca să pot să vă hrănesc sufletele și să vă dau pacea dorită.

Iubitul vostru Isus

291. Fecioara Maria: Planul de răscumpăre a omenirii pentru A Doua Venire este complet

Joi, 22 decembrie 2011 la ora 09:30

Copilul Meu, lumea trebuie să se pregătească pentru venirea Fiului Meu, prin rugăciune.

Planul Iubitului Meu Fiu de a răscumpăra omenirea pentru a Doua Venire, este complet.

A fost alocat Timp pentru a permite să fie răspândită credința, prin intermediul acestor mesaje și a altor mesaje divine.

Chiar și un grup mic de Creștini dedicați, care se roagă pentru cei ce Îl reneagă pe Fiul Meu,  poate salva aceste suflete.

Tu, copila Mea, trebuie să soliciți cât mai multor discipoli, să se roage pentru ocrotirea bietelor suflete aflate în păcat.

Eu îi îndemn pe toți discipolii Fiului Meu, să nu renunțe niciodată la speranța pentru întreaga omenire.

Multe suflete sărmane, nu știu ce fac atunci când neagă existența lui Dumnezeu, Tatăl Veșnic.

Mintea lor este condusă de logica umană, în care toate lucrurile sunt așa cum se văd ele cu ochiul liber.

Ei nu reușesc să înțeleagă că Pământul este pur și simplu o planetă, care a fost creată de Dumnezeu pentru copiii Săi. Este doar un loc temporar.

Noul Paradis este adevărata lor moștenire.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă pentru acești copii, ca Duhul Sfânt să atingă sufletul lor și să aprindă în inimile lor, dragostea pentru Fiul Meu.

Niciodată să nu uitați ce Sfântă Sărbătoare este Crăciunul, când Îl sărbătorim pe Mântuitorul care a fost trimis pentru voi copiii Mei, ca să vă ofere viața veșnică.

Binecuvântata voastră Mamă, Regina Cerului

292. Dumnezeu Tatăl: Fiul Meu este trimis pentru a revendica tronul Lui de drept

Sâmbătă, 24 decembrie 2011 la ora 18:00

Fiica Mea, așa cum am trimis Salvatorul în lume prima oară, ca să salveze omenirea, acum sunt gata să-L trimit pe Fiul Meu, Isus Mântuitorul omenirii, încă o dată, ca să salveze sufletele celor care nu s-ar salva.

Copiii Mei trebuie să înțeleagă semnificația amară și dulce a sacrificiului care L-am făcut pentru omenire, când L-am trimis pe Fiul Meu pentru prima oară.

Când am înțeles că singura cale de răscumpărare a omenirii era să trimit un Salvator, știam că nu  pot aștepta ca vreun profet sau suflet ales să sufere un asemenea sacrificiu. Am decis prin intermediul celei de-a doua persoane a Dumnezeirii Mele, să trimit un Fiu, să salveze omenirea. Aceasta era singura cale eficientă de a zădărnicii planurile Satanei, arătând dragostea Mea copiilor Mei.

A-L vedea pe Fiul Meu cum crește și devine om, a fost și încântător și dureros în același timp, știind ceea ce Îl aștepta. Totuși datorită dragostei Mele profunde pentru fiecare dintre copiii Mei, acesta a fost un sacrificiu îndurat de bunăvoie, în scopul salvării Familiei Mele.

Acum că Avertismentul se apropie, Eu pregătesc lumea, prin aceste mesaje Sfinte, ca să-L primească pe Fiul Meu pentru a doua oară.

Copii, a Doua Venire a iubitului Meu Fiul, este aproape. El este trimis pentru a-și revendica tronul de drept, atunci când va domni ca Rege al Omenirii.

Acest eveniment măreț va fi spectaculos și este partea finală a planului de salvare a neamului omenesc, de răul care există în lumea voastră. Satana va fi îndepărtată la scurt timp, adepții săi și cei răi la inimă vor fi șocați și consternați. Ei vor fi lăsați să facă o alegere în această etapă: ori îngenunchează și cer Mila, salvându-se, ori refuză acest mare dar care le va fi oferit.

Copiii Mei uniți-vă toți și nu vă temeți de batjocură.  Duhul Sfânt vă conduce pe voi și sunteți ocrotiți de îngerii și sfinții din Cer. Discipolii Mei, misiunea voastră este să mărturisiți Cuvântul și promisiunea Fiului Meu, care dorește ca aceste mesaje să facă înconjurul lumii.

De asemenea, prin rugăciunile voastre, păcătoșii pierduți pot fi scoși din strânsoarea celui rău.

Copii, sunteți în prima etapă a bătăliei finale. A doua voastră șansă pentru salvarea veșnică este dată prin Milostivirea Fiului Meu Preaiubit. Nu pierdeți această oportunitate. Alăturați-vă cu toții familiei voastre cerești  ca să salvați frații și surorile voastre de pe Pământ.

Bucurați-vă de acest Crăciun pentru că va fi o sărbătoare specială, iar voi acum trebuie să ajutați ca sufletele să se pregătească pentru a Doua Venire a Fiului Meu, care va avea loc după  Marele Avertisment.

Copii, vă iubesc pe toți. Primiți dragostea Mea. Îmbrățișați-mă, pe Mine, Tatăl vostru Veșnic, care va face tot posibilul să vă conducă pe toți în Noua Eră de Pace.

Dumnezeu Tatăl

293. instiți importanța familiei

Duminică, 25 decembrie 2011 la ora 18:00

Astăzi, fiica Mea, este sărbătoarea Nașterii Mele. Aceasta zi este o zi specială și în familiile voastre.

Nu uitați că și Sfânta Familie s-a născut în această zi. Această Familie Sfântă și astăzi are  influență asupra oamenilor din toată lumea.

Întrucât toate sufletele de pe Pământ fac parte din Familia Tatălui Meu Veșnic, oamenii de pretutindeni trebuie să cinstească importanța familiei.

Numai prin intermediul familiei se naște adevărata dragoste. Deoarece multe familii din lume suferă dezbinare, supărare și despărțire, este important să se înțeleagă acest lucru.

Dacă nu ar exista familii pe Pământ, viața nu ar putea exista. Familia reprezintă tot ceea ce Tatăl Meu Veșnic dorește pentru copiii Săi pe Pământ.

Familiile, când sunt împreună, creează o dragoste intimă cunoscută numai în Cer. Distrugeți familia și veți distruge dragostea pură care există în fiecare suflet ce face parte din acea familie.

Satanei îi place să divizeze familiile. De ce? Deoarece el știe că acel nucleu al iubirii, esențial pentru creșterea spirituală a omenirii,  va muri atunci când familia se dezbină.

Vă rog copii să vă rugați pentru unitatea familiilor. Rugați-vă pentru familii, ca să se roage împreună. Rugați-vă ca Satana să nu intre în căminul familiei voastre.

Nu uitați că faceți cu toții parte din familia Tatălui Meu și că trebuie să imitați această unitate pe Pământ, ori de câte ori este posibil. Știu că nu este întotdeauna așa, însă mereu trebuie să depuneți eforturi pentru unitatea familiei, pentru a păstra dragostea unuia față de altul.

Dacă nu aveți o familie pe Pământ, atunci vă aduc aminte că faceți parte din familia creată de Tatăl Meu. Străduiți-vă să vă alăturați familiei Tatălui Meu în Noua Eră de Pace.

Rugați-vă pentru harurile care vă sunt necesare, pentru a vă permite să găsiți căminul cuvenit vouă, în acest Nou Paradis, în care veți fi chemați să intrați la a Doua Mea Venire.

Iubitul vostru Isus, Mântuitorul omenirii

294. Am fost acuzat de erezie și blasfemie când am umblat pe pământ

Luni, 26 decembrie 2011 la ora 15:50

Eu sunt Isus al vostru, care niciodată nu vă părăsește, oricât ați avea de suferit. Eu sunt Alfa și Omega, Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om și s-a născut din Neprihănita Fecioară, Maria.

Multiubita Mea fiică, ridică-te deasupra acestei explozii bruște de suferință și nu uita niciodată numărul sufletelor pe care le salvezi, datorită acestui proces.

Copiii Mei trebuie să treacă prin purificare, pentru ca sufletele lor să fie curățate în acest timp. Așa că trebuie să se obișnuiască cu asta. Mulți dintre copiii Mei sunt în curs de purificare, încă înainte de a avea loc Avertismentul. Cu timpul ei vor înțelege de ce se întâmplă asta cu ei, fiica Mea.

Îngerii sunt cu tine tot timpul, ca niciodată până acum. Pentru că tu, fiica Mea, acum vei atrage cel mai mare număr de atacuri de până acum, datorită acestor mesaje.

Fiecare cuvânt pe care-l rostesc  va fi disecat acum.

Fiecare lecție și adevăr pe care încerc să le împărtășesc în lume,  vor fi puse acum la îndoială și considerate a fi blasfemie.

Cuvântul Meu Sfânt, care a fost împărtășit discipolilor Mei când am umblat pe Pământ, a fost de asemenea criticat.

Am fost acuzat de erezie, blasfemie atunci când i-am iertat pe păcătoși, când am umblat printre ai Mei. Cuvântul Meu nu a fost acceptat în multe locuri și în special printre preoți și farisei.

Fiica Mea, cei care Mă vor supăra cel mai tare vor fi oamenii care se laudă ostentativ cu cunoștințele lor biblice și în batjocură, continuă să atace aceste mesaje. Ei vor argumenta arogant, că interpretările lor greșite despre  Sfânta Evanghelie, sunt mai importante decât adevărul.

Mândria lor îi împiedică să recunoască glasul Meu când Îl împărtășesc lumii de astăzi.

Niciodată nu vă angajați în controverse cu aceste sărmane suflete, fiica Mea, pentru că ei nu sunt din lumină. Din păcate, ei cred că sunt. Nu uitați că aceia care îi înjosesc pe alții și îi batjocoresc în numele Meu, nu Mă reprezintă pe Mine.

Ei nu arată dragoste, înțelegere sau umilință.

Aceste atacuri sunt montate pentru a încerca să te oprească din această lucrare și să creeze noi îndoieli în mintea ta. Roagă-te pentru acești oameni. Ignoră-i și concentrează-te  doar asupra glasului Meu și nu permite ca această lucrare  sfântă să fie afectată în acest fel.

Satana  lucrează eficient în aceste suflete și va folosi orice formă vicleană de argumentare, ca să submineze aceste mesaje ce provin de pe buzele Mele. Prin angajarea în răspunsuri la aceste atacuri, îi dai Satanei puterea pe care o caută.

Acum du-te în pace. Mergi tot înainte și să rămâi ascultătoare cerințelor Mele, în orice moment. Nu uita, Mi-ai dat în dar voința ta liberă. De aceea permite-Mi să te conduc. Să ai totală încredere în Mine.

Vă iubesc.

Isus al vostru

295. Fecioara Maria: Durerile facerii au început

Marți, 27 decembrie 2011 la ora 02:00

Copila Mea, durerile facerii au început.

A venit timpul pentru nașterea unei Lumi noi, a unui nou început.

Se vor petrece multe schimbări acum pe pământ, nemaivăzute de omenire.

Tatăl Meu Ceresc îl trimite pe iubitul meu Fiu, Isus Cristos, ca încă o dată să salveze omenirea din răutatea ei.

Tu, copila Mea, vei fi martora unei serii întregi de evenimente care ți-au fost dezvăluite deja.

Nu trebuie să te temi, deoarece această curățire este esențială pentru a trezi oamenii, dacă vor să-și salveze sufletele.

Semnele vor începe așa cum a fost prezis. Copiii mei trebuie să accepte aceste schimbări cu inima smerită și îndurerată.

Rugați-vă, rugați-vă pentru ca sufletele să lase deoparte păcatul mândriei și să caute iertare pentru insultele aduse lui Dumnezeu, Tatăl.

Dacă nu se vor îndrepta, urmarea va fi o pedeapsă severă.

Mila Fiului meu este atât de mare încât le va da timp copiilor mei să se pocăiască.

Însă voi trebuie să vă rugați acum pentru toate sufletele, astfel încât ele să merite intrarea în Noua Eră de Pace.

Iubita voastră Mamă Maria,  Regina Cerurilor

296. Dumnezeu Tatăl: Acceptați această ultimă șansă, sau vă veți confrunta cu o pedeapsă cumplită

Miercuri, 28 decembrie 2011 la ora 15:15

Fiica Mea, ai acum datoria să faci cunoscut copiilor Mei de pretutindeni, că trebuie să caute urgent mântuirea.

Prin Marea Mea Milostivire,  Îl trimit pe Fiul Meu, să ofere o ultimă șansă omenirii, ca să revină la Mine, Tatăl Vostru Ceresc.

Pot să vă dezvălui că Marea Mea Milostivire, care va fi arătată tuturor Copiilor Mei, se va produce o singură dată.

Copiii Mei trebuie să accepte această ultima șansă a mântuirii lor, altfel va trebui suporte o pedeapsă groaznică,  ce va lovi întreaga lume.

Fiecare suflet de pe Pământ va vedea în curând semnele Iluminării Conștiințelor.

Toată lumea va cădea în genunchi de rușine, când vor vedea, probabil pentru prima dată în viață, cât sunt de dureroase păcatele lor, în ochii Mei.

Cei cu inima bună și umilă vor primi cu recunoștință și ușurare această mare Milostivire.

Pentru alții va fi o încercare foarte dură și mulți Îmi vor refuza Mâna, care este Mâna Iubirii și a Prieteniei.

Fiica Mea, rugați-vă urgent pentru aceste suflete, căci fără rugăciune nu li se poate da o a doua șansă.

 Lumea va accepta în cele din urmă puterea Tatălui lor ceresc, când toți și peste tot în lume, vor fi martorii acestei Minuni  de pe cer.

Nașterea Lumii noi este aproape de a se produce. Acceptați Milostivirea Mea acum cât încă puteți. Nu așteptați până în ultimul moment.

Uniți-vă cu Mine ca să primiți Noua Eră a Păcii, care așteaptă acele suflete dragi, ce Mă iubesc pe Mine.

Milostivirea Mea este așa de mare, încât rugăciunea pe care Fiul Meu a dat-o prin tine, fiica Mea, pentru ocrotirea acestor suflete, (Rugăciunea 13), va fi atât de puternică încât sufletele care sunt încă în întuneric, se pot și se vor și salva prin ea.

(Rugăciunea Cruciadei de Rugăciune, numărul 13)

„O Tată Ceresc, prin dragostea Preaiubitului Tău Fiu, Isus Cristos, a cărui Pătimire pe Cruce ne-a mântuit de păcate, Te rog salvează-i pe toți aceia care încă mai resping Mâna Milostivirii Tale.  Umple sufletele lor, Părinte drag, cu simbolul Dragostei Tale. Te rog pe Tine, Tată Ceresc, ascultă-mi rugăciunea și salvează aceste suflete din focul veșnic.  Prin Mila Ta, permite-le să fie primele care intră în Noua Eră de Pace de pe Pământ. Amin.”

Nu uitați copii de puterea rugăciunii și de puterea ei de a îmblânzi pedeapsa.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă ca lumea să poată și să și fie salvată, iar  Marea Strâmtorare să poată fi evitată.

Tatăl vostru Ceresc,  Dumnezeu Preaînalt

297. Fecioara Maria: rozariul poate salva națiuni

Joi, 29 decembrie 2011 la ora 14:45

Copila mea, rugându-vă Sfântul Rozariu, puteți salva națiuni.

Copila mea, niciodată nu trebuie să uitați ce putere uriașă are Rozariul Meu.

Este atât de puternic încât îl face neputincios pe înșelător. El nu mai poate să vă facă nimic, vouă sau familiilor voastre, dacă faceți zilnic rugăciunea Rozariului Sfânt.

Vă rog să le cereți copiilor Mei ca de azi să înceapă rugăciunea Sfântului Rozariu, pentru a vă proteja nu numai familiile ci și comunitățile.

Rozariul este cea mai eficientă armă împotriva planurilor necuratului, de a distruge tot ce poate în aceste zile, care sunt ultimele lui zile pe Pământ.

Niciodată să nu subapreciați minciunile pe care le sădește în mințile oamenilor, pentru a-i abate pe copiii Mei de la Adevăr.

Din cauza influenței înșelătorului, foarte mulți vor protesta și vor lupta împotriva Adevărului Marii Milostiviri a Fiului Meu.

Prin rugăciunea Sfântului Rozariu voi puteți să apărați aceste suflete de minciuni.

Inimile lor pot și vor fi deschise, dacă vă faceți timp să spuneți Rozariul Meu.

Rugați-vă acum pentru copiii Mei, ca ei să-și deschidă inimile pentru dreptate. Rugați-vă și pentru ca fiecare copil al Meu să găsească puterea necesară acceptării Milostivirii Fiului Meu.

Mama Voastră Iubită,  Regina Îngerilor

298. Celor care nu-L iubesc pe Tatăl Meu, le va fi arătată mila sub toate aspectele

Joi, 29 decembrie 2011 la ora 15:00

Multiubita Mea fiică, copiii Mei de pretutindeni vor fi treziți în scurt timp dintr-un somn profund și gol.

Când se vor trezi în timpul Avertismentului, mulți vor fi îngroziți. Celor cărora le va fi teamă le spun:

Fiți recunoscători, că sunteți treziți din întuneric.

Fiți plini de bucurie, pentru că vă este arătată Lumina Milostivirii Mele. Dacă acest lucru vi se va părea dureros, vă implor să îndurați această purificare cu umilință. Pentru că fără această,’ purificare nu veți avea viață veșnică, deși este dreptul vostru.

Rugați-vă către Mine, să vă pot ajuta în aceste momente dificile și Eu am să vă ridic și am să vă dau puterea de care aveți nevoie.

Dacă respingeți mâna Milostivirii Mele, atunci vă va rămâne doar o perioadă scurtă pentru a vă  căi.

Celor ce nu-l iubesc pe Tatăl Meu, le va fi arătată Mila sub toate aspectele. Dar să știți că răbdarea Lui este pe sfârșite.

Va fi arătat un mare act al Milei Mele. De voi depinde dacă vă veți smeri și vă veți ruga pentru milă sau nu. Nu puteți fi obligați să faceți acest lucru.

Dacă nu puteți suporta această purificare, rugați-vă ca alții să se roage pentru sufletul vostru.

Niciodată să nu vă temeți de Mine. Niciodată să nu respingeți mâna salvării Mele. Pentru că fără Mine, sunteți nimic. Nu așteptați să strigați după dragostea Mea abia când va fi prea târziu ca să vă  ajut.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos

299. Fără actul Meu de milostivire, națiunile se vor distruge între ele

Sâmbătă, 31 decembrie 2011 la ora 12:00

(Extras din mesajul privat, dezvăluit Mariei Milostivirii Divine, care include a 16-a rugăciune din Cruciada de Rugăciuni, dată pentru ca oamenii să accepte harurile oferite lor de  Isus, în timpul Avertismentului și angajamentul pentru răspândirea  în lume  a Cuvântului Său Sfânt.)

Fiica mea, Marele Avertisment va dovedi tuturor autenticitatea acestor Sfinte Mesaje ale Mele, date lumii. Tu niciodată nu trebuie să le pui la îndoială. Nici unul dintre ele nu a fost contaminat în vreun fel.

Pregătește-te pentru Marele Avertisment și spune familiei tale și copiilor tăi să spună o mică rugăciune pentru a solicita iertarea păcatelor lor.

Îți dăruiesc acum o rugăciune specială pentru a ajuta sufletele să rămână puternice în timpul Marelui Act de Milostivire, revelat acum lumii.

Rugăciunea (16) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru acceptarea harurilor oferite în timpul Marelui Avertisment

„O, Isuse, păstrează-mă puternic în timpul acestei încercări a Marelui Tău Act de Milă. Dăruiește-mi harurile necesare pentru a deveni mic în ochii Tăi. Deschide ochii mei în fața Adevărului promisiunilor mântuirii veșnice. Iartă păcatele mele și arată-mi dragostea Ta și Mâna prieteniei Tale. Cuprinde-ne pe toți în brațele Sfintei Tale Familii, ca să putem deveni din nou una. Te iubesc, Isuse, și promit că din această zi voi vesti mai departe Cuvântul Tău Sfânt, fără teamă în inima mea și cu suflet curat, în vecii vecilor. Amin.”

Niciodată să nu-ți fie teamă de acest mare act al Milostivirii Mele, care trebuie să aibă  loc deoarece altfel națiunile s-ar distruge între ele.

Cea mai mare parte a omenirii se va converti, însă lupta pentru suflete se va intensifica acum.

Iubitul vostru Isus Cristos, Mântuitorul întregii omeniri